În noile planuri de învățământ, implementate începând cu septembrie 2023, vom avea o nouă disciplină, Educație pentru viață, care va fi predată modular, adaptat la vârsta elevilor de gimnaziu și liceu, anunță ministrul Sorin Cîmpeanu

33.669 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
O nouă disciplină, Educație pentru viață, va fi introdusă în noile planuri de învățământ, anunță ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, într-o conferință de lansare a proiectului „Fii Avocat în Școala Ta!”, de educație juridică pentru elevi. Oficialul a precizat că această disciplină va fi cuprinsă în noua Lege a Educației, depsre care a spus că „sunt optimist că vom avea susținerea Parlamentului pentru a promova noua Lege a Educației, în care vom avea această disciplină complexă, „Educație pentru viață”, începând din septembrie 2023”.

„Susținem educația juridică. O susținem până într-acolo încât ea va trebui să devină un modul esențial în cadrul disciplinei de educație pentru viață, care va fi o disciplină ceva face parte din planurile de învățământ, noile planuri de învățământ implementate începând cu septembrie 2023. Sunt optimist că vom avea susținerea Parlamentului pentru a promova noua Lege a Educației, în care vom avea această disciplină complexă, „Educație pentru viață”, începând din septembrie 2023. O disciplină care va trebui să aibă un modul de educație pentru sănătate, în care să fie implicați medicii alături de profesorii de biologie pentru a vă putea preda aceste lucruri în cea mai bună formă, în cea mai accesibilă și cea mai interesantă pentru voi. Alături de educație pentru sănătate, educație juridică este o componentă extrem de importantă. Profit de ocazie pentru a mulțumi colegilor din Uniunea Națională a Barourilor din România și a le spune că avem nevoie mare de implicarea lor și în continuare odată ce vom avea o abordare structurală, vom avea nevoie de colegi, avocați, juriști, de persoane cu experiență pentru a putea preda educație juridică în școli”, a declarat ministrul Cîmpeanu.

(…) Educație pentru sănătate, educație juridică, educație financiară, sunt și alte module cum ar fi educație rutieră sau educație pentru alimentație sănătoasă… Mai multe componente care vor fi cuprinse în această disciplină educație pentru viață și care vor fi predate modular, adaptat la vârsta elevilor de gimnaziu și liceu. Pentru asta avem mult de lucru pentru a definitiva planurile de învățământ în așa fel încât din septembrie 2023 ele să fie prezente în fiecare școală românească”, a mai spus ministrul.

„Eu aș adăuga la titlul acestui proiect “Fii avocat în școala ta, respectându-ți profesorii” – e un lucru foarte important în orice școală”, a încheiat acesta.

Încă din iunie 2021 ministrul Educației a vorbit despre faptul că Ministerul Educației va promova disciplina obligatorie “Educație pentru viață”, pentru clasele V-XII, cu modul obligatoriu de Educație sexuală la care părinții pot face cerere scrisă pentru retragerea copilului, ca la Religie.

Secretarul de stat Sorin Ion a precizat apoi că propune angajarea ca profesori de „Educație pentru viață” în școli a persoanelor din ONG-uri sau alte instituții. Acesta a precizat că „În fața elevului la clasă să poată să fie nu numai un profesor pe diploma căruia scrie profesor”.


17 comments
  1. La următorii indivizi le lipsește “Educați pentru viață”: Remus Cernea, Dan Barna(USR), Viorica Dancila(PSD) Sorin Ion(PNL), Sorin Câmpeanu(PNL), Tanczos Barna(UDMR) e.t.c., asta înseamnă că între profesorii din ONG-uri vor face parte și susținătorii LGBDQ.

  2. NU SCRIE PROFESOR PE DIPLOMA NIMANUI. SCRIE LICENTIAT IN FIZICA SAU ALTCEVA. NU PROFESOR. PROFESOR DEVII CU MODULUL PSIHOPEDAGOGIC SI TITULARIZARE, DAR MINISTRUL INVATAMANRULUI NU ARE DE UNDE SA ȘTIE.
    ELEVII VOR AVEA DISCIPLINE NOI, TOT FELUL DE PERSOANE SE VOR PERINDA IN FATA LOR, NU VOR MAI AVEA MEDII…HAOS ….SI CU NIMIC SE VOR ALEGE….IGIENA SI SANATATE ESTE LA BIOLOGIE, DAR MAI BINE EXPLICA UN MEDIC..

  3. Profesorilor li se cere să aibă efectuat modulul de psihologie și pedagogie! Acestor ,,nimeni” care vor veni în școală li se va cere și lor promovarea acestui modul? Cred că v-ați dat seama , dar ,, bătălia” cea mare este pentru introducerea EDUCAȚIEI SEXUALE , care să fie predată de membri ai ONG ce susțin în mod deosebit LGBTQ…

  4. Băgați…băgați… Sa se facă program pentru elevi de vreo 12 ore pe zi. Sa vina și sâmbătă la școală.
    E optimist…
    As vrea sa rad, dar nu pot. Îmi pare rau să o spun dar nici macar respect nu merita oamenii ăștia care conduc destine.

  5. Se pare ca acesta este rezultatul unui lobby puternic facut de o serie de asociații profesionale sa pătrundă în școli și să ia orele profesorilor.Nu va supărați, dar se pare ca se doreste o tăiere drastică a numărului de ore. De pildă,la gândire critică nu se face destulă educație juridică, sau daca avem educația financiară în trunchiul comun,de ce trebuie sa vina tot felul de reprezentanți ai băncilor sa prezinte tot felul de materiale?Avem profesori calificați în acest domeniu.Dupa mine,s ar putea constitui un corp al experților în consultanta financiară care sa presteze contra cost servicii de specialitate(ca o profesie liberală reglementată în care se pătrunde după standarde riguroase).De ce nu si profesorii economiști pot fi selectați,dar nu sa le fie luate orele.

  6. ONG uri sau, alte instituții! Adica lista rămâne deschisă. Nu cred ca e prea corect. Cine stie din ce alte așa zise instituții vor proveni ei care vor pretinde sa predea chestiile astea!

  7. De fapt cate ore trebuie sa aiba zilnic un elev la Scoala Gimnaziala si la liceu? De ce nu se spune? 5,6 sau 7?

    1. Persoanele din ONG și alte instituții sa fie obligate ,la fel ca profesorii, sa aibă modulele de pedagogie.
      Așa este lgal!

  8. O salata de varza. Astia mai lipseau cu avocatul scolii. Avocatul cui bre?

    “Fii avocat în școala ta, respectându-ți profesorii.”
    Moama, ce cool. Gandire profunda, foarte profunda :)).

    SRI nu fac si ei o educatie ceva? ANAF? E loc pentru toata lumea bre, in 12 ani si mai bine.

  9. Sa se ducă naibii ! Măcar sa mai scoată din materiile de baza : mate, rom, fiz, ch, lb străine….Ce atâta scoala ???

  10. Ok dar in cazul acesta se scot alte materii, se reduc numărul de ore la alte materii sau doar ii încărcam pe copii cu alte 3-4 ore pe săptămână?

  11. Nu erau prea multe ore?
    Acum se trece peste deciziile Parlamentului și tot nu se răspunde cine va preda efectiv.
    ,, Educația pt viață ” un titlu aberant, ca și cum celelalte discipline ar face educație pt. moarte.

    Min. Cârpeanu, groparul educației românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like