Franța întărește protocoalele de siguranță în școli, care rămân deschise deși se întăresc restricțiile la nivel național

1.123 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Autoritățile franceze, care au decis, joi, o nouă serie de măsuri restrictive la nivel național pentru combaterea epidemiei Covid-19, au optat în continuare să țină școlile deschise, dar cu protocoale de siguranță suplimentare. Pe lângă testările extinse anunțate ieri dimineață, vor fi introduse reguli suplimentare pentru cantine și sălile de sport, potrivit BFM TV.

Sursa citată arată că premierul Jean Castex a reafirmat că menținerea școlilor deschise este un “obiectiv fundamental”. Pentru aceasta, însă, este nevoie de trei măsuri de susținere, a arătat șeful guvernului – mai multă siguranță în cantinele școlare, suspendarea activităților sportive în spații închise și creșterea testării în rândul elevilor și al personalului școlar.

Totodată, el a anunțat că școala hibrid, model folosit în clasele de liceu pentru o perioadă care ar fi trebuit să se încheie săptămâna viitoare, urmează să fie menținut și după 20 februarie.

Potrivit noilor reguli, în sălile de masă clasele de elevi nu se vor mai amesteca, fiecare clasă urmând să ia masa la aceleași mese și la aceleași ore în fiecare zi.

Măsurile vin în continuarea celei anunțate de ministrul sănătății, cum că un milion de copii și profesori vor fi testați, lunar, pentru COVID.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației se află în vizită în SUA. Daniel David a avut întâlniri cu conducerile FMI, Atlantic Council – think-tank american cu scop de promovare a cooperării atlantice și Congressional Office for International Leadership, agenție a Congresului american: În acest context internațional complicat, extind aceste relații la un nivel mai general, întărind astfel și relațiile noastre cu SUA

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, se află săptămâna aceasta într-o vizită în SUA. Oficialul anunță că azi, la Washington DC, a avut întâlniri cu conducerea Congressional Office for International…
Vezi articolul

Proiect în valoare de circa 50 de milioane de lei, de suport pentru infrastructura națională de cercetare a sistemelor fluviu-mare Danubius-RO, parte a infrastructurii europene Danubius-RI, începe oficial 

Un proiect în valoare de 49,29 milioane de lei, pentru susținerea infrastructurii naționale de cercetare Danubius-RO, parte a infrastructurii Danubius-RI, începe oficial după ce a fost semnat de toate părțile…
Vezi articolul