Inspectoratul școlar Constanța contrazice decizia instanței în cazul inspectoarei Iulia Cabrancea, care a luat șpagă 5000 de euro pentru a transfera ilegal o elevă la Colegiul Mircea cel Bătrân: Transferul a fost legal, spune ISJ Constanța, într-un răspuns către ministerul Educației

5.272 de vizualizări
Foto: Facebook.com – Iulia Cabrancea
Într-un răspuns primit de „Dobrogea Live”, Ministerul Educației explică faptul că a solicitat informații referitoare la transferul „elevei la nivelul Colegiului Național Mircea cel Bătrân”. ISJ Constanța a transmis ministerului date din care reiese că „eleva transferată îndeplinea condițiile legale”. Asta deși inspectoarea Iulia Cristina Cabrancea, care a primit mită 5.000 de euro pentru a transfera eleva, și-a recunoscut vina, iar decizia tribunalului Constanța arată că „inculpata (…) a introdus-o pe elevă listă în mod nelegal, din moment ce nu se depusese o cerere oficială de transfer din partea părinților elevei”.
  • Edupedu.ro a scris despre stenogramele acestui caz: inspectoarea Iulia Cristina Cabrancea (care ulterior a fost dată afară doar din ISJ) a recunoscut că a primit 5.000 de euro șpagă și a fost condamnată la 2 ani cu suspendare. DNA și-a retras acuzațiile aduse părintelui mituitor și intermediarei șpăgii.

Cazul inspectoarei din Constanța Iulia Cristina Cabrancea a fost făcut public în luna martie de DNA. Ea a recunoscut în fața procurorilor că a primit mită 5.000 de euro prin intermediar, o prietenă comună pe care o avea cu mama elevei care voia transferul fiice sale de la o școală gimnazială la Colegiul Mircea cel Bătrân (unde picase examenul de admitere).

Din stenogramele dosarului reiese care a fost cronologia faptelor, iar procurorii au publicat și discuțiile de pe WhatsApp pe care complicele, Amet Migladia, le-a avut cu fosta inspectoare Iulia Cristina Cabrancea. Procurorii, după cum notează instanța, arată că cele două erau prietene foarte apropiate.

Potrivit publicației online Dobrogea Live, deși inspectoarea școlară Cristina Iulia Cabrancea a recunoscut în fața procurorilor DNA Constanța că a primit 5.000 de euro mită pentru a obține transferul ilegal al unei eleve de la Școala Gimnazială 43 la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, Inspectoratul Școlar al Județului (ISJ) Constanța susține contrariul.

„Ministerul Educației explică faptul că a solicitat informații referitoare la transferul elevei la nivelul Colegiului Național Mircea cel Bătrân. ISJ Constanța a transmis ministerului date din care reiese că ‘eleva transferată îndeplinea condițiile legale'”, scrie Dobrogea Live.

Mai jos, captură din răspunsul solicitat ISJ Constanța de către publicația locală:

Răspunsul Inspectoratului școlar Constanța contrazice motivarea Tribunalul Constanța, unde scrie că eleva a fost transferată, cu ajutorul inculpatei – inspector școlar – „pe o altă cale decât cea legală uzitată de toţi ceilalţi elevi care doreau acelaşi lucru”.

Potrivit motivării Tribunalului, „Inculpata (n. red. fosta inspectoare) îi răspunde că lucrează la adresa către Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, transferul fiicei lui Steriuş se va rezolva „fără multă gălăgie” deoarece în momentul respectiv face lista către colegiu (cu elevii ce urmează a fi transferaţi), şi, dacă Steriuş nu are încredere, atunci să se ducă să stea la coadă pentru depunerea cererii. Inculpata mai precizează că eleva este pe listă, nu îi va lua nimeni locul.

Totodată, tribunalul reţine că inculpata a comunicat suspectei Amet Migladia şi alte aspecte, din care rezultă că s-a ocupat personal de trasnferul elevei, indicând, spre exemplu, că Steriuş să se ducă la Şcoala 43 şi să ia documentele de transfer de acolo, deoarece directorul şcolii a fost înştiinţat.

Din aceste mesaje tribunalul reţine că inculpata a introdus-o ea însăşi pe lista de transfer pe elevă, şi în acelaşi timp a introdus-o pe listă în mod nelegal, din moment ce nu se depusese o cerere oficială de transfer din partea părinţilor elevei, de natură a stabili dacă se încadra pentru acest transfer în raport cu alţi elevi ce aveau aceeaşi doleanţă. Ca urmare, inculpata şi-a exercitat efectiv funcţia de inspector şcolar, cu ocazia redactării documentelor oficiale privind transferul unui număr de elevi de la alte unităţi şcolare la Colegiul Național Mircea cel Bătrân, pentru formarea unei noi clase de elevi, în vederea obținerii transferului elevei, primind în schimb suma de 5.000 euro de la mama elevei”. Mai multe detalii despre stenograme, aici

După două luni de la deschiderea dosarului de DNA, în luna mai a anului acesta, tribunalul Constanța a decis definitiv că admite cererea prin care DNA Constanța renunță la urmărirea penală pe numele mituitorului – adică al părintelui și pe numele complicei acestuia, adică o prietenă comună pe care mama o avea cu inspectoarea și care a intermediat șpaga. Decizia a fost surprinzătoare, având în vedere că faptele au fost recunoscute, au existat și au fost probate de instanță.


5 comments
  1. Dețin funcții și au putere de decizie în funcție de cum vor ei, și nu cum scrie în lege!
    Când se din funcții nu merită niciun salut….
    Listele de la titularizări s-au făcut nominal, iar cele privind obținerea gradației de merit au fost întocmite cu coduri, aici ,, s-a respectat Legea” – Datele cu caracter personal…. Dar cine să – i verifice /sancționeze când sunt de ai lor!!!!?
    Cadre didactice cu vechime n au obținut gradația, dar unele cu 5 ani au reușit…!
    Balzac spunea:,, Așa se fac afacerile…’ ‘!

  2. Transferurile elevilor au ajuns obiecte/subiect de trafic (de influență) al potentatelor zilei… Altfel cum își pot procura directoarele de licee, colegii, școli gimnaziale, ținutele ,,office” ostentative de sute, mii de euro, pe care le poartă țanțoșe și mândre, pe holurile clădirilor păstorite?!?

  3. Si de la Colegiul Mircea cel Bătrân nu este nimeni vinovat??? Cine a semnat listele respective?
    PS: transferurile făcute sub presiunea ISJ continuă și acum….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Accesul la rețele sociale – interzis copiilor sub 15 ani, iar telefoanele vor fi și ele interzise în liceele din Franța, potrivit unui proiect votat de Adunarea Națională / Senatul are vot decisiv

Adunarea Națională din Franța a votat luni seară, 26 ianuarie, proiectul care va interzice rețelele sociale sub 15 ani, potrivit Reuters. Legislația franceză extinde, de asemenea, interdicția existentă privind utilizarea…
Vezi articolul

DOCUMENT Formularul pentru consimțământul de vaccinare a minorilor. Gheorghiță: Campania din școli se va derula fie cu echipă mobilă, fie cu înființarea unui cabinet de vaccinare propriu, fie prin arondarea unității de învățământ la un centru de vaccinare din proximitate

Autoritățile au aprobat măsurile pentru organizarea campaniei de vaccinare din școli, care se va desfășura pe o perioadă de două luni din momentul începerii noului an școlar (13 septembrie) și…
Vezi articolul

Liceele au de completat în aplicația BAC 2025, pentru candidații din promoțiile anterioare, punctajul la probele de competențe în limbi străine – adresă a Ministerului Educației

Ministerul Educației și Cercetării cere liceelor să completeze în aplicația Bacalaureat 2025 punctajele candidaților din promoțiile anterioare la probele de competențe în limba străină, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro.…
Vezi articolul
Programa școlară

OFICIAL Regula 1+1 = 3 doar în comunicarea relațională poate fi aplicată la clasele primare, din anul școlar 2024-2025 / „Design thinking”, „Ora de știut”, „Realitatea din spatele ficțiunii” și „Scriere creativă”, printre disciplinele pe care elevii le pot alege din oferta școlii

Din anul școlar 2024-2025, elevii de clasele a II-a, a III-a și a IV-a pot studia disciplina opțională „Comunicare relațională”, iar cei de gimnaziu pot alege disciplinele „Realitatea din spatele…
Vezi articolul