Florin Pogonaru, Asociația Oamenilor de Afaceri, către ministrul Educației: Trebuie să vă asumați politic testarea competențelor la elevi și la profesori. Ni s-a spus de către guverne succesive că asta e risc politic

1.470 de vizualizări
Foto: gov.ro
Asumarea testării reale pentru pentru competențe digitale a elevilor și a profesorilor, a fost cerută de Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, Monicăi Anisie, ministrul Educației, într-o conferință online organizată chiar de Ministerul Educației. Pogonaru a spus că a insistat de mai multe ori la autorități să fie realizate testări în educație, dar că de fiecare dată a fost invocat „riscul politic”. „Această băgare sub preș a problemei, de 15 ani încontinuu ,a făcut ca ea să explodeze acum și nu mai trebuie să acceptăm astfel de lucruri”, a declarat Pogonaru.

„Știați, de exemplu, că la nivel european testarea competențelor pentru utilizarea imprimantelor 3D se face după programa dezvoltată în Români de către ECDL România? Practic, Asociația Oamenilor de Afaceri a dezvoltat împreună cu Dedeman un program de vreo 3 ani dezvoltat în 100 de licee din România și a reușit să dezvolte o programă și o manieră de testare care a fost adoptată la nivel internațional prin ECDL pentru competențele digitale.

Aș spune, apropo de statisticile privind competențele digitale, că lucrurile în privința României variază de la agonie la extaz. Totul este să te apuci să faci lucruri. Și am o observație și pentru doamna ministru și pentru domnul ministru Boloș: vă susțin în totalitate pentru aplicarea programului dumneavoastră, inclusiv a programului de guvernare, dar vrem să vedem de la dumneavoastră asumarea politică. Ce-am sesizat noi este că digitalizarea nu este un lucru care se poate face fără risc politic.

Și să vă dăm câteva exemple. De exemplu, testările ECDL, care sunt de vreo 15 ani introduse la Bacalaureat pentru competențe digitale, sau în general testarea de competențe digitale la Bacalaureat știți cum se ia în momentul de față? Dacă ai deschis ușa clasei în care are loc examenul, automat ai luat examenul. Gândiți-vă de ce se întâmplă? Și am intervenit tot timpul pentru că este o anomalie să faci așa ceva. Ni s-a spus de către guverne succesive că este o chestiune de risc politic: „ce te faci cu satele care nu au conectare, care nu au instrumente” și așa mai departe.

Această băgare sub preș a problemei de 15 ani încontinuu, cel puțin de-atunci o știm noi, pentru testarea competențelor digitale, a făcut ca ea să explodeze acum și nu mai trebuie să acceptăm astfel de lucruri. Este risc politic în testarea competențelor digitale, dar trebuie să vi-l asumați. Același lucru este valabil în prezent pentru testarea capabilităților de educație digitală a profesorilor. Evităm să facem acest lucru. Știu, urmează alegeri, este un risc politic să ai toți profesorii revoltați, dar sper cât de curând digitalizarea să fie asumată politic cu toate riscurile ei”, s apus Florin Pogonaru.

https://youtu.be/2vtnpxAyoU0?t=4513

Foto: Florin Pogonaru/gov.ro


4 comments
  1. Profesorii nu pot fi testati ,sunt extraordinari,valorosi,profe sionisti,harnici,competenti, imlicati,intangibili,extraterestrii etc si ei pot doar sa puna note elevilor si parintilor.Of,grea misiune.

    1. Desigur. Te bagi, stii ce face? Sau esti adeptul doctrinei comuniste si ai lupta contra capitalistilor, ca toti e niste hoti?

  2. La fotbal si la educatie . . .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Minimum 30% din elevii unei clase, nu pe școală, să primească burse de merit, plus eliminarea primăriilor din traseul pentru primirea banilor de burse, printre propunerile Consiliului Național al Elevilor la legile educației Deca nefăcute încă publice

Consiliul Național al Elevilor (CNE) anunță că a consultat proiectul de lege a învățământului preuniversitar, varianta Deca, apărut pe surse, și că „privește cu optimism” noile prevederi legate atât de…
Vezi articolul

Istoricul Cosmin Popa: Introducerea materiei obligatorii Istoria comunismului românesc și a opționalului despre Revoluția din 1989 „nu sunt suficiente, dar poate fi un început” / Ele „ar mai atenua din disonanțele cognitive de care suferă o parte a societății”

Istoricul Cosmin Popa, cercetător al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, specializat în istoria Uniunii Sovietice și a comunismului european, spune într-un interviu acordat G4Media.ro că „introducerea materiei…
Vezi articolul

Este o gravă eroare a celor din Minister când spun că profesorii nu sunt plătiți pentru simulări pentru că fișa postului nu cuprinde doar ore de predare, spune profesorul Marius Lobază: Fișa postului este încheiată cu angajatorul și nu cu școlile din Iași, Constanța, de la care trebuie să corectez eu lucrările

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, îi răspunde ministrului Educației, referitor la faptul că profesorii nu sunt plătiți pentru evaluarea lucrărilor de la simulările examenelor naționale, și spune că…
Vezi articolul

Carta universitară a Politehnicii București, temă în bibliografia de concurs pentru angajarea jurnaliștilor la televiziunea Euronews România. Cererea de înscriere a candidaților este adresată rectorului UPB, Mihnea Costoiu

Candidații de la concursul pentru 25 de posturi de jurnaliști la televiziunea de știri Euronews România vor susține o probă scrisă și un interviu. La bibliografia de examen este trecută…
Vezi articolul