Școlile trebuie să afișeze numărul de clase pregătitoare la sediul școlii și pe site-ul inspectoratului școlar județean până în data de 6 martie 2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării pe 28 februarie. Părinții copiilor care vor împlini 6 ani până în data de 31 august trebuie să îi înscrie obligatoriu la clasa pregătitoare, în perioada 31 martie-6 mai.
- Învățătorii trebuie să completeze rapoarte de evaluare pe 49 de puncte distincte pentru elevii din clasa pregătitoare în anul școlar 2024-2025
Școlile trebuie să afișeze pe 6 martie circumscripțiile școlare și numărul de clase pregătitoare, de către fiecare unitate din județ, la sediul scolii și pe site-ul inspectoratelor județene, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
În perioada 31 marte – 6 mai părinții care au copii ce împlinesc vârsta de 6 ani trebuie să îi înscrie obligatoriu la clasa pregătitoare, indiferent dacă au frecventat sau nu grădinița. Cererea de înscriere se depune la secretariatul școlii, dar poate fi completată și online și transmisă pe email sau prin poștă – caz în care e necesară și declaraţia-tip pe propria răspundere, cu privire la veridicitatea informaţiilor completate în cerere.
Pentru situațiile în care este nevoie de recomandare de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, evaluarea copiilor se va face în perioada 10 – 27 martie 2025, anunță Ministerul Educației.
Condiții de înscriere în funcție de vârsta copilului
Copiii care nu împlinesc 6 ani până la 31 august 2025 pot fi înscriși la clasa pregătitoare doar în baza unei recomandări eliberate de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională sau de către o structură de la nivelul unei/unor unităţi de învăţământ desemnate în acest sens de către ISJ/ISMB. Solicitarea de eliberare a recomandării, care face parte integrantă din prezenta metodologie, poate fi depusă direct la unitatea de învăţământ sau transmisă prin poştă/mijloace electronice.
La solicitarea părintelui, unitatea de învăţământ cu nivel preşcolar poate transmite recomandarea şi prin poştă cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice.
De asemenea, în cazul în care copiii care împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie inclusiv și nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru următorul an şcolar sau ai celor al căror nivel de dezvoltare nu este corespunzător pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, “părinții vor fi consiliaţi în vederea înscrierii copiilor la grădiniță, în grupa mare”, mai scrie în metodologie.
(4) La cererea scrisă a părinților/reprezentantului legal, în cazuri justificate, înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august a anului în care se face înscrierea poate fi amânată cu maximum un an.
Situațiile în care e necesară recomandarea CJRAE
Pentru înscrierea la clasa pregătitoare e nevoie de recomandarea emisă de centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE):
- în situaţia copiilor care nu au frecventat grădiniţa
- în situația copiilor care s-au întors din străinătate
- în situația copiilor care nu vor împlini vârsta de 6 ani până pe 31 august 2025
„Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de înscriere a copiilor în învăţământul primar,
denumită în continuare Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti, poate decide organizarea activităţii de evaluare a dezvoltării copiilor în locaţii accesibile, pentru a evita deplasarea pe distanţe lungi a copiilor şi a părinţilor acestora.
Evaluarea copiilor aflați în această situație se va face în perioada 10 – 27 martie 2025, anunță Ministerul Educației.
Părinţii copiilor depun/transmit prin e-mail sau prin poştă la CJRAE/CMBRAE cererea-tip în care se solicită evaluarea copilului în vederea stabilirii nivelului de dezvoltare a acestuia.
Perioada de desfăşurare a activităţii de evaluare a dezvoltării copiilor, efectuată de
CJRAE/CMBRAE, precum şi adresele acestor instituţii la care se desfăşoară evaluarea sunt afişate la avizierul şi pe site-ul unităţilor de învăţământ, CJRAE/CMBRAE şi al inspectoratului şcolar. Activitatea va fi realizată în intervalul orar 10.00 – 18.00, în baza unei programări telefonice, astfel încât programul de desfăşurare să poată fi adaptat în funcţie de solicitări.
Rezultatul evaluării dezvoltării copilului este comunicat în scris, prin e-mail sau prin poştă, cu confirmare de primire, după caz, sau este înmânat direct părintelui/tutorelui legal
instituit/reprezentantului legal care a solicitat evaluarea. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat şi are caracter confidenţial.
Unităţile de învăţământ care şcolarizează la nivel preşcolar şi CJRAE/CMBRAE transmit
Comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti listele nominale ale copiilor cărora li s-au eliberat
recomandări, respectiv procesele-verbale cu numele copiilor şi rezultatele evaluării, după caz”.
Informarea publicului privind procedura de înscriere
Art. 12. — (1) Comisia județeană/a municipiului Bucureșt asigură:
a) instituirea și funcționarea unei linii telverde, care va funcționa până la sfârșitul perioadei de înscriere, prevăzută în Calendarul înscrierii în învățământul primar, la care părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali și alte persoane interesate pot obține, gratuit, informații referitoare la înscrierea copiilor în învățământul primar;
b) afișarea tuturor informațiilor referitoare la înscrierea în învățământul primar, inclusiv circumscripțiile școlare și planul de școlarizare, la fiecare unitate de învățământ din județ, precum și pe site-ul inspectoratului școlar.
(2) Inspectoratele școlare postează pe site-ul instituției, pe prima pagină, la rubrica „Înscrierea în învățământul primar pentru anul …”, următoarele date:
a) informații cu privire la circumscripțiile școlare pentru
fiecare unitate de învățământ: denumirea și adresa unității de învățământ, străzile/adresele arondate unității de învățământ, numărul de clase pregătitoare alocate, adresa site-ului unității de învățământ (pentru unitățile care au site), în format standard;
b) informații cu privire la linia telverde, instituită la nivelul inspectoratului școlar: numărul de telefon telverde, data de la care acesta este funcțional, programul de funcționare, alte
informații utile;
c) Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar și calendarul înscrierii;
d) modalitatea de stabilire a numărului de locuri libere;
e) criteriile de departajare generale și specifice care sunt utilizate în cazul în care numărul de opțiuni pentru respectiva unitate de învățământ este mai mare decât numărul de locuri
libere.
(3) Comisia județeană/a municipiului București coordonează organizarea ședințelor de informare și consiliere a părinților copiilor înscriși la grădiniță și care încep învățământul primar în următorul an școlar și iau toate măsurile pentru comunicarea către mijloacele de comunicare în masă a informațiilor legate de înscrierea în învățământul primar, inclusiv posibilitatea de informare la linia telverde și numărul acesteia.
(4) Toate unitățile de învățământ în care se va desfășura activitatea clasei pregătitoare în următorul an școlar au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar și de a organiza acțiuni de promovare a ofertei școlii pe site sau prin afișare la avizierul școlii.
(5) Fiecare unitate de învățământ încarcă pe site-ul propriu, dacă există, pe lângă denumirea și adresa unității de învățământ, străzile/adresele arondate unității de învățământ, numărul de clase pregătitoare alocate, modalitatea de stabilire a numărului de locuri libere, criteriile de departajare generale și specifice care sunt utilizate în cazul în care numărul de opțiuni
pentru respectiva unitate de învățământ este mai mare decât numărul de locuri libere, precum și alte informații care să permită părinților să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unității, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii sau în consorțiu cu școala, posibilitatea organizării programului „Școala după școală”, fotografii ale spațiului în care se desfășoară activitatea la clasa pregătitoare. Pentru asigurarea protecției datelor personale, în fotografiile care sunt postate pe site nu trebuie să apară persoane
Înscrierea copiilor cu CES la clasa pregătitoare
Art. 8
(1) La solicitarea scrisă a părinţilor/reprezentanţilor legali pot fi înscrişi în învăţământul de masă în clasa pregătitoare şi copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani până la data de 31 august a anului în care se face înscrierea.
(2) În clasa pregătitoare din învăţământul special sunt înscrişi copiii cu CES care împlinesc vârsta de 8 ani până la data de 31 august a anului în care se face înscrierea.
(3) Înscriere copiilor menționați al alin.(1) și (2) se face pe baza certificatului de orientare școlară și profesională emis de către CJRAE/CMBRAE.
Art. 35
(1) Copiii cu cerinţe educaţionale speciale pot fi înscrişi în şcolile de masă, în conformitate cu
prevederile prezentei metodologii.
(2) În situaţiile în care orientarea şcolară impune înscrierea în învăţământul special, părinţii se
adresează şcolii de circumscripţie sau CJRAE/CMBRAE, de la care primesc informaţiile necesare pentru înscrierea în învăţământul special.
Art. 36
(1) Înscrierea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în învăţământul special se face direct la unitatea de învăţământ specială, cu documentele prevăzute de prezenta metodologie, la care se adaugă documentul care atestă orientarea către învăţământul special.
(2) Comisiile de înscriere din unităţile de învăţământ special completează cererile-tip de înscriere direct în aplicaţia informatică.
(3) Validarea cererilor-tip de înscriere se realizează conform modalităţii prevăzute la art. 15 alin. (4) şi (5).
(4) Toţi copiii care au orientarea şcolară pentru învăţământul special vor fi înmatriculaţi conform solicitării.
Părinții care vor să își înscrie copilul la o altă școală decât cea de circumscripție
Art.9 alin (2) Pe locurile libere se înscriu și, ulterior, se înmatriculează copiii care provin din alte circumscripții școlare, inclusiv din alte localități, în conformitate cu solicitările părinților și cu prevederile prezentei metodologii.
(3) În sensul prezentei metodologii, numărul locurilor libere la clasa pregătitoare este stabilit ca diferență între numărul de locuri alocate pentru clasa pregătitoare și numărul de copii din
circumscripție care trebuie înscriși la acel nivel de clasă.
(4) În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor de înscriere primite de la părinți al căror domiciliu se află în afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere definit conform art. 9 alin. (3), se aplică criterii de departajare generale și specifice, stabilite în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
Criteriile generale de departajare
a) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
b) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți. Situația copilului în raport cu care s-a instituit o măsură de protecție specială, potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;
c) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
d) existența unui frate/unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă.
(3) În cazul în care numărul cererilor de înscriere din afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a
numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile menționate la alin. (2), apoi copiii care
îndeplinesc două dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menționate la alin. (2).
(4) În caz de egalitate pe ultimele locuri, pentru copiii care îndeplinesc același număr de criterii generale de departajare, ordinea de prioritate a criteriilor este cea menționată la alin. (2).
(5) Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ și se aplică în situația prevăzută la alin. (1), după aplicarea criteriilor generale menționate la alin. (2). Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ indică documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul completării/validării cererii-tip de înscriere.
(6) Criteriile specifice de departajare stabilite de unitatea de învățământ trebuie să țină cont de faptul că toți copiii au drepturi egale de acces la educație, indiferent de condiția socială și
materială, de sex, rasă, naționalitate, confesiune, și nu pot include existența unor liste de preînscrieri, organizate în afara calendarului înscrierii, sau orice alte proceduri care nu respectă spiritul și litera prezentei metodologii. În categoria criteriilor specifice poate fi cuprins, de exemplu, și criteriul ca unul dintre părinți să aibă locul de muncă în circumscripția școlară.
(7) În cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc liber, este înmatriculat un copil din altă circumscripție școlară, fratele său geamăn/sora sa geamănă este admis/admisă la
aceeași unitate de învățământ, peste numărul de locuri alocat.
Art. 11. — (1) Criteriile specifice de departajare menționate la art. 10 alin. (5) sunt elaborate în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali — sindicate, consiliul
reprezentativ al părinților/asociația de părinți — și sunt aprobate de consiliul de administrație al unității de învățământ, după verificarea existenței unor circumstanțe discriminatorii de către consilierul juridic al inspectoratului școlar.
(2) Criteriile specifice de departajare se fac publice, la data menționată în Calendarul înscrierii în învățământul primar.
Procedura de înscriere în învăţământul primar – Actele necesare
Cererea de înscriere se depune la secretariatul școlii, dar poate fi completată și online și transmisă pe email sau prin poștă – caz în care e necesară și declaraţia-tip pe propria răspundere, cu privire la veridicitatea informaţiilor completate în cerere.
Art. 13
(1) Înscrierea în învăţământul primar se face prin depunerea unei cereri-tip de înscriere însoţite de documente justificative.
(2) Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmise prin e-mail, prin poştă sau se poate depune la secretariatul unităţii de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului, în perioada prevăzută de Calendarul înscrierii în învăţământul primar.
(3) În situaţia completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin
poştă, părintele va transmite unităţii de învăţământ declaraţia-tip pe propria răspundere, cu privire la veridicitatea informaţiilor completate în cerere, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare, în situaţia menţionată la art. 6 alin. (1).
(4) Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie şi se face la unitatea de învăţământ la care părintele solicită înscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice şi constă în compararea datelor introduse în aplicaţia informatică cu documentele transmise de către părinte. Prezentarea de înscrisuri false se pedepseşte conform legii şi atrage pierderea locului obţinut prin fraudă.
(5) În situaţia depunerii cererii-tip de înscriere şi a documentelor justificative direct la unitatea de învăţământ, verificarea şi validarea datelor introduse se fac în prezenţa părintelui şi a cel puţin unui membru din comisia de înscriere, conform programării realizate de către unitatea de învăţământ.
(6) În perioada prevăzută de Calendarul înscrierii în învăţământul primar, conducerea unităţii de învăţământ asigură prezenţa unui număr suficient de persoane din comisia de înscriere şi stabileşte programul de lucru al comisiei în schimburi, atât în program de dimineaţă, cât şi de după-amiază, în intervalul orar 8.00 – 18.00 (luni – joi), respectiv 8.00 – 17.00 (vineri), pentru a sprijini participarea părinţilor la procedurile de completare/validare a cererilor-tip de înscriere.
(7) Conducerea unităţii de învăţământ şi inspectoratul şcolar se asigură că programul de
completare/validare a cererilor-tip de înscriere în învăţământul primar este adaptat solicitărilor părinţilor, permite procesarea tuturor solicitărilor şi asigură fluenţa procedurilor, evitând aglomeraţia.
(8) În vederea asigurării fluenţei procedurilor şi a evitării aglomeraţiei, unităţile de învăţământ
asigură inclusiv posibilitatea de programare telefonică a părinţilor pentru completarea şi/sau
validarea cererilor-tip de înscriere. Numărul de telefon la care părinţii pot apela este afişat la
avizierul unităţii de învăţământ, pe site-ul acesteia, dacă există, şi pe site-ul inspectoratului şcolar.
(9) Unităţile de învăţământ informează părinţii că ordinea în care se programează telefonic
pentru completarea şi/sau validarea cererilor-tip de înscriere sau în care se prezintă pentru
completarea şi/sau validarea cererilor-tip de înscriere nu presupune crearea unei liste de
preînscriere şi/sau acordarea unei priorităţi la înscriere. Informaţia este afişată la secretariatul unităţii de învăţământ, la avizierul acesteia şi pe site-ul şcolii, dacă acesta există, şi este comunicată direct părinţilor la momentul programării telefonice sau al prezentării pentru completarea/validarea cererii-tip de înscriere.
Foto: © Oksix | Dreamstime.com /
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.