În cadrul ediției aniversare din 2026, maestrul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu și unul dintre cei mai apreciați muzicieni români ai momentului pe scenele lumii, va conduce, pe lângă masterclassul de dirijat, și masterclassul de interpretare instrumentală și aprofundare în studiul muzicii, care se va desfășura la București în perioada 26-28 august 2026, potrivit unui comunicat de presă.
- Ediția 2026 a Concursului Internațional George Enescu, care marchează cea de-a XX-a ediție a competiției se va desfășura între 23 august și 19 septembrie 2026.
- Cristian Măcelaru este director muzical al Orchestrei Simfonice din Cincinnati, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, director artistic al Festivalului și Concursului „George Enescu”, director artistic și dirijor principal al Orchestrei Simfonice Mondiale a Tineretului de la Interlochen Center for the Arts, director muzical și dirijor al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo, precum și artist invitat de onoare la Școala de Muzică Shepherd a Universității Rice, potrivit site-ul Macelaru.com.
Adresat tinerilor instrumentiști, programul oferă oportunitatea de a lucra direct cu dirijorul aflat în prezent la conducerea muzicală a unor prestigioase orchestre și instituții culturale internaționale. Masterclassul este destinat persoanelor rezidente sau nerezidente în România, care interpretează la orice instrument și sunt născute după data de 1 august 2001. Participarea este gratuită, iar înscrierile sunt deschise până la data de 30 iunie 2026.
Vor fi selectați maximum nouă candidați pentru participarea activă la masterclass. Selecția va fi realizată personal de maestrul Cristian Măcelaru, pe baza criteriilor prevăzute în regulament. Cei nouă participanți activi vor lua parte la sesiunile desfășurate în perioada 26-28 august 2026, fiecare beneficiind de o sesiune individuală de lucru de aproximativ 25 de minute.
„Participanții vor avea ocazia să exploreze, alături de Cristian Măcelaru, aspecte esențiale ale construcției unei interpretări autentice: relația dintre partitură și expresie, înțelegerea contextului stilistic, comunicarea și dezvoltarea unei identități muzicale proprii.
În cadrul sesiunilor practice, fiecare participant activ va lucra asupra unei singure lucrări la alegere, interpretată ca solist, fără acompaniament de pian sau orchestră. Accentul va fi pus atât pe perfecționarea aspectelor tehnice, cât și pe aprofundarea sensurilor muzicale și pe dezvoltarea unei perspective artistice mature.
Experiența și perspectiva lui Cristian Măcelaru sunt cu atât mai valoroase cu cât provin dintr-o carieră construită la cel mai înalt nivel: colaborările sale constante cu marile orchestre ale lumii și activitatea sa artistică complexă îi oferă profilul ideal pentru a împărtăși participanților cunoștințele și experiența acumulate de-a lungul parcursului său artistic și pentru a le transmite o perspectivă singulară asupra exigențelor și realităților unei cariere muzicale internaționale”, potrivit comunicatului de presă.
Pe lângă participanții activi, un număr limitat de tineri muzicieni va fi selecționat pentru participare pasivă. Aceștia vor avea acces la toate sesiunile practice și vor putea participa la concertele și evenimentele organizate în cadrul Concursului Internațional George Enescu. Formatul permite astfel cât mai multor tineri muzicieni să beneficieze de experiența pedagogică și artistică a lui Cristian Măcelaru, observând în timp real procesul de lucru și comunicarea dintre profesor și participanții activi.
Masterclassurile de dirijat, interpretare instrumentală, compoziție și aprofundare în studiul muzicii organizate în cadrul Concursului Internațional George Enescu reprezintă o importantă componentă educațională a competiției. Programele oferă tinerilor muzicieni acces direct la personalități de referință ale vieții muzicale internaționale și creează un cadru în care excelența artistică este însoțită de mentorat, dialog și schimb de experiență. Prin intermediul acestor întâlniri, participanții își perfecționează tehnica instrumentală, dobândind totodată instrumentele intelectuale și artistice necesare dezvoltării unei cariere sustenabile pe scenele lumii.
Regulamentul complet și formularul de înscriere sunt disponibile pe website-ul oficial al Concursului Internațional George Enescu.