Funcționarea școlilor pilot ar putea fi aprobată în ședința de Guvern de joi, anunță ministrul Educației: Avem cereri din partea unităților de învățământ să devină școli de aplicație

4.525 de vizualizări
Foto: ID 70785624 © Rawpixelimages | Dreamstime.com
Funcționarea școlilor pilot ar putea fi aprobată în ședința de joi a Executivului, prin hotărâre de guvern, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, în cadrul dezbaterii online: „Cursa celor 30 de ani de educaţie în România. Unde suntem şi unde vrem să ajungem?”, organizată de World Vision România.

„În proiect există deja niște termene foarte clare, avem cereri din partea unităților de învățământ pentru a deveni școli-pilot și școli de aplicație”, a declarat Monica Anisie.

Raluca Pantazi, moderator:Întrebare din partea Alexandrei Bogdan, TVR. Cum vor funcționa școlile-pilot, din anul școlar următor? Proiectul de Hotărâre de Guvern este în dezabtere din nou, dar este timp pentru implementare și sunt școli interesate?

Monica Anisie: Proiectul nu mai este în dezbatere publică. Deja este pe circuitul de avizare. Am luat toate avizele, inclusiv de la Ministerul Justiției. Așteptăm avizul de la CES și sperăm ca în ședința de Guvern de mâine să intre deja propunerea noastră de Hotărâre de Guvern. Ceea ce pot să vă spun: în proiect există deja niște termene foarte clare, avem cereri din partea unităților de învățământ pentru a deveni școli-pilot și școli de aplicație…”

Raluca Pantazi, moderator: Și ele vor fi școli-pilot începând de acum, din septembrie? Pe ce curriculum? 

Monica Anisie: Există un grup de lucru la nivelul Ministerului Educației și el este conturat, dar așteptăm să fie aprobată Hotărârea de Guvern și după aceea să-l prezentăm.”

Edupedu.ro a scris despre proiectul școlilor pilot aflat în dezbatere pe site-ul Ministerului Educației. Acesta prevede înființarea de școli pilot din septembrie 2020 pentru testarea unor noi metode de predare și noi arhitecturi curriculare, precum și pentru alt tip de salarizare și de carieră didactică. Concret, actul normativ ar constitui punerea în aplicare a articolului 26 din Legea Educației 1/2011.

Aceste școli pilot, care pot fi și clase pilot din mai multe școli, incluse în proiect ar trebui să se înscrie foarte repede în program, potrivit textului documentului, data limită pentru anunțarea acestora fiind 15 august 2020.

Reamintim că pe 11 iunie inițiatorul acestui proiect al școlilor pilot, fostul consilier al ministrului Educației, Marian Staș, a declarat pentru Edupedu.ro că dacă Hotărârea de Guvern cu școlile pilot este publicată rapid, lansarea unei clase sau a două clase chiar începând cu anul școlar 2020-2021 este posibilă.

Ce ar însemna pilotarea unei noi arhitecturi curriculare

„Pilotarea unui nou model centrat pe oferta curriculară a fiecărei școli-pilot în parte (curriculum oferit de școală, alcătuit din trunchi comun și curriculum la decizia elevilor din oferta școlii), în acord cu valorile, profilul absolventului, competențele-cheie și ariile de învățare definite de Ministerul Educației și Cercetării, precum și a unui nou model de carieră didactică, proiectat pe
opțiuni orizontale echivalente, începând cu anul școlar 2020-2021”, asta prevede nota de fundamentare a proiectului.

Această pilotare „va reprezenta piatra de temelie pentru ca viziunea proiectului România Educată, la orizontul anului 2030, să devină realitate”, potrivit autorilor proiectului.

După ce vor fi testate în școlile pilot, modelele ar urma să fie răspândite în întreg sistemul de învățământ, se arată în proiect.

„Unitățile de învățământ cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație vor aplica la clasă arhitecturile curriculare diferite de actualele planuri-cadru în vigoare, având rolul specific de a testa direct în școli impactul unor modificări sistemice, cu scopul de a le ajusta, corecta și adapta în funcție de nevoi, înainte de scalarea acestora”.
Salarii diferite, avansare în cariera didactică diferită

Unitățile-pilot vor funcționa după noi modele de normare, salarizare și parcurs al carierei didactice, se arată în nota de fundamentare.

„Derogările de la curriculumul național și de la normele în vigoare privind organizarea și funcționarea unității de învățământ vor fi realizate printr-un regulament, aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării”.

Metodologia de înființare și funcționare a unităților–pilot, experimentale și de aplicație trebuie să cuprindă:

  • modalitatea prin care unitățile de învățământ preuniversitar pot solicita dobândirea statutului de unitate prevăzută la alin.(1) din art. 2;
  • criteriile de selecție;
  • modelele curriculare și de carieră didactică;
  • structura de personal și modalitățile de organizare a normei de muncă pentru personalul didactic și nedidactic;
  • mecanismele de finanțare;
  • mecanismul de monitorizare și evaluare;
  • alte reglementări necesare înființării și funcționării.

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu
  1. Aici chiar ne-am scos.Adevarul este că suntem așa puși la punct cu toate încât apariția unei instabile cum este acest mic experiment e de aplaudat!
    Ce ați zice voi sa folosiți banii respectivi pe lucruri folositoare pentru copii cum ar fi căldură, cărți, cretă, detergent pentru curățenie,var pentru a împrospăta pereții!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare deschisă a unor mișcări și asociații, inclusiv Rezist și Corupția Ucide, împotriva posibilei nominalizări a lui Sorin Câmpeanu ca ministru al Educației: Măsurile lui “nu corespund standardelor” de reformă autentică

“Printre numele vehiculate pentru poziția de ministru al Educației sunt persoane care au dat deja măsura unei capacități de viziune și organizare limitată în funcția respectivă. Atragem în mod special…
Vezi articolul

Ecaterina Andronescu: Nu cred că vom avea mai mult de 70.000 de absolvenți de liceu peste trei ani. Ce se va întâmpla cu universitățile noastre? Soluția: studenții străini care aduc și taxe

Scăderea demografică “absolut dramatică” o face pe Ecaterina Andronescu să se întrebe “Ce se va întâmpla cu universitățile noastre?”. Într-o conferință la Constanța, ministrul Educației a interpretat astfel numărul copiilor…
Vezi articolul