Faza amenințărilor contra democrației: Educația și jurnalismul nu pot rămâne neutre atunci când sunt puse în pericol

1.735 de vizualizări
Raluca Pantazi / Foto: Edupedu.ro
Fiecare adevăr este blocat de munți de minciuni. Fiecare credință, parată cu amenințări voalate și presiuni de a nu ne mai spune opinia. În zilele dinaintea turului doi al alegerilor prezidențiale, marcantă este presiunea pe cei care spun ceea ce cred, presiune care a intrat în faza amenințărilor.

Spunem că extremismul face rău? Spunem că Nicușor Dan este dublu medaliat cu aur la internaționala de matematică, absolvent al Ecole Normale Superieure și că a scos bugetul Primăriei Bucureștiului din criză? Spunem că George Simion este absolvent al Colegiului „Gheorghe Lazăr” din București, al Facultății de Administrație și Afaceri a Universității din București, iar până la intrarea în politică a avut o meserie incertă?

Reacția invariabilă și tot mai apăsată este: Faceți politică! De ce nu vă ocupați de problemele din sistemul de învățământ? 

Reacție a boților și a trolilor. Dar, foarte îngrijorător, reacție și a unei părți reale a profesorilor, care oglindește exact răul care încearcă zilele astea să se cațere la conducerea României: 

  • vrem să citim adevărul, dar numai adevărul care confirmă ce credem! 
  • vrem să știm ce intenții ascunse au politicienii în legătură cu educația, dar numai dacă asta ne afectează direct activitatea sau salariul! 
  • vorbiți despre idei și principii? Asta-i politică! 

Pentru toate tentativele de intimidare care au ca sursă și troli, dar și o parte mică, dar foarte vocală și violentă a societății, simt nevoia să clarific: 

  • ceea ce facem este jurnalism. Nu vom înceta să spunem ceea ce vedem. Ceea ce știm. Și lucrurile în care credem. Faptul că extremismul este rău nu este doar o credință. Este fapt. Ne-o arată istoria, ne-o arată realitatea. La fel faptul că legionarismul înseamnă crimă. Ne-o arată legea și faptele din istorie. 
  • Oricâți boți ar încerca să ne oprească, oricâți securiști ar încerca să ne amenințe mai voalat sau mai subtil, Edupedu.ro rămâne fidel crezului urmat de la înființare: binele înseamnă libertatea de a spune ceea ce vezi cu responsabilitatea jurnalistului care-și onorează profesia. Vom scrie ceea ce gândim, indiferent de presiuni.

Tuturor acelora dintre profesori care aleg dintr-o dată să siluiască logica pe care altminteri o aplică fără rest în fața elevilor de la clasă (așa cum admirabil a arătat analiza cercetătorului Dacian Dolean), le spun că a fi jurnalist înseamnă să spui adevărul, să spui ceea ce vezi și ceea ce crezi, să nu te autocenzurezi, activitate în concordanță cu ceea ce fac și predau ei înșiși la clasă. 

De neînțeles lecțiile de lipsă de curaj oferite zilele acestea de parte din breasla chemată să crească viitoarea Românie. După cum se vede în râurile de invective lansate online, verticalitatea unei minorități a profesorilor se oprește la ușa clasei. Corecți în împărțirea dreptății, dar numai în fața celor fără ajutor. Altminteri, zmei în amenințarea celor care spun adevărul. 

Vă este frică de ceea ce scriem? Vă este frică să nu pățim ceva dacă președinte va ieși răul pe care vă e frică să-l vedeți descris în paginile noastre? 

Mie îmi este frică să mă gândesc c-aș putea vreodată să tac ca să obțin avantaje. Obligația mea, ca jurnalist, este să scriu ce gândesc, ceea ce văd și înțeleg.

De frica de-a nu păți ceva atunci când spunem ce gândim scăpăm învățând ce este de fapt curajul. Adică prin expunere. Prin exersare. Și cu bucuria relatării binelui în care credem.

Nu prin retragere. Nu prin autocenzură. Nu prin reducerea speranțelor la supraviețuire. 

Fiecare trăiește după cum îi este crezul. În vremuri de prosperitate, e ușor să-ți spui liber credințele. În vremuri de presiuni și amenințări, devine însă obligatoriu să le rostim răspicat. Da, extremismul și dictatura pun gândirea în lanțuri, rescriu faptele și istoria și distorsionează tot ceea ce înseamnă învățare. Trag peceți peste buze și zale libertății de mișcare. Legionarismul înseamnă crimă. Xenofobia înseamnă ură! Aleg să susțin educația dovedită prin rezultate, prin atitudine, prin generozitatea gândurilor. 

Asta face parte din responsabilitatea publică a oricărui jurnalist corect. Unul care nu lucrează nici pentru șeful lui, nici pentru interesele vreunui politician sau ale unei companii, ci pentru ale societății. 

Iar jurnalismul înseamnă implicare, atunci când sunt în pericol democrația, libertatea și valorile pe care aceasta se bazează.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitățile să fie consultate când sunt formulate noi legi europene în domenii-cheie, iar bugetarea pentru mediul academic și de cercetare să fie „ambițioasă” – cererile Asociației Universităților Europene pentru instituțiile UE, în mandatul care începe după alegerile din 2024

Uniunea Europeană ar trebui să susțină statele membre pentru a atinge țintele de 3% din PIB pentru cercetare și inovare și 2% din PIB pentru învățământul superior, să asigure infrastructura…
Vezi articolul

Cine va fi ministrul Educației? Atenție la portofoliul cu cea mai mare putere simbolică, după eșecul Iohannis, incompetența guvernării și campania care a premiat prin vot discursul neolegionar și anti-știință

Atenție la viitorul ministru al Educației! Învățământul este portofoliul de mare importanță simbolică în România aruncată în buza fascismului, prin politicile anti-educaționale promovate de încă președintele Iohannis. Au înțeles PSD-PNL-USR-UDMR…
Vezi articolul

INFOGRAFIC Fetele de 15 ani tind să fie mai ambițioase decât băieții, dar să aibă comportamente mai puțin sănătoase și rezistență mai scăzută la stres – studiu internațional OCDE / Elevii tind să prefere anumite cariere în funcție de propriile competențe socio-emoționale

Elevii de zece ani raportează, de obicei, competențe sociale și emoționale superioare elevilor mai mari, anume cei în vârstă de 15 ani, iar fetele, mai ambițioase decât băieții, tind să…
Vezi articolul