Profesorii pot folosi itemii publici PISA ca teme, exerciții sau probe de evaluare formativă și pot construi lecții pornind de la situații din viața reală, potrivit unui ghid pentru profesori elaborat de Institutul de Științe ale Educației (ISE), inclus în document cu propuneri pentru organizarea programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” din anul școlar 2026-2027, transmis școlilor de către Ministerul Educației și Cercetării.
În Ghidul „Ce urmărește PISA și de ce contează pentru profesorul de la clasă” ISE explică ce competențe măsoară evaluarea internațională și oferă exemple concrete pentru activitatea de la clasă: de la facturi, credite și reduceri de preț la matematică, până la compararea unor surse contradictorii la română.
Elevilor care participă la PISA nu li se cere să reproducă o formulă sau o dată istorică, ci să folosească ceea ce au învățat: „să interpreteze un grafic despre schimbările climatice, să estimeze un cost, să decidă ce sursă de informație e credibilă etc.”.
Pentru profesor, PISA „nu ar trebui să fie doar un clasament al țărilor participante”, ci „o oglindă care arată, la propriu, dacă ceea ce se întâmplă la clasă pregătește elevii pentru viața de după catalog”, potrivit ghidului.
Exemple de itemi PISA și rezultatele PISA 2025
ITEMI PISA 2022 Exemple de probleme primite la testarea care arată un procent de analfabetism funcțional de 49% și un nivel de excelență de 4% la Matematică, pentru elevii români de 15 ani / Subiecte cu planete, puncte în meciuri de baschet și instrumente digitale de calcul
Liviu și robotul Robert – subiectul care i-a încurcat pe 4 din 10 elevi români de 15 ani la testarea PISA 2022 de gândire creativă / Descarcă cei 9 itemi publicați de OCDE
Test de competențe în Știință: Cât de bine știi să răspunzi la întrebări precum cele primite de elevi de 15 ani, la PISA 2025? Rezultatele studiului internațional vor fi prezentate de OCDE pe 8 septembrie
BREAKING Rezultate PISA 2025. România scade abrupt cu 16 puncte la evaluarea competențelor elevilor la Citire. Scădere și la Matematică și Științe / Pe ultimele locuri în UE și pe locurile 48-55 din 91 de țări, la cele trei competențe de bază
BREAKING România a depășit pragul de 50% la analfabetism funcțional la Matematică, se apropie rapid de acest prag și la Citire, arată studiul global PISA 2025 în rândul elevilor de 15 ani / 57% dintre elevi – performanțe sub nivelul de bază la rezolvarea problemelor cu instrumente digitale
Exemple de activități aplicate pe care profesorii le pot folosi la clasă
Institutul de Științe ale Educației prezintă exemple pentru mai multe discipline, astfel încât elevii să folosească ceea ce au învățat în contexte concrete.
La matematică, profesorii pot construi probleme pornind de la:
- o factură;
- un credit;
- o reducere de preț;
- un grafic statistic real.
Se recomandă astfel de contexte în locul folosirii exclusive a „exercițiilor de calcul decontextualizate”.
La științe, profesorii pot lega noțiunile predate de fenomene pe care elevii le întâlnesc în viața de zi cu zi, precum:
- eficiența energetică;
- calitatea aerului;
- siguranța alimentară.
La limba și literatura română și la limbile străine, activitățile de lectură pot porni de la mai multe texte și surse, inclusiv unele care se contrazic. Elevii pot fi puși să compare informațiile, să le verifice și să le evalueze critic.
„Exercițiile de lectură pot include texte multiple, cu surse diferite și uneori contradictorii, pentru a exersa exact ce evaluează PISA, compararea, verificarea și evaluarea critică a informației”, conform ghidului.
Alte exemple de sarcini aplicate menționate în document sunt interpretarea unui grafic despre schimbările climatice, estimarea unui cost și stabilirea credibilității unei surse de informație.
Ssarcinile ancorate în contexte autentice pot porni de la un plan de călătorie, o dilemă de mediu sau un produs financiar.
Cum pot fi făcute evaluările
Și evaluarea poate fi construită după aceeași logică. În loc să primească doar o situație deja exersată la clasă, elevul poate fi pus să aplice o competență „într-un scenariu nou, diferit de cele exersate la clasă”.
În acest fel, diferența dintre „a ști” și „a putea folosi” devine „vizibilă și măsurabilă”.
Profesorii au la dispoziție și itemii publici PISA traduși și publicați de ISE, descriși în ghid drept „materiale direct utilizabile ca teme, exerciții sau probe de evaluare formativă”.
Structura sarcinilor PISA, situație reală, cerință clară și mai multe niveluri de dificultate, poate servi și ca model pentru realizarea propriilor probe de evaluare.
Ce arată rezultatele PISA 2025 despre elevii din România
În ghid sunt prezentate rezultatele PISA 2025, despre care ISE scrie că arată „exact zona în care se pierde legătura dintre ceea ce se predă și ceea ce elevii pot aplica efectiv”.
- 52% dintre elevi sunt sub nivelul 2 de referință la matematică;
- 48% sunt sub nivelul 2 de referință la lectură;
- 46% sunt sub nivelul 2 de referință la științe;
- diferența de scor dintre elevii avantajați și cei dezavantajați socioeconomic la științe este de 122 de puncte;
- 29% dintre elevi spun că sunt distrași de telefoane sau alte dispozitive în majoritatea sau chiar la toate orele de științe, conform ghidului.
Ce câștigă elevii din aplicarea cunoștințelor
Predarea și evaluarea orientate spre aplicarea competențelor îi pot pregăti pe elevi pentru situații din afara școlii.
„Un elev care a exersat să interpreteze un grafic, să evalueze critic o știre sau să estimeze un buget este pregătit pentru situații reale, nu doar pentru subiecte de examen”, conform documentului.
Sunt date drept exemple și sarcinile construite în jurul unui plan de călătorie, al unei dileme de mediu sau al unui produs financiar.
În cazul lecturii, una dintre competențele urmărite este capacitatea elevului de „a distinge un fapt de o opinie”, precum și obișnuința de a verifica sursele.
De la „ce știu elevii” la „ce pot face cu ce știu”
Mesajul central adresat profesorilor, indiferent de disciplina predată, este orientarea lecțiilor spre folosirea efectivă a cunoștințelor.
„Dincolo de cifre, PISA transmite un mesaj simplu profesorilor de la orice disciplină: competența autentică se vede în capacitatea de a folosi cunoștințele în afara sălii de clasă. Acest lucru se poate cultiva prin decizii zilnice, la catedră”, potrivit ghidului.
ISE susține că trecerea „de la predarea orientată spre conținut, la predarea orientată spre competențe” trebuie să fie o direcție a reformelor educaționale.
„Nu este o modă pedagogică trecătoare, ci răspunsul construit pe date, la o nevoie reală: pregătirea elevilor pentru a înțelege procesele fizice, sociale și economice și a naviga într-o lume tot mai complexă”, se arată în document.
Despre PISA
PISA – Programme for International Student Assessment – este o evaluare internațională a elevilor de 15 ani. Potrivit ghidului, în ciclul PISA 2025 au participat 91 de țări și economii și aproximativ 760.000 de elevi, reprezentativi pentru circa 33 de milioane de tineri de 15 ani.
România participă la PISA din 2002, iar începând cu ciclul de testare din 2018 administrarea națională este coordonată de Centrul Național PISA din cadrul Institutului de Științe ale Educației, conform ghidului.
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.