Generația Z și economia: Jumătate dintre tineri vor să economisească și să câștige mai mult în 2021 (Studiu). Ce cumpără tinerii, în ce domenii vor să lucreze?

480 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Reprezentanții generației Z susțin că fac achiziții echilibrate, în egală măsură în online și offline, în vreme ce mai mult de jumătate dintre tineri (51%) și-au propus să economisească și să câștige mai mulți bani (48%), în 2021, comparativ cu pierderile suferite anul trecut, arată datele studiului național Insights PulseZ, coordonat de specialiști din programe naționale de antreprenoriat, scrie Economedia.ro.

De asemenea, 62% dintre participanți consideră împlinirea personală ca fiind cea mai importantă în viață, urmată de independența financiară (57%) și de sănătate (41%), iar 82% dintre tinerii participanți la studiu spun că își aleg, astăzi, jobul în funcție de ceea ce le place să facă cel mai mult.

  • Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediție națională, a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights” – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) și realizat de agenția de studii de piață iZi data în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România – pe un eșantion reprezentativ la nivel național (urban + rural, tineri cu vârste cuprinse intre 16 si 24 de ani).
Atitudinea tinerilor despre bani; ce cumpără tinerii și unde vor să muncească: Citește pe larg pe Economedia.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Caragiale trăiește. ”O scrisoare pierdută”, varianta 2023. Ministerul Educației susține că sentința referitoare la premierul Ciucă, pe care trebuia să o atace cu recurs la Înalta Curte în termen de 5 zile de la primire, ar fi fost luată de o anonimă „d-na VB”, care nu e angajată a instituției, plicul cu sentința ajungând oficial la cabinet fix cinci zile mai târziu

Ministerul Educației (ME) susține, printr-un punct de vedere hilar transmis G4Media.ro de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), instituție subordonată ME, că a…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ce se întâmplă cu copiii cu ambii părinți spitalizați din cauza COVID-19, în contextul carantinei generalizate și interdicției de a merge la bunici. Care este procedura / „Protecția copilului” nu ia copiii nimănui! – precizează Mădălina Turza

Copiii cu ambii părinți spitalizați din cauza noului coronavirus vor fi preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care îi plasează într-o zonă dedicată de izolare până…
Vezi articolul

Realitatea lor. Liderii țării au “pilotat” prima zi de școală: educația – prezentată prin proiecții de viitor, în școli de excepție. Totul – sub umbrela României educate, care nu e gata / La guvern, câțiva copii au manifestat pentru lucrurile de bază care lipsesc din școli

Președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, au profitat luni de decizia luată în august, ca, în pofida înrăutățirii situației epidemiologice, școlile să poată organiza festivități…
Vezi articolul
Titularizare 2025

Document al Comisiei Europene: Munca de profesor în România se confruntă cu provocări semnificative, iar salariile scăzute au redus atractivitatea profesiei / Creșterea calității învățământului presupune să se lucreze în primul rând cu cadrele didactice existente

Salariile scăzute ale profesorilor din România au redus atractivitatea profesiei și reprezintă unul dintre factorii care au dus la provocările semnificative cu care se confruntă meseria de cadru didactic, factori…
Vezi articolul