Forma finală a declarației de meditații pentru profesori „va fi undeva la mijloc”, spune Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației

6.568 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / George Calin
Ministerul Educației transmite profesorilor că „forma finală va fi undeva la mijloc” în privința declarației de interese pe care cadrele didactice vor fi obligate să o completeze începând din acest an școlar. Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ion, din Ministerul Educației, a declarat marți seara pentru Digi24 că declarația aceasta de interese este transpunerea în metodologie a prevederilor legii 198/2023.

„Nu facem decât să transpunem într-o metodologie ceea ce spune legea. Forma finală va fi undeva la mijloc. Am experiență lungă de tot la catedră. Întotdeauna meditația cu propriul copil, cu copilul de la clasă, chiar dacă tu ești un om onest și-ți propui să nu te influențeze în evaluarea acelui copil, asta se va întâmpla, e în firea omenească”, a declarat Sorin Ion.

Articolul 169 din Legea 198/2023 prevede: „(1) Personalul didactic de predare își desfășoară activitatea urmărind respectarea valorilor și principiilor prevăzute în prezenta lege, precum și interesul superior al beneficiarului primar.

(2) Personalului didactic îi este interzis să desfășoare orice activitate care aduce atingere valorilor și principiilor care guvernează sistemul național de învățământ; acesta trebuie să reprezinte un model de etică și integritate pentru elevi și pentru societate.

(3) Pentru a asigura echitatea și obiectivitatea în activitatea de predare-învățare-evaluare, personalului didactic de predare îi este interzis să desfășoare activități de pregătire suplimentară contracost pentru elevii de la clasa/clasele la care este încadrat în anul școlar în curs, având obligația de diligență să depună eforturi pentru atingerea competențelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă și prin programele de învățare remedială.

(4) Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor alin. (3), la nivelul unităților de învățământ se constituie Registrul declarațiilor de interese. Modelul Registrului declarațiilor de interese și procedura de declarare a intereselor se aprobă prin ordin al ministrului educației, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

Reacția secretarului de stat Sorin Ion vine după un val de proteste mai ales în mediul online și pe grupurile de profesori de pe Facebook la adresa formularului pus în dezbatere publică pe 25 august privind declarația de interese pentru cadrele didactice.

Conforma formularului, profesorii ar urma să declare în fiecare an meditațiile pe care le fac cu elevii și școlile de la care provin aceștia. În plus, câte un responsabil numit de director ar urma să ceară puncte de vedere de la cei care refuză declarația și să treacă documentele în registrul școlii.

La scurt timp a venit reacția liderului sindical Marius Nistor, care a criticat procedura prin care profesorii ar trebui să declare meditațiile: „A veni și a cere de la cine dai meditații din ce clasă și alte date suplimentare, a veni cu un responsabil care să urmărească procedura e deja prea mult. Era necesară o simplă declarație”, a spus acesta.

Ce ar urma să treacă profesorii în declarație

Potrivit documentului, profesorii trebuie să menționeze în tabel, pe de o parte, școlile la care își desfășoară activitatea de predare, disciplina predată și clasele. Apoi, au de completat numele școlilor de la care au elevi pe care îi pregătesc suplimentar contracost, clasa în care se află și data de la care au început meditațiile cu aceștia.

Un ultim câmp este dedicat „activităților didactice desfășuate în cadrul unor proiecte”, însă conform proiectului de ordin nu este clar de spre ce tip de activități este vorba.

FOTO DOCUMENT Cum arată declarația de interese – proiect

Foto: captură – document
Meditațiile contracost cu elevii de la clasă, abatere disciplinară în legea educației în învățământul preuniversitar

În noua lege a Educației, care a intrat în vigoare din 3 septembrie, apare mențiunea prin care se interzic meditațiile cu elevii de la clasă în două articole: articolul 209 care prevede că printre abaterile disciplinare ce pot fi sancționate se află și desfășurarea meditațiilor cu elevii de la propria clasă și articolul 169 care precizează că profesorul are “obligația de diligență să depună eforturi pentru atingerea competențelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă și prin programele de învățare remedială“.

Edupedu.ro a scris încă din luna august că profesorii care fac meditații cu elevii de la clasă vor fi cercetați disciplinar, prevede noua lege a Educației în învățământul preuniversitar. Fiind încadrată ca abatere disciplinară, în acest caz „orice persoană poate sesiza în scris, cu privire la săvârșirea unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară, prin înregistrarea sesizării la secretariatul unității de învățământ”, conform legii 198/2023.

Amintim că ordinul de ministru privind aprobarea modelului Registrului declarațiilor de interese și procedura de declarare a intereselor ar trebui să fie aprobat până pe 1 noiembrie, conform calendarului oficial cu termenele limită până la care trebuie aprobate actele normative pe noile legi ale educației.

 


9 comments
  1. Întrebări pentru domnul ministru:
    Sunt profesor de matematică la gimnaziu.
    Meditații fără bani, la școală, cu elevii noștri, pentru olimpiade, pentru evaluare națională la clasa a VIII-a și la clasa a VI-a și pentru cei cu dificultăți de învățare, de ce suntem obligați să facem? Nu mai este o incompatibilitate?
    De ce nu puneți în legi și metodologii să fie plătiți profesorii care fac astfel de….meditatii?
    Eu sunt profesor cu 37 de ani vechime și am făcut mereu astfel de ore suplimentare neplătite!
    În plus, după ce am trecut la 25 de ani vechime și aveam dreptul să rămân la 16 ore, orele cu numărul 17 și 18 nu se platesc, dacă ai 5 clase în încadrare! Adică fac “ muncă patriotică” de 12 ani!
    Acest aspect nu este lipsit de etică?
    Oare cum se face că în legi și metodologii reușiți să puneți numai chestiuni care dezavantajează profesorii, ca și cum dumneavoastră nu ați proveni din rândurile acestora?

  2. Ce seamana vor si culege …toti!
    Ministerul si cei cu toate aceste decizii vor distruge complet invatamantul. Profesorii vor fi …tot mai mult, generatie dupa generatie, dupa chipul si asemanarea celor care iau deciziile legate de invatamant.

    Parintii vor culege si ei ceea ce au tot sprijinit prea multi dintre ei: NU teme, NU prezenta la ore, ura fata de profi si scoala … Din pacate, parintii care gandesc astfel nu isi dau seama ca unii de la putere au bagat permanent zazanie intre cele doua tabere: parintii de o parte si profii de cealalta, tocmai pt a-i manipula si pe unii si pe altii (cand doua tabere se cearta – parintii si profii, castiga a treia tabara – guvernantii, care ii pacalesc si pe unii si pe ceilalti).

  3. Un elev de clasa a 9 a la un liceu tehnologic are 17 discipline de studiu, dintre acestea cam la câte considerați că se dau meditații?

  4. Mai sunt si idioti pe deasupra…
    Si cine o fi prost sa declare ca face meditatii contracost, asa cum zice legea ?
    Cati declara veniturile din chiria apartamentelor inchiriate ?
    Nu vor reusi decat sa creasca tarifele meditatiilor pt ca profesorii vor fi mai atenti si mai selectivi cu cine lucreaza…atat.
    Dar ati observat cat de preocupati sunt, cat de repede se misca atunci cand e vorba de LUAT si cat se c***sc cand e vorba sa le creasca salariile ?!?
    De ce nu vor ei sa priceapa ca doar crescandu-le salariile vor avea mai multi profesori, vor putea sa le impuna un anumit standard de calitate a predarii la clasa si atunci profesorii nu vor mai fi nevoiti sa-si caute o sursa suplimentara de venit din meditatii ?
    De ce nu vor sa priceapa ca din cauza salariilor mizere profesorii buni dau meditatii ?!?
    Da, sunt salarii mizere din moment ce pt magistrati vorbim de tz mii de euro, iar pt profesori vorbim de aproximativ 1 mie de euro si asta pentru cei cu toate gradele luate….

  5. Atata timp cat e lege ca n-ai voie sa faci pregatire cu elevii de la clasa, ce rost mai au declaratiile? Ce intereseaza pe cineva ce fac eu in timpul liber? Nu le e rusine sa ceara astfel de aberatii, sa intre in treburile personale ale profesorilor? Atunci de ce nu te pune sa declari ca nu bati copiii, ca iti faci orele, etc, etc…. Pe docori ii pune cineva sa declare ca nu iau spaga si ca nu trimit pacientii la cabinetele lor particulare? Rusine!!! Atat dispret si umilire pt cadrele didactice nu trebuie acceptat!

    1. O întrebare : ce se întâmplă cu profesorii care sunt diriginți şi profesori la proprii copii? Sunt foarte mulți la nivel de țară. Ei evaluează corect colegii propriilor lor copii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Ministrul francez al educației, după asasinarea profesorului: Slujba profesorilor este cea mai importantă – să transmită copiilor noștri cunoștințele și valorile care sunt bunul nostru comun. Un atac asupra Republicii, pentru că Școala este coloana vertebrală a Republicii

“Acest profesor a fost asasinat pentru ceea ce a reprezentat: Republica. A fost asasinat pentru ceea ce întrupa: cunoștințele, în serviciul gândirii critice, adică în serviciul construirii unor cetățeni liberi…
Vezi articolul

Eșecurile Ligiei Deca în primele două luni de mandat, prezentate de doi parlamentari USR: Bugetul Educației la minim istoric, blocarea comisiilor anti-plagiat, ignorarea situației burselor sociale pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate

“Cu Ligia Deca la frâiele Ministerului Educației, bugetul este de doar 2,19% din PIB. Creșterea” bugetului în sumă absolută este sub rata inflației, iar adăugarea artificială a elementelor din bugete…
Vezi articolul