Funeriu, postare dură la adresa lui Dacian Cioloș, pe care îl acuză de ”Ipocrizie şi/sau necunoaştere” după intervenția fostului premier în scandalul din Educației

1.721 de vizualizări

Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației, îl critică dur pe Dacian Cioloș după intervenția acestuia în scandalul din învățământ. După ce spune că are o datorie morală față de Cioloș, care l-a suținut când era atacat pentru Legea educației, Funeriu scrie pe Facebook că ”propunerile domnului Cioloş de astăzi denotă ipocrizie şi/sau necunoaştere. Ambele grave la nivelul său”.

Citește postarea integrală a lui Daniel Funeriu:

”Am o uriaşă datorie morală şi politică faţă de domnul Cioloş: în 2011, nesolicitat de nimeni, mi-a dat o uriaşă gură de oxigen politic atunci când m-a felicitat pentru Legea educaţiei. Am şi o mare admiraţie pentru succesul lui politic dar şi profesional: ştiu despre aprecierea de care se bucura în comisia Barroso. Dar oricât de drag mi-ar fi domnul Cioloş mai drag îmi e viitorul copiilor din România. Iar propunerile domnului Cioloş de astăzi denotă ipocrizie şi/sau necunoaştere. Ambele grave la nivelul său.
Ipocrizie şi/sau necunoaştere pentru că a fost premier şi a numit la minister doi oameni ai sistemului. Dl. Curaj şi Dl. Dumitru. Oameni remarcabili, dar care nu se încedrează în descrierea tip făcută astăzi: „să fie din afara sistemului actual”.
Ipocrizie şi/sau necunoaştere pentru că dl. Cioloş este preşedintele unui partid. Care nu a fost prezent în domeniul educaţiei, sau când a fost a spus nişte inepţii de te doare mintea.
Ipocrizie şi/sau necunoaştere pentru că din funcţia de premier nu a făcut ceea ce avea şansa istorică să facă: să radă şcolile doctorale proaste şi să radă toţi plagiatorii.
Ipocrizie şi/sau necunoaştere pentru că singura dată când a avut puterea să pună în funcţii oameni de când are partid, adică la alegerile europarlamentare, a pus pe liste oameni care nu au nimic de-a face cu educaţia (şi mă opresc aici în evaluarea lor, să nu divaghez).
Ipocrizie şi/sau necunoaştere pentru că singurl om de la PLUS care e profilat pe educaţie e a şaişpea roată la căruţă.
Ipocrizie şi/sau necunoaştere pentru că cere ca ministrul să fie acolo 5 ani, or el a schimbat în un an doi miniştri la educaţie. Şi la sănătate. Acord politic pentru păstarea pe funcţie 5 ani e o aberaţie a democraţiei. Esenţa democraţiei este schimbarea paşnică. În baza cărui fapt renunţăm la esenţa democraţiei? Că doar nu în baza unei reţele mai noi sau mai vechi de promovare personală?
Ipocrizie şi/sau necunoaştere pentru că vorbeşte despre necesitatea unui ministru cu „performanţe în economia reală”, or o simplă privire în oglindă îi va arăta că uriaşele sale performaţe politice nu au avut ca precondiţie performaţele sale din vreo economie reală.
Ipocrizie şi/sau necunoaştere pentru că atunci când a fost premier nu a spus un cuvând despre nevoia unui nou pact pentru educaţiei. De fapt nu e nevoie, cel vechi e, din păcate, încă de actualitate.
Ipocrizie şi/sau necunoaştere pentru că vorbeşte despre „personalităţi din grupurile de lucru ale proiectului România Educată”. Or în acest proiect nu apare nicio personalitate pentru că însuşi preşedintele nu pare să fi dorit asta. Preşedintele a spus cu gura lui că România Educată este un efort de jos în sus, nu unul de tip expert.
Ipocrizie şi/sau necunoaştere pentru că pe dna Anisie el a numit-o secretar de stat. Şi, din câte ştiu, s-a achitat bine se sarcină. Aşa că promovarea la ministru nu era deloc nenaturală.
Ipocrizie şi/sau necunoaştere pentru că nu îşi asumă nimic: apare serafic într-un moment de maximă tensiune, spune nişte vorbe care sună bine celor care nu cunosc subiectul, vorbe suficient de vagi pentru a nu-l angaja cu nimic, nu ne dă vreo două trei nume acolo, după care dispare în ceaţă cu sentimentul că, gata, asta înseamnă să fii politiciannou.
Mă simt groaznic să spun aceste lucruri despre unul dintre puţinii oameni care în grelele momente din 2011 m-a susţinut. Aici e şi marea dificultate a politicii: eşti permanent sfâşiat de un conflict de loialitate: faţă adevăr sau faţă de oameni dragi. Eu am ales întotdeauna adevărul, chiar dacă mi-a adus deservicii în relaţiile cu oameni apropiaţi. Îl invit aşadar pe dl. Cioloş să se pronunţe cu mai multă atenţie, mai ales atunci când nervii societăţii sunt întinşi la maxim, ca acum.

PS: rog ţuţerii săi de serviciu să nu îndrăznească vreun răspuns în numele dlui Cioloş, aşa cum au mai făcut-o în trecut.
PPS: cred că domnul Cioloş este unul dintre cei mai potabili politicieni din România, şi chiar de aceea sper că va reveni cât mai repede printre noi, cei care mai ştim cu ce se mănâncă educaţia. Eu îl aştept”.


1 comment
  1. d-le Funeriu, ar trebui sa va abtineti de la comentarii in calitatea de fost ministru la educatie, unul dezastruos. Nici acum nu m-ati convins de finalizarea studiilor, mai ales ca nu erati in stare sa comunicati cursiv sau sa raspundeti punctual la intrebari. Si, mai ales, nu va pot ierta pentru ca ati fost de acord cu taierea veniturilor profesorilor, care erau destul de mici, nici cu inchiderea de scoli, nici cu multe altele. Ar trebui sa pastrati tacerea aratand astfel ca v-a mai ramas putina demnitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pixiada continuă în Educație: noi inspectori școlari generali numiți din pix în Vrancea și Dâmbovița. Rocadă liberală la Focșani între șefa ISJ și șefa CCD, un fost inspector școlar pe proiecte europene și purtător de cuvânt al ISJ – numit în funcție la Târgoviște

Pixiada continuă în Educație, cu noi numiri la șefiile inspectoratelor școlare din țară. Inspectoarea generală din Dâmbovița, Adriana Tudose, a fost înlocuită cu fost inspector școlar pe proiecte școlare și…
Vezi articolul
Planuri-cadru 2025

Crește numărul de elevi în fiecare clasă prin legea Bolojan / Clasele de început de ciclu – pregătitoare, clasa a V-a, a IX-a – sunt exceptate de la articolul care prevede că ar trebui să aibă peste numărul mediu de elevi toate clasele, pe fiecare școală, cu excepția uneia care poate avea mai puțini copii – procedură

Formațiunile de studiu se constituie astfel încât pe fiecare filieră/profil/an de studiu numărul copiilor/elevilor să depășească valoarea medie prevăzută la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, conform procedurii…
Vezi articolul

Președinta Asociației Elevilor din Constanța, după protestul la care elevii au cerut demisia ministrei și transport gratuit la școală: Secretarul de stat Florian Lixandru ne-a spus că asociația noastră vine numai să se plângă și că ar trebui să ne concentrăm pe altceva, să lăsăm transportul / Am spus că vrem să vorbim cu dna. Ligia Deca și ni s-a spus că avem pretenții cam mari

Protestul celor trei asociații ale elevilor, de la Ministerul Educației, față de nerespectarea dreptului la gratuitate la transportul către și dinspre școală, s-a încheiat la ora 12:00, conform autorizației pe…
Vezi articolul

Afacerea microbuzelor electrice la suprapreț – Ministerul Educației spune că va analiza „cu celeritate” documentația pentru județele Iași și Prahova și va dispune „măsurile care se impun” / MEC declară că are atribuții limitate de verificare

Ministerul Educației și Cercetării a reacționat marți după-amiază la ancheta de presă referitoare la achiziția la suprapreț a microbuzelor școlare electrice prin PNRR, reacție ce survine la mai bine de…
Vezi articolul