Imaginea și reputația elevilor în mediul online – temă de discuție la Colegiul Național Hașdeu din Buzău

432 de vizualizări
Ce înseamnă reputația online, care sunt gafele pe care adolescenții le fac cel mai adesea în lumea digitală și cum se construiește o strategie de comunicare personală – au fost temele propuse de Centrul European pentru Integrare Socio-Economică pentru liceenii de la Colegiul Național “B.P. Hasdeu” din Buzău. ”Unul dintre cele mai importante lucruri pe le-am învățat și exersat prin intermediul acestui curs este autenticitatea – în termenii în care ea se descrie ca sinceritate față de cei din jur și, mai ales, față de noi”, a declarat Ștefania Daniela Frîncu, elevă în clasa a X-a.

Campania s-a derulat în perioada octombrie-martie și a avut ca obiectiv educarea elevilor participanți “cu privire la importanța imaginii de sine și a branding-ului personal, în era digitalizată și neiertătoare a zilelor noastre”, informează Centrul.

Formator a fost Lavinia Bădeanu, specialist în comunicare și relații publice. “Realitatea nespusă a zilelor noastre este aceea că elevii de liceu și tinerii studenți nu sunt educați corespunzător cu privire la importanța imaginii de sine, manifestată deopotrivă în relațiile umane directe și în mediul online, și nici cu privire la riscurile aferente neglijării acesteia, pe termen lung. Tinerii liceeni și studenți nu sunt învățați cum se construiește o strategie de comunicare personală, cum se întreține o bună reputație, cât de devreme trebuie începută grija pentru imaginea personală, de la ce vârstă nu ne mai sunt iertate gafele de imagine, cât de neiertător este mediul virtual actual și cum se poate ca o postare neinspirată, făcută în glumă la vârsta de 17 ani, să distrugă cariera autorului acestuia, peste ani de zile”, spune Lavinia Bădeanu, într-un comunicat de presă.

Campania s-a derulat printr-o serie de întâlniri cu elevii de liceu, în cadrul cărora le-au fost predate tehnici și practici de Relații Publice și de unde tinerii au aflat situațiile în contextul cărora se produc cel mai frecvent gafe de imagine și traume emoționale.

Printre obiective s-a numărat și “conștientizarea necesității atenției față de comunicările private și publice, în mediul online și offline”.

„Cariera, jobul, relațiile personale și de familie sunt, astăzi, sub atenta evaluare a opiniei publice. Greșelile costă acum mai mult ca oricând, denigrarea se face în spațiul public (ca în vremurile medievale), pedepsele sunt cerute și impuse de către opinia publică, execuția este transmisă live, iar toată cariera unui individ se poate nărui într-o singură clipă”, susține Lavinia Bădeanu. Aceasta precizează că ideea campaniei “s-a născut dintr-o datorie civică și morală pe care am simțit nevoia să o îndeplinesc, după mai bine de un deceniu de activitate într-un domeniu care se face vinovat tocmai de întinderea, voluntară sau nu, a acestor capcane”.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministra Educației, Ligia Deca, mesaj pentru cadrele didactice după batjocorirea unei profesoare în timpul orei, de către elevi: Vă asigur că voi face tot ceea ce ține de mine să prevenim aceste fapte / Faptele au avut deja loc

Ligia Deca reacționează pentru prima dată instituțional, printr-o informare de presă emisă de Ministerul Educației, la cazurile de violență din ultimele două zile, care au avut ca țintă profesorii. Într-un…
Vezi articolul

Institutul pentru Cercetare Aerospațială a decis să recupereze prejudiciul de 21 de milioane de lei de la fostul șef, Cătălin Nae, cercetat de DNA pentru abuz în serviciu în formă continuată

Ministerul Cercetării anunță că Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli – INCAS a luat decizia să se constituie parte civilă în procesul penal deschis de DNA pe numele fostului…
Vezi articolul

Elevii, părinții, profesorii, directorii, inspectorii școlari și jurnaliștii sau reprezentanții ONG-urilor pot nominaliza profesorii anului în mediul rural pe 7 categorii, până pe 13 decembrie / Câștigătorii vor fi anunțați pe 13 februarie 2025

Încep nominalizările pentru cea de-a patra ediție a Galei „Profesorul Anului din mediul rural” 2025. Scopul evenimentului este recunoașterea profesorilor care demonstrează că, în ciuda provocărilor, educația de înaltă calitate…
Vezi articolul

Conflictul ideologic din școlile americane: Un district școlar din San Francisco a cheltuit 250.000 de dolari pentru un program „Woke” / Rezultatele elevilor au scăzut după introducerea programei / Ce îi învățau pe elevi

O școală primară din Hayward, care se luptă să stimuleze scorurile scăzute la teste și prezența dezastruoasă a elevilor, cheltuiește 250.000 de dolari din bani federali pentru o organizație numită…
Vezi articolul