Încă 330 de programe școlare pentru liceu, care acoperă 60 de discipline și sute de specializări, pentru filierele teologică, vocațional-artistică, tehnologică și clasele cu predare în limbile materne, puse în consultare de Ministerul Educației până pe 9 martie

593 de vizualizări
Foto: © Watchara Panyajun | Dreamstime.com
Pachet masiv de proiecte de programe școlare pentru liceu, publicat de Ministerul Educației și Cercetării în consultare publică, luni, 23 februarie. Sunt 330 de documente care vizează discipline din filierele teologică, vocațional-artistică, tehnologică, dar și programe pentru școlile și clasele cu predare în limbile materne ale minorităților naționale.

Potrivit instituției, acest nou pachet „completează programele școlare deja aprobate prin Ordinul de ministru nr. 6.930/2025 (87 de programe școlare), respectiv prin Ordinul de ministru nr. 3.224/2026 (3 programe școlare)”.

Programele sunt disponibile pe pagina Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, iar eventualele propuneri pot fi transmise la adresa consultare@rocnee.ro, „în termen de zece zile lucrătoare de la momentul publicării prezentului anunț”, asta ar însemna până pe 9 martie.

Conform comunicatului, cele 330 de programe școlare vizează, în principal, trei mari categorii.

Prima categorie este reprezentată de programe pentru învățământul în limbile minorităților naționale. Este vorba despre „limbi și literaturi materne (maghiară, ucraineană, germană, slovacă, sârbă, croată, cehă, polonă, rusă, italiană, turcă, rromani etc.)”, dar și despre programe pentru trunchiul comun și curriculumul de specialitate, destinate școlilor și claselor cu predare în limba română, precum și celor din filiera teoretică, tehnologică și vocațională, pentru profilurile pedagogic, teologic, artistic și sportiv. Ministerul precizează că sunt incluse „variante elaborate în limba română și în limbile minorităților naționale, după caz”.

A doua categorie include discipline din aria matematicii, informaticii și tehnologiilor digitale. Sunt vizate programe de „Matematică (CS) pentru filiera tehnologică, toate profilurile și calificările”, precum și matematică aplicată „în științe sociale (profil umanist)” și „în arhitectură (profil artistic)”. De asemenea, sunt incluse programe de informatică pentru profilul matematică-informatică, pentru clase cu predare intensivă, profil militar și profil științe ale naturii, precum și „Tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC), trunchi comun, clasele X – XII, pentru toate filierele”.

A treia categorie vizează filiera vocațională, profil teologic. Comunicatul menționează „programe elaborate pentru toate cultele recunoscute”, care includ „discipline teologice fundamentale, istorice și aplicative”, dar și discipline complementare și de specialitate, precum „muzică bisericească”, „arte sacre și patrimoniu cultural”, „turism religios și practică de specialitate”. Programele sunt prevăzute pentru toate specializările și ciclurile de studiu, clasele IX–XII.

Instituția mai anunță că „în luna martie, va fi propus un nou set de programe școlare, în vederea completării necesarului pentru învățământul liceal”.

Până acum, Ministerul Educației și Cercetării a aprobat deja 90 de programe școlare pentru liceu. Potrivit comunicatului, 87 dintre acestea au fost aprobate prin Ordinul de ministru nr. 6.930/2025, iar alte 3 prin Ordinul nr. 3.224/2026, însă nepublicat în Monitorul Oficial. Programa de Limba și literatura română, cea mai controversată de până acum, poate fi văzută aici.

Programele puse în consultare pot fi văzute și aici:

  1. Anexa_002A_Limba_si_literatura_maghiara_materna_CS_Gramatica_aplicata_Pedagogic_Educatie_timpurie_Pedagogia_educatiei_nonformale_IX_LRO.pdf
  2. Anexa_002B_Limba_si_literatura_maghiara_materna_CS_Gramatica_aplicata_Pedagogic_Educatie_timpurie_Pedagogia_educatiei_nonformale_IX_LMA.pdf
  3. Anexa_003A_Limba_si_literatura_maghiara_materna_CS_Gramatica_aplicata_Pedagogic_Pedagogia_invatamantului_primar_IX_LRO.pdf
  4. Anexa_nr_003B_Limba_si_literatura_maghiara_materna_CS_Gramatica_aplicata_Pedagogic_Pedagogia_invatamantului_primar_IX_LMA.pdf
  5. Anexa_nr_004A_Limba_si_literatura_maghiara_materna_CS_Gramatica_aplicata_Pedagogic_Pedagogie_generala_Mediere_scolara_IX-X_LRO.pdf
  6. Anexa_nr_004B_Limba_si_literatura_maghiara_materna_CS_Gramatica_aplicata_Pedagogic_Pedagogie_generala_Mediere_scolara_IX-X_LMA.pdf
  7. Anexa_nr_005A_Limba_si_literatura_maghiara_materna_TC_IX-XII_LRO.pdf
  8. Anexa_nr_005B_Limba_si_literatura_maghiara_materna_TC_IX-XII_LMA.pdf
  9. Anexa_nr_006A_Limba_si_literatura_maghiara_materna_TC_Studiul_limbii_IX-XII_LRO.pdf
  10. Anexa_nr_006B_Limba_si_literatura_maghiara_materna_TC_Studiul_limbii_IX-XII_LMA.pdf
  11. Anexa_nr_007A_Limba_si_literatura_maghiara_materna_TC+CS_Teologic_Reformat_IX-XII_LRO.pdf
  12. Anexa_nr_007B_Limba_si_literatura_maghiara_materna_TC+CS_Teologic_Reformat_IX-XII_LMA.pdf
  13. Anexa_nr_008A_Limba_si_literatura_maghiara_materna_TC+CS_Teologic_Romano_catolic_IX-XII_LRO.pdf
  14. Anexa_nr_008B_Limba_si_literatura_maghiara_materna_TC+CS_Teologic_Romano-catolic_IX-XII_LMA.pdf
  15. Anexa_nr_009A_Limba_si_literatura_maghiara_materna_TC+CS_Teologic_Unitarian_IX-XII_LRO.pdf
  16. Anexa_nr_009B_Limba_si_literatura_maghiara_materna_TC+CS_Teologic_Unitarian_IX-XII_LMA.pdf
  17. Anexa_nr_010A_Limba_si_literatura_maghiara_materna_TC+CS_Umanist_Filologie_IX-XII_LRO.pdf
  18. Anexa_nr_010B_Limba_si_literatura_maghiara_materna_TC+CS_Umanist_Filologie_IX-XII_LMA.pdf
  19. Anexa_nr_011A_Limba_si_literatura_maghiara_materna_TC+CS_Umanistic_Stiinte_sociale_IX-XII_LRO.pdf
  20. Anexa_nr_011B_Limba_si_literatura_maghiara_materna_TC+CS_Umanistic_Stiinte_sociale_IX-XII_LMA.pdf
  21. Anexa_nr_012A_Limba_si_literatura_ucraineana_IX_Filologie_TC_CS.pdf
  22. Anexa_nr_013A_Limba_si_literatura_ucraineana_IX_TC.pdf
  23. Anexa_nr_014A_Limba_si_literatura_ucraineana_IX_ed_timpurie_TC_CS.pdf
  24. Anexa_nr_015A_Limba_si_literatura_ucraineana_IX_pedagogia_invatamantului primar_TC_CS.pdf
  25. Anexa_nr_016A_Limba_Turcă_Maternă_TC_CS_IX.pdf
  26. Anexa_nr_016B_Limba_Turcă_Maternă_TC_CS_IX – Traducere lb turca.pdf
  27. Anexa_nr_017A_Limba_rromani_materna_TC_CS_IX.pdf
  28. Anexa_nr_018A_Limba si literatura materna slovaca_IX_TC_LRO.pdf
  29. Anexa_nr_018B_Limba si literatura materna slovaca_IX_TC_LSK.pdf
  30. Anexa_nr_019A_Limba si literatura materna slovaca_IX_XII_TC_Matematica-informatica_LRO.pdf
  31. Anexa_nr_019B_Limba si literatura materna slovaca_IX_XII_TC_Matematica-informatica_LSK.pdf
  32. Anexa_nr_020A_Limba si literatura materna slovaca_IX_XII_TC_CS_Filologie_Stiinte sociale_LRO.pdf
  33. Anexa_nr_020B_Limba si literatura materna slovaca_IX_XII_TC_CS_Filologie_Stiinte sociale_LSK.pdf
  34. Anexa_nr_021A_Limba si literatura materna ceha_IX_XII_TC_LRO.pdf
  35. Anexa_nr_021B_Limba si literatura materna ceha_IX_TC_LCH.pdf
  36. Anexa_nr_022A_Limba si literatura materna sarba_IX_XII_TC_Matematica-informatica_LRO.pdf
  37. Anexa_nr_023A_Limba si literatura materna sarba_IX_XII_TC_CS_Filologie_LRO.pdf
  38. Anexa_nr_024A_Limba si literatura materna sarba_IX_TC_LRO.pdf
  39. Anexa_nr_024B_Limba si literatura materna sarba_IX_TC_LSR.pdf
  40. Anexa_nr_025A_Limba bulgara maternă_ TC_CS_IX.pdf
  41. Anexa_nr_026A_Limba neogreacă maternă_TC_CS_IX.pdf
  42. Anexa_nr_027A_Limba si literatura croată maternă_TC_CS_IX_XII.pdf
  43. Anexa_nr_028A_Limba si literatura rusa maternă_TC_CS_IX_XII.pdf
  44. Anexa_nr_029A_Limba_si_literatura_italiana materna_TC_CS_ IX-XII.pdf
  45. Anexa_nr_030A_Limba_si_literatura_polonă_maternă_TC_CS_IX-XII.pdf
  46. Anexa_nr_031A_Limba_si_literatura_maternă_germană_TC_CS_IX_traducere_LRO.pdf
  47. Anexa_nr_031B_Limba_și_literatura_maternă_germană_TC_CS_IX.pdf
  48. Anexa_nr_032A_Gramatică_aplicată_educatie timpurie_germană maternă_CS_IX_traducere _LRO.pdf
  49. Anexa_nr_032B_Gramatică_aplicată_educație timpurie_germană_maternă_CS_IX.pdf
  50. Anexa_nr_033A_Gramatică_aplicată_pedagogia invatamantului_primar_germană maternă_CS_IX_traducere_LRO.pdf
  51. Anexa_nr_033B_Gramatică_aplicată_pedagogia invatamantului primar_germană maternă_CS_IX.pdf
  52. Anexa_nr_034_Matematica_aplicata_in_stinte_sociale_XI_XII_CS.pdf
  53. Anexa_nr_035_Matematică_XI_XII_CS_Tehnic.pdf
  54. Anexa_nr_036_Matematică_XI_XII_CS_Resurse.pdf
  55. Anexa_nr_037_Matematică_XI_XII_CS_Servicii_Non_ec.pdf
  56. Anexa_nr_038_Matematică_XI_XII_CS_Servicii_Ec.pdf
  57. Anexa_nr_039_Matematica_aplicata_in_arhitectura__IX_XII_CS.pdf
  58. Anexa_nr_040_Geometrie_descriptiva_si_perspectiva_IX_XII_CS.pdf
  59. Anexa_nr_41_Tehnologia_informației_și_a_comunicațiilor_X_TC.pdf
  60. Anexa_nr_42_Tehnologia_informației_și_a_comunicațiilor_XI_TC.pdf
  61. Anexa_nr_43_Tehnologia_informației_și_a_comunicațiilor_XII_TC.pdf
  62. Anexa_nr_44_Informatică_X_CS_MI.pdf
  63. Anexa_nr_45_Informatică_X_CS_MI_MLT.pdf
  64. Anexa_nr_46_Informatică_XI_CS_MI.pdf
  65. Anexa_nr_47_Informatică_XI_CS_MI_MLT.pdf
  66. Anexa_nr_48_Informatică_XII_CS_MI_MI_MLT.pdf
  67. Anexa_nr_49_Informatică_IX_CS_MI_INT.pdf
  68. Anexa_nr_50_Informatică_X_CS_MI_INT.pdf
  69. Anexa_nr_51_Informatică_XI_CS_MI_INT.pdf
  70. Anexa_nr_52_Informatică_XII_CS_MI_INT.pdf
  71. Anexa_nr_53_Informatică_X_CS_SN.pdf
  72. Anexa_nr_54_IBOR_CS_XI-XII_Teologic_Ortodox_TO+PC+GTR+MB.pdf
  73. Anexa_nr_55_Studiul_Sf_Scripturi_CS_IX-XII_Teologic_Ortodox_TO.pdf
  74. Anexa_nr_56_Catehetică_CS_XI_Teologic_Ortodox_TO.pdf
  75. Anexa_nr_57_Omiletica_CS_XII_Teologic_Ortodox_TO.pdf
  76. Anexa_nr_58_Înv_de_credință_ort_CS_IX-X_Teologic_Ortodox_TO+GTR+MB.pdf
  77. Anexa_nr_59_Dogmatica_CS_XI-XII_Teologic_Ortodox_TO+PC+GTR+MB.pdf
  78. Anexa_nr_60_Patrologie_CS_XI-XII_Teologic_Ortodox_TO.pdf
  79. Anexa_nr_61_Drept_bisericesc_CS_XII_Teologic_Ortodox_TO.pdf
  80. Anexa_nr_62_Liturgica_si_teologie_practică_CS_IX-XII_Teologic_Ortodox_TO+MB.pdf
  81. Anexa_nr_63_Muzică_bisericească_CS_IX-XII_Teologic_Ortodox_TO.pdf
  82. Anexa_nr_64_Latina_CS_IX-XII_Teologic_Ortodox_TO+MB.pdf
  83. Anexa_nr_65_Spiritualitate_CS_IX_XII_Teologic_Ortodox_TO+GTR+MB.pdf
  84. Anexa_nr_66_Greaca_CS_IX-XII_Teologic_Ortodox_TO+MB.pdf
  85. Anexa_nr_67_IBU_CS_XI-XII_Teologic_Ortodox_TO+GTR.pdf
  86. Anexa_nr_68_Studiul_Sf_Scripturi_CS_IX-X_Teologic_Ortodox_GTR.pdf
  87. Anexa_nr_69_Muzica_bisericeasca_CS_IX-XII_Teologic_Ortodox_GTR.pdf
  88. Anexa_nr_70_Geografia_turismului_religios_CS_IX_Teologic_Ortodox_GTR.pdf
  89. Anexa_nr_71_Itinerarii_turistice_religioase_CS_X-XII_Teologic_Ortodox_GTR.pdf
  90. Anexa_nr_72_Practica_de_specialitate_CS_IX-XII_Teologic_Ortodox_GTR.pdf
  91. Anexa_nr_73_Istoria_culturii_CS_IX-XI_Teologic_Ortodox_GTR.pdf
  92. Anexa_nr_74_Arheologie_biblica_CS_IX-XI_Teologic_Ortodox_GTR.pdf
  93. Anexa_nr_75_Contabilitate_CS_XI-XII_Teologic_Ortodox_GTR.pdf
  94. Anexa_nr_76_Tehnologia_activitatii_de_turism_CS_XI-XII_Teologic_Ortodox_GTR.pdf
  95. Anexa_nr_77_Marketing_in_turism_CS_XI-XII_Teologic_Ortodox_GTR.pdf
  96. Anexa_nr_78_Economia_intreprinderii_turistice_CS_XI-XII_Teologic_Ortodox_GTR.pdf
  97. Anexa_nr_79_Comunicare_profesionala_CS_Teologic_Ortodox_GTR.pdf
  98. Anexa_nr_80_Studiul_Sf_Scripturi_CS_IX-XII_Teologic_Ortodox_PC+MB.pdf
  99. Anexa_nr_81_Muzica_bisericeasca_CS_IX-XII_Teologic_Ortodox_MB.pdf
  100. Anexa_nr_82_Istoria_muzicii_bizantine_CS_XI-XII_Teologic_Ortodox_MB.pdf
  101. Anexa_nr_83_Istoria_muzicii_bisericesti_CS_XI-XII_Teologic_Ortodox_MB.pdf
  102. Anexa_nr_84_Cantare_dupa_modele_imnologice_CS_IX-XII_Teologic_Ortodox_MB.pdf
  103. Anexa_nr_85_Studiul_formelor_CS_IX-XII_Teologic_Ortodox_PC.pdf
  104. Anexa_nr_86_Studiul_culorii_şi_pictura_decorativa_CS_XI-XII_Teologic_Ortodox_PC.pdf
  105. Anexa_nr_87_Studiul_culorii_şi_pictura_pe_icoana_CS_IX-X_Teologic_Ortodox_PC.pdf
  106. Anexa_nr_88_Sculptura decorativa_CS_IX-XII_Teologic_Ortodox_PC.pdf
  107. Anexa_nr_89_Studiul_materialelor_CS_IX-XI_Teologic_Ortodox_PC.pdf
  108. Anexa_nr_90_Restaurare_CS_XI-XII_Teologic_Ortodox_PC.pdf
  109. Anexa_nr_91_Istoria_artelor_CS_XI-XII_Teologic_Ortodox_PC.pdf
  110. Anexa_nr_92_Studiul_tehnicilor_vechi_CS_XII_Teologic_Ortodox_PC.pdf
  111. Anexa_nr_93_Erminia_picturii_bizantine_CS_XI-XII_Teologic_Ortodox_PC.pdf
  112. Anexa_nr_94_Studiu_biblic_CS_IX_XII_R_C_LRO.pdf
  113. Anexa_nr_95_Catehism_CS_IX_XII_R_C_LRO.pdf
  114. Anexa_nr_96_Spiritualitate_CS_IX_XII_R_C_LRO.pdf
  115. Anexa_nr_97_Ed muzicala_CS_IX_XII_R_C_LRO.pdf
  116. Anexa_nr_98_Limba latina_CS_IX_XII_R_C_LRO.pdf
  117. Anexa_nr_99_Arta_sacra_CS_XI_XII_R_C_LRO.pdf
  118. Anexa_nr_100_Lit_univ_crestina_CS_XI_XII_R_C_LRO.pdf
  119. Anexa_nr_101_Ist_relig_CS_IX_R_C_LRO.pdf
  120. Anexa_nr_102_Ist_Bis_univ_CS_X_XI_R_C_LRO.pdf
  121. Anexa_nr_103_Ist_Bis_loc_CS_XII_R_C_LRO.pdf
  122. Anexa_nr_104_Studiu_biblic_Ghid_CS_IX_XII_R_C_LRO.pdf
  123. Anexa_nr_105_Catehism_Ghid_CS_IX_XII_R_C_LRO.pdf
  124. Anexa_nr_106_Limba latina_Ghid_CS_IX_XII_R_C_LRO.pdf
  125. Anexa_nr_107_Limba greaca_Ghid_CS_IX_X_R_C._LRO.pdf
  126. Anexa_nr_108_Tehnici_de_redactare_Ghid_CS_IX_R_C_LRO.pdf
  127. Anexa_nr_109_Ist_civil_si_a_rel_Ghid_CS_IX_R_C_LRO.pdf
  128. Anexa_nr_110_Istoria_Bisericii_Ghid_CS_X_XII_R_C_LRO.pdf
  129. Anexa_nr_111_Practica_de_specialit_Ghid_CS_IX_XII_R_C_LRO.pdf
  130. Anexa_nr_112_Geografia_turismului_rel_Ghid_CS_X_R_C_LRO.pdf
  131. Anexa_nr_113_Marcheting_in_turism_Ghid_CS_XI_R_C_LRO.pdf
  132. Anexa_nr_114_Economia_turismului_Ghid_CS_XII_R_C_LRO.pdf
  133. Anexa_nr_115_Tehn_activit_in_turism_Ghid_CS_XI_XII_R_C_LRO.pdf
  134. Anexa_nr_116_Arta_discursului_Ghid_CS_XI_XII_R_C_LRO.pdf
  135. Anexa_nr_117_Literatura_univ_Ghid_CS_XI_XII_R_C_LRO.pdf
  136. Anexa_nr_118_Lb_latină_CS_IX_XII_sp_teol_ghid_lb_mg.pdf
  137. Anexa_nr_119_St_bibl_CS_IX_XII_sp_teol_ghid_rc_lb_mg.pdf
  138. Anexa_nr_120_Catehism_CS_IX_X_sp_teol_ghid_rc_lb_mg.pdf
  139. Anexa_nr_121_Spirit_CS_IX_XII_sp_teol_ghid_rc_lb_mg.pdf
  140. Anexa_nr_122_Ist_bis_CS_IX_X_sp_teol_rc_lb_mg.pdf
  141. Anexa_nr_123_Teol_moral_CS_XI_sp_teol_rc_lb_mg.pdf
  142. Anexa_nr_124_Teol_fundam_CS_XII_sp_teol_rc_lb_mg.pdf
  143. Anexa_nr_125_Ist_art_rel_CS_IX_X_sp_teol_rc_lb_mg.pdf
  144. Anexa_nr_126_Ed_muz_bis_CS_IX_XII_sp_teol_rc_lb_mg.pdf
  145. Anexa_nr_127_Lb_italiana_CS_IX_XII_sp_ghid_rc_lb_mg.pdf
  146. Anexa_nr_128_Lit_universală_CS_XI_XII_sp_ghid_rc_lb_mg.pdf
  147. Anexa_nr_129_Ist_bis_locale_CS_XI_XII_sp_ghid_rc_lb_mg.pdf
  148. Anexa_nr_130_Geogr_turism_rel_CS_XI_sp_ghid_rc_lb_mg.pdf
  149. Anexa_nr_131_Ec_turism_rel_CS_XII_sp_ghid_rc_lb_mg.pdf
  150. Anexa_nr_132_Market_turism_CS_XI_sp_ghid_rc_lb_mg.pdf
  151. Anexa_nr_133_Tehn_act_turism_CS_XI_sp_ghid_rc_lb_mg.pdf
  152. Anexa_nr_134_Pract_specialit_CS_IX_XII_sp_ghid_rc_lb_mg.pdf
  153. Anexa_nr_135_Arta_relig_CS_XII_sp_ghid_rc_lb_mg.pdf
  154. Anexa_nr_136_Ed_muzicala_CS_IX_XII_sp_ghid_rc_lb_mg.pdf
  155. Anexa_nr_137_Lit_crestina_reformata_CS_IX_XII_teol_ref_LRO_LMA.pdf
  156. Anexa_nr_138_Studii_Biblice_CS_IX_XII_teol_ref_LRO_LMA.pdf
  157. Anexa_nr_139_Ist_bis_reformate_CS_IX_XII_teol_ref_LRO_LMA.pdf
  158. Anexa_nr_140_Muzica_bisericeasca_CS_IX_XII_teol_ref_LRO_LMA.pdf
  159. Anexa_nr_141_Educatie_spirituala_CS_IX_XII_teol_ref_LRO_LMA.pdf
  160. Anexa_nr_142_Evidenta_bisericeasca_CS_XI_XII_teol_ref_LRO_LMA.pdf
  161. Anexa_nr_143_Istoria_artei_crestine_CS_XI_XII_teol_ref_LRO_LMA.pdf
  162. Anexa_nr_144_Istoria_religiilor_CS_XI_XII_teol_ref_LRO_LMA.pdf
  163. Anexa_nr_145_Literatură_universală_CS_XI-XII_Teologic_Teologie baptistă.pdf
  164. Anexa_nr_146_Studiul_Vechiului_Testament_CS_ IX_Teologic_Teologie baptist.pdf
  165. Anexa_nr_147_Studiul_Noului_Testament_CS_X_Teologic_Teologie baptistă.pdf
  166. Anexa_nr_148_Istoria_Creștinismului_CS_XI_Teologic_Teologie baptistă.pdf
  167. Anexa_nr_149_Doctrine_biblice_CS_XII_Teologic_Teologie baptistă.pdf
  168. Anexa_nr_150_Hermeneutică_CS_IX_Teologic_Teologie baptistă.pdf
  169. Anexa_nr_151_Literatura_creștină_CS_X_Teologic_Teologie baptistă.pdf
  170. Anexa_nr_152_Viața_creștină_CS_XI_Teologic_Teologie baptistă.pdf
  171. Anexa_nr_153_Apologetică_CS_XII_Teologic_Teologie baptistă.pdf
  172. Anexa_nr_154_Istoria_gândirii_creștine_CS_XI_Teologic_Teologie baptistă.pdf
  173. Anexa_nr_155_Istoria_baptiștilor_CS_XII_Teologic_Teologie baptistă.pdf
  174. Anexa_nr_156_Practică_teologică_CS_IX-XII_Teologic_Teologie baptistă.pdf
  175. Anexa_nr_157_Muzică_bisericească_CS_IX-XII_Teologic_Teologie baptistă.pdf
  176. Anexa_nr_158_Stud_V_Testament_CS_IX_Penticostal.pdf
  177. Anexa_nr_159_Stud_N_Testament_CS_X_Penticostal.pdf
  178. Anexa_nr_160_Morală_creștină_CS_IX_Penticostal.pdf
  179. Anexa_nr_161_Evanghelogie_CS_X _Penticostal.pdf
  180. Anexa_nr_162_Ist_creștinismului_CS_XI_XII_Penticostal.pdf
  181. Anexa_nr_163_Doctrine_Biblice_CS_XI_Penticostal.pdf
  182. Anexa_nr_164_Pneumatologie_CS_XII_Penticostal.pdf
  183. Anexa_nr_165_Muzica_bisericească_CS_IX_XII_Penticostal.pdf
  184. Anexa_nr_166_Literatură_creștină_CS_IX_XII__Penticostal.pdf
  185. Anexa_nr_167_Spiritualitate_CS_X_Penticostal.pdf
  186. Anexa_nr_168_Ist_poporului_ales_CS_Xl_Penticostal.pdf
  187. Anexa_nr_169_Geogr_Țării_Sfinte_CS_XII_Penticostal.pdf
  188. Anexa_nr_170_Teologie_aplicată_CS_IX_XII_Penticostal.pdf
  189. Anexa_nr_171_Retorică_religioasă_CS_XII_Penticostal.pdf
  190. Anexa_nr_172_Ist_Cult_Creștin_Penticostal_CS_XII_Penticostal.pdf
  191. Anexa_nr_173_Practica_teologică_CS_XII_Penticostal.pdf
  192. Anexa_nr_174_Istoria_Religiilor_CS_IX-X_teologie_greco_cat.pdf
  193. Anexa_nr_175_Istoria_Bisericii_Greco-Catolice_CS_XI-XII_teologie_greco_cat.pdf
  194. Anexa_nr_176_Catehism_CS_IX-XII_teologie_greco_cat.pdf
  195. Anexa_nr_177_Studiu_Biblic_CS_IX_XII_Teologic_greco_cat.pdf
  196. Anexa_nr_178_Limba_Latina_CS_IX_X_teologie_greco_cat.pdf
  197. Anexa_nr_179_Spiritualitate_CS_IX-XII_teologie_greco_cat.pdf
  198. Anexa_nr_180_ Istoria_artei_sacre_CS_XI_teologie_greco_cat.pdf
  199. Anexa_nr_181_Limba_Lit_rom_crestina_CS_IX-XII_teologie_cult_greco_cat.pdf
  200. Anexa_nr_182_Muzica_sacra_CS_IX_XII_teologie_cult_greco_cat.pdf
  201. Anexa_nr_183_Lb_Literatura_universala_crestina_CS_XI_XII_teologie_greco_cat.pdf
  202. Anexa_nr_184_Studiu_Biblic_CS_IX_XII_Ghid_turism_religios_greco_cat.pdf
  203. Anexa_nr_185_Catehism_CS_IX-XII_specializare_ghid_turism_religios_greco_cat.pdf
  204. Anexa_nr_186_Spiritualitate_CS_IX-XII_specializare_ghid_turism_religios.pdf
  205. Anexa_nr_187_Limba_latina_CS_IX_X_Ghid_turism_religios_greco_cat.pdf
  206. Anexa_nr_188_Geografia_turismului_CS_IX_X_Ghid_tur.pdf
  207. Anexa_nr_189_Istoria bisericii greco-catolice_CS_XI_Ghid_turism_religios_greco_cat.pdf
  208. Anexa_nr_190_Istoria bisericii universale_CS_XI_Ghid_turism_religios_greco_cat.pdf
  209. Anexa_nr_191_Practica_specialitate_CS_IX-XII_Ghid_turism_religios_greco_cat.pdf
  210. Anexa_nr_192_Literatura_universala_crestina_CS_XI-XII_Ghid_turism_religios_greco_cat.pdf
  211. Anexa_nr_193_Turism_patrimoniu_cultural_CS_XI-XII_Ghid_turism_religios_greco_cat.pdf
  212. Anexa_nr_194_Economia turismului_CS_XI_Ghid_turism_religios_greco_cat.pdf
  213. Anexa_nr_195_Tehnologia_activitivitatii_turism_CS_XI_Ghid_turism_religios_greco_cat.pdf
  214. Anexa_nr_196_Istoria_artei_CS_XI-XII_Ghid_turism_religios_greco_cat.pdf
  215. Anexa_nr_197_Educație_Spirituală_CS_IX_XII_specializ_teol_adv.pdf
  216. Anexa_nr_198_cunostinte _biblice_CS_IX_XII_specializ_teol_adv.pdf
  217. Anexa_nr_199_Dogmatică_CS_IX_XII_specializ_teol_adv.pdf
  218. Anexa_nr_200_Profeții_biblice_CS_XI_XII_specializ_teol_adv.pdf
  219. Anexa_nr_201_Ist_Creștin_și_Ist_BAZS_CS_IX_XII_specializ_teol_adv.pdf
  220. Anexa_nr_202_Muzică_bisericească_CS_IX_XII_specializ_teol_adv.pdf
  221. Anexa_nr_203_Misiologie_CS_XI_XII_specializ_teol_adv.pdf
  222. Anexa_nr_204_Ist_Religiilor_CS_XI_XII_specializ_teol_adv.pdf
  223. Anexa_nr_205_Limba araba_CS_IX-XII_Teologie musulmana.pdf
  224. Anexa_nr_206_Studiul Coranului_CS_IX-XII_Teologie musulmana.pdf
  225. Anexa_nr_207_Principiile_Baza_Religiei_CS_IX_Teologie musulmana.pdf
  226. Anexa_nr_208_Viata Profetului_CS_IX-XII_Teologie musulmana.pdf
  227. Anexa_nr_209_Legislatie islamica_CS_IX-XII_Teologie musulmana.pdf
  228. Anexa_nr_210_Invataturile Profetului_CS_X-XII_Teologie musulmana.pdf
  229. Anexa_nr_211_Interpretarea Coranului_CS_XI-XII_Teologie musulmana.pdf
  230. Anexa_nr_212_Practica Liturgica_CS_XI-XII_Teologie musulmana.pdf
  231. Anexa_nr_213_Spiritualitate_formare duhov_CS_XI-XII_Teologie musulmana.pdf
  232. Anexa_nr_214_Met_predarii_religiei_CS_XI-XII_Teologie musulmana.pdf
  233. Anexa_nr_215_Muzica religioasa_CS_IX-XII_Teologie musulmana.pdf
  234. Anexa_nr_216_Istoria_religiilor_CS_IX_X_specializ_teol_unit.pdf
  235. Anexa_nr_217_Studii_biblice_CS_specializ_IX_XII_teol_unit.pdf
  236. Anexa_nr_218_Literatura_crestina_unitariana_CS__IX_XII_specializ_teol_unit.pdf
  237. Anexa_nr_219_Istoria_Bisericii_Unitariene_CS_IX_XII_specializ_teol_unit.pdf
  238. Anexa_nr_220_Muzica_bisericeasca_CS_IX_XII_specializ_teol_unit.pdf
  239. Anexa_nr_221_Educatie_spirituala_CS_IX_X_specializ_teol_unit.pdf
  240. Anexa_nr_222_Evidenta_bis_informatizata_CS_XI_XII_specializ_teol_unit.pdf
  241. Anexa_nr_223_Istoria_artei_crestine_CS_XI_XII_specializ_teol_unit.pdf
  242. Anexa_nr_224_Programa_IX_L1_Intensiv_Engl, Fr, Sp, It_FINAL.pdf
  243. Anexa_nr_225_Programa_IX_ L2 intensiv_ENGL, FR, SP, IT_FINAL.pdf
  244. Anexa_nr_226_Programa_IX_L2_INTENSIV_A0_ Engl, Fr, Sp, It, Port, Turcă, Chin_FINAL (1).pdf
  245. Anexa_nr_227_Arte-vizuale_conservare-restaurare_Studiul_formelor_în_volum_CS_IX_XII.pdf
  246. Anexa_nr_228_Arte-vizuale_conservare-restaurare_Studiul_formelor_în_culoare_CS_IX_XII.pdf
  247. Anexa_nr_229_Arte-vizuale_si_conservare-restaurare_Studiul_formelor_în_desen_CS_IX_XII.pdf
  248. Anexa_nr_230_Atelier_de_specialitate_Sculptură_statuară_CS_IX_XII_arte_vizuale.pdf
  249. Anexa_nr_231_Arte-vizuale_Crochiuri_CS_IX_XI.pdf
  250. Anexa_nr_232_Arte-vizuale_Notiuni_de_anatomie_artistica_CS_XI-XII.pdf
  251. Anexa_nr_233_Arte-vizuale_Noțiuni_de_ergonomie_CS_XI-XII.pdf
  252. Anexa_nr_234_Arte-vizuale_cons-rest_ Prelucrarea_computerizata_a_imaginii_PCI_CS_XI-XII.pdf
  253. Anexa_nr_235_Atelier_de_specialitate_Animație_CS_IX_XII_arte_vizuale.pdf
  254. Anexa_nr_236_Atelier_de_specialitate_Arte Murale_Arte Monumentale_CS_IX-XII_arte_vizuale.pdf
  255. Anexa_nr_237_Atelier_de_specialitate_Arte_textile_CS_IX-XII_arte_vizuale.docx.pdf
  256. Anexa_nr_238_Atelier_de_specialitate_Ceramică_CS_IX-XII_filiera_arte_vizuale.pdf
  257. Anexa_nr_239_Atelier_de_specialitate_Design_CS_IX-XII_arte_vizuale.pdf
  258. Anexa_nr_240_Atelier_de_specialitate_Grafică_CS_IX-XII_arte_vizuale.pdf
  259. Anexa_nr_241_Atelier_de_specialitate_Moda_CS_clasele IX_XII_arte_vizuale.pdf
  260. Anexa_nr_242_Atelier_de_specialitate_Pictură de șevalet_CS_clasele IX_XII_arte_vizuale.pdf
  261. Anexa_nr_243_Atelier_de_specialitate_Scenografie_CS_IX_XII_arte_vizuale.pdf
  262. Anexa_nr_244_Arhitectura_Atelier_specialitate_CS_IX_XII.pdf
  263. Anexa_nr_245_Istoria_art_si_a_arh_CS_IX_XII_arte_viz_cons-rest_b_cult_arhitect.pdf
  264. Anexa_nr_246_Arhitectură_Studiul_formelor_în_culoare_CS_IX_X.pdf
  265. Anexa_nr_247_Arhitectură_Studiul_formelor_în_desen_CS_IX_XII.pdf
  266. Anexa_nr_248_Arhitectură_Studiul_formelor_in_volum_CS_IX_X.pdf
  267. Anexa_nr_249_Arhitectura_Modelare_machetare_CS_XI_XII.pdf
  268. Anexa_nr_250_Arhitectura_Procesarea_Computerizată_a_Imaginii_PCI_CS_XI.pdf
  269. Anexa_nr_251_Arhitectura_Proiectarea_asistata_de_computer_CS_XII.docx.pdf
  270. Anexa_nr_252_Conservare-restaurare_Promovarea_bunurilor_culturale_CS_XI-XII.pdf
  271. Anexa_nr_253_Conservare-restaurare_Atelier_de_specialitate_CS_XI-XII.docx.pdf
  272. Anexa_nr_254_Conservare-restaurare_Bazele_conservarii_si_restaurarii_CS_IX-X.pdf
  273. Anexa_nr_255_Conservare-restaurare_Etiopatologie_CS_XI-XII.pdf
  274. Anexa_nr_256_Mat_si_tehn_utiliz_in_conserv_si_rest_bun_cult_CS_IX-X.pdf
  275. Anexa_nr_257_Studio_de_opera_CS_IX-XII_muzica.pdf
  276. Anexa_nr_258_Instrument_Pian_CS_IX-XII_muzica.pdf
  277. Anexa_nr_259_Instrument_Orga_clasica_CS_IX-XII_muzica.pdf
  278. Anexa_nr_260_Instrument_Vioara_CS_IX-XII_muzica.pdf
  279. Anexa_nr_261_Instrument_Violă_CS_IX-XII_muzica.pdf
  280. Anexa_nr_262_Instrument_Violoncel_CS_IX-XII.pdf
  281. Anexa_nr_263_Instrument_Contrabas_CS_IX-XII_muzica.pdf
  282. Anexa_nr_264_Instrument_Chitară_CS_IX-XII_muzica.pdf
  283. Anexa_nr_265_Instrument_Harpă_CS_IX-XII_muzica.pdf
  284. Anexa_nr_266_Instrument_Flaut_CS_IX-XII_muzica.pdf
  285. Anexa_nr_267_Instrument_Oboi_CS_IX-XII_muzica.pdf
  286. Anexa_nr_268_Instrument_Clarinet_CS_IX-XII_muzica.pdf
  287. Anexa_nr_269_Instrument_Saxofon_CS_IX-XII_muzica.pdf
  288. Anexa_nr_270_Instrument_Fagot_CS_IX-XII_muzica.pdf
  289. Anexa_nr_271_Instrument_Trompetă_CS_IX-XII_muzica.pdf
  290. Anexa_nr_272_Instrument_Corn_CS_IX-XII_muzica.pdf
  291. Anexa_nr_273_Instrument_Trombon_ CS_IX-XII_muzică.pdf
  292. Anexa_nr_274_Instrument_Tubă_CS_IX-XII_muzica.pdf
  293. Anexa_nr_275_Instrument_Percuție_CS_IX-XII_muzica.pdf
  294. Anexa_nr_276_Acompaniament_CS_IX-XII_muzica.pdf
  295. Anexa_nr_277_Instrument_Pian complementar_CS_IX-XII.pdf
  296. Anexa_nr_278_Instrument_Acordeon_CS_IX-XII_muzica.pdf
  297. Anexa_nr_279_Instrument_Nai_CS_IX-XII_muzica.pdf
  298. Anexa_nr_280_Elemente de improvizație instrumentală__CS_XI-XII_muzica.pdf
  299. Anexa_nr_281_Canto_clasic_CS_IX-XII_muzica.pdf
  300. Anexa_nr_282_Canto_popular_CS_IX-XII_muzica.pdf
  301. Anexa_nr_283_Canto_muzica_pop_CS_IX-XII_muzica.pdf
  302. Anexa_nr_284_Teoria_muzicii_nivel_avansat_CS_IX-XII_muzica.pdf
  303. Anexa_nr_285_Teoria_muzicii_nivel_mediu_CS_IX-XII_muzica.pdf
  304. Anexa_nr_286_Teoria_muzicii_nivel_începător_CS_IX-XII_muzica.pdf
  305. Anexa_nr_287_Teorie_solfegiu_dicteu_sectia_studii_teoretice_CS_IX-XII_muzica.pdf
  306. Anexa_nr_288_Armonie_CS_IX-XII_muzica.pdf
  307. Anexa_nr_289_Contrapunct_CS_IX-XII_muzica.pdf
  308. Anexa_nr_290_Etnografie_și_folclor_CS_XI-XII_muzica.pdf
  309. Anexa_nr_291_Istoria_muzicii_si_forme_muzicale_CS_IX-XII_muzica.pdf
  310. Anexa_nr_292_Istoria_muzicii_pop_si_a_muzicii_de_jazz_CS_XI-XII_muzica.pdf
  311. Anexa_nr_293_Tehnoredactare_muzicala_CS_XI_muzica.pdf
  312. Anexa_nr_294_Procesarea_muzicii_pe_calculator_CS_XII_muzica.pdf
  313. Anexa_nr_295_Ansamblu_coral_CS_IX-XII_muzica.pdf
  314. Anexa_nr_296_Ansamblu_orchestral_CS_IX-XII_muzica.pdf
  315. Anexa_nr_297_Ansamblu_folcloric_CS_IX-XII_muzica.pdf
  316. Anexa_nr_298_Ansamblu_muzică_pop_CS_IX-XII_muzica.pdf
  317. Anexa_nr_299_Muzica_de_camera_CS_IX-XII_muzica.pdf
  318. Anexa_nr_300_Coregrafie_Arta_actorului_Educație_muzicală_CS_XI_XII.pdf
  319. Anexa_nr_301_Coregrafie_D_Clasic_Dans clasic_CS_IX-XII_.pdf
  320. Anexa_nr_302_Coregrafie_D_Clasic_Dans_contemporan_CS_IX-XII.pdf
  321. Anexa_nr_303_Coregrafie_D_Clasic_Repertoriu_ansamblu_CS_IX-XII.pdf
  322. Anexa_nr_304_Coregrafie_D_Clasic_Duet_clasic_CS_XI-XII.pdf
  323. Anexa_nr_305_Coregrafie_D_Clasic_Laboratorul_de_creatie_CS_IX-X.pdf
  324. Anexa_nr_306_Coregrafie_D_Clasic_Elemente_de_analiza_coregrafica_CS_XI-XII.pdf
  325. Anexa_nr_307_Coregrafie_D_Contemporan_Dans_contemporan_CS_IX-XII.pdf
  326. Anexa_nr_308_Coregrafie_D_Contemporan_Dans_clasic_CS_IX-XII.pdf
  327. Anexa_nr_309_Coregrafie_D_Contemporan_Duet_contemporan_CS_XI-XII.pdf
  328. Anexa_nr_310_Coregrafie_D_Contemporan_Repertoriu_individual_CS_IX-XII.pdf
  329. Anexa_nr_311_Coregrafie_D_Contemporan_Repertoriu_ansamblu_CS_IX-XII.pdf
  330. Anexa_nr_312_Coregrafie_D_Contemporan_Laboratorul_de_creatie_CS_IX-X.pdf
  331. Anexa_nr_313_Coregrafie_D_Contemporan_Elemente_de_analiza_coregrafica_CS_XI-XII.pdf
  332. Anexa_nr_314_Coregrafie_D_Contemporan_Tehnici_de_dans_CS_XI-XII.pdf
  333. Anexa_nr_315_Coregrafie_D_Contemporan_Improvizatie_coregrafica_CS_XII.pdf
  334. Anexa_nr_316_Coregrafie_Dans_de_caracter_CS_IX-XII.pdf
  335. Anexa_nr_317_Coregrafie_Dans_romanesc_CS_IX-XII.pdf
  336. Anexa_nr_318_Teatru_Educatie_vizuala_CS_XI-XII.pdf
  337. Anexa_nr_319_Teatru_Arta_actorului_CS_IX-XII.pdf
  338. Anexa_nr_320_Teatru_Arta_regizorului_CS_XI-XII.pdf
  339. Anexa_nr_321_Teatru_Artele_spectacolului_CS_IX-XII.pdf
  340. Anexa_nr_322_Teatru_Elemente_de_improvizație_CS_IX-X.pdf
  341. Anexa_nr_323_Teatru_Improvizație_CS_IX-X.pdf
  342. Anexa_nr_323_Teatru_Improvizație_CS_XI-XII.pdf
  343. Anexa_nr_324_Teatru_Dictie_CS_IX-X.pdf
  344. Anexa_nr_325_Teatru_Euritmie_CS_IX-X.pdf
  345. Anexa_nr_326_Teatru_Istoria_teatrului_romanesc_si_universal_CS_IX-XII.pdf
  346. Anexa_nr_327_Teatru_Repertoriul_individual_CS_XI-XII.pdf
  347. Anexa_nr_328_Teatru_Laboratorul de teatru_CS_XI-XII.pdf
  348. Anexa_nr_329_Coregrafie_Arta_actorului_CS_IX_XII.pdf
  349. Anexa_nr_330_Instrument_Taragot_CS_IX-XII_muzica.pdf
  350. Anexa_nr_331_Instrument_Tambal_CS_IX-XII_muzica.pdf

Foto: © Watchara Panyajun | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vacanța de vară trebuie să fie mai scurtă, susține Ministrul Educației, care anunță că „începând din toamna anului 2022 vom face tot posibilul, vom prezenta argumente astfel încât ele să fie acceptate de părinți, de profesori, de decidenți”, pentru un an școlar cu mai multe săptămâni de cursuri

„Începând din toamna anului 2022 vom face tot posibilul, vom prezenta argumente astfel încât ele să fie acceptate de părinți, de profesori, de decidenți, pentru că noi avem nevoie de…
Vezi articolul