Înscrierile la concursul de Titularizare 2022 încep pe 9 mai. Cazierul a fost reintrodus / Ce trebuie să conțină dosarul

64.463 de vizualizări
Foto: © Photosvit | Dreamstime.com
Înscrierile la concursul de Titularizare 2022 încep pe data de 9 mai și țin până pe 17 mai, potrivit calendarului oficial. În perioada menționată are loc înregistrarea dosarelor de înscriere ale candidaților, la inspectoratele școlare sau centrele de concurs. Spre deosebire de anul trecut, au fost reintroduse adeverința de integritate comportamentală și cazierul. Proba scrisă este programată în data de 13 iulie 2022.
  • Lista finală a posturilor didactice va fi publicată pe 6 mai.

Probele practice și inspecțiile speciale la clasă, precum și soluționarea contestațiilor au loc în perioada 24 mai-30 iunie. Precizăm că în timpul stării de alertă, acestea nu au mai fost susținute. După doi ani, ele sunt reluate.

Potrivit metodologiei de concurs, candidații vor anexa în următoarea ordine actele în original, respectiv în copie, certificate pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii la care funcționează în anul şcolar 2021-2022 sau scanate color, după actele originale (documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul și la depunerea dosarului, în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original și a unei copii a acestuia. În situaţia în care documentele se transmit în format electronic, prin poştă electronică, acestea vor fi scanate color, după documentele originale, lizibil, la minimum 150 dpi):

  1. solicitarea scrisă privind repartizarea şi într-un alt județ sau în municipiul București în care nu susțin proba scrisă, conform prevederilor art. 80 alin. (3) şi (4) din Metodologie (opțiunea nu poate fi modificată după comunicarea rezultatelor la proba scrisă). 
  2. fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură (dacă este cazul);
  3. copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul;
  4. copii de pe certificatele de naștere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);
  5. copii de pe actele de studii, foile matricole şi certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenţii liceului pedagogic/învăţământului postliceal), certificatele/adeverinţele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă);
    • 5′) absolvenţii promoţiei 2022 vor prezenta copia adeverinţei de la instituţia de învăţământ superior/postliceal/mediu din care să rezulte că au susţinut examenul de licenţă/absolvire/bacalaureat, media de absolvire a facultăţii/şcolii postliceale/liceului pedagogic, specializarea dobândită, media anilor de studii şi faptul că pe parcursul efectuării studiilor s-a frecventat şi promovat modulul psihopedagogic;
  6. copii de pe certificatele de obţinere a gradelor didactice;
  7. copie de pe actul de titularizare/repartizare pe perioada viabilității postului în învăţământul preuniversitar (dacă este cazul);
  8. copie a acordului ME, deciziei inspectoratului şcolar sau a întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul);
  9. adeverinţa din care să rezulte vechimea efectivă în învăţământ (dacă este cazul);
  10. copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2012 și ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă) (dacă este cazul);
  11. copii ale avizelor şi a atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, inclusiv avizul unității de învăţământ particular (dacă este cazul);
  12. avizul/adeverinţa medical(ă), emis (ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ;
  13. declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei;
  14. adeverință eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului școlar în curs;
  15. cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei;
  16. certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală, în original (în cazuri excepționale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învățământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă)
  17. numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2012 – 31.08.2022 (dacă este cazul). 

Candidații care au depus dosare de înscriere la concursul național în ultimii 3 ani, depun/transmit pentru înscrierea la concursul național, sesiunea 2022, la centrul de înscriere, cererea-tip însoțită obligatoriu de:

  1. solicitarea scrisă privind repartizarea şi într-un alt județ sau în municipiul București în care nu susțin proba scrisă, conform prevederilor art. 80 alin. (3) şi (4) din Metodologie (opțiunea nu poate fi modificată după comunicarea rezultatelor la proba scrisă);
  2. fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură (dacă este cazul);
  3. copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul;
  4. copii de pe certificatele de naștere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);
  5. copii ale avizelor necesare ocupării postului didactic/catedrei (dacă este cazul);
  6. avizul/adeverinţa medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte ca sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ;
  7. adeverință/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unitățile de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului școlar în curs;
  8. declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei;
  9. cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei;
  10. certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală, în original (În cazuri excepționale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învățământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă);
  11. numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2012 – 31.08.2022 (dacă este cazul). 

Notă: În situaţia în care au apărut modificări faţă de documentele depuse la dosar în anii anteriori, candidații care au depus dosare de înscriere la concursul național în ultimii 3 ani, mai depun/transmit pentru înscrierea la concursul național, sesiunea 2022, la centrul de înscriere, anexat la cererea-tip, documente în completarea dosarelor depuse în anii anteriori:

  1. Copii de pe actele de studii, foile matricole şi certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenţii liceului pedagogic/învăţământului postliceal), certificatele/adeverinţele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă);
  2. Copie de pe ultimul document de titularizare/repartizare pe perioada viabilității postului în învăţământul preuniversitar;
  3. Copii de pe ultimul certificat de obţinere a unui grad didactic;
  4. Copii ale atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei (dacă este cazul). 
Calendarul concursului este următorul:

“Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:

a) transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare; înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi

Până la 5 mai 2022

b) verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/ catedrele vacante/ rezervate pentru concurs;

Termen: 6 mai 2022

c) înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2022;

Perioada: 9-17 mai 2022

d) verificare a și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului;

Perioada: 10-20 mai 2022

e) validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoțiile anterioare, atrage după sine anularea înscrierii la concurs.

Perioadele: 10-20 mai 2022; 6-8 iulie 2022 pentru absolvenții promoției 2022/absolvenţii 2022 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic/ candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educației prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2022-2023

Notă: (1) În perioada 9-17 mai 2022 pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2022.

(2) În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2022 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 13 iulie 2022, până la ora 8.00. Absolvenţii promoţiei 2022 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

(3) Pe durata stării de alertă, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, candidaţii nu mai validează fişele de înscriere şi optează, în scris, pentru judeţul/municipiul Bucureşti în care se prezintă la repartizare.

f) afișarea, la avizierele inspectoratelor şcolare, a:
(i) listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;
(ii) listei cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice.

Termen: 23 mai 2022

Notă: Pe durata stării de alertă, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, candidatul care observă erori în datele afișate informează, în scris, prin poștă electronică, inspectoratul școlar în vederea corectării acestora până la data de 8 iulie 2022.

g) stabilirea centrelor de concurs şi comunicarea acestora la Ministerul Educaţiei, Direcţia Generală Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară;

h) organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe*.

Perioada: 24 mai – 30 iunie 2022

Notă: (1) În perioada 24 mai-30 iunie 2022 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2022.
(2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada
 24 mai – 3 iunie 2022.

i) afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;

Termen: 4 iulie 2022

j)  desfășurarea probei scrise;

Termen: 13 iulie 2022

k) comunicarea rezultatelor iniţiale;

Termen: 19 iulie 2022

l) înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare;

m) soluţionarea contestațiilor;

n) comunicarea rezultatelor finale;

o) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art.74 alin. (3), lit.a) sau 80 alin.(9) din Metodologie, după caz;

p) ședință de repartizare, în ordine, a:

(i) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art.74 alin. (3), lit. b) din Metodologie;
(ii) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie;
(iii) cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie;
(iv) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz;
(v) repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2022, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz;

Termen: 1 august 2022

q) reactualizarea listei posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate;

Termen: 2 august 2022

r) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră.

Perioada: 2-22 august 2022

Ce este Titularizarea

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Foto: © Photosvit | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


8 comments
  1. pentru o persoana care a absolvit facultatea economica cu specializare pedagogie , dar care nu a profesat in domeniu care sunt pasii sa intre in sistemul de invatamant ca suplinitor ?

  2. BUNĂ ZIUA, DEȘI AM DEPUS DOSAR CU TOATE ACTELE ȘI AM DAT ȘI CONCURS ÎN FIECARE AN, MI SE CER DIN NOU TOATE ACTELE. DE CE ? PT CĂ EU VAD AICI CĂ CEI CARE AU DEPUS IN ULTIMII 3 ANI TOATE ACTELE, NU MAI E NEVOIE DECÂT DE UNELE DINTRE ACESTEA!

  3. Cum pot face rost de fisa de inscriere? Ca am cautat sa vad de unde pot sa o descarc dar nu am gasit nimic. Poate nu am cautat unde trebuie?

  4. Sunt titular in invatamant pe sistemul vechi, cand nu trebuia cazier. Intrebarea mea este: De ce un cadru didactic in sistem, in activitate, trebuie sa mai aduca acest cazier? Este penibil sa ceri cazier devreme ce, daca acesta s-ar schimba cu ceva in timpul anului scolar, profesorul din start nu ar mai fi la catedra, cazierul fiind incompatibil cu postul de profesor(ca dovada ca se cere la titularizare). Ce logica de om tampit mai cere cazier daca eu completez acolo fisa de inscriere si la loc de munca actual scrie PROFESOR??? Sunteti cretini??? Sau doar va faceti?? Chiar va bateti joc de oamenii astia purtati an de an pe drumuri? Aaaa, deci traim vremuri moderne in care ni s-a impus predare online in fisa postului, dar ingrosam cozile inspectoratelor pe la inscrieri, validari si sedinte publice, totul fizic. Avem birou national de plati online, avem aplicatii de n feluri online, mergem pe online in administratie si nu putem lasa posibilitatea unei amarate de inscrieri prin dosar online? Tre’ sa bata lumea sute de km pe la ISJ-uri??? Documentele se pot scana, repartizarea se poate face computerizat cu lista de optiuni ca la elevi dupa nota de la examen. Ce e asa de greu??? Dom’ le, vreau cutarica sau cutarica scoli: una, doua, o suta, cate vrea muschiul meu in ordinea pe care mi-o doresc. Si apoi vedem cu care raman conform notei si repartizarii. Ne punem singuri piedici in tara asta doar-doar sa nu cumva sa ne fie bine si usor.

    1. Dacă s-ar face așa cum s-ar mai vinde curcanu’ pe 5 carboave? Trebuie ploconeli, catastifu cu cine ce a dat. Dacă ar fi online și computerizat toate astea s-ar duce.

  5. Buna ziua . De ce aceste examene nu se dau sub forma de grila , asa cum se desfasoara in majoritatea statelor europene ?
    De ce pentru medicina ,politie,magistratura se poate iar pentru invatamant nu se poate .
    Vorbesc de psihopedagogie speciala unde tot ce se cere la examen nu se poate aplica la clasa .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor: Problema testelor de salivă să fie tratată rapid de Consiliului pentru Soluționarea Contestațiilor / Responsabilii pentru această mascaradă să își dea de urgență demisia

În legătură cu testele de salivă, care întârzie să fie livrate în școli, Consiliul Național al Elevilor solicită Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor „tratarea cu celeritate a acestei probleme și…
Vezi articolul

Regulile și condițiile din școli în perioada grevei să fie comunicate părinților prin intermediul profesorilor, cere Federația Națională a Părinților

Federația Națională a Părinților atrage atenția Ministerului Educației, Inspectoratelor Școlare și directorilor unităților de învățământ că sunt necesare clarificări referitoare la gestionarea grevei generale în sistemul educațional, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul