Înscrierea copiilor la grădiniță și creșă se face la o singură unitate de învățământ, dar părinții pot înregistra 3 opțiuni

2.079 de vizualizări
Calendarul de înscriere pentru clasa pregătitoare
Foto: Pixabay.com
Înscrierea copiilor la creșă sau la grădiniță se face la o singură unitate de învățământ, după cum informează Inspectoratul Școlar Județean Ilfov. Conform sursei citate, Sistemul informatic integrat al învățământului din România nu permite înscrierea la mai multe unități de învățământ. Aceste aspecte se găsesc în Metodologia-cadru de înscriere.
  • Joi, 15 iunie, încep înscrierile la creșă sau grădiniță și durează până pe 30 iunie, potrivit calendarului oficial.

Articolul 17 – „(1) Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ informează părinții prin afișare la avizier și postare pe site-urile instituțiilor, după caz, cu privire la faptul că Sistemul informatic integrat al învățământului din România (SIIIR – https://www.siiir.edu.ro/siiir/) nu permite înscrierea la mai multe unități de învățământ.

(2) În cazul în care SIIIR semnalează că pentru copilul respectiv a mai fost depusă o cerere de înscriere la altă unitate de învățământ, înscrisă în baza de date, întrucât a fost validată, dosarul de înscriere nu este acceptat și rămâne valabilă opțiunea deja asumată pentru acea unitate de învățământ”, conform metodologiei.

De menționat este că părinții pot înregistra 3 opțiuni de creșă/grădiniță în cererea-tip de înscriere, iar cererile pot fi depuse prin email, poștă sau la sediul unității de învățământ. Iată ce prevede metodologia-cadru din 26 mai 2023:

Articolul 15 – „(1) Înscrierea copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare se face prin depunerea unei cereri-tip de înscriere însoțite de documente justificative.

(2) Cererea-tip de înscriere se poate transmite prin e-mail, prin poștă, cu confirmare de primire, sau se poate depune la sediul unității de învățământ la care părintele/reprezentantul legal dorește înscrierea copilului, în perioada prevăzută de calendarul înscrierii copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare. În cazul înscrierii într-o unitate de învățământ cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar, părintele/reprezentantul legal are posibilitatea înregistrării a trei opțiuni în cererea-tip de înscriere”.

DOCUMENT Cererea tip pentru înscrierea la grădiniță 2023:
DOCUMENT Cererea tip pentru înscrierea la creșă 2023:
  • Din septembrie 2023, grupa mijlocie la grădiniță este obligatorie, potrivit articolului 63 din Legea Educației 1/2011. Pe 14 iunie s-au afișat rezultatele după etapa de reînscrieri și numărul de locuri rămase libere.
Citește și:
Joi, 15 iunie, încep înscrierile la grădiniță, creșă și centre de educație timpurie. Modele de cerere-tip
OFICIAL Înscrierile la grădiniță și creșă încep pe 15 iunie 2023, iar reînscrierile pe 6 iunie, potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial
Calendarul înscrierilor la grădiniță și creșă, publicat de Ministerul Educației. Grupa mijlocie, obligatorie din septembrie / Care sunt regulile de înscriere DOCUMENT


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Pornografia, la liber pentru copiii din România, deși legea restricționează accesul minorilor / Din 100 de site-uri, doar 10 ne-au întrebat dacă avem peste 18 ani / Specialiștii: ”Îi face vulnerabili la abuz sexual”

Doar zece din o sută cele mai populare platforme cu conținut destinat adulților ne-au întrebat dacă avem cel puțin 18 ani înainte de a le accesa, arată un experiment Info…
Vezi articolul

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Marian Barbu, îi face deschis propagandă în presa locală candidatului PSD la prezidențiale Marcel Ciolacu

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Marian Barbu, și-a exprimat public susținerea politică pentru Marcel Ciolacu în cursa prezidențială, printr-un mesaj trimis de acesta publicației locale Viața Liberă. Fii…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Ministerul Educației încearcă să împiedice elevii de clasele primare să participe la peste 200 de etape pe țară ale concursurilor extrașcolare 2024. Profesorii organizatori au avut termen să modifice regulamentele – adresă trimisă școlilor

Elevii din clasele primare nu pot trece mai departe de fazele pe județ sau regionale ale concursurilor școlare din cadrul proiectelor educative 2024 (CPEENI, fostele CAEN), transmite Ministerul Educației școlilor.…
Vezi articolul