Fasolea festivă și grafenul pierdut

3.062 de vizualizări
Cristian Pantazi / Foto: Arhiva personală
Cu școlile semi-închise și certificatul verde amânat fără termen, președintele Iohannis și adevăratul său guvern sărbătoresc 1 Decembrie cu fast. Și medalii fără număr pentru generalii omniprezenți în viața publică. Eventual și cu niște fasole festivă, pe unde se milostivesc primarii. Între timp, o nouă lume se construiește pe lângă noi, dar România se pregătește de un nou retard istoric, cu reformele abandonate încă trei ani.

Automobilul electric, industria bateriilor, digitalizarea, inteligența artificială, schimbarea din temelii a educației – toate sunt realități pe care le vedem din Ungaria până în Anglia, din Italia în Norvegia. Aproape nimic din toate acestea nu e pe agenda noii Puteri de la București. O putere tot mai militarizată, care sperie cu reflexele sale de conservare a unui status-quo ce împinge tot mai mulți români spre emigrare.

O alianță împotriva firii, pe care votanții de ambele părți au respins-o la alegerile din 2020, dar care a fost forjată de președintele Klaus Iohannis. Aflat la apogeul puterii sale și la minimul istoric al legitimității, Iohannis s-a transformat într-un conducător perfect rupt de popor, care fuge de orice întâlnire nemijlocită cu cetățenii ori cu opoziția – vezi absențele fără precedent de la comemorarea incendiului din Colectiv sau de la ședința festivă a Parlamentului.

Acest președinte, care și-a câștigat de două ori mandatul cu un discurs puternic reformist, a sfârșit prin a readuce PSD la putere și a binecuvânta o agendă de guvernare paralelă cu nevoile României. Justiția a fost pur și simplu evacuată din preocupările Puterii, iar garanția anti-reformistă este Laura Vicol, avocata interlopilor pusă la șefia Comisiei Juridice. Dan Tăpălagă a explicat pe larg implicațiile acestei mutări.

Dar justiția nu e singurul domeniu care necesită reforme profunde. Educația e sus pe agendă. Însă președintele – ce ironie, fost profesor – a îngropat și acest domeniu. Cu un program călăuzitor ”România educată” catalogat de experți drept maculatură, ba chiar una cu efecte nocive, cu un ministru incapabil să țină școlile deschise prin testare la doi ani de la începerea pandemiei, cu un guvern în care facultățile pe bune au fost înlocuite de cursurile miniștrilor la diferite instituții militarizate, Educația e condamnată la stagnare.

Citește pe G4Media.ro analiza integrală semnată de Cristian Pantazi.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Părinți „nelegitimi” în conducerea școlilor: Incompatibilități în Consiliile de Administrație ale școlilor acceptate de Legea Deca le permit reprezentanților consiliilor locale care sunt și părinți cu elevi în acea școală să intre în forul de conducere al unității

Incompatibilități în conducerea școlilor, acceptate de Legea Deca, avertizează mai mulți profesori pentru Edupedu.ro. Concret, părinții au dublă reprezentare în Consiliile de Administrație ale grădinițelor, școlilor și liceelor care au…
Vezi articolul

ANALIZĂ Procentul mediilor peste 5 la Evaluarea Națională 2024 este 74,4 – cel mai slab rezultat din 2020 încoace. Asta înseamnă că 39.100 de elevi sunt sub acest prag după 9 ani de școală

Peste 74% dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională în 2024 au luat medii peste 5, a anunțat Ministerul Educației miercuri, într-un comunicat de presă. Rezultatele sunt cele inițiale, înainte de…
Vezi articolul

Banca Mondială: România rurală are rezultate similare cu Senegalul la testările internaționale aplicate elevilor / Sistemul actual nu permite României să răspundă schimbărilor globale de pe piața muncii

Elevii din București au rezultate similare cu cei din Islanda la testele internaționale standardizate, cei din România urbană au în medie rezultate similare cu elevii ucraineni, pe când, în România…
Vezi articolul