Finanțare de 50.000 de euro pentru inițiativele educaționale dedicate elevilor de gimnaziu și liceu din județul Cluj / Fondul EduCare Bosch – aplicații până pe 20 noiembrie 2023 (P)

1.340 de vizualizări
Fondul Educare Bosch
Fundația Bosch România și Fundația Comunitară Cluj lansează Fondul EduCare Bosch, dedicat elevilor de gimnaziu și liceu din județul Cluj. Fondul este finanțat de Fundația Bosch România și dispune de un buget de 50.000 de euro, bani care vor fi acordați sub formă de grant inițiativelor educaționale care pun accent pe achiziționarea de abilități practice în rândul copiilor care au acces limitat la instrumente de orientare profesională și în carieră. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 20 noiembrie 2023.

Fondul EduCare Bosch, gestionat de Fundația Comunitară Cluj, își propune să schimbe modul în care programăm viitorul copiilor, propunând să le dăm acestora posibilitatea de a descoperi mai întâi că stă în puterea lor să facă lucruri și că pot decide după în ce direcție și cât de mult vor să se specializeze. Scopul acestui fond este de a ajuta copiii și tinerii să înțeleagă că împlinirea profesională nu stă în numărul diplomelor pe care le ai, ci în diferența pe care o faci în viața oamenilor, prin ceea ce faci. Că nu meseria/profesia pe care o ai este importantă, ci cât ești tu de meseriaș/specialist. Iar obiectivul Fondului este de a finanța inițiativele care contribuie la atingerea acestui scop, în școlile de gimnaziu și liceu din județul Cluj, din mediul rural și urban mic.

“Indiferent de meseria sau profesia pe care și-o va alege, cel mai important pentru un copil este să își atingă potențialul maxim. Și prin fondul EduCare Bosch ne propunem să le oferim șansa elevilor să deprindă abilități practice, să învețe să facă lucruri, să interacționeze cu diferite meserii și profesii, astfel încât să afle cu adevărat ce își doresc să fie, să devină. Dincolo de toate presiunile, elevii trebuie să ştie că alegerile pe care le fac le pot aparține și că întrebarea <<Ce vrei să te faci când vei fi mare?>> nu înseamnă obligatoriu o singură alegere în traseul lor educațional și profesional,” a declarat Simona Beldiman, Director Executiv, Fundația Bosch România.

Fundația Comunitară Cluj și-a propus să mobilizeze inițiativele care promovează meseriile și profesiile și pun accent pe achiziționarea de abilități practice și și să le ducă înspre școli din sistemul public în care copiii au acces limitat la instrumente de orientare profesională și în carieră (mediul rural și urban mic din județul Cluj). În același timp, la nivel local, Fundația Comunitară vrea să creeze un ecosistem în care elevii de gimnaziu și liceu  să se simtă încurajați să acorde interes meseriilor, ca punct de pornire într-o viitoare carieră.

În acest scop, obiectivul fondului este:

– de a-i expune pe elevii de gimnaziu și liceu la diferite tipuri de meserii și profesii și la oamenii care le practică la nivel de excelență;

– de a ajuta pe elevii de gimnaziu și liceu să înțeleagă care este valoarea învățării, cu scopul de a-i motiva să meargă la școală;

– de a-i ajuta pe copii și tineri să își atingă potențialul maxim ținând cont de abilitățile pe care le au și de oportunitățile existente.

Lansare Fond Educare Bosch, buget de 50.000 de euro, termen limită aplicare: 20 noiembrie 2023

Fondul EduCare Bosch dispune la această primă ediție de un buget pentru granturi de 50.000 de euro pentru minimum unul și maximum 10 proiecte ce vor putea fi implementate în perioada Decembrie 2023 – Iulie 2024. În funcție de specificul proiectului, perioada de implementare poate fi de minimum 3 luni și maximum 6 luni. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 20 noiembrie 2023. Sunt invitate să-și depună proiectele de finanțare organizațiile și grupurile de inițiativă implicate în educație.

Mai multe informații despre calendarul programului și condiții de înscriere și selecție aici.

Despre parteneri

Fundația Bosch România

Este o organizație non-guvernamentală apărută la inițiativa Grupului Bosch în România, cu scopul de a crea un cadru potrivit extinderii acțiunilor de responsabilitate socială ale companiei. De la înființare, din anul 2020, și-a stabilit drept obiectiv generarea unor schimbări în bine pentru persoanele defavorizate în special, dar și pentru societate în ansamblu.

Prin programul umbrelă EduCare, Fundația Bosch România susține inițiative durabile din domeniul educației cu accent pe garantarea și îmbunătățirea accesului la educație, dar și pregătirea și dezvoltarea educației pentru viitor.

Fundația Comunitară Cluj

Înființată în anul 2008, Fundația Comunitară Cluj aspiră să fie un lider în stimularea schimbării sociale colaborative și incluzive, conectând nevoile cu resursele din Cluj, cu scopul de a îmbunătății calitatea vieții locuitorilor săi.

Ca parte dintr-un sector asociativ dezvoltat, bazat pe implicare voluntară și filantropie, Fundația Comunitară Cluj lucrează pentru ca angajarea fiecărei persoane să fie posibilă, stimulantă și să genereze o experiență pozitivă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Angajarea profesorilor „titularizați” pe art. 253 poate fi de azi făcută pe durata viabilității postului. Ordonanța de Urgență pe educație a fost publicată în Monitorul Oficial

Varianta oficială a Ordonanței de Guvern 23, cea apărută miercuri noaptea în Monitorul Oficial, la o săptămână după aprobarea în Ședința de Guvern din 3 aprilie, cuprinde şi „rezolvarea” situației…
Vezi articolul

Anularea examenelor și înlocuirea lor cu note date de profesori, decisă pentru liceele din Anglia / Confuzie majoră în Marea Britanie și alte țări care au decis târziu să închidă școlile

Autoritățile din Anglia, care au decis săptămâna trecută închiderea completă majorității școlilor, au anunțat și anularea principalelor examene date de elevii de liceu, inclusiv examenele necesare înscrierii la facultate. Acestea…
Vezi articolul

Elevi din două colegii naționale din Cluj-Napoca și Focșani învață despre istoria și analiza filmului, după ce profesorii au ales disciplina opțională „Ora de cinema”. Cursurile au resurse gratuite pe o platformă online

Elevi din două colegii naționale din Cluj-Napoca și Focșani învață din anul școlar 2024-2025 despre istoria și analiza filmului, după ce profesorii lor au ales disciplina opțională „Ora de cinema”,…
Vezi articolul

Formularul de înscriere în programul Mate Remedial, pentru elevii de clasa a VIII-a, publicat de Ministerul Educației / Până acum s-au înscris 687 de școli și 1.576 de profesori de matematică vor să folosească kitul

Ministerul Educației a publicat duminică, 26 octombrie, formularul de înscriere în programul „Matematică Remedial”, destinat sprijinirii elevilor de gimnaziu care au lacune la matematică. Formularul poate fi completat de directorii…
Vezi articolul

Improvizațiile Ligiei Deca pentru perioada în care vor fi examene în timpul cursurilor: școlile pot intra în „Școala altfel” sau Săptămâna Verde și „se poate umbla” la programa de examene, dacă apar probleme / Elevii vor fi înscriși ilegal la bacalaureat, fără să fie absolvenți de liceu

Elevii din clasele V-VII și IX-XI în anul școlar 2024-2025 vor putea fi în Săptămâna „Școala altfel” sau în Săptămâna Verde în vară, când elevii de clasele a VIII-a și…
Vezi articolul