Fiasco în organizarea BAC-ului 2025 în timpul anului școlar – avertizează profesori de la Colegiul „Sfântul Sava” din București, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Deca: Profesorii vor fi în situația „imposibilă” de a gestiona finalizarea anului și de a participa la examen

6.153 de vizualizări
Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Semnal de alarmă lansat de profesorii de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București cu privire la organizarea examenului de Bacalaureat 2025, „pentru prima dată în istoria recentă a învățământului din România (…) în timpul anului școlar”. Într-o scrisoare deschisă către ministra Educației, Ligia Deca, document obținut de Edupedu.ro, profesorii de la unul din primele licee din țară (sursa) avertizează asupra riscului ca examenul „să se transforme într-un fiasco”.

Considerăm că acest fapt constituie o anomalie care va crea disfuncționalități în desfășurarea procesului educațional. Cadrele didactice vor fi puse în situația – imposibilă din punctul nostru de vedere – de a gestiona cea mai încărcată perioadă din timpul anului școlar (finalizarea acestuia) și de a participa, în același timp, la organizarea examenului național de bacalaureat”, arată cei peste 30 de profesori semnatari ai scrisorii deschise, pe care o publicăm integral mai jos în articol.

Scrisoarea deschisă a profesorilor de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București vine în contextul în care probele scrise de Bacalaureat 2025 vor începe pe 10 iunie, la patru zile după ce absolvenții de liceu termină cursurile, fiind cel mai devreme plasate din istoria recentă. Oficialii din educație au argumentat decizia prin schimbările climatice care, potrivit acestora, deranjează cu temperaturile extreme organizarea examenelor care până acum era programată la începutul lunii iulie.

Profesorii de la Sava contestă propunerea ministrului ca elevii și profesorii să fie în programele Săptămâna „Școala altfel” sau „Săptămâna Verde” în perioada examenelor, după cum a sugerat public ministra Ligia Deca. Cadrele didactice susțin că măsura este în contradicție cu structura anului școlar care stabilește că perioada până la care se pot desfășura aceste programe este 30 mai 2025 și atrag atenția că elevii din clasele terminale nu vor putea participa la activități, iar profesorii lor nu se vor putea împărți și la activitățile specifice, și la examenul de Bacalaureat pe care îl au de supravegheat și organizat.

Semnatarii scrisorii deschise de la Colegiul Național „Sfântul Sava” spun că nici modificarea programelor pentru examene în condițiile în care profesorii n-ar termina de predat materia nu este o soluție fezabilă, și nici recuperarea orelor sâmbăta, ambele propuneri fiind făcute publice tot de ministra Ligia Deca, despre care a scris Edupedu.ro.

  • «Umblatul la programa de evaluare», în condițiile în care vor fi semnalate probleme de către cadrele didactice, nu reprezintă o modalitate de rezolvare a problemei, ci o abordare post-factum care nu face altceva decât să genereze lipsă de predictibilitate. Din aceeași categorie fac parte și ultimele „variante de recuperare” vehiculate în spațiul public, respectiv recuperarea orelor în zilele de sâmbătă. O astfel de decizie ar deregla programul săptămânal al elevilor. Aceștia ar fi nevoiți să petreacă în școli aproximativ 36 de ore într-o săptămână, curba de efort fiindu-le afectată într-un mod nejustificat” – se arată în scrisoarea deschisă de la Colegiul „Sfântul Sava” din Capitală.

Faptul că se caută soluții pentru punerea în practică a unei hotărâri deja adoptate este un alt neajuns pe care îl remarcăm. Este o eroare logică aceea de a căuta rezolvarea unei probleme după oferirea soluției, subliniază cei peste 30 de profesori care au semnat scrisoarea deschisă.

Redăm integral scrisoarea deschisă a profesorilor de la Colegiul Național „Sfântul Sava” cu privire la organizarea Bacalaureatului 2025:

Scrisoare deschisă privind decizia referitoare la organizarea examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025

Stimată doamnă Ministru Ligia Deca

Vă adresăm această scrisoare deschisă în calitate de profesori ai Colegiului Național „Sfântul Sava”, unul dintre cele mai prestigioase licee din România, fiind preocupați de buna desfășurare a procesului educațional pe întreg parcursul acestui an școlar.

Odată cu publicarea O.M.E. nr. 6.481/30.08.2024 în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 898/5.IX.2024, decizia dumneavoastră de a stabili calendarul examenului național de bacalaureat, la probele scrise, în intervalul 10 iunie – 16 iunie 2025, a devenit oficială.

Vom expune în continuare motivele care ne-au determinat să redactăm această scrisoare deschisă.

Primul dintre acestea ține de însăși structura anului școlar, aprobată prin ordinul de ministru nr. 3.694/01.02 2024, care stabilește faptul că, pentru elevi, anul școlar începe pe data de 9 septembrie 2024 și se finalizează pe data de 20 iunie 2025 (cu excepția elevilor aflați în clase terminale). În condițiile în care majoritatea elevilor se va afla în sălile de clasă până la data de 20 iunie, considerăm irelevant argumentul conform căruia schimbările climatice din România au constituit cauza principală a acestei decizii.

Pentru prima dată în istoria recentă a învățământului din România, un examen național ar urma să fie susținut în timpul anului școlar. Considerăm că acest fapt constituie o anomalie care va crea disfuncționalități în desfășurarea procesului educațional. Cadrele didactice vor fi puse în situația – imposibilă din punctul nostru de vedere – de a gestiona cea mai încărcată perioadă din timpul anului școlar (finalizarea acestuia) și de a participa, în același timp, la organizarea examenului național de bacalaureat.

În același timp, considerăm că informațiile apărute în spațiul public, prezentate drept posibile soluții la acest context fără precedent generează incertitudini atât în rândul profesorilor, cât și în acela al elevilor. Idei precum aceea referitoare la organizarea programelor naționale „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” în timpul organizării examenului de bacalaureat intră în contradicție cu ordinul de ministru privind structura anului şcolar 2024-2025, care stabilește că „programul național „Școala Altfel” și Programul „Săptămâna Verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025”. La această contradicție se adaugă cel puțin două neajunsuri: 1) Privarea elevilor din clasele terminale de participarea la activitățile specifice acestor programe; 2) Imposibilitatea cadrelor didactice de a participa atât la organizarea examenului național de bacalaureat (având în vedere activitatea complexă a comisiilor din centrele de examen, precum şi cele din comisiile zonale de evaluare, luând în considerare asistenţa, scanarea lucrărilor, apoi evaluarea acestora etc.), cât şi la activitățile specifice care se derulează în cadrul celor două programe naţionale, „Școala altfel” și „Săptămâna verde”.

„Umblatul la programa de evaluare”, în condițiile în care vor fi semnalate probleme de către cadrele didactice nu reprezintă o modalitate de rezolvare a problemei, ci o abordare post-factum care nu face altceva decât să genereze lipsă de predictibilitate. Din aceeași categorie fac parte și ultimele „variante de recuperare” vehiculate în spațiul public, respectiv recuperarea orelor în zilele de sâmbătă. O astfel de decizie ar deregla programul săptămânal al elevilor. Aceștia ar fi nevoiți să petreacă în școli aproximativ 36 de ore într-o săptămână, curba de efort fiindu-le afectată într-un mod nejustificat. În același timp, vă reamintim faptul că art. 137, alin. (1) din Codul Muncii stabilește că „Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica”. Aplicarea soluției amintite va face imposibilă acordarea repausului săptămânal în zilele din cursul săptămânii, așa cum reiese din alin. (2) al aceluiași articol, întrucât cadrele didactice vor desfășura activități specifice în zilele respective.

Înţelegem decizia ministerului de a face posibilă vizualizarea lucrărilor înainte de depunerea contestaţiilor, probabil în scopul diminuării numărului mare de contestaţii care s-a înregistrat în ultimul an. Însă această decizie poate bulversa finalul de an şcolar pentru toate celelalte clase de liceu deoarece această activitate va fi una cu impact major de timp în fiecare liceu.

Avertizarea noastră, cu bună-credinţă, se dorește a fi ante-factum, astfel încât să preîntâmpinăm disfuncţionalităţi majore, în principal în activitatea liceelor. Astfel, semnalăm încă de la începutul anului școlar faptul că un astfel de calendar nu vizează „interesul superior al elevilor” şi nici pe acela al cadrelor didactice. Dimpotrivă, există riscul ca examenul național de bacalaureat să se transforme într-un fiasco. Aceasta atât din perspectiva lipsei resursei umane, cât și din aceea a riscului apariției unor erori în procesul de evaluare cauzat de împărțirea cadrelor didactice în procese educaționale care nu au fost niciodată și nici nu pot fi desfășurate concomitent.

Faptul că se caută soluții pentru punerea în practică a unei hotărâri deja adoptate este un alt neajuns pe care îl remarcăm. Este o eroare logică aceea de a căuta rezolvarea unei probleme după oferirea soluției.

Oricare ar fi, în cele din urmă, soluțiile adoptate, acestea nu vor fi echitabile pentru majoritatea elevilor întrucât vor afecta structura anului școlar, întrerupând fără o explicație rezonabilă un proces educațional în derulare.

Nu excludem faptul că la baza acestei decizii să se fi aflat o eroare de calcul. Nu încetăm să credem că dumneavoastră aveţi ca prioritate buna desfășurare a acestui an școlar, aşa cum avem și noi, profesorii semnatari ai acestei scrisori.

Cu aceste gânduri, v-am prezentat argumentat situaţia de facto privind constrângerile majore privind organizarea examenului de bacalaureat în perioada 10-16 iunie 2025 şi ne exprimăm speranța că veți dispune modificarea calendarului acestui examen național, fiind un fapt care se impune a fi realizat neîntârziat.

Cu stimă,

Profesorii Colegiului Naţional “Sfântul Sava”:

prof. ANGHELESCU IRINA
prof. dr. AVRAM ANDREI MARIAN
prof. dr. BOGDAN DANIELA ELISABETA
prof. BOTEANU CARMEN IOANA
prof. dr. BUJOR I.CRISTINA RALUCA
prof. CAZACU CARMEN ROZALIA
prof. CHIRIȚĂ MIHAELA
prof. EVI SILVIU
prof. FULAȘ SILVIA CRISTINA
prof. GHEORGHE GABRIELA
prof. IORDACHE MIHAELA
prof. JELEV CONSTANȚA JULIETA
prof. MASCAN DENISSE CRISTINA
prof. MĂCRINEANU MIHNEA
prof. dr. MATASARIU LILIANA
prof. MIREA ELENA SIMONA
prof. NAE SOFIA
prof. NĂSTASE CONSTANȚA
prof. dr. NISTOR ANDREEA GEORGIANA
prof. PANĂ ŞTEFAN
prof. PAVĂL CRISTINA
prof. PĂDURARU DRAGOȘ
prof. dr. PETRE VIOLETA
prof. dr. POPESCU ELENA DIANA
prof. RADU ELENA DENIS
prof. SHAJAANI IULIANA
prof. dr. STĂNESCU NICULINA VIORICA
prof. STOICA ANA MIHAELA
prof. TACIU-CHIȚIGA ECATERINA-IONICA
prof. dr. TALAAT-HAMID ANCA OLIMPIA
prof. TEODORESCU BOGDAN
prof. TERINTE GIORGIANA
prof. TIȚA CRISTINA LUCREȚIA
prof. ȚECA MIRCEA
prof. VOICULESCU ALINA CARMEN
prof. ȘERBAN DORINA
prof. BECHERU ELENA

DOCUMENT DESCARCĂ Scrisoarea deschisă a profesorilor de la Colegiul Național „Sfântul Sava”:

Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
  • 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
  • 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale
Structura anului școlar 2024-2025 pe scurt:

Intervale de cursuri:

  • de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
  • de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
  • de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
  • de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
  • de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Intervale de vacanță:

  • de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
  • de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
  • o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie — 2 martie 2025;
  • de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
  • de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Citește și:
Ar fi trebuit întâi să începem cu planurile-cadru până să mutăm examenele de final, spune directorul Lucian Popa, despre suprapunerea cursurilor și Bacalaureatului în 2025: Este foarte ușor să spunem că facem Săptămâna Altfel sau Verde. Va fi buluceală
Elevii și profesorii să meargă sâmbătă la școală pentru recuperarea orelor care se vor pierde în liceele care organizează probele de la Bacalaureat 2025, propune ministra Educației / Deca anunță că ar putea modifica structura anului școlar, ca Școala altfel și Săptămâna Verde să se organizeze și după 30 mai
Improvizațiile Ligiei Deca pentru perioada în care vor fi examene în timpul cursurilor: școlile pot intra în „Școala altfel” sau Săptămâna Verde și „se poate umbla” la programa de examene, dacă apar probleme / Elevii vor fi înscriși ilegal la bacalaureat, fără să fie absolvenți de liceu
OFICIAL Bacalaureat 2025 începe pe 27 ianuarie cu proba de Limba română oral. Probele scrise au loc între 10 și 16 iunie, cu o zi liberă între Matematică/Istorie și proba la alegere – calendarul examenului

16 comments
  1. S-au gandit si la faptul ca liceele tehnologice u o durata de 37 saptamani, deci finalizeaza anul scolar in 27 iunie? Poate veti zice sa fie trimisi in practica in acea perioada toti elevii. Da, s-ar putea, daca ar exista in fiecare liceu tehnologic un numar de maistri instructori egal cu numarul de clase (minus cele din anul terminal)!

  2. Sunt profesor, NU subscriu la aceasta scrisoare.
    O intrebare ptr desteptii de la Sfantul Sava am : dar simularile cum s-au putut desfasura in timpul anului scolar? Simulari care au presupus exact toate etapele, ca la bac? Am corectat sute de teze in zile in care aveam si ore! Fara plata, macar la bac te plateste. Veniti cu argumentul ca elevii din terminale nu ar mai participa la maretele activitati din scoala altfel si scoala verde, aceste saptamani de pierdere de timp? Pai desteptilor, oricum in saptamanile alea elevii de a 12a se pregateau tot ptr bac si admitere…argumentele sunt slabe. Decizia e buna. Sa fim seriosi, oricum in ultimele saptamani de scoala nu se face mare lucru, iar acum cataloagele sunt electronice si toate situatiile se fac automat. Ce-a ajuns si Sfantul Sava daca toti profesorii de acolo pot semna asa ceva…

    1. Simularea e simulare, durează 3 zile (practic câte 3 ore în fiecare zi pentru proba scrisă corespunzătoare), în condiții mult mai relaxate decât cele de examen. Competențele FAC PARTE oficial din examenul de bacalaureat, durează între 4 și 10 zile (în funcție de câți elevi se înscriu și câte serii se organizează) și există o serie de probleme majore de legalitate – ei nu sunt absolvenți, în ce calitate se înscriu la examen?! Ca să nu mai spunem că au loc la jumătatea anului, când unii n-au cum să fi terminat materia la disciplinele de examen, orice visează habarniștii. Nu poți îngrămădi în 14 săptămâni conținuturi care trebuie predate în 29 de săptămâni, oricât de repede alergi prin ea (în ”beneficiul” elevilor).

      Și nu e vorba că nu participă ei la SA/SV (nici nu le pasă) dar în toate școlile profesorii care trebuie să aibă activități cu elevii de la CELELALTE clase nu vor fi acolo pentru că trebuie să vină la panarama de examen în cursul anului. Ceilalți elevi ce vor face? Stau acasă? Recuperează sâmbătă? Îi ia în grijă un nefericit care trebuie să răspundă de 50 de elevi o dată, în loc de 25?

      Vorbești prostii.

      1. Uau ce argument ” vorbesti prostii”, foarte convingator, sper ca nu esti cadru didactic. Nu e nicio diferenta fata de simulare, ptr ca stim bine ca directorii sunt mai catolici decat papa si urmau cu strictete metodologia de examen, rand cu rand, programul celorlalte clase non terminale era oricum perturbat, erau trimisi in online asincron…adica mai pe scurt nu faceau ore, si nu o data, ci de 2 ori! Ptr ca a fost si simulare judeteana si apoi si nationala. Si perturba in mijlocul anului , cand chiar se face scoala, nu pe 10 iunie. Cel putin competentele, este perfect ca nu se mai dau vara! Imi aduc aminte in iunie, proba la limbi moderne, incepea la 11! La 11 frate, in loc sa incepi la 8… Si tinea pana la 3 dupa amiaza fix intervalul cu caldura maxima…te sufocai in sala de clasa…pe 27 iunie…cata prostie, 2 probe, text audiat apoi acris, pauza de o ora intre ele, strange lucrari, imparte foi de examen din nou, pune etichete din nou, apele curgand pe tine etc…cum sa vii sa sustii asa ceva? Era un monument de prostie. La digitale la fel, acolo era si mai frumos ptr ca in laboratoare caldura era amplificata de 20 se calculatoare in functiune! Era ca in sauna. Las-o si pe aia cu materia, ca ai timp 3 ani jumate, nu mai ingrasi porcul in ultimele 2 module din clasa a 12 a ptr niste competente amarate…ce mai inveti la engleza nou in 2 luni? Este o decizie foarte buna si sper sa se mentina si de acum incolo. Voi unii v-ati invatat doar sa fiti contra si aveti asa, din instinct o aversiune la orice schimbare, chiar daca e buna. Ce mari ore se mai fac in scoli dupa 10 iunie? Sa fim seriosi, elevii numai de scoala nu mai au chef atunci, de fapt chiar cu destul timp inainte. Si sa vii cu argumentul cu prostiile alea de scoala verde, pai daca va duce capul, cereti desfiintarea lor , sa se faca scoala in ele, si numai bine obtii 2 sapt in care poti pune examene…ele sunt pierdere de timp, cu activitati la kilogram, activitatile trebuie esalonate pe parcursul intregului an nu facute la norma!
        Cat ptr profesori, daca tot ne injura toti ca avem 3 luni de vacanta, pai hai sa le avem! De ce sa vii pe caldurile alea pana spre 10 iulie? Da, creati conditii in scoli, instalati AC si venim cu placere…dar nu asa, in zapuseala aia, pana si femeia de serviciu de la orice institutie publica sau privata isi desfasoara munca la aer conditionat! Numai noi in caldura si…mirosuri de toate felurile. Dar nu m-am asteptat ca tocmai profesori, oameni rationali, sa vina cu asa argumente strambe doar asa , ca e la moda sa critici ministerul ptr orice. In concluzie mai reflecteaza…

        1. Tot prostii vorbești. Probele se desfășoară exact în aceleași săli în care ar trebui să studieze CEILALȚI elevi din școala aia, că nu sunt doar clasele terminale. Spune-ne, Păcală, ei unde vor face ore? În podul școlii?

          De fapt nu ne spune, că și așa vorbești în plus.

          Soluția mult mai simplă era dotarea școlilor cu aparate de aer condiționat. Era o cheltuială, dar avea sens (că oricum se face cald încă din mai, toți elevii au dreptul la condiții decente de studiu în școală). Mutarea unui examen la care elevii nici nu se pot înscrie LEGAL undeva în mijloc de iarnă, când e posibil să avem probleme cu încălzirea sau cu accesul la școală (unele zone se închid când ninge prea mult) nu rezolvă nimic. Doar vă dă vouă subiect de discuții despre lucruri la care nu vă pricepeți.

          1. Continui sa insisti…cu aceeasi lipsa totala de argumente pe care incerci sa o acoperi cu “vorbesti prostii” , atat de clasic, si atat de ..nedemn ptr un cadru didactic (Daca esti). Nu tine…
            Dotarea cu aparate de AC? Ar fi minunat, dar …cine s-o faca, costa bani, curentul consumat costa alti bani, stim bine ca atunci cand e vorba de scoli banii “dispar”… multe scoli au nevoie de un upgrade al instalatiei electrice care e din…1970 ca sa suporte atatea aparate de AC pornite simultan…Ar fi perfect nu numai ptr examene ci si ptr orele normale.. Hai sa fim seriosi, mai trec 20 de ani minim pana cand orice scoala va avea AC in toate clasele…astea sunt utopii. In rest, vad ca nu ai reusit sa demontezi niciunul din argumentele mele. Aia ca iarna ninge si se inchid scolile…nu prea mai e cazul, in ultimii ani nu prea mai ninge aproape deloc si nici temperaturile nu mai sunt atat de scazute, ca doar despre incalzirea globala vorbim nu? Nu s-au mai inchis scoli de vreo…7 ani (nu luam cazuri izolate din cateva zone din tara). Si ce…ok, sa zicem ca va ninge in ultima saptamana din ianuarie…tot ai timp destul sa reprogramezi competentele in…martie, aprilie sau mai etc, nu sa le duci in 30 iunie pe 35 de grade!!
            Uite, iti mai vin cu un argument: ia vezi cand se da bacul in… Ungaria, langa noi. Supriza: in luna MAI! Alti oameni cu CAP… Sunt curios ei cum pot sa organizeze bac in mai, in timpul scolii, si noi nu am putea in ultimele 1,5 saptamani de scoala, si asa prelungita excesiv pana in 20 iunie. Ca tot te vad “traditionalista” si rezistenmta la schimbare, chiar asa, de ce trebuie sa mergem pana in 20 (sau a fost si 25) iunie? De ce nu se termina scoala in 15 iunie asa cum era? Am dat raspunsul mai sus, cu tampeniile de scoli altfel…
            Deci hai sa fim seriosi, multa vorba ptr nimic, iar aceasta scrisoare arata poate un adevar neplacut ptr sistemul de educatie: ca este populat cu, poate mult prea multi oameni care n-au ce cauta, daca pana si cei de la Sfantul Sava vin cu astfel de trageri de par…
            Ca sa imi spun si parerea mea: competentele de la BAC oricum sunt foarte putin utile, nu ajuta la mai nimic, sunt pierdere de timp si de resurse, dar sa chinui elevii atatea zile in plus inutil in clase si laboratoare supraincalzite vara este chiar o stupiditate crunta.
            Ideea de a muta bacul mai devreme este foarte buna si ar fi bine de pus chiar in mai, asa cum face Ungaria si chiar si alte tari.

  3. Prea multe erori în această decizie.
    1. Este examen de final de ciclu, care se susține de absolvenți ai liceului, nu de liceeni. La începutul anului calendaristic, când sunt programate probele de competențe, elevii se află în proces de formare a competențelor, iar acest proces nu este finalizat. Se finalizează când se termină anul școlar.
    2. Nu poți susține probele de competențe în timpul anului școlar, fără a impune promovarea obligatorie a clasei a XII-a. Ori, a accepta posibilitatea corigenței, a repetenției, în ultimul an de liceu, devine incompatibil cu promovarea acestor probe înaintea sfârșitului anului școlar.
    3. Atât în ianuarie/februarie, cât și la începutul lunii iunie, în licee se desfășoară cursuri. Nu este suficient că toate cursurile sunt date peste cap periodic cu simulările județene, naționale? Suprapunerea examenului de Bacalaureat peste perioada cursurilor anulează din start încă 3 săptămâni de activitate școlară (probe, evaluări, vizualizări, contestări, reevaluări etc.), și asta chiar în perioada mai tensionantă, atunci când se definitivează situațiile școlare și când elevii în risc de corigență trebuie obligatoriu reevaluați.
    4. Statisticile arată că lunile ianuarie și februarie sunt cel mai des afectate de ninsori, de viscol și de blocări ale circulației, urmate firesc de suspendarea cursurilor școlare. Cum se pot desfășura probele examenului de bacalaureat într-o asemenea perioadă? De bine de rău, canicula nu blochează drumuri naționale și nu întrerupe alimentarea cu energie electrică a regiunilor, precum o face un viscol.
    5. Măsuri de reformă ilegitime, negândite, superficiale sau riscante nu ar trebui să fie aruncate în cârca guvernului viitor, ignorând dreptul societății de alege. Președintele Iohannis și doamna Deca au avut 10 ani în care ar fi putut testa toate reformele posibile, inclusiv schimbarea calendarului examenelor naționale. Este absurd să experimentezi după ce mandatul tău politic a încetat.

    1. Stimate domn:

      1. In Ungaria cum se poate da bacalaureatul la inceputul lunii mai? Deci in timpul scolii? Ei cum pot?
      2. Fix acele saptamani Scoala Altfel si Verde imping anul scolar pana in 20 iunie (a fost si 25), anul scolar ar trebui sa se incheie in 15 iunie sau chiar mai devreme… Taiati cele doua “scoli”, sa se faca carte in ele, si se poate incheia anul scolar chiar inainte de 10 iunie si nu mai este nicio problema sa organizezi bacul in 10 iunie cand chipurile ai incurca invatarea cea mai intensa a elevilor (haha)! Ce atata filosofie… De ce sa le mute atunci si nu sa le elimine complet?!

      1. Sugestiile dumneavoastră nu invalidează argumentele mele, ci le susțin. Decizia, ca orice improvizație, este proastă. Pentru că determină tot felul de alte improvizații, la fel de proaste. Una dintre consecințe este că transformă săptămânile de învățare în context nonformal în ceea ce nu ar trebui să fie, ele nu sunt și nu ar trebui să fie o formă fără fond. Altă consecință este că transmite public inconsecvență și dispreț față de alte inițiative reformatoare susținute de același minister. Altă consecință este că presupune schimbări de orar, de schimburi, suprapuneri de activități, aglomerare inutilă și superficialitate/formalism în abordarea examenului. Nu ultima, dar cea mai gravă, este că induce ideea că ministrul, în alergarea sa după voturi, fiind politician, poate bulversa un sistem educațional doar de dragul unor beneficiari/privilegiați fericiți (exact ca la olimpiada mutată duminică pentru a mulțumi un părinte).

  4. Desteapta asta chiar nu intelege ca profesorul nu este ubicuu? Chiar nu vrea sa priceapa ca nu poate fi in doua locuri simultan: si la ore si in comisii de Bacalaureat. Multi dintre ei au simultan cu Bacalaureatul ore in alte scoli unde este plina evaluare de final de an scolar, apoi incheierea situatiei cu tot ce decurge din ea. Daca ei nu se prezinta in acele scoli, nu are cine acoperi acolo orele cat ei sunt la Bacalaureat. Fiinta asta chiar nu pricepe ca profesorii nu sunt Supermani, Batmani si alti supereroi sa fie in acelasi timp in doua locuri? Nu e ca si cum in partea cealalta lasi niste cutii goale nepazite. Lasi nesupravegheati niste fiinte, niste copii pentru care porti o raspundere. Celelalte cadre nu o sa pazeasca in locul tau cata vreme au si ele incheierea situatiei si intra la propriile ore.

  5. Ca regula, lu’ Dr. Deca i se trimit inimioare, pateuri, suc natural, multumiri, o floare, nu scrisori deschise pe un ton obraznic. Dr. Deca se va infuria ca o gogoasa și va da cu examenul de pământ.

  6. Cred că toți profesorii din țară, în special cei care predau la liceu, subscriu la această scrisoare! Este imposibil de gestionat o astfel de situație. Nu putem fi în două locuri simultan!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

David Popovici a luat Bacalaureatul cu „o medie muncită” și a anunțat că își face studiile superioare în România, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea din București / Notele de la fiecare probă

Campion mondial la înot, David Popovici a susținut Bacalaureatul anul acesta, în sesiunea specială pentru olimpici și sportivi, ale cărei rezultate au fost anunțate vineri de Ministerul Educației. David a…
Vezi articolul

Simulare BAC 2023. Elevii din județul Maramureș susțin luni, 5 decembrie, proba scrisă la Limba română. Șeful inspectoratului școlar: Vrem să vedem cum se organizează copiii. Notele nu se trec în catalog

Elevii de clasa a XII-a din județul Maramureș susțin luni, 5 decembrie, proba scrisă a simulării la Limba și literatura română, după cum a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Mihai-Cosmin…
Vezi articolul

BAC 2022, sesiunea iunie-iulie. Peste 126.000 de absolvenți de liceu sunt înscriși la probe. Ministerul anunță calendarul oficial al probelor de competențe / În situația în care un candidat refuză să răspundă la proba de competențe, se consideră că nu a susținut proba

Peste 126.000 de absolvenți de liceu sunt așteptați să participe la probele orale și scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2022. Ministerul Educației a emis un comunicat…
Vezi articolul