FOTO VIDEO Marș de protest al studenților în centrul orașului Timișoara, față de măsurile din Educație

186 de vizualizări
Foto: ANOSR
Zeci de studenți au ieșit în marș în centrul orașului Timișoara, joi, 2 octombrie, pentru a protesta față de legea nr. 141/2025, care taie și din bursele lor, potrivit publicației Timiș online. Amintim, luni, în prima zi a anului universitar 2025 studenții au protestat în mai multe orașe din țară, printre care și București.

Zeci de studenți au plecat în marș de protest prin centrul Timișoarei, nemulțumiți de efectele măsurilor din Educație: reducerea fondului de burse și modificarea unor facilități acordate la transportul feroviar.

Studenții au plecat din Piața Victoriei și s-au oprit în fața Prefecturii unde au scandat.

Foto: ANOSR
Foto: ANOSR

Manifestații similare au avut loc luni în mai multe centre universitare din țară: la Cluj-Napoca sute de studenți au protestat în fața Prefecturii chiar în timp ce ministrul Educației, Daniel David, deschidea anul universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai”; la Iași protestul a fost organizat în Piața Unirii; și la Galați, Suceava, Alba Iulia, Sibiu și Baia Mare, studenții au ieșit în stradă la orele anunțate de ANOSR.

Protestele vin după ce Guvernul a redus bugetul pentru burse și a eliminat gratuitatea generală pentru transportul feroviar pentru studenți, măsuri criticate drept „abuzive” și „ineficiente” pentru reducerea deficitului bugetar.

ANOSR a anunțat proteste în nouă orașe din țară, pe parcursul zilei de luni. Manifestația de la Cluj a fost printre primele organizate.

ANOSR preciza, săptămâna trecută, despre cauzele protestelor:

  • „Motivele pentru care vom protesta sunt următoarele: ne împotrivim măsurilor de austeritate impuse prin Legea nr. 141/2025 și O.U.G. 156/2024, care îngrădesc accesul la un sistem de învățământ echitabil pentru toate categoriile de studenți și afectează în mod direct calitatea învățământului din România. În ciuda tuturor demersurilor făcute de noi încă de la începutul anului, nu au existat modificări sau semne reale de remediere a efectelor negative create, așadar ne vedem nevoiți să continuăm protestele până când vom fi tratați cu adevărat ca parteneri decizionali în aspectele care ne influențează activitatea în mod direct.”
Citește și:
FOTO Studenții protestează la Iași și în alte orașe din țară, în prima zi a anului universitar

Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară marchează deschiderea anului universitar 2025-2026, în timp ce universitățile desfășoară festivități și evenimente pe parcursul mai multor zile

Protest al studenților în Piața Victoriei, pe ploaie, față de măsurile Guvernului FOTO și VIDEO


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bogdan Cristescu, directorul Centrului pentru Curriculum și Evaluare, Ministerul Educației: Profesorii sunt liantul dintre clasă, directori, elevi, părinți. Este cel mai greu rol pentru că ei sunt în tot și în toate și suportă stresul / Nu-i putem hrăni decât cu încredere

Bogdan Cristescu, director de Curriculum și Evaluare în CNCE, Ministerul Educației, spune că „în tot acest ecosistem profesorii sunt liantul pentru tot, pentru clasă, pentru director, pentru elevi, pentru părinți,…
Vezi articolul

LISTA 126 de școli au primit bani să-și facă toalete, anunță ministrul Educației de la Guvern. Mai rămân 199 cu latrine, iar pentru „o bună parte din ele s-a decis deja comasarea cu alte structuri”, adică desființarea / Cîmpeanu: Dacă autoritățile locale vor utiliza sumele, vom elimina în scurt timp total această problemă

Un număr de 126 de unități de învățământ preuniversitar de stat, în care învață peste 18.340 de elevi, sunt pe lista aprobată de Guvern miercuri pentru primirea de fonduri ca…
Vezi articolul

Soluția care le permite profesorilor să dezvolte lecții și activități atractive pentru elevii lor, prezentată luna aceasta la cel mai important târg global de educație și tehnologie (P)

Inovația educațională dezvoltată de Samsung Electronics împreună cu Shape Robotics pentru sistemul educațional, display-urile Interactive Samsung Flip Pro cu aplicația Fable Blockly integrată, va putea fi testată de mii de…
Vezi articolul

Comisia profesorilor care scriu programele școlare de Informatică și TIC pentru liceu 2026 – LISTĂ / Eugen Boriga de la FMI-UB și Nicolae Țăpuș de la Academia Română – coordonatori științifici

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat pe site-ul Centrului Național de Curriculum și Evaluare (CNCE, fostul CNPEE) componențele grupurilor de lucru curricular (GLC) pentru disciplinele Informatică și Tehnologia Informației și a…
Vezi articolul