Franța nu mai închide clasele de școală primară la apariția unui caz Covid-19, pe fondul creșterii numărului de clase închise în valul 4 al pandemiei

514 vizualizări
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
Ministrul francez al Educației, Jean-Michel Blanquer, a anunțat joi că, de săptămâna viitoare, vor apărea schimbări în regulile de prevenție Covid-19 aplicate școlilor primare și grădinițelor: dacă într-o clasă apare un caz de infectare, clasa aceea nu se mai închide automat, ci este introdus un protocol pentru participarea continuă a elevilor la școala cu prezență fizică, relatează The Local.

Până acum, clasele din învățământul primar treceau online timp de șapte zile, în cazul apariției unui caz de Covid-19 în rândul elevilor. În școlile din învățământul secundar, având în vedere posibilitatea minorilor de peste 12 ani de a se vaccina, elevii erau trimiși acasă, la apariția unui caz în clasă, doar dacă nu erau vaccinați, conform protocolului anunțat de oficialii francezi în vacanța de vară, despre care EduPedu a scris aici.

În clasele de primară, potrivit noului regulament, dacă apare un caz de Covid-19, colegii sunt testați, iar cei care prezintă teste negative pot continua să vină la școală. Copiii cu teste pozitive trebuie să se izoleze timp de 10 zile, așa cum s-a întâmplat și până acum.

Noul protocol este introdus după ce a fost pilotat în 10 regiuni ale țării.

Potrivit ministrului, în prezent sunt închise circa 8.500 de clase, pe fondul creșterii rapide a ratei de incidență în rândul elevilor de 6-11 ani, în ultimele zile, în valul 4 al pandemiei. Sursa citată arată, drept referință, că la apogeul valului 3, în primăvară, erau închise peste 12.000 de clase, însă atunci nu exista posibilitatea elevilor de 12+ ani de a se vaccina.

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Soluții radicale pentru a stopa violența în școli, propuse de Asociația Vedem Just: Exmatricularea elevilor pentru acte grave de indisciplină să fie reintrodusă, jignirea sau amenințarea la adresa profesorilor să fie considerate infracțiune de ultraj, iar părintele obligat să plătească o sumă profesorului defăimat

Să se reintroducă exmatricularea elevilor pentru acte grave de indisciplină sau comiterea de infracțiuni, începând cu vârsta de 14 ani, indiferent de nivelul clasei frecventate și regulamentul-cadru școlar să prevadă…
Vezi articolul

Studenții din Regie, căminele Politehnicii, lăsați fără apă caldă de o săptămână, după surparea peste conducte a unei străzi din apropiere / Probleme și la U-uri, căminele Universității de Medicină

Studenții cazați în căminele Politehnica București (UNSTPB) au fost lăsați fără apă caldă de o săptămână, potrivit surselor Edupedu.ro. Neregula vine după ce săptămâna trecută peste conductele de apă s-a…
Vezi articolul

Proiect-pilot pentru dezvoltarea abilităților digitale ale profesorilor, Viitorul Digital, prelungit și în anul 2023-2024 / Resurse gratuite pentru învățători, profesori de gimnaziu și liceu

O serie de resurse digitale gratuite pentru predare, preponderent pentru limbi străine, au fost puse la dispoziție în contextul unui proiect-pilot dedicat dezvoltării abilităților digitale ale profesorilor, “Viitorul Digital”. Proiectul,…
Vezi articolul