Germania. Școlile au fost redeschise în unele landuri, în criticile elevilor și ale părinților: „Nu suntem cobai!” – Deutsche Welle

5.372 de vizualizări
În timp ce în România se estimează ca învăţământul școlar să fie reluat la sfârșitul lunii mai sau începutul lui iunie, unele landuri germane au deschis deja, parțial școlile. Mulți elevi se tem de o contaminare, scrie Deutsche Welle într-o analiză asupra situației școlare din Germania, în contextul pandemiei COVID-19.

Timp de o lună au fost închise în Germania toate şcolile, pentru a opri răspândirea noului coronavirus, iar landurile federale au decis să revină treptat, după data de 4 mai, la normal. Într-o primă fază îşi reiau cursurile elevii care se află înaintea examenelor. Unele guverne regionale au dorit să redeschidă porţile şcolilor şi mai devreme, aşa încât deja din 20 aprilie unii elevi şi-au reluat cursurile. Dar şi în cadrul aceluiaşi land, reglementările diferă de la o şcoală la alta.

Deutsche Welle prezintă cazul tinerei de 15 ani Elea Marschollek, care trăieşte în cel mai populat land din Republica Federală – Renania de Nord-Vestfalia (NRW) – şi urmează să-şi dea examenul final la şcoala de zece clase (Realschule) la care învaţă, după care speră să-şi continue studiul la un liceu teoretic (Gymnasium), unde ar putea să-și dea bacalaureatul pentru a studia apoi la universitate.

Tânăra i-a trimis un mesaj pe Instagram premierului de land, Armin Laschet, în care i-a transmis: „Noi suntem viitorul electorat şi nu vom uita cui nu i-a păsat de sănătatea noastră.” Aceasta povestește că fratele ei tocmai face cursuri de pregătire pentru a deveni infirmier într-un cămin de bătrâni. „Dacă mă infectez la şcoală, pot transmite apoi prin fratele meu coronavirusul la persoanele vârstnice din cămin, ceea ce ar fi o catastrofă fără margini„, a declarat ea pentru DW.

În clase, elevii urmează să stea la o distanţă de un metru şi jumătate unul de celălalt, iar școlile trebuie să le pună la dispoziție elementele necesare spălării şi dezinfectării mâinilor. Însă mama unei elev spune pentru sursa citată „știu prea bine cum arată toaletele la şcoala fiicei mele. Ea nu merge la WC decât dacă e neapărată nevoie”.

Mulţi elevi propun întocmirea unei medii în funcţie de notele avute până la declanşarea actualei crize. 

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Mușamalizarea unui nou caz de nepotism la olimpiadă. Inspectoratul școlar Caraș-Severin și Ministerul Educației nu au luat nicio măsură până acum, deși știau de 4 luni că un profesor de muzică din Arad a fost evaluator la olimpiada națională, faza zonală, deși nepotul era înscris în concurs

Un profesor de muzică de la Colegiul Național de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad a fost membru în comisia Olimpiadei Naționale de Muzică, faza zonală (zona 5 – Vestul țării),…
Vezi articolul
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime

PROIECT Sporul de suprasolicitare neuropsihică este desființat în noua lege a salarizării: „a fost luat în calcul la determinarea coeficienților pentru funcțiile din învățământ”

În proiectul noii legi a salarizării, sporul de suprasolicitare neuropsihică a fost luat în calcul la determinarea coeficienților pentru funcțiile din învățământ, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Acest lucru…
Vezi articolul

DOCUMENT Școala după școală poate fi organizată în Biserică. A apărut procedura de organizare a Programului: cum pot fi plătiți profesorii

Procedura de organizare a Programului “Școala după Școală” a fost publicată de Inspectoratul școlar București. Fiecare școală trebuie să discute până în luna februarie, în Consiliul de Administraţie, dacă este…
Vezi articolul