Guvernul urmează să aprobe concursurile pentru posturile vacante de medici și asistenți din școli și ordonanțe ce prevăd achiziții de tablete și zile libere pentru părinți, când elevii învață online – Agerpres

2.251 de vizualizări
FOTO: gov.ro
Executivul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, act normativ în baza căruia pe durata stării de alertă se vor putea desfăşura şi concursurile pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante pentru posturile nedidactice, precum şi pentru posturile vacante de asistenţi medicali comunitari, asistenţi medicali şi medici din unităţile de învăţământ, potrivit Agerpres.

Tot pe agenda ședinței de azi figurează proiectele de ordonanță de urgență ce vizează:

Premierul Orban anunțase intențiile privind angajarea de cadre medicale luni, după cum EduPedu.ro a scris aici.

Agerpres citează nota de fundamentare a proiectului de lege, potrivit căreia:

  • ‘Prezentul proiect de act normativ oferă posibilitatea organizării şi a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor nedidactice din învăţământul preuniversitar, precum şi pentru ocuparea funcţiilor vacante din instituţiile de învăţământ superior, institutele de cercetare, Academia Română şi academiile de ramură. Prin derogare de la dispoziţiile articolului 27 alineat (3) al Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pe durata stării de alertă se vor putea desfăşura şi concursurile pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante pentru posturile nedidactice, precum şi pentru posturile vacante de asistenţi medicali comunitari, asistenţi medicali şi medici din unităţile de învăţământ’.

Tot acolo se spune că în actualul context epidemiologic, urmare a evoluţiei virusului SARS-CoV-2 este ‘imperios necesar crearea cadrului legal astfel încât posturile vacante de asistenţi medicali comunitari şi asistenţi medicali şi medici din unităţile de învăţământ să poată fi ocupate prin concurs’, explicându-se că acest demers se impune pentru ‘a asigura suportul direcţiilor de sănătăte publică în ceea ce priveşte derularea anchetelor epidemiologice de către aceste categorii’.

Potrivit notei de fundamentare, propunerea legislativă stabileşte că, pe durata stării de alertă, ‘activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ se pot suspenda, la propunerea Consiliului de Administraţie a unităţii de învăţământ preuniversitar, cu avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană/Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi cu aprobare prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/ Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă’.

Totodată, în ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ superior pe durata stării de alertă, ‘activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a studenţilor în instituţiile de învăţământ superior se pot suspenda prin hotărâre a Senatului universitar, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Educaţiei şi Cercetării’.


1 comment
  1. Achiziția de tablete, dar și alte cheltuieli vor fi probabil finanțată din banii care trebuiau să ajungă la mărirea din septembrie a salariilor profesorilor!
    Este o rușine că se speculează lipsa de reprezentare a acestei categorii! Sindicatele se reprezintă pe sine în diversele negocieri, nu pe profesori! Știu să ia cotizații deloc mici, dar când salariații sunt afectați grav, material dar și moral, merg pe burta! Protectia profesorilor și a angajaților școlilor la începerea școlilor nu am văzut-o în nici o discuție! Sunt dispensabili! Daca se îmbolnăvesc nu contează! Daca mor, la fel!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, îi numește „criminali de război” pe Putin și pe cei care au declanșat invazia din Ucraina: „Nu există nicio justificare, nici istorică, nici umană, nici politică” / „Nu cred că în România, propaganda Sputnik și altele au dat roade”

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a declarat pentru Edupedu.ro, despre războiul din Ucraina, că „nu există nicio justificare, nici istorică, nici umană, nici politică” pentru invazia declanșată de Rusia,…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Dacă după ce am trecut prin aceste măsuri fiscal-bugetare nu începem să avem o logică de creștere de anul viitor, atunci mi se pare că factorul politic nu a înțeles ce așteaptă sistemul și „mă pun și eu” de partea sistemului

Ministrul Daniel David a spus că de anul viitor ar trebui ca instituția pe care o conduce să aibă o „logică de creștere”, după măsurile bugetar-fiscale luate prin legea 141/2025.…
Vezi articolul

Educația și jurnalismul de calitate sunt cheie pentru combaterea dezinformării, domeniu în care UE riscă să rămână dezarmată în fața instituțiilor din unele țări membre – avertismentul unui deputat european

Uniunea Europeană trebuie să găsească modalități pentru a sprijini jurnalismul de calitate, dar și o educația necesară pentru a combate dezinformarea, avertizează europarlamentara letonă Sandra Kalniete, autoarea unui raport recent…
Vezi articolul