Matematica pe TikTok, reinventată în clipuri de 1 minut de Florentina Pavăl sau “Profa de mate cool”: Am pornit cu ideea de a prezenta o altă față a matematicii, altceva decât prevăd programele școlare – legătura cu viața de zi cu zi

7.011 vizualizări
Foto: capturi video
Are 124.000 de „followers” pe TikTok, una dintre cele mai populare rețele de socializare printre copii și adolescenți, asta deși are contul doar de un an. Florentina Pavăl predă matematica de peste 30 de ani la Colegiul Național “Nicu Gane” din Fălticeni, iar mai nou reia diverse concepte, aplicații și teorii sub numele de Profa de mate cool. A adunat peste 1 milion de aprecieri ale tuturor videoclipurilor și spune, într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro, că „generația alfa este interesată de mult mai mult decât divertisment îndoielnic”.

„Singură filmez, singură-mi editez clipurile, folosesc tableta grafică și mai multe programe de editare cu mult înainte de a începe să postez clipuri pe TikTok”, spune profesoara.

Florentina Pavăl mai spune că îi merge bine alături de o comunitate numeroasă care îi urmărește videoclipurile cu interes și care îi sugerează, în comentarii, următoarele teme pe care simte că nu le are clarificate.

„Este mult mai ușor pentru un elev să-și recapituleze materia în ritmul propriu, cu explicații de la zero, punând stop și reluând de câte ori are nevoie, până va reuși să înțeleagă”, ne-a mai declarat „Profa de mate cool”.

Edupedu.ro: De unde a plecat inițiativa de a susține lecții / indicații pe TikTok?

Florentina Pavăl: Când am vizionat prima dată câteva clipuri pe TikTok, la finalul lunii decembrie 2019, am rămas surprinsă cât de puține conturi livrează conținut educațional, inițial chiar n-am găsit astfel de conturi. M-am gândit imediat la elevii mei și la cei de vârsta lor, utilizatorii majoritari ai aplicației, și am făcut primele TikTok-uri care mi-au confirmat ceea ce intuiția  mă asigurase deja, generația alfa este interesată de mult mai mult decât divertisment îndoielnic.

Surpriza a venit însă după aproximativ o lună când numărul de urmăritori a depășit cu mult previziunile mele.  

Am pornit cu ideea de a prezenta o altă față a matematicii, altceva decât prevăd programele școlare: demonstrații inedite, legătura matematicii cu viața de zi cu zi, contextul istoric în care au apărut anumite concepte matematice etc, toate acestea cu scopul ca privitorul să înțeleagă că matematica înseamnă și altceva decât exerciții și probleme lucrate cu scopul declarat, uneori, de a promova vreunul din examenele obligatorii.  Cu timpul am început să răspund și solicitărilor urmăritorilor îmbinând acestea cu alt gen de clipuri, explicații scurte sau indicații de rezolvare ale unor probleme propuse de ei.                

Edupedu.ro: Cine v-a ajutat cu grafica, sau ați făcut singură clipurile? 

Florentina Pavăl: Nimeni nu m-a ajutat cu grafica, singură filmez, singură-mi editez clipurile, folosesc tableta grafică și mai multe programe de editare cu mult înainte de a începe să postez clipuri pe TikTok, de mai bine de 5 ani.

Edupedu.ro: Credeți că e o metodă care ajunge mai bine / receptiv la elevi? 

Florentina Pavăl: Da, cred că informația dintr-un clip de 1 minut este mai ușor de asimilat și așa, picătură cu picătură, elevul descoperă sau aprofundează concepte care-i vor fi de folos. TikTok-ul obligă și creatorul de clipuri să fii eficient, într-un minut trebuie să reușească să prezinte un concept/informație care să fie interesant/ă, util/ă și complet/ă. 

Nu putem să mai ținem copilul cu culegerile în mână și atât. Este prea puțin.    

Florentina Pavăl, profesor de matematică

Edupedu.ro: Ce părere au colegii profesori despre această activitate? 

Florentina Pavăl: Colegii mei de cancelarie nu cred că-mi cunosc activitatea online, însă am primit comentarii pozitive de la colegii mei din țară, o parte dintre cei care-mi urmăresc pagina de Facebook Profa de mate.    

Edupedu.ro: Am observat că mulți copii scriu în comentarii și vă întreabă să realizați video-uri despre anumite teoreme, concepte în matematică. De ce credeți că aceștia își găsesc refugiul în secțiunea de comentarii și nu interacționează cu profesorii de la clasă?

Florentina Pavăl: Cred că din mai multe motive:

  • certitudinea că nu vor fi ironizați, indiferent de întrebarea pusă;
  • curiozitatea, să urmărească și explicațiile altui profesor;
  • durata explicațiilor, există posibilitatea ca o explicație de maxim un minut să înlocuiască una de 5 minute;
  • din timiditate.

Edupedu.ro: Cum vi se par modelele de subiecte publicate recent pentru Evaluarea Națională / Bacalaureat? 

Florentina Pavăl: Modele pentru Bacalaureat sunt asemănătoare celor din anii anteriori, nu s-a schimbat nimic, nivelul de dificultate este mediu, teoretic poate fi promovat de orice elev care a studiat 4 ani de zile matematica și care este interesat să-l promoveze.

La cel de Evaluarea Națională s-a încercat o schimbare, s-a schimbat structura celor trei subiecte și forma de prezentare a lor, atât, „aceeași Mărie cu altă pălărie”. Mă gândesc la ce va gândi un elev de clasa a VIII-a când va primi subiectul și acesta va conține 10 pagini,  simpla răsfoire și citire a lui îi va lua câteva minute! Nivelul de dificultate este mediu, asemănător celor din anii anteriori. 

 Problema că nu știe elevul nu este problema lui, eu trebuie să îl fac să înțeleagă, să progreseze. Sunt de acord că nu orice copil poate să ia 10 la bacalaureat, dar orice copil poate să progreseze. De la 4 la 5 – este un progres.

Florentina Pavăl, profesor de matematică

Edupedu.ro: Credeți că acest tip de informare și recapitulare are perspectivă în viitor? De ce depinde? 

Florentina Pavăl: Se spune că nu poți să oprești valurile, dar poți învăța să navighezi! Exact așa-i și cu tehnologia, adulții trebuie să țină pasul cu ea.

Da, părerea mea e că are perspectivă, clipurile mai lungi de pe canalele de Youtube reprezintă o modalitate de aprofundare a cunoștințelor acumulate la școală.

Este mult mai ușor pentru un elev să-și recapituleze materia în ritmul propriu, cu explicații de la zero, punând stop și reluând de câte ori are nevoie, până va reuși să înțeleagă. Evident că un clip de un minut nu este suficient  pentru a învăța sau a aprofunda o noțiune, este un pas mic, dar util celor interesați de propria lor dezvoltare. 

În ceea ce privește prezența elevului pe TikTok, Florentina Pavăl susține că “în această epocă digitală nu sunt posibile interdicțiile, nu interzicem o aplicație când conținutul ei lasă de dorit, căutăm soluții să-i îmbunătățim conținutul.

Prezența lor este firească! Avem o generație care știe ce vrea, cei mai mulți dintre ei sunt interesați de educație, de autoeducație, de carieră, mărturie stau numărul mare de urmăritori al conturilor cu conținut educativ. Aici găsesc informație sintetizată, experiențe de viață, povești de succes, pun întrebări și găsesc răspunsuri.

Exercițiu de operații cu numere întregi

Totodată, @profadematecool discută diverse problematici și împreună cu fiica ei, Silvia, pe canalul @mama_si_fiica. Silvia este acum designer vestimentar, fostă elevă a mamei ei și astfel pun în prim-plan subiecte precum importanța banilor de buzunar, inteligență, bullying, relațiile în adolescență, tatuaje sau stresul testelor. 

Edupedu.ro: Despre canalul cu Silvia? De unde a pornit? Cum este receptat?   

Florentina Pavăl: Canalul @mama_ si_ fiica a fost ideea mea și primul clip l-am pus pe 29 decembrie 2020. În mai puțin de 2 luni, numărul de urmăritori a ajuns 27.000.

Fiica mea, Silvia, are un site, o pagină de Facebook și un cont de Instagram numite Ză Scoolărz în care, de vreo cinci ani, comunică cu adolescenții, însă generația alfa este una eficientă și mai puțin răbdătoare, nu are răbdare să citească articole de mii de cuvinte, chiar și atunci când acestea le pot fi de folos, dar urmăresc cu interes clipuri scurte și așa a apărut al doilea cont: @mama_si_fiica.”

Video despre energia adolescenților

“Răspundem întrebărilor pe care ni le pun urmăritorii și postăm clipuri în care expunem pe scurt din experiențele trăite de noi și care pot fi de ajutor copiilor și adolescenților. Este un proiect de suflet pentru noi și cred că și urmăritorii noștri au simțit asta pentru că a fost bine primit”, adaugă Florentina.

Citește și:
Platforma “YTM” pentru îndrumarea în carieră, pusă la dispoziție de Universitatea de Vest din Timișoara – test de orientare vocațională și consiliere
Începutul anului școlar la Ciugud, Alba, interviu cu directoarea Teodora Simion. Pe un perete scrie “Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara – Spiru Haret”
“Economica Ripensis” – noul concurs online cu temă info-economică pentru liceeni, organizat de Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor din Universitatea de Vest Timișoara / Înscrieri până pe 30 martie
Cum își examinează un profesor de la Cibernetică studenții, pentru a se asigura că nu copiază. Răzvan Bologa: Avem un instrument software care folosește machine learning și monitorizează dacă studenții răspund la fel, iar ultimul pas este video

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Opera din Sydney anunţă “sezonul digital”, în contextul pandemiei de coronavirus. Spectacole integrale, discuţii, imagini de arhivă nepublicate anterior şi conţinut din spatele scenei, gratuite – de miercuri pe site

Opera din Sydney a anunţat că trece în mediul digital în perioada pandemiei de coronavirus și că va prezenta spectacole online şi ar putea difuza reprezentanţii în direct, prin live-streaming,…
Vezi articolul

Guvernul a aprobat construirea clădirii ASE de sticlă, de 7 etaje, lipită de monumentul istoric Casa Nanu-Muscel din Piaţa Romană. Clădirea va costa 49,9 milioane lei

În şedinţa de Guvern de miercuri a fost aprobată hotărârea pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii “Consolidare, restaurare şi extindere imobil ASE Bucureşti – Spaţii de educaţie şi…
Vezi articolul

Președintele Transelectrica și-a falsificat CV-ul, unde susține că a absolvit Politehnica. UPB București: Nu a finalizat studiile

Președintele Transelectrica și-a falsificat CV-ul, spunând că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București. Universitatea Politehnica din București a răspuns, pentru Edupedu.ro, următoarele: “Persoana menționată de dumneavoastră…
Vezi articolul

„Educație fără bullying”, aplicație gratuită pentru elevi, profesori și părinți, lansată în România. Conține materiale educative și sfaturi pentru soluționarea cazurilor de violență între elevi / Copiii și martorii pot sesiza cazurile de bullying și află ce să facă dacă sunt abuzați

Aplicația gratuită „Educație fără bullying” a fost lansată astăzi în România. Aceasta este destinată elevilor, profesorilor și părinților. Copiii și martorii pot sesiza cazurile de bullying și află ce să…
Vezi articolul