Cîmpeanu: Ministerul Educației va promova disciplina obligatorie “Educație pentru viață”, pentru clasele V-XII, cu modul obligatoriu de Educație sexuală / Părinții pot face cerere scrisă pentru retragerea copilului, ca la Religie

8.996 de vizualizări
Sursă foto: gov.ro
„În România, ca de altfel în orice stat civilizat, programele școlare sunt atributul specialiștilor din Ministerul Educației”, spune ministrul Educației Sorin Cîmpeanu în replică la decizia Parlamentului de ieri prin care Senatul a respins cererea de reexaminare a legii care introduce disciplina Educație pentru sănătate și care prevede acordul părinților pentru participarea elevilor la orele respective. Ministrul anunță, într-o declarație pentru Edupedu.ro, că instituția pe care o conduce va promova o disciplină obligatorie, numită Educație pentru viață, în care vor fi mai multe module, printre care și cel de Educație sexuală, obligatorie pentru elevii claselor V-XII.

Sorin Cîmpeanu: „În România, ca de altfel în orice stat civilizat, programele școlare sunt atributul specialiștilor din Ministerul Educației.

Legea Educației Naționale prevede la art 65, alin. (4) că planurile cadru și programele școlare sunt elaborate de către organismele abilitate ale Ministerului Educației.

Tot LEN, la art. 5, alin. (1), prevede că, în domeniul educației, dispozițiile LEN prevalează asupra oricăror altor prevederi normative. În cazul unui conflict între acestea se aplică dispozițiile Legii Educației Naționale.

Pe această bază legislativă, Ministerul Educației își asumă promovarea unei discipline obligatorii – “Educație pentru viață”, care să cuprindă, de la clasa a V-a până la clasa a XII-a, module obligatorii, adaptate vârstei elevilor:

  • Educație civică
  • Educație sanitară
  • Educație sexuală
  • Educație pentru alimentație sănătoasă
  • Educație pentru prim-ajutor
  • Educație juridică
  • Educație financiară
  • Educație rutieră
  • Educație civică.

În acest fel, vom putea armoniza necesitatea unui curriculum adaptat nevoilor societății actuale și, în special necesităților elevilor, evitând supraîncărcarea programei școlare cu un număr excesiv de discipline.

Pe principiul orei de religie, în cazul părinților care optează expres, în scris, pentru a-și retrage copiii de la modulul de Educație sexuală, elevii nu ar avea afectată nota obținută la “Educație pentru viața”, nota finală aferentă disciplinei urmând a fi calculată pe baza notelor obținute pentru n-1 module”.

Reamintim că plenul Senatului a respins, marți, solicitarea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității acordului scris al părinților pentru aceste ore. Senatorii au decis să mențină forma legii trimisă inițial la promulgare, cu 68 de voturi „pentru”, 1 vot „împotrivă”, 21 de abțineri, iar 2 senatori nu au votat.

Recent vicepremierul și liderul USR-PLUS Dan Barna a declarat pe acest subiect că „trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților”. Barna a spus că legea a fost retrimisă de președintele Klaus Iohannis Parlamentului, pentru a fi reanalizată, iar în acest moment se afla la Senat nefiind încă modificată față de forma care a ajuns de la Cotroceni.

Pe 4 noiembrie 2020 Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea legii care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității acordului scris al părinților pentru ca aceste ore să poată fi predate în școli.

Amintim că predarea educației sexuale în școli a fost eliminată din lege la propunerea PSD și PNL pe 3 iunie, când a avut loc votul final în plenul Camerei Deputaților. S-au înregistrat 269 de voturi ”pentru”, 3 voturi ”împotrivă” și 35 de abțineri:

Amendamentul propus de PNL și PSD:

  • ”derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”

Autorii amendamentului sunt deputaţii Robert Sighiartău (PNL), Florica Cherecheş (PNL), Elena Hărătău (PSD), Steluţa-Gustica Cătăniciu (ALDE), Adrian Solomon (PSD), Nicuşor Halici (PSD) şi senatorul Titus Corlăţean (PSD).

Trei asociații ale tinerilor i-au solicitat pe 28 septembrie lui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legea privind educația sexuală. Este vorba de Consiliul Național al Elevilor (CNE), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Tineretului din România (CTR). „În multe familii din România, sănătatea reproducerii nu constituie un subiect de discuție liberă, iar mai mulți elevi nu au părinți care să le poată răspunde la informații privind educația sexuală care ar trebui să fie livrate de specialiști în domeniu, astfel că informațiile pe care elevii le primesc pe această temă în cadrul unității de învățământ reprezintă unica oportunitate de a înțelege aspecte de bază adiacente educației sexuale, precum contracepția, planificarea familială ș.a”, se arată în motivarea celor trei asociații ale tinerilor.

Sursă foto: gov.ro


8 comments
  1. LASATI COPIII IN PACE. SA ISI BAGE IOHANIS ,CAMPEANU SI RESTUL “EDUCATIA SEXUALA ” IN CUR. COPIII CARE NU MERG LA SCOALA ,DIN FAMILII DEFAVORIZATE, O SA FACA CE VAD, CE SUNT INVATATI SI SA PRODUCA BANI DIN ASA CEVA. EI SUNT ADEVARATELE VICTIME. NU INTOXICATI COPIII DIN FAMILII NORMALE CU PORCARIILE VOASTRE. CAUTATI SOLUTII PENTRU A RIDICA NIVELUL DE TRAI .ASA AJUTATI COPIII.

  2. Domnu ministru executa, nu comenteaza! Ca e bine ministru! Doar a navigat mari si tari politice sa ajunga aici!
    Si daca nu comenteaza, e bine si cand e rau… Sau cum e zicala: Să fie bine, sa nu fie rău!”… Pentru dansul…

  3. Cimpene, ne lași ?
    Asta e urgența, sa-i învățăm pe copii sa isi ,,exploreze,, corpul din fragedă pruncie si alte ,,progresisme,, neo-marxiste ?
    Cu plata orelor remediale ce se mai aude ? Vezi ca vine toamna si iar te prinde cu manualele scolare impotmolite pe la edituri !

  4. D-le ministru, exista deja o materie obligatorie la care se face o parte din aceste module, si care se numeste Educatie sociala, pentru clasele V-VIII. Nu mai bine umblati la programa acesteia? Ce rost are sa mai creati o materie de studiu “Educație pentru viață” in care sa dublati materia?

  5. Domn’ ministru, sunteți pe dinafara. “Parca” era invers. Ca sa faci religia trebuie sa faci cerere ptr a participa. Adică sa ți se IMPUNA sa faci iar tu, ca părinte, sa faci cerere de retragere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali solicită Ministerului Educației ca săptămâna 10-14 ianuarie, în care se încheie mediile, să fie de școală online pentru toți elevii: Scopul e „încetinirea pe cât posibil a valului 5 și pregătirea eficientă a școlii cu prezență fizică”, în condițiile în care nu există teste și nici măsuri suplimentare de siguranță sanitară

Încetinirea pe cât posibil a valului 5 și pregătirea eficientă a școlii cu prezență fizică astfel încât etapele de predare și consolidare ale procesului educațional din semestrului 2 să nu…
Vezi articolul

Ministrul Finanțelor anunță o creștere de buget la 161% în 2024, în Educație, față de alocarea pentru 2023, după ce în urmă cu două săptămâni tot Boloș anunța un buget cu „aproape 57% mai mare“

Bugetul Educației ar urma să ajungă anul viitor la 79,7 miliarde de lei, potrivit declarațiilor de săptămâna aceasta făcute de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, la briefingul de presă de după…
Vezi articolul

SURSE Sabin Sărmaş, favorit pentru postul de ministru al Cercetării și Digitalizării / Marcel Boloş rămâne la ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, unde în prezent e interimar

Deputatul PNL Sabin Sărmaş este favorit pentru a prelua Ministerul Digitalizării, au precizat surse liberale pentru News.ro, Marcel Boloş urmând să rămână la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, transmite News.ro,…
Vezi articolul

Rapoartele pentru profesori, directori și inspectori de la Evaluările Naționale II IV VI 2024, din noua aplicație pentru rezultate, nu vor fi folosite la o ierarhie pe țară. Cristescu, ME: Dorința noastră este să promovăm o îmbunătățire a interacțiunii cu elevii

Platforma prezentată drept nouă de Ministerul Educației săptămâna trecută, înainte de primele probe de la Evaluarea Națională de clasa a II-a (EN II) 2024, care va colecta rezultatele elevilor de…
Vezi articolul

Cîmpeanu, încercare de contracarare în scandalul eliminării burselor rurale pentru liceeni: Toți elevii care învață într-o altă localitate decât cea de domiciliu beneficiază de alocație de transport / Ministrul anunță o ordonanță prin care să fie dublate sumele pentru transportul elevilor

„Orice elev din România are decontat transportul de la domiciliu până la școală, separat de bursa socială. Și cei care au dificultăți, și cei care nu au dificultăți primesc această…
Vezi articolul

Ministerul Educației acceptă înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care fac 6 ani după 31 decembrie 2019. Peste 150 de copii fuseseră respinși, deși aveau aviz de la psihologi

Ministerul Educației schimbă procedura de înscriere la clasa pregătitoare și acceptă copiii care împlinesc 6 ani după 31 decembrie 2019 și în cazul cărora psihologii au dat aviz că sunt…
Vezi articolul