Primăriile vor putea să rețină taxele și impozitele locale restante din indemnizația lunară de însoțitor primită de părinții copiilor cu handicap grav sau din salariul de asistent personal al părinților, din 2026, conform unui proiect de OUG consultat de Economedia și G4Media.ro.
Copiii încadrați în grad de handicap grav beneficiază de dublarea alocației de stat, adică primesc 719 lei/lună și un buget complementar pentru familie de 463 lei/lună. Acestea sunt singurele drepturi financiare de care beneficiază de la stat. Indemnizația de însoțitor sau salariul de asistent personal se acordă părinților care au copii cu handicap grav.
Asistentul personal este angajat de primărie cu carte de muncă și primește salariul minim, iar însoțitorul este plătit cu indemnizația pentru însoțitor, în valoare de 2.574 de lei pe lună, de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
Indemnizația și salariul de asistent personal, în prezent protejate prin Codul de procedură civilă și neexecutabile silit, ar putea fi urmărite pentru prima dată pentru datorii la bugetele locale. Masura ar afecta peste 50.000 de copii încadrați în grad de handicap grav.
Reținerea se va face lunar, de către primărie, în baza titlurilor executorii emise periodic de direcțiile fiscale locale, până la stingerea integrală a datoriilor.
Ce înseamnă schimbarea pentru părinți
Pentru prima dată, indemnizația pentru copilul cu handicap grav, considerată un venit cu destinație specială, riscă să fie diminuată lunar pentru plata taxelor locale. Proiectul nu prevede un plafon minim garantat care să rămână la dispoziția familiei, ci doar limitele generale ale popririlor prevăzute de Codul de procedură civilă.
Proiectul de OUG schimbă regimul juridic al drepturilor financiare acordate părinților copiilor cu handicap grav
Proiectul de ordonanță modifică Legea 448/2006 privind protecția persoanelor cu handicap, introducând un nou articol (431), care permite executarea silită a indemnizației lunare sau a salariului de asistent personal pentru copilul cu handicap grav, în vederea achitării taxelor și impozitelor locale restante.
Prevederile din proiectul de OUG:
Art. XII. – Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. După articolul 43 se introduce un nou articol, art. 431, cu următorul cuprins:
„Art. 431 – (1) Începând cu drepturile lunii mai 2026, prin excepție de la prevederile art. 729 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indemnizația prevăzută la art. 42 alin.(2) și (4) poate fi executată silit în vederea plății impozitelor și taxelor locale.
(2) Reținerea din indemnizația prevăzută la art. 42 alin. (2) și (4) a sumelor datorate cu titlu de impozite și taxe locale se realizează de către primării, la solicitarea organelor fiscale locale.
(3) Organele fiscale locale emit până la 10 ianuarie, 10 aprilie și 10 octombrie ale fiecărui an, titlurile executorii privind impozitele și taxele locale restante, precum și accesoriile aferente acestora.”
Legea nr. 448/2006, articolul 42
(2) „Persoanele cu handicap grav care au și calitatea de pensionari de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate pot opta pentru indemnizația pentru însoțitor prevăzută de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru asistent personal. Dreptul de opțiune se menține și în cazul trecerii pensionarilor de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă.
(4) Părinții sau, după caz, reprezentanții legali ai copilului cu handicap grav, persoana sau familia care a primit în plasament un copil cu handicap grav, adulții cu handicap grav ori reprezentanții legali ai acestora, cu excepția celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal și primirea unei indemnizații lunare.”

Indemnizația sau salariul de asistent personal nu depind de situația fiscală sau veniturile părinților. Prin OUG, acest drept devine însă urmărit pentru datoriile locale.
Până acum, acest drept era protejat explicit de art. 729 alin. (7) din Codul de procedură civilă, care stabilește că indemnizațiile pentru copii, ajutoarele speciale și alte prestații sociale „nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii”.
Prevederile art. 729 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
(7) „Alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.”
Cum ar urma să funcționeze reținerea, potrivit proiectului de OUG
Organele fiscale locale vor emite, de trei ori pe an, pe 10 ianuarie, 10 aprilie și 10 octombrie, titlurile executorii pentru taxele locale neachitate.
Primăriile vor reține lunar, succesiv, sumele datorate, direct din indemnizația primită de părinți pentru copilul cu handicap grav.
Reținerile se vor face în limitele legale prevăzute pentru popriri (art. 729 alin. 1–6 din Codul de procedură civilă).
Plățile vor fi virate către bugetele locale în termen de 10 zile lucrătoare de la data reținerii.
Executarea silită încetează imediat dacă părintele obține un certificat de atestare fiscală care confirmă stingerea datoriilor.
Câți părinți și copii sunt vizați
Conform datelor oficiale ANPIS pentru octombrie 2025:
- 53.176 de părinți/reprezentanți legali primesc indemnizația lunară pentru copilul cu handicap grav
- 463 lei/lună este cuantumul indemnizației
- 24,6 milioane lei este suma totală plătită pentru octombrie 2025
La nivel național, 53.215 copii sunt încadrați în grad de handicap grav (date la 31.03.2025)
Modificări similare pentru beneficiarii de venit minim de incluziune
Proiectul de OUG introduce prevederi aproape identice și în Legea 196/2016, astfel încât venitul minim de incluziune (VMI) va putea fi, la rândul său, executat silit pentru plata taxelor locale. În prezent, sunt 253.047 de beneficiari ai VMI (septembrie 2025), conform ANPIS.
Art. XIII. – După articolul 80 din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 3 noiembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 801, cu următorul cuprins:
„Art. 801 – (1) Începând cu 1 ianuarie 2026, sumele acordate cu titlu de venit minim de incluziune pot fi executate silit în vederea plății impozitelor și taxelor locale.
(2) Reținerea din sumele acordate cu titlu de venit minim de incluziune a sumelor datorate cu titlu de impozite și taxe locale se realizează de către agențiile teritoriale, la solicitarea organelor fiscale locale.
(3) Organele fiscale locale transmit agențiilor teritoriale până la 10 ianuarie, 10 aprilie și 10 octombrie ale fiecărui an, titlurile executorii privind impozitele și taxele locale restante, precum și accesoriile aferente acestora.
(4) Pe baza titlurilor executorii prevăzute la alin. (3), agențiile teritoriale rețin din drepturile de venit minim de incluziune, sumele cuvenite bugetelor locale, succesiv, lunar, până la stingerea sumelor cuprinse în titlurile executorii și le virează în termen de 10 zile lucrătoare de la data reținerii, în conturile de venituri ale unităților/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale, deschise la Trezoreria Statului.
(5) Reținerile prevăzute la alin. (4), precum și cele prevăzute la art. 78 alin. (4) se aplică asupra sumei rezultată după oprirea contribuției de asigurări sociale de sănătate în cota prevăzută la art. 156 din Legea nr. 227/205, cu modificările și completările ulterioare și, după caz, a diminuărilor de drepturi prevăzute la art. 19 alin.(2) și (3), în limita prevederilor art. 729 alin. (1)-(6) din Codul de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(6) În cazul în care titularii drepturilor de venit minim de incluziune obțin certificate de atestare fiscală locală în care se specifică faptul că și-au stins obligațiile fiscale cuprinse în titlurile executorii, organele fiscale locale au obligația de a comunica agențiilor teritoriale încetarea executării silite, în condițiile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.”
Context financiar
În octombrie 2025, statul a plătit:
- 87,3 milioane lei pentru indemnizația pentru însoțitor pentru persoanele cu handicap grav (33.938 beneficiari) Suma primită este de 2.574 de lei pe lună.
- 24,6 milioane lei pentru bugetul personal complementar lunar pentru familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav (53.176 beneficiari) Suma primită este de 463 de lei pe lună.
- 72,2 milioane lei – bugetul personal complementar pentru adulții cu handicap grav (363.240 beneficiari). Suma primită este de 199 de lei pe lună.
192,1 milioane lei pentru indemnizații pentru adulții cu handicap grav (363.240 beneficiari). Suma primită este de 529 de lei pe lună.
Foto: © Ian Allenden | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
1 comment
Nici pic de rusine nu au …