Finanțarea educației cu 15% din bugetul general consolidat, prevăzută de lege, e transformată în țintă „pe termen lung” de ministrul Daniel David

4.255 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
„Pe termen lung, trebuie să țintim 15% din bugetul general consolidat pe cheltuieli pentru educație și 1% din PIB pentru cercetare”, scrie ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-un mesaj transmis vineri, pentru a prefața începutul noului an școlar. El transformă, astfel, un obligație stabilită prin lege, dar amânată deja în mod repetat într-o „țintă” valabilă „pe termen lung”.

Atât Legea învățământului preuniversitar 198/2023, cât și cea a învățământului superior 199/2023 prevăd „minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat” pentru finanțarea educației. Legile 198 și 199 au suferit intervenții anuale pentru a diminua sau amâna aplicarea acesei prevederi

Ce spun cele două legi:

Articolul 134 din Legea 198/2023: „Finanțarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat”.

  • Versiunea consolidată a legii include, în acest moment, 3 note. Prima, introdusă în decembrie 2023, coboară ținta la 10% pentru anul 2024. A doua, introdusă în decembrie 2024, amână aplicabilitatea articolului până în 2026. A treia, introdusă prin Legea Bolojan în iulie 2025, amână aplicabilitatea acestei prevederi până în anul 2027.

Articolul 147 din Legea 199/2023: „Finanțarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat”.

În mai a.c., ministrul Daniel David propunea ca această țintă – precum și cea de 1% din PIB pentru cercetare, altă țintă veche și niciodată atinsă – să fie atinsă la finalul perioadei de 4 ani în care ar urma să guverneze actuala coaliție.

În cazul țintei de 1% pentru Cercetare, Edupedu.ro relata, în iunie, că programul de guvernare Bolojan urmărește atingerea acestui prag în 2030, în pofida apelurilor cercetătorilor ca acesta să fie stabilit „măcar” pentru 2028. Cercetarea primește, în prezent, circa 0,1% din PIB.

Țintele pe termen scurt, mediu și lung pe care le propune acum ministrul Daniel David, în mesajul transmis vineri, 29 august:

„(…) Eu cred sincer că, pe nemulțumirile generate în mod uman de măsurile de criză fiscal-bugetară, trebuie construit înțelept:

  • Pe termen scurt, trebuie să ne asigurăm că în domeniul educației profesorii pensionați pot fi implicați în activități educaționale și trebuie pregătit cu grijă bugetul pe anul 2026, inclusiv avem de implementat serios PNRR-ul renegociat, cu finalizare în luna august 2026.
  • Pe termen mediu, trebuie să ne asigurăm că, în legea salarizării unitare, se onorează salariul de start pentru debutant/asistent universitar angajat de autorități, ca măsură de creștere a atractivității domeniului.
  • Pe termen lung, trebuie să țintim 15% din bugetul general consolidat pe cheltuieli pentru educație și 1% din PIB pentru cercetare.
  • Indiferent de termen, măsurile-fiscal bugetare temporare (sau altele relevante pentru sistemul nostru de educație-cercetare) trebuie ajustate odată cu revenirea țării din criza fiscal-bugetară. (…)”
Citește și:
Ministrul Educației, Daniel David, mesaj la începutul anului școlar: Pachetul I din Legea Bolojan „a avut efectele scontate. Nu mai este loc pentru alte măsuri de criză-austeritate în acest domeniu” / Oficialul promite un viraj către „o logică de dezvoltare”

Foto: © Tero VesalainenDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. Va rămâne doar o țintă, care nu se va realiza niciodată, in condițiile crizei bugetare, a datoriilor suverane și a angajamentelor pe care România si le tot ia peste puterile sale economice. Dimpotrivă suma va tot scădea, caci obligațiile costa, datoriile scadente vin la plată, iar deficitul este uriaș. De unde sa iei bani? Colegii profesori trebuie sa se aștepte la noi masuri de austeritate in știi viitori, începând chiar din ianuarie, cum ar fi tăieri de salarii si concedieri din toamna viitoare din nou. Nu sunt bani, iar economia va întra in recesiune începând chiar de anul acesta, recesiune ce se va menține si snul viitor.
    Cel mai realist este sa se abroge asemenea prevederi nerealiste, propagandiste, din lege, aci nu se va putea atinge niciodată acea țintă si nu mai trebuie mintiti oamenii.

  2. Acest ministru mincinos si ipocrit nu urmareste decat sa-si asigure o cariera politica. Amintiti-va ce declaratii facea prin decembrie 2024, cand se gandea sa candideze la presedintie!

    Dupa ce a dat lovitura de distrugere a invatamantului preuniversitar, se lanseaza acum in campanie electorala!
    Mizerabil!
    DEMISIA, ministru mincinos, politruc cinic si jalnic, AVID de Putere si Bani, DEMISIA daniel dAVID!

    DEMISIA, ddAVID!!

  3. Un ministru ca domnul MICLEA nu va mai avea educația geneții întregi.Domnul Miclea și-a dat demisia pentru faptul că guvernul nu a alocat la educatie procentul din PIB prevăzut de lege.
    Putem însă spera pe termen foarte scurt să avem un ministru cu următoarele calități minimale:
    1)Să nu ceară el guvernului să aplice legile benefice educației pe termen lung iar cele catastrofale pe termen foarte scurt
    2)Să nu fie primul care ridică mâna când este vorba de a sacrifica educatia
    3) Să reprezinte cu cinste si respect oamenii din sistem si să facă măcar auzite vocile lor in fata decidentilor
    4) Raportul masuri benefice/măsuri catastrofale propuse de el pentru educatie să fie nenul.

    1. mais quel courage! cand a intampinat vanturi contrarii in politica Dl Miclea…si-a dat demisia ( o lupta-i viata, deci te lupta?).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cine decide câți bani alocă statul pentru fiecare elev, după ce ministrul Educației a numit cel puțin 5 membri PNL în Consiliul pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar

La începutul săptămânii trecute a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin de ministru (nr. 5.539) prin care s-a modificat componența Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar. Consiliul are un…
Vezi articolul

DOCUMENT USR a depus la Parlament moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, în contextul plagiatului acestuia. Textul integral al moțiunii „România educată să fure. Sorin Cimpeanu face școala de rușine”

USR a depus la Parlament o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, în urma anchetei jurnalistice care arată că acesta a plagiat un curs universitar și acum încearcă amnistierea…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Salariile profesorilor, legate de adoptarea noilor legi ale Educației. Ligia Deca: Aplicarea creșterilor salariale este în funcție de adoptarea Legilor Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat astăzi după ultima ședință de Guvern din acest an că aplicarea creșterilor salariale pentru profesori este „în funcție de adoptarea Legilor Educației”. Întrebată când…
Vezi articolul

În martie, 750 de școli cu risc crescut de abandon vor primi granturi de până la 200.000 euro prin programul ministerului educației, finanțat din PNRR / Cîmpeanu: „Școlile cu cel mai ridicat grad de vulnerabilitate vor semna primele contracte / Nu performanța e problema, ci echitatea în educație”

La dezbaterea de la Cotroceni, „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, ministrul educației a răspuns unei întrebări despre ce va face ministerul educației ca și în mediul…
Vezi articolul

EXCLUSIV Gérard Mourou, premiul Nobel în Fizică 2018: Sunt implicat în mod real în proiectul din România, care va fi cel mai puternic laser din lume. Vom realiza lucruri ieșite din comun în domeniul fizicii

Gérard Mourou, laureatul premiului Nobel pentru fizică și părintele științific al laserului de la Măgurele, a declarat în exclusivitate pentru Edupedu.ro că proiectul din România “are o contribuție unică” la…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu, despre oferirea de mărțișoare cu mănuși sugerată de ministrul Sănătății: Școlile sunt în subordinea Ministerului Educației. Este o exagerare și Ministerul nu susține niciun fel de exagerare

„Școlile sunt în subordinea Ministerului Educației”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, întrebat dacă elevii vor putea oferi flori sau mărțișoare doar cu mănuși, așa cum a sugerat ministrul Sănătății, Vlad…
Vezi articolul