STENOGRAME Șpaga de la Constanța – 5.000 de euro pentru transferul unei eleve la Colegiul Național Mircea cel Bătrân – inspectoarea care a lua banii și a recunoscut, condamnată la 2 ani cu suspendare. DNA și-a retras acuzațiile aduse părintelui mituitor și intermediarei șpăgii / „Am o prietenă bogată, fii-sa a dat în a IV-a la „Mircea” şi a căzut. Dă 5.000 de euro. E disperată” (…) ,,Ne vedem diseară să-ţi dau. Mi-a lăsat ce trebuie….primul kil de nuci”

6.098 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Mama unei eleve care a dat 5.000 de euro șpagă unei inspectorare școlare de la ISJ Constanța, pentru a-și transfera fata de la Școala Generală nr. 43 la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, a scăpat de pedeapsă în dosarul mitei, anunțat de DNA în urmă cu două luni. Tribunalul Constanța a decis definitiv că admite cererea prin care DNA Constanța renunță la urmărirea penală pe numele mituitorului – adică al părintelui și pe numele complicei acestuia, adică o prietenă comună pe care mama o avea cu inspectoarea și care a intermediat șpaga. Decizia este surprinzătoare, având în vedere că faptele au fost recunoscute, au existat și au fost probate de instanță.

Reamintim că inspectoarea pentru învățământ primar de la Constanța, Iulia Cristina Cabrancea, a recunoscut că a luat mită 5.000 de euro de la părintele unui copil, prin intermediar, pentru a-l transfera pe elev de la o școală gimnazială la un colegiu național, potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța.

După acest acord de recunoaștere, DNA Constanța a ales să își retragă plângerea pe numele părintelui și al complicelui acestuia, potrivit Tribunalului: „Admite cererea de confirmare a ordonanţei de renunţare la urmărire penală, formulată de DNA -Serviciul Teritorial Constanţa. Confirmă ordonanţa de renunţare la urmărire penală nr. 24/P/2022 din 22 martie 2022, dată de procurorul-şef DNA-Serviciul Teritorial Constanţa în dosarul de urmărire penală nr. 24/P/2022, privind:

  • săvârşirea de către suspecta Steriuș Tanța (..), a infracţiunii de dare de mită prevăzută la art. 48 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr 78/2000 raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal;
  • săvârşirea de către suspecta Amet Marilena-Migdalia (..), a infracţiunii de complicitate la dare de mită prevăzută la art. 290 alin. 1 Cod penal;
  • Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Se comunică intimatelor şi DNA -Serviciul Teritorial Constanţa. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi 21.042022”

Tot la Tribunalul Constanța a avut loc și ședința în care s-a decis, cu drept de apel în 10 zile, condamnarea fostei inspectoare școlare la 2 ani de închisoare cu suspendare și interzicerea, pentru un an, a dreptului de a fi ales într-o funcție de conducere într-o instituție publică.

Detaliile din dosar arată care a fost cronologia faptelor, iar procurorii publică și discuțiile de pe WhatsApp pe care complicele, Amet Migladia, le-a avut cu fosta inspectoare Iulia Cristina Cabrancea. Procurorii, după cum notează instanța, arată că cele două erau prietene foarte apropiate. „Suspecta Amet Migladia o cunoştea pe inculpată, aceasta din urmă fiind inspector şcolar în cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Constanta, între ele existând o relație de prietenie foarte apropiată. Tribunalul reţine, în acest sens, conţinutul unor convorbiri prin mesaje, din care rezultă că cele două îşi comunicau reciproc gânduri şi activităţi intime, de unde rezultă că aveau încredere una în cealalată şi, totodată, aveau influenţă una asupra celeilalte în legătură cu acceptarea unor rugăminţi, cereri sau sugestii”, potrivit hotărârii nr. 149/2022 din 29.04.2022, publicate de Consiliul Superior al Magistraturii.

În primă fază discuțiile despre șpagă erau prin mesaje scrise explicite, dar pe măsură ce au avansat lucrurile, procurorii remarcă faptul că discuțiile au devenit „codificate”, complicele discutând cu inculpate despre „kilograme de nuci”, în locul sumelor de bani.

Faptele prezentate nu au fost contestate de inculpată, arată instanța.

Redăm detaliile reținute în dosar de Tribunalul Constanța:

„Din coroborarea probelor administrate în dosar în cursul urmăririi penale, necontestate de inculpata, tribunalul reţine că faptele s-au desfăşurat în modul următor, în ordine cronologică:

Suspecta Steriuş o cunoştea pe suspecta Amet Migladia de mai multa vreme, fiind prietenă cu aceasta, dar nu o cunoştea şi pe inculpată. Steriuş i-a spus prietenei sale Amet Migladia, în contextul unei discutii pe care a avut-o cu aceasta în luna august 2021, ca ar fi vrut ca fiica sa să fie admisă la Colegiul National Mircea cel Bătrân, unde aceasta avusese examen, dar nu fusese admisă. Steriuş i-a precizat prietenei sale că, „pentru a-şi face fiica fericită”, este dispusă să platească o sumă de bani persoanei care i-ar rezolva acest transfer. La rândul ei, suspecta Amet Migladia o cunoştea pe inculpata Iulia Cristina Cabrancea, aceasta din urmă fiind inspector şcolar în cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Constanta, între ele existând o relație de prietenie foarte apropiată. Tribunalul reţine, în acest sens, conţinutul unor convorbiri prin mesaje, din care rezultă că cele două îşi comunicau reciproc gânduri şi activităţi intime, de unde rezultă că aveau încredere una în cealaltă, şi totodată, aveau influenţă una asupra celeilalte în legătură cu acceptarea unor rugăminţi, cereri sau sugestii.

În urma discuţiei dintre Steriuş şi Amet Migladia referitoare la transferul fiicei primeia contra unei sume de bani, suspecta Amet Migladia a luat legatura cu inculpata Iulia Cristina Cabrancea şi i-a povestit despre ceea ce era dispusa să faca Steriuş pentru a obține transferul fiicei sale de la şcoala fusese repartizată, la Colegiul Național Mircea cel Bătrân. Cu această ocazie, a precizat că Steriuş a indicat că este dispusă să dea suma de 5.000 euro. Cu privire la acest amănunt, Steriuş nu a putut preciza daca ea i-a spus suspectei Amet Migladia despre suma de 5.000 de euro sau dacă aceasta din urmă a sugerat această sumă, însă i-a dat suma respectivă, admiţând că în două tranşe, astfel cum rezultă că au fost daţi efectiv şi banii inculpatei.

Cu ocazia discuției purtată de Amet Migladia cu inculpata Iulia Cristina Cabrancea, aceasta din urmă a fost de acord să depună diligențele necesare pentru obținerea acestui transfer în schimbul sumei respective, 5.000 de euro. Suspecta Amet Migladia a luat suma de 5.000 de euro de la suspecta Steriuş, în două tranşe, respectiv 1000 de euro, prima data, şi 4000 de euro, a doua tranşă, la interval de o săptămână sau două, în cursul lunii septembrie 2021.

Sumele de bani i-au fost remise de către Steriuş la domiciliul său. Ulterior, Amet Migladia a anunțat-o pe inculpata Iulia Cristina Cabrancea, s-a deplasat la aceasta şi i-a remis sumele de bani primite de la Steriuş, locul remiterii banilor fiind autoturismul său, marca Ford Mondeo. În ambele cazuri sumele de bani au fost înmânate de către Amet Migladia inculpatei Iulia Cristina Cabrancea, cu mențiunea că, în discuțiile purtate cu aceasta, referirile la sumele de bani erau disimulate prin folosirea termenului “nuci”.

Inculpata a precizat că suma de bani a fost folosită pentru achitarea unor datorii și a adăugat că în conversațiile purtate cu suspecta Amet Migladia referirile la sumele primite ca mită erau codificate prin trimiteri la cantități corespunzătoare de nucă. Aceste aspecte rezultă în mod edificator, pe lângă declaraţiile sincere ale celor implicate, din următoarele convorbiri prin mesaje între inculpată şi Amet Migladia:

Amet Migladia: „Putem să vorbim ceva confidenţial? Am o prietenă bogată, Fii-sa a dat în a 4-a la „Mircea” şi a căzut. VREA LA „MIRCEA”. Dă 5000 de euro. Gândeşte-te. Vezi ce poţi face. E ##### şi e disperată să fie la ######”

Iulia Cristina Cabrancea: „Lasă-mă puţin…şi vorbim. Aloooo! Copilul de la ######…cum îl cheamă? (răspuns: **** de la şcoala 43). Să se pregătească, Urgent. Sper că mai vrea. Am făcut tumbe şi poate îmi iese, dar trebuie să mă mişc iute”.

La data de 07 septembrie 2021 Amet Migladia îi transmite inculpatei: „Prietena a pregătit ,,prăjitura”, doar să ţi-o livrez., să-mi spui paşii şi când vrei. ######### câte grame să aibă ca să fie Ok?”.

Inculpata răspunde: „Mâine. Vorbim dimineaţă să-ţi dau reţeta. 1 kg de nucă”

Răspuns Amet Migladia: ,,Ne vedem diseară să-ţi dau”. Mi-a lăsat ce trebuie….primul kil”.

La data de 9 septembrie 2021 Amet Nigladia transmite inculpatei: „Am ajuns. Vezi că sunt în stânga când ieşi în intersecţie. ######, iau 4 kg nucă luni, sunt la ea, dacă vrei în seara asta îi iau ţi treci să-ţi dau mâine…”

Inculpata răspunde: Ne vedem luni”.

Tribunalul reţine că sunt şi alte mesaje din care se înţelege în ansamblu că cele 1 kg, 4 kg nucă, prăjitura, sunt de fapt 1.000, respectiv 4.000 euro, aşa cum a comunicat direct Amet Migladia în prima convorbire legată de acest aspect. Suspecta Steriuş a declarat ca nu a discutat cu Amet Migladia despre ce demersuri urmau să fie facute, ci s-a ocupat doar de redactarea/depunerea acordului de transfer la Colegiul Național Mircea cel Bătrân, de la şcoala pe care o frecventa fiica sa.

Inculpata Iulia Cristina Cabrancea a recunoscut savarşirea faptelor, declarând initial că în contextul unei discuții purtate cu suspecta Amet Migladia, în perioada sfârşitului lunii august 2021, aceasta a întrebat-o dacă era posibil transferul unui copil de la o şcoala gimnazială, la Colegiul National Mircea cel Bătrân, în condițiile în care elevul respectiv picase examenul de admitere. Inculpata a precizat ca Amet Migladia a revenit cu alte mesaje din care rezulta că persoana respectivă, despre care ulterior a aflat că se numea Steriuş, mama elevei, era dispusă sa plătească suma de 5.000 de euro în schimbul transferului. Inculpata i-a raspuns suspectei Amet Migladia că urma să verifice şi să vadă dacă se putea face ceva, iar într-una dintre şedintele săptămânale de la nivelul ISJ Constanta, a aflat ca la nivelul Colegiului Mircea cel Bătrân se va forma o nouă clasa, formata din elevii care nu au promovat la examenul de admitere. În acest context, inculpata i-a comunicat prietenei sale să îi spună cunoştintei sale (Steriuş) să mearga la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân şi să depună o cerere pentru ca fiica sa să fie înmatriculată pentru clasa a V-a. După cum rezulta din înscrisurile ridicate în cursul urmaririi penale, transferul elevei de la Şcoala Generală nr.43 a fost realizat.

Din declaraţiile suspectelor Steriuş şi Amet Migladia rezultă că acestea au recunoscut savarşirea faptelor şi au relatat desfăşurarea evenimentelor astfel cum s-a reţinut anterior, declaraţiile lor coroborându-se între ele, cu declaraţiile inculpatei, dar şi cu mesajele între inculpată şi Amet Migladia pe aplicația WhatsApp, precum şi cu documentele depuse, respectiv încheiate în legătură cu transferul elevei la Colegiul National Mircea cel Bătrân.

Tribunalul publică și discuțiile pe care le-au avut suspectele cu inculpata.

„În referire nemijlocită la activităţile pe care le-a desfăşurat inculpata în legătură cu transferul elevei la Colegiul Mircea cel Bătrân, pe o altă cale decât cea legală uzitată de toţi ceilalţi elevi care doreau acelaşi lucru, tribunalul reţine următoarele convorbiri relevante dintre inculpată şi Amet Migladia:

Amet Migladia îi spune inculpatei că pe Steriuş nu a sunat-o nimeni oficial, să… să o rezolve inculpata; de asemenea, Amet Migladia o întreabă dacă nu trebuie să depună o cerere, ceva, Steriuş; mai precizeză că a sunat-o şi profesoara de matematică, care a sfătuit-o să se ducă la liceu.

În continuare, Amet Migladia îi spune inculpatei că îi este teamă că datorită inactivităţii este posibil să fie admişi alţii, iar fiica prietenei sale să rămână netransferată la Colegiul Mircea cel Bătrân, cu precizarea că toată lumea îi spune să depună cerere.

La rândul ei, inculpata îi răspunde că lucrează la adresa către Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, transferul fiicei lui Steriuş se va rezolva ,,fără multă gălăgie” deoarece în momentul respectiv face lista către colegiu (cu elevii ce urmează a fi transferaţi), şi, dacă Steriuş nu are încredere, atunci să se ducă să stea la coadă pentru depunerea cererii.

Inculpata mai precizează că eleva Steriuş este pe listă, nu îi va lua nimeni locul.

Totodată, tribunalul reţine că inculpata a comunicat suspectei Amet Migladia şi alte aspecte, din care rezultă că s-a ocupat personal de trasnferul elevei, indicând, spre exemplu, că Steriuş să se ducă la Şcoala 43 şi să ia documentele de transfer de acolo, deoarece directorul şcolii a fost înştiinţat.

Din aceste mesaje tribunalul reţine că inculpata a introdus-o ea însăşi pe lista de transfer pe elevă, şi în acelaşi timp a introdus-o pe listă în mod nelegal, din moment ce nu se depusese o cerere oficială de transfer din partea părinţilor elevei, de natură a stabili dacă se încadra pentru acest transfer în raport cu alţi elevi ce aveau aceeaşi doleanţă. Ca urmare, inculpata şi-a exercitat efectiv funcţia de inspector şcolar, cu ocazia redactării documentelor oficiale privind transferul unui număr de elevi de la alte unităţi şcolare la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, pentru formarea unei noi clase de elevi, în vederea obţinerii transferului elevei, primind în schimb suma de 5.000 euro de la mama elevei”.

Întreaga Hotărâre a Tribunalului Constanța poate fi descărcată de aici:


6 comments
  1. Pentru admiterea in clasa a V-a, la celebrele colegii, elevii fac pregatire (matematica, engleza) cu profesorii care predau acolo. Elevii sustin (da, la 10 ani) ca daca fac pregatire cu profesorii din colegii, vor intra sigur! Stiu, acum, subiectele sunt facute la inspectorat, dar iata ce fel de oameni sunt la conducerea inspectoratelor!
    Sistemul e flagelat de coruptie!

  2. Aceasta Cabrancea era una din apropiatele lui Sorin Mihai seful ISJ Constanta! Deci: a facut totul de capul ei, pe cont propriu, sau a lucrat “in echipa”?

  3. Inspectori au în fișa postului asemenea activități de mijlocire.Este de știut și acceptat tacit.

  4. Ei na, surprinzatoare! Daca a avut 5 mii pt. o mica manevra a avut suficienti cat ca scape de condamnare, doar ,,Tanța e bogată”. Credeau ca daca se ascund dupa masca, fiind pandemie, n-o sa le dibuie nimeni, numai ca denea ,,e vigilenti”, se stieee.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like