Franța menține „grupele de nivel” pentru elevii de gimnaziu cu lacune, deși un raport al Inspecției Generale în Educație arată că adâncește inegalitățile și sugerează gruparea după nevoile reale

5.399 de vizualizări
Școala Europeană din Bergen, Olanda / Foto: esbergen.eu
Franța va continua organizarea elevilor pe „grupuri de nivel” la gimnaziu și în anul școlar 2025-2026, în ciuda unui raport oficial care arată că măsura nu reduce dificultățile școlare și poate amplifica inegalitățile între elevi, potrivit unei analize Le Monde.

Inițiată în decembrie 2023 pe criterii mai degrabă politice de ministrul Educației de atunci, Gabriel Attal, ulterior devenit prim-ministru, măsura a fost criticată de inspectori, profesori și cercetători, care atrag atenția că gruparea elevilor pe nivel general de competențe conduce la decalaje mai mari între cei care au deja dificultăți și restul elevilor.

Potrivit raportului Inspecției Generale a Educației (IGESR) – mai jos în articol, gruparea pe nivel la orele de matematică și franceză nu i-a ajutat pe elevii cu cele mai mari dificultăți, chiar dacă aceștia au lucrat în efective reduse, iar efectele asupra celorlalți elevi au fost „contradictorii”.

  • În loc să reducă dificultățile școlare, măsura riscă să crească diferențele între elevi, avertizează raportul.

Inspectorii recomandă abandonarea modelului actual și acordarea de autonomie directorilor de școli pentru a organiza local modul de sprijin al elevilor.

Ministerul Educației, condus anterior de Gabriel Attal, a ales să păstreze cadrul grupurilor de nivel, în pofida criticilor, mizând pe popularitatea măsurii în rândul opiniei publice, relevată de sondaje. Nicole Belloubet, succesoarea acestuia, a încercat să ajusteze măsura, redenumind grupurile drept „grupuri de nevoi” și recomandând schimbarea frecventă a componenței grupurilor, însă cadrul general a rămas neschimbat.

Profesorii au fost nevoiți să implementeze rapid această măsură, cu resurse limitate și fără formare adecvată, în contextul unei instabilități legislative continue în educația franceză. Potrivit unui sondaj citat de Le Monde, patru din cinci profesori consideră succesiunea rapidă a reformelor drept un motiv de a părăsi sistemul educațional.

Specialiștii atrag atenția că măsura riscă să aibă efecte negative asupra a cel puțin două generații de elevi, transmițându-le celor de 11 ani „o imagine degradată despre propriile capacități de învățare”.

Ce alternative propun inspectorii

Raportul recomandă înlocuirea „grupurilor de nivel” cu „grupuri de nevoi” reale, în care elevii sunt reuniți temporar, pe competențe precise, beneficiind de sprijin în grupuri mici sau de prezența suplimentară a unui al doilea profesor la clasă. Alte soluții indicate sunt alocarea de timp pentru colaborarea profesorilor, formarea continuă pentru predarea diferențiată și sprijin suplimentar pentru elevii cu dificultăți.

Potrivit inspectorilor, școlile care au aplicat astfel de soluții flexibile au obținut cele mai bune rezultate în sprijinirea elevilor.

  • DOCUMENT Raportul IGESR din Franța asupra „grupelor de niveluri”:


2 comments
  1. da, sunt bune, clasele separate cu cei care chiar vor sa invete si clase separate cu cei cae refuza, nu sunt interesati de invatat.
    De ce sa fie discriminati cei care vor cu adevarat sa invete si deranjata toata ora de cei care refuza sa invete?

  2. cauza profunda a inegalitatilor scolare trebuie cautata in amonte, mai precis in decizia egoista a parintilor de a-si inscrie copiii de 6ème ( clasa a 5-a in sist rom) in colegiile private (catolice, majoritar) si de a abandona astfel colegiul public unic. a bon entendeur,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Leonard Azamfirei, rectorul UMFST Târgu Mureș, despre concurența record la Medicină de anul acesta: Au contat investițiile, modernizarea, prestigiul facultății și școala de vară pentru elevi

Număr record de candidați la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș. Cel mai important factor este organizarea unei școli de vară,…
Vezi articolul

Măsurile din lege care diluează autoritatea CNATDCU în cazul doctoratelor, puse în aplicare prin noul Regulament de funcționare a  forul responsabil cu atestarea titlurilor universitare – proiect / Consiliul va propune în șase luni un Ghid național privind redactarea tezelor de doctorat

Prevederile din noua Lege a învățământului superior ce diluează atribuțiile avute în cazul tezelor de doctorat de CNATDCU sunt pe punctul de a intra efectiv în vigoare prin proiectul noului…
Vezi articolul

Crăciunul în cancelarie și importanța înțelegerii dintre profesori într-o școală: la liceul din Sinaia, personalul școlar face schimb de mici cadouri în fiecare zi până la vacanță

În fiecare an, de sărbători, profesorii și personalul administrativ din Colegiul “Mihail Cantacuzino” Sinaia fac zilnic un schimb de mici cadouri, în luna decembrie. Toți sunt “îngerași”, unii pentru ceilalți,…
Vezi articolul

Avocatul Poporului semnalează lipsa consilierilor școlari cu pregătire de specialitate, capabili să intervină în cazul copiilor care sunt victime ale violenței / Copiii agresați se tem să apeleze la profesori și părinți

Instituția Avocatului Poporului a semnalat, pe fondul actelor de violență comise împotriva copiilor în anul 2025, lipsa consilierilor școlari care să se ocupe de astfel de cazuri sau care să…
Vezi articolul