Încetarea stimulentului de inserție pentru părintele care intră în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, sesizată de Avocatul Poporului la Curtea Constituțională

3.926 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu privire la încetarea stimulentului de inserție pentru părintele care intră în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav. Prin dispozițiile legii, „deși părintele beneficiar poate are nevoie doar de câteva zile de concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, în această perioadă nerealizând venituri supuse impozitului, el va fi sancționat pentru toată perioada cât mai are de primit stimulentul de inserție”, susține instituția condusă de Renate Weber.

„Măsura este considerată de către Avocatul Poporului nejustificată, excesivă și disproporționată”, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Avocatul Poporului susține că prevederea legală este constituțională numai „în măsura în care încetarea plății stimulentului de inserție are loc doar în perioada în care beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului, ulterior putând fi reluată plata acestui stimulent„.

Comunicatul integral remis de Avocatul Poporului:

„Avocatul Poporului consideră că anumite dispoziții din O.U.G. nr. 111/2010 afectează părinții care au în îngrijire un copil bolnav sau cu handicap

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, și consideră că acestea sunt constituționale în măsura în care încetarea plății stimulentului de inserție are loc doar în perioada în care beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului, ulterior putând fi reluată plata acestui stimulent.

Avocatul Poporului observă că, prin dispozițiile legale criticate, deși părintele beneficiar poate are nevoie doar de câteva zile de concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, în această perioadă nerealizând venituri supuse impozitului, el va fi sancționat pentru toată perioada cât mai are de primit stimulentul de inserție, dacă nu ar fi intervenit forța majoră, respectiv îmbolnăvirea copilului. Măsura este considerată de către Avocatul Poporului nejustificată, excesivă și disproporționată.

Întreaga motivație pe care se bazează opinia Avocatului Poporului se regăsește pe site-ul instituției, la secțiunea Contencios Constituțional – Excepții de neconstituționalitate – 2019 sau accesând link-ul http://www.avp.ro/exceptii2019/exceptia11_2019.pdf„.

Ce prevede art. 17 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010:

„Articolul 17
(1) Dreptul la stimulentul de inserție prevăzut la art. 7 încetează cu ziua următoare celei în care:

a) copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, cu excepția situației prevăzute la art. 7 alin. (2);

b) beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului și nici nu se află în concediul pentru creșterea copilului;

c) a avut loc decesul copilului.”

Photo by Eleanor Gwen Stewart from Pexels


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

12 copii au fost deja audiați în centrul pilot din București, unde copiii abuzați sexual sunt intervievați în condiții speciale pentru a nu retrăi trauma, anunță Organizația Salvați Copiii / În 2021 a crescut numărul abuzurilor sexuale, față de anul precedent

Pe parcursul unui proces privind abuzuri sexuale, interacțiunea copiilor, victime ale abuzurilor sexuale, cu instituțiile publice, presupune cel puțin șase audieri, în care copiii își reamintesc abuzul, potrivit Organizației Salvați…
Vezi articolul

Peste 80 de posturi noi în inspectoratele școlare, pentru „persoane cu competențe digitale avansate” care să gestioneze baze de date, să monitorizeze reforme PNRR și să pregătească standardizarea examenelor din 2027 – proiect de Hotărâre de Guvern

Inspectoratele școlare județene (ISJ) și cel al Municipiului București (ISMB) vor primi peste 80 de posturi noi pentru „persoane cu competențe digitale avansate” care ar urma să gestioneze baze cu…
Vezi articolul
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Abandonată de Ministerul Educației de 3 ani și jumătate, realizarea obligatorie a unei platforme de calcul pentru costul standard per elev, lăsată doar ca opțiune în proiectul nou al Unității de Finanțare a Învățământului / „Am primit în plic suma la care la care trebuie să împărțim“, spunea în 2022 un membru CNFIP

Ministerul Educației abandonează realizarea obligatorie a unei platforme de calcul pentru costul standard per elev, prin proiectul Regulamentului de organizarea al Unității pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (UFIP), pus în dezbatere…
Vezi articolul