INS: Din 452 de mii de șomeri câți a avut România în 2020, aproape jumătate terminaseră liceul

267 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
După nivelul de învățământ absolvit, ponderile cele mai mari în totalul șomerilor le dețineau cei care terminaseră liceul, reprezentând aproape jumătate din cei 452 de mii de șomeri din România, iar la polul opus avem șomerii cu facultate – 9,2% adică peste 41.500 de șomeri, potrivit Institutului Național de Statistică.

Numărul şomerilor din România era în anul 2020 de 452 mii persoane, în creştere cu 99 mii, comparativ cu anul precedent. Rata şomajului (proporţia şomerilor în populaţia activă) a înregistrat la nivelul ţării o valoare de 5,0% potrivit INS.

Din repartizarea după nivelul de instruire absolvit ponderile cele mai mari în totalul şomerilor, le deţineau şomerii cu pregătire liceală (44,9%), 21,8% erau absolvenţi ai învăţământului gimnazial, iar 16,3% şomerii absolvenţi ai şcolilor profesionale, complementare sau de ucenici. În totalul şomerilor, absolvenţii învăţământului universitar deţineau o pondere de 9,2%, iar dintre aceştia, femeile reprezentau 56,0%, ne arată INS.

Şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului de nivel scăzut, aceștia fiind șomerii care au terminat școala primară, gimnazială și persoanele fără școală, iar absolvenții învățământului de nivel mediu adică șomerii care au terminat o postliceală de specialitate, liceul, o școală profesională, complementară sau de ucenici, pentru care rata şomajului a fost de 8,1%, respectiv 5,1%. Pentru şomerii cu studii superioare, rata şomajului era de 2,2%. Cea mai ridicată rată a şomajului s-a înregistrat pentru şomerii cu nivel scăzut de educaţie din mediul urban (14,1%), iar cea mai mică (1,9%) pentru şomerii cu nivel superior de educaţie din mediul urban.

Foto: captură insse.ro
Foto: captură insse.ro

Potrivit INS în anul 2020 şomerii cu experienţă în muncă (cei care au lucrat înainte de a intra în şomaj) au reprezentat 62,2% din totalul şomerilor adică 280.240 de șomeri. Dintre şomerii cu experienţă în muncă 272.556 (60,3%) erau bărbaţi,iar majoritatea dintre aceștia (54,0%) domiciliau în mediul urban, 41,8% aveau studii liceale, iar 7,5% erau tineri (15-24 ani). Motivul principal pentru care peste o treime dintre şomerii adică 99.204 de persoane din această categorie au încetat să lucreze a fost concedierea sau reducerea de personal (35,4%).

Cei mai mulți dintre șomerii care nu au lucrat niciodată (61,7%) proveneau din mediul rural, majoritatea fiind de sex masculin și absolvenți ai învățământului de nivel mediu.

Durata medie a şomajului a fost în anul 2020 de 10,1 luni, valoare mai mică faţă de cea înregistrată anul trecut (13,3 luni). Cea mai scurtă durată medie a şomajului s-a înregistrat pentru tinerii şomeri (15-24 ani) din mediul urban (7,2 luni), iar cea mai lungă (13,0 luni) pentru şomerii de 45 de ani și peste de sex masculin.

Şomajul pe termen lung s-a manifestat pregnant în rândul celor care au absolvit doar nivelul educaţional primar sau fără şcoală absolvită (42,3%), al absolvenţilor de gimnaziu (34,4%) şi al absolvenţilor de şcoli postliceale (31,6%). În anul 2020, se aflau în şomaj de 12 luni şi peste 31,0% dintre şomerii în vârstă de 45 ani și peste, 26,2% dintre persoanele din grupa de vârstă 35-44 ani, 29,7% dintre persoanele din grupa de vârstă 25-34 ani, şi 32,0% dintre persoanele în vârstă de 15-24 ani potrivit INS.

Foto: Pixabay.com


1 comment
  1. Sunt de parere ca orice analiza a acestei statistici , este complet eronata . La prima vedere , cine citeste aceasta statistica , va trage concluzia ca in Romania , studiile si pregatirea nu mai au nici o valoare si ca degeaba inveti deoarece tot vei ajunge somer . Totusi in momentul actual o asemenea concluzie nu este corecta . Este vorba de o situatie din anul 2020 . Sunt sigur ca statistica este corecta dar concluziile pot fi complet gresite . Sa nu uitam ca in anul 2020 , datorita carantinei , au fost desfiintate sute de mii de locuri de munca si oamenii au fost trimisi in somaj . Din pacate cei mai
    afectati au fost in marea lor majoritate cei fara o pregatire superioara (fara facultate) si care nu aveau cum sa-si desfasoare munca de acasa din spatele
    calculatorului , asa cum au facut profesorii si cei din sistemul bancar . Regret nespus ca atat de multi oameni au fost afectati de carantina si sper din tot sufletul ca pentru marea majoritate dintre acestia , lucrurile au revenit intre timp , cat de cat la normal . . . Totusi , repet inca o data , trebuie sa ne ferim sa tragem concluzia ca degeaba inveti ca tot somer ajungi deoarece este o concluzie cat se poate de gresita . Atunci cand ai liceul terminat , chiar fara BAC si fara facultate , in vremuri normale , este imposibil ca mai devreme sau mai tarziu sa nu-ti gasesti un loc de munca . . .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Cultura scrisă în pericol” – Asociația Editorilor din România se opune din nou posibilei creșteri a TVA pentru carte și cere autorităților să încerce recuperarea deficitului bugetar din alte părți ale economiei, în afara sectorului cultural

Posibila creștere a nivelului TVA pentru carte și alte măsuri avute în vedere de guvern în această perioadă pot „avea un impact nefast asupra culturii și, în special, asupra culturii…
Vezi articolul

Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest și consilier onorific al premierului Ciucă: Voi pleda pentru ceea ce susțin profesorii / Cu o oră înainte de ședința de Guvern în care a fost aprobată legea educației, ministrul Finanțelor împreună cu alții au scos capitolul de salarizare unde salariul minim trebuia să fie mediu brut pe economie. Dacă eliminăm această piatră de temelie, restul rămâne suspendat în aer și se știa acest lucru

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, lider PNL și consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă, susține revendicările profesorilor în această grevă generală declanșată în sistemul de învățământ. Pirtea…
Vezi articolul
Titularizare 2025

Numărul elevilor dintr-o clasă va putea crește cu doi elevi cu acordul Direcției Județene și peste doi doar cu aprobarea Ministerului Educației – amendament votat în Senat. În actuala lege maximul este de trei elevi în plus într-o clasă

Comisia de învăţământ a Senatului a adoptat un amendament la proiectul legii învăţământului preuniversitar care prevede că numărul de elevi dintr-o clasă poate crește cu doi, cu aprobarea Direcției Județene…
Vezi articolul
finanțarea cercetării în universități

Ministerul Educației cere Guvernului peste 60 de milioane de lei pentru a plăti drepturile elevilor cu cerințe educaționale și bursele elevilor din privat, restanțe din anul școlar 2023-2024, dar și tichetele educaționale de 500 de lei pentru preșcolari – proiect / Banii solicitați pentru fiecare județ

Ministerul Educației cere Guvernului peste 60 de milioane de lei pentru a plăti drepturile elevilor cu cerințe educaționale din învățământul de masă și special, inclusiv pe anul școlar trecut, tichetele…
Vezi articolul