Finanțarea și bursele pentru toți studenții doctoranzi care ocupă un loc finanțat de la bugetul de stat, inclusiv la anul 4, sunt asigurate, spune Ministerul Educației, după ce studenți doctoranzi de la mai multe universități au reclamat că situația studiilor lor este neclară

2.791 de vizualizări
Photo © Yuri Arcurs | Dreamstime.com
Ministerul Educației a semnat, pe 23 octombrie, acte adiționale la contractele instituționale cu instituțiile de învățământ superior, astfel încât, în acest moment, sunt asigurate finanțarea și fondul de burse pentru toți studenții doctoranzi cu loc finanțat de la buget, inclusiv pentru cei care, în baza noii legi a învățământului superior, au trecut în anul 4 de studii doctorale, arată instituția în precizări trimise Edupedu.ro. Răspunsurile vin în contextul în care la sfârșitul lunii octombrie o mare universitate invoca situația confuză care persista pe această temă în mediul universitar, iar de atunci, inclusiv în ultimele zile, doctoranzi în anul 4 de la mai multe universități au transmis Edupedu.ro că nu primeau lămuriri necesare cu privire la situația lor.

Edupedu.ro scria pe 30 octombrie, în baza unor precizări oferite de Universitatea Babeș- Bolyai, că în acel moment instituția aștepta încă precizări de la Minister cu privire la modul și sursele de finanțare pentru anul 4 de studii doctorale. Și aceasta, în condițiile în care trecerea de la studii doctorale de 3 ani, prevăzute de vechea lege a educației, la cele doctorale de 4 ani, conform noii Legi a învățământului superior, a produs confuzii în rândul universităților. Ulterior, studenți în anul 4 de studii doctorale de la mai multe instituții de învățământ superior au transmis redacției că nu știu ce se întâmplă în cazul finanțării studiilor lor, în anul 4 de doctorat. Cel mai recent mesaj de acest fel este de săptămâna trecută.

Am solicitat informații pe această temă Ministerului Educației în data de 11 noiembrie. Instituția a răspuns la sfârșitul săptămânii trecute și arată: „Studenții doctoranzi înmatriculați la studiile universitare de doctorat pe locuri finanțate de la bugetul de stat începând cu anul universitar 2021 – 2022, care au semnat un act adițional la contractul de studii doctorale pentru anul 2024 – 2025, sunt studenți în anul 4 de studii doctorale cu finanțare asigurată de la bugetul de stat prin contracte instituționale semnate între Ministerul Educației și instituțiile de învățământ superior.”

Deși doctoranzii care s-au adresat redacției au semnalat în noiembrie că nu au știință despre situația burselor și a finanțării pentru anul 4, Ministerul spune că a încheiat din octombrie acte adiționale la contractele instituționale cu universitățile. 

Precizările Ministerului Educației, integral:
  • „Prin adresa 860/GP/10.09.2024, înaintată tuturor instituțiilor de învățământ superior, au fost clarificate aspectele privind modificarea duratei studiilor doctorale, conform Legii învățământului superior nr. 199/2023 cu modificările și completările ulterioare. Astfel, studenții – doctoranzi înmatriculați la studiile universitare de doctorat începând cu anul universitar 2021 – 2022, care nu și-au încheiat studiile doctorale până la 1 octombrie 2024, aveau posibilitatea să încheie un act adițional la contractul de studii universitare de doctorat, prin care perioada studiilor universitare de doctorat să se modifice de la 3 la 4 ani, în condițiile stabilite de regulamentul de organizare și desfășurare a studiilor universitare de doctorat, aprobat de instituția de învățământ superior în cadrul căreia sunt înmatriculați. Studenții doctoranzi înmatriculați la studiile universitare de doctorat pe locuri finanțate de la bugetul de stat începând cu anul universitar 2021 – 2022, care au semnat un act adițional la contractul de studii doctorale pentru anul 2024 – 2025, sunt studenți în anul 4 de studii doctorale cu finanțare asigurată de la bugetul de stat prin contracte instituționale semnate între Ministerul Educației și instituțiile de învățământ superior.
  • „În baza notei mai sus menționate și a actelor adiționale din 23 octombrie 2024 la contractele instituționale încheiate între Ministerul Educației și instituțiile de învățământ superior, este asigurată finanțarea instituțională, precum și fondul de burse pentru toți studenții doctoranzi care ocupă un loc finanțat de la bugetul de stat. Astfel, studenții – doctoranzi din ultimul an de studii, înregistrați în platforma ANS la 1 ianuarie 2024, care nu și-au finalizat teza de doctorat până la data de 1 octombrie 2024 și au încheiat un act adițional la contractul de studii universitare de doctorat, își păstrează statutul, finanțarea și bursele și pentru anul universitar 2024 – 2025, conform contractului de studii universitare încheiat inițial.”
Context: 

Pe 30 octombrie, Edupedu.ro a scris că Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a publicat, chiar înaintea începerii anului universitar 2024-2025, o procedură detaliată pentru trecerea de la stagiul doctoral de 3 ani la cel de 4 ani, conform noii Legi a învățământului superior, pentru studenții înmatriculați în 2021-2022. Procedura prevedea inclusiv posibilitatea trecerii studenților „pe un loc cu taxă de studiu” pentru anul 4, în absența unei surse clare de finanțare. Reprezentanții UBB au arătat, atunci într-o serie de răspunsuri transmise Edupedu.ro, că este de așteptat ca Ministerul să finanțeze al patrulea an de studii doctorale pentru acești studenți, așa cum a anunțat „în diferite contexte publice”, dar că „până la această oră nu am primit un document oficial”.

  • „Discuțiile pe care le-am avut până acum cu celelalte comunități academice mari din țară arată o abordare similară și așteptăm în continuare precizările oficiale ale ministerului”, spunea UBB la sfârșitul lunii octombrie.
Citește și:
Ministerul Educației a extins doctoratele la 4 ani, însă nu a transmis nici acum modul și sursele de finanțare pentru anul 4, semnalează Universitatea Babeș-Bolyai, care nu exclude trecerea doctoranzilor afectați pe loc cu taxă / „Dacă ministerul nu finanțează, credem că va fi imposibil pentru universități să își asume stabilitatea burselor din fonduri interne”
Metamorfoza doctoratelor cu durată de 3 ani, începute pe vechea Lege a educației, în doctorate de 4 ani, ca să respecte noua lege – explicată de Ministerul Educației
Improvizație în legislația doctoratelor: Ministerul „consideră” că universitățile pot prelungi doctoratele de 3 ani, începute pe vechea Lege, la 4 ani, ca să respecte noua lege / ASE publică un formular prin care doctoranzii pot cere prelungirea studiilor, nespecificată în lege, dar comunicată chiar înaintea termenului-limită
Doctoranzii înmatriculați la buget, cu frecvență, pe legea veche trebuie să primească burse, în temeiul noii legi a educației, conform unei decizii a instanței ce corectează un ordin emis în 2023 de Ministerul Educației / Instituția poate face recurs / Contestatarul ordinului: „Ministerul a mărit bursele considerabil, dar nu le-a acordat”

Photo © Yuri Arcurs | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din 10 clase primare ale unei școli din Timișoara petrec circa o oră pe zi pentru temele de acasă, iar subiectele în care se pot exprima liber îi motivează cel mai mult să lucreze cu plăcere / În ziua în care nu au teme, elevii au mulțumit că au fost „liberi” – studiu

Elevii își fac temele cu plăcere când e vorba de subiecte în care se pot exprima liber și în mod creativ și când gradul de dificultate al temelor este unul…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Finanțelor, condus de Florin Cîțu, a refuzat să aloce 10 milioane de lei din fondul de rezervă pentru vaccinarea copiilor anti-rujeolă și anti-poliomielită pe motiv că nu a fost explicată urgența situației

O adresă trimisă de la Ministerul Finanțelor în 6 august către Ministerul Sănătății, consultată de G4Media.ro, arată că Finanțele – minister condus atunci interimar de Florin Cîțu – au refuzat…
Vezi articolul