Grade didactice, an școlar 2025-2026. Inspecțiile curente și speciale au fost planificate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Lista cu profesorii, inspectorii și perioada propusă pentru inspecție – document

1.280 de vizualizări
Foto: captura ISMB
Planificarea inspecțiilor curente și speciale pentru gradele didactice, an școlar 2025-2026, a fost publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Este vorba despre 2.552 de cadre didactice. Descarcă mai jos, în articol, lista cu profesorii care vor fi inspectați, disciplina la care vor susține inspecția, inspectorii școlari și perioada propusă pentru inspecție.

Precizările referitoare la inspecțiile care se desfășoară în anul școlar 2025-2026 au fost transmise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Este vorba despre adresa Ministerului Educației și Cercetării nr. 31097/19.09.2025. Documentul vizează inspecțiile pentru gradele didactice, definitivat, precum și inspecțiile la clasă pentru ocuparea posturilor în cadrul etapelor de mobilitate.

Documentul publicat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București poate fi consultat mai jos:

Despre gradul didactic II, potrivit metodologiei

Articolul 6 – „Acordarea gradului didactic II semnifică dobândirea de către cadrul didactic a unui plus de profesionalizare, confirmat prin rezultatele obținute la probe special concepute pentru a pune în evidență valoarea adăugată achiziționată în intervalul parcurs de la obținerea definitivării în învățământ.”

Conform art. 10 (1), inspecțiile curente vor fi programate astfel:

a) prima dintre cele două inspecții curente se programează, la solicitarea cadrelor didactice, în anul școlar premergător înscrierii pentru susținerea gradului didactic II, pe baza unei cereri. Pentru candidații programați pentru efectuarea primei inspecții curente în anul școlar 2020-2021, inspecția poate fi susținută și în anul școlar 2021-2022, anul școlar în care depun dosarul de înscriere;

b) a doua inspecție curentă se va programa în intervalul de la înscriere până la susținerea inspecției speciale.”

Articolul 10 – „(3) Pentru toate categoriile de personal didactic, inspecțiile curente se efectuează de inspectorii școlari de specialitate de la inspectoratele școlare sau de către cadre didactice din corpul de metodiști ai inspectoratului școlar, prin delegare de atribuții.

(4) Cadrele didactice care efectuează inspecțiile curente trebuie să aibă cel puțin gradul didactic II și specializarea identică cu cea în care candidatul își susține inspecția curentă sau să poată preda specializarea celui inspectat, conform legislației în vigoare.

(5) Pentru personalul didactic din palate și cluburi ale copiilor, inclusiv pentru Palatul Național al Copiilor, inspecțiile curente se efectuează de către inspectori școlari de specialitate/inspectorul școlar responsabil cu activitatea extrașcolară sau de către cadre didactice din corpul de metodiști ai inspectoratului școlar, prin delegare de atribuții.

(6) Inspecțiile curente constau în asistența și evaluarea a 4 activități didactice la una dintre specializările de pe diplomă/diplome sau la specializarea/specializările pe care cadrul didactic o/le poate preda conform legislației în vigoare. În situația în care candidatul este încadrat pe una dintre specializările de pe diplomă/diplome sau pe una dintre specializările pe care o poate preda conform legislației în vigoare, inspecția curentă se efectuează la specializarea pe care cadrul didactic este încadrat în anul școlar respectiv.

(10) Calificativul minim de promovare la inspecția curentă este «bine». Calificativul acordat la inspecțiile curente nu poate fi contestat.

(11) Inspecțiile curente promovate sunt valabile în ultimii 4 ani școlari de activitate didactică împliniți la data finalizării examenului de acordare a gradului didactic II.

(12) Răspunderea pentru planificarea, monitorizarea și evidența efectuării inspecțiilor școlare curente revine inspectoratelor școlare, prin inspectorii școlari pentru dezvoltarea resurselor umane și prin inspectorii de specialitate.”

Despre gradul didactic I, conform metodologiei

Articolul 25 – (1) Acordarea gradului didactic I semnifică dobândirea de către cadrul didactic a unui nivel înalt de maturitate profesională și expertiză, care îl recomandă ca pe un furnizor de bune practici în mediul educațional școlar.”

Metodologia stabilește la art. 29 (1) că inspecțiile școlare curente sunt programate astfel:

a) prima dintre cele două inspecții curente se va programa, la solicitarea cadrelor didactice, în anul școlar premergător înscrierii pentru susținerea gradului didactic I;

b) a doua inspecție curentă se va programa după admiterea la colocviu până la data de 31 mai a anului școlar următor; prin excepție, în anul școlar 2016-2017, inspecția curentă 2 se poate programa în intervalul cuprins între data de 1 octombrie 2016 și data de 31 mai 2017.

c) candidații care au obținut media 10,00 la examenul de acordare a gradului didactic II au dreptul de a susține inspecția curentă I în perioada de înscriere la gradul didactic I.”

Articolul 29 – „(4) Pentru toate categoriile de personal didactic, inspecțiile curente se efectuează de inspectorii școlari de specialitate de la inspectoratele școlare sau, prin delegare, de către cadre didactice din corpul de metodiști ai inspectoratului școlar. Cadrele didactice care efectuează inspecțiile curente trebuie să aibă gradul didactic I și aceeași specializare cu aceea în care candidatul își susține inspecția curentă sau să poată preda specializarea celui inspectat, potrivit legislației în vigoare.

(5) Pentru personalul didactic din palate și cluburi ale copiilor, inclusiv pentru Palatul Național al Copiilor, inspecțiile curente se efectuează de către inspectori școlari de specialitate/inspectorul școlar responsabil cu activitatea extrașcolară sau de către cadre didactice din corpul de metodiști ai inspectoratului școlar, prin delegare de atribuții.

(6) Inspecțiile curente constau în asistența și evaluarea a 4 activități didactice la una dintre specializările de pe diplomă/diplome sau la specializarea/specializările pe care cadrul didactic o/le poate preda conform legislației în vigoare. În situația în care candidatul este încadrat pe una dintre specializările de pe diplomă/diplome sau pe una dintre specializările pe care o poate preda conform legislației în vigoare, inspecția curentă se efectuează la specializarea pe care cadrul didactic este încadrat în anul școlar respectiv.

(10) Calificativul de promovare la inspecția curentă este «foarte bine». Inspecțiile curente promovate sunt valabile în ultimii 4 ani școlari de activitate didactică calculați la data finalizării examenului. Calificativul acordat la inspecțiile curente nu poate fi contestat.

(11) Răspunderea pentru planificarea, monitorizarea și evidența efectuării inspecțiilor școlare curente revine inspectoratelor școlare, prin inspectorii școlari pentru dezvoltarea resurselor umane și prin inspectorii de specialitate.”

Citește și:
Adresă a Ministerului Educației. În anul școlar 2025-2026, inspecțiile pentru gradele didactice, definitivat și pentru ocuparea posturilor în cadrul etapelor de mobilitate se desfășoară conform procedurilor din anul școlar trecut


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Calendarul pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul dual și profesional pentru anul școlar 2025-2026 / Prima etapă s-a încheiat pe 25 noiembrie, deși calendarul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 26 noiembrie. Până pe 20 decembrie, inspectoratele școlare și liceele analizează solicitările operatorilor economici

Calendarul pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2025-2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor lasă de înțeles că noile legi ale educației nu vor intra în vigoare în 2023, iar organizația abandonează solicitările anterioare pentru un buget de 4,7% – 6% din PIB și cere „o creștere egală cu cel puțin 0,8% din PIB” față de anul trecut

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor abandonează, în premieră în ultimii ani, țintele de 6% din PIB (procentul prevăzut de Legea 1/2011) și 4,7% din PIB (media europeană, potrivit Eurostat). Aceștia…
Vezi articolul

Se modifică schimbarea. Ministrul Ligia Deca susține că elevii de clasa a IX-a vor avea bursele de merit calculate pe baza mediei de admitere, nu a celei generale din clasa a VIII-a, cum scria în draftul ordinului de ministru

O schimbare în draftul ordinului de ministru privind metodologia de acordare a burselor școlare a fost anunțată pe Facebook, de ministrul Ligia Deca, printr-un comentariu, fără explicații. Ea susține doar…
Vezi articolul