Inspectoratele școlare și toate școlile trebuie să desemneze o persoană responsabilă cu educația rutieră, solicită Ministerul Educației

33.465 de vizualizări
Foto: © Tanasin Srijaroensirikul | Dreamstime.com
Inspectoratele școlare și toate școlile trebuie să desemneze o persoană responsabilă cu educația rutieră, potrivit unui adrese a Ministerului Educației, document consultat de Edupedu.ro. Persoana desemnată va coordona activitățile privind educația rutieră, după cum se arată în informarea oficială.
  • Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 27850 din 26.04.2024. Documentul este semnat de Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.

O altă solicitare a Ministerului Educației se referă la organizarea, în cadrul bibliotecilor școlare sau al centrelor de informare și documentare, a câte 4 activități personalizate de educație rutieră în fiecare an, care vor aborda principalele cauze ale accidentelor în care sunt implicați minori din județ.

Redăm adresa Ministerul Educației:

„În Planul de acțiuni asociat Strategiei Naționale de Siguranță Rutieră 2022-2030, aprobată prin HG 682/2022, există o serie de activități de educație rutieră asumate de Ministerul Educației și instituțiile subordonate. Astfel, pentru implementarea acțiunilor de care este responsabil Ministerul Educației, din Planul național prioritar pentru perioada 2022-2024, prioritatea „Utilizarea drumurilor în siguranță”, obiectivul „Creșterea nivelului de siguranță rutieră în rândul preșcolarilor și elevilor din sistemul de învățământ preuniversitar”, vă solicităm următoarele: 

  • desemnarea unei persoane responsabile cu educația rutieră din fiecare inspectorat școlar și din fiecare unitate de învățământ preuniversitar care să coordoneze activitățile privind educația rutieră. 
  • organizarea, în cadrul bibliotecilor școlare sau al centrelor de informare și documentare, a câte 4 activități personalizate de educație rutieră în fiecare an, care vor aborda principalele cauze ale accidentelor în care sunt implicați minori din județul respectiv/Municipiul București. Un raport succint referitor la aceste activități va fi centralizat la nivel de județ/Municipiul București și transmis anual până la data de 31 iulie (…).
  • identificarea unor exemple de bune practici din unitățile de învăţământ din județul dvs./Municipiul București și transmiterea acestora către Ministerul Educației, pentru a fi încărcate în spațiul virtual dedicat pe site-ul www.edu.ro, cu o atentă analiză prealabilă, astfel încât acestea să respecte legislația drepturilor de autor. Aceste materiale pot fi documente sau link-uri către pagini web, platforme, materiale video disponibile online etc.” 

Foto: © Tanasin Srijaroensirikul | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


16 comments
  1. …pe langa toate aceste feluri de “educatii” (rutiera, financiara, “pt viata”, anti-drog, anti-bullying etc) nou introduse (“implementate”) cu forta prin scoli… se mai face si scoala?? …Adica se mai invata si se mai realizeaza in scoli educatia pt cultura generala (fara de care copilul nu e pregatit nici pt viata, nici pt viitor sau pt invatamant superior)??

  2. Atatea comisii!!!
    Cred ca vreo 5, doar anul acesta!
    Nu exista domeniu de activitate, mai solicitat in Romania decat cel din Educatie!
    In sanatate, doctorul de inima se ocupa doar de acest aspect, nu are treaba si cu alte organe, cel cu alegii doar de alergii….etc.
    In justitie, sunt oameni care se ocupa doar de penal, altii doar de drepturi internationale…. etc, etc.
    La ministerul de interne exista politistul de la criminalisation, cel de la circulatie, etc, etc.
    In educatie-facem hartii pentru:
    Educatie rutiera
    educatie financiara
    educatie anti drog
    educatie anti violenta
    educatie pt sanatate
    si inca doua duzini de alte activitati!
    Dar disciplina pentru care am invatat 4 ani in facultate si 2 de master , cand o mai facem….

  3. Secretarii âști deja au pășit în sfera ridicolului. Au confundat ME cu terenul de joacă pentru copii, unde copii spun lucruri trăsnite în timp ce se dau pe tobogan. Sunt în lumea lor și le place jocul la nebunie, mai ales că sunt și plăți pentru această activitate ludică.

  4. Mai mult.
    Vor ca acest responsabil să producă ,, materiale și kituri educaționale ” despre educația rutieră care să fie publicate pe http://www.edu.ro

    Ce mai urmează oare?
    Să punem din nou porumb in curtea școlii și să livrăm cotele la Minister?

  5. Avem responsabil pentru prevenirea consumului de droguri, avem responsabil de mediu, acum responsabil cu educația rutieră… cum ii încolțește câte unuia din minister o idee… hop cu responsabilul și cu raportul. Zici că nu mai au altceva de făcut decât să centralizeze rapoarte. De ani de zile nu vad niciun beneficiu și nicio cercetare pedagogică in urma nenumăratelor rapoarte după Școala Altfel. Ne aflăm în treabă și facem hârtii, orice, dar sa avem timpul ocupat, să nu avem vreme pentru elevi.

  6. cu nimic…cum e și fraierul cu violența, drogurile,etc ..că așa e în învățământ….unii dispun,alții se supun….

  7. Așteptăm și o persoană responsabilă cu ,, educația politrucilor din școli ”

    Asta ar fi cu adevărat utilă tuturor!

    Comunismul a renăscut sub Deca!

    Ea numește fruntași cu educația financiară, ecologică, rutieră etc și crede că s-au rezolvat problemele.
    Fără finanțare, fără cursuri de specializare, fără instruire permanentă și mai ales fără nicio remunerare.
    Exact ca in comunism!

    1. In comunism nu erau atatea tipuri de “educatii”. Cu elevii, se faceau ore de curs, ore de meditatii/ consultatii, activitati extrascolare in limitele decentei. Profesorii cred ca mai aveau informari politice, sedinte, s.a dar responsabilitatea de baza era la catedra. Sigur nu erau atatia responsabili. Eu am lucrat si atunci si acum, credeti-ma ca nu se compara ,ar fi bine sa fie ca” in comunism”.

  8. Când citesc așa informații am impresia că îmi mor neuronii.

    Pe când un responsabil cu ștersul la c*r după folosirea toaletei din școală?

  9. Ceva esențial îmi scapă din ordin și articol: cu cât va fi plătit cel care face această muncă suplimentară?

    1. Cat toate celelalte comitii: nimic. Cum i se scoala unuia, mai face o comisie. Deci comisiile s au inmultit de fapt, nu au fosta taiate. Responsabili din ce in ce mai multi si tot neplatiti.

    2. Cu fix aceeași sumă cu care sunt plătiți și ceilalți responsabili(cu perfecționarea, cu eliminarea violenței,etc.)Pe zi ce trece le vin idei din ce în ce mai fistichii.🙆

      1. Ce strangere de mana? Ca mai si vin inspectori de-aia pusi politic si mai si fac pretentii, ca aia nu este, ca aia nu e buna. Eu i-as da cu mapa-n cap si i-as zice: Ia fa-l tu, ca esti platit, sunt PROFESOR, nu functionar public. Btw, alora li s-au marit salariile, nou nu mai vor sa ne dea. Deci nu ne dau dreptul obtinut la greva, dar ne tot cer noi atributii gratuite. Bre, nene, Coreea De Nord e mic copil pe langa ce se intampla in invatamant acum. Sindicatele dorm? Da, pentru ca mai suntem cativa prosti care le platim cotizatiile. DEOCAMDATA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Personalități rome contemporane au devenit personaje în povești pentru copii, printre care și Connect-R / Au fost distribuite 1800 de exemplare în 450 de grădinițe, iar cărțile sunt disponibile gratuit în format digital

Ștefan Mihalache (Connect-R), Nicoleta Bițu, Sorin Sandu și Loredana Mihaly sunt cele patru personaje de poveste care au devenit personaje în cărți pentru copii, scrise de 9 tineri autori în…
Vezi articolul

Elevii legitimați pot participa la Olimpiada națională a sportului școlar (O.N.S.Ș.), potrivit Ordinului pentru modificarea Regulamentului de organizare și desfășurare a competițiilor sportive școlare

La Olimpiada națională a sportului școlar (O.N.S.Ș.) au dreptul de participare toți copiii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar înscriși, la data de 1 octombrie a anului școlar în…
Vezi articolul

Simion Hăncescu, FSLI, după întâlnirea de la Guvern: Mâine este grevă în toate școlile. Oamenii decid / Marius Nistor, FSE: După ce oamenii vor vedea conținutul actului normativ publicat în Monitorul Oficial, vor lua o decizie

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat după negocierile de la Palatul Victoria că mâine este grevă în școli. Luni, 12 iunie, la ora 10, liderii…
Vezi articolul

Ligia Deca, întrebată de ce nu și-a dat demisia, în condițiile în care timp de o săptămână guvernanții au mințit public profesorii că nu se pot face creșteri de salarii: “Evaluările privind performanța ministrului pot fi realizate după ce ne reasigurăm că sistemul de învățământ continuă în mod normal”

Ministra Educației, Ligia Deca, a fost întrebată de Edupedu.ro în conferința de presă susținută vineri, de ce nu și-a dat demisia, în condițiile în care timp de o săptămână guvernanții…
Vezi articolul