Inspectorul școlar general din Botoșani: Foarte puțini colegi profesori au optat pentru a primi ore la plata cu ora, pentru că nu mai sunt atractive / La nivelul județului Botoșani nu am avut cadre didactice care să nu poată obține o catedră, spune Bogdan Suruciuc

413 vizualizări
Foto: captură Youtube.com/ Botoșani 24
Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani, Bogdan Suruciuc, a vorbit despre efectele Legii Bolojan și a afirmat că „foarte puțini colegi profesori au optat pentru a primi aceste ore la plata cu ora, pentru că nu mai sunt atractive”. Acesta a spus că pentru anul școlar 2025-2026 au fost ocupate toate catedrele din județ. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru Radio Iași.
  • Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, stabilește în premieră națională raportarea plății cu ora (PCO), pentru orele predate în învățământul preuniversitar, de către cadrele didactice, la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, fapt care determină o scădere de aproximativ 50% a tarifului brut pe oră suplimentară. 
  • Edupedu.ro a scris că un profesor debutant cu facultate, master didactic și formare pedagogică este plătit cu 22 de lei pe oră, la plata cu ora, la fel ca un zilier necalificat.

„La nivelul județului Botoșani nu am avut cadre didactice care să nu poată obține o catedră. În unele zone mai îndepărtate, au fost și cazuri în care unele catedre au fost greu ocupate, după câteva serii de ședințe publice de către cadre didactice, pentru că era vorba despre navetă și de distanță destul de mare. Pentru anul școlar 2025-2026 am reușit să ocupăm toate catedrele și să răspundem profesorilor cu ore disponibile acolo unde au avut nevoie”, a spus inspectorul școlar general.

Andreea Daraban: Profesorii suplinitori nu au pierdut ore? Unii au renunțat poate la catedre?

Bogdan Suruciuc: Practic această lege, care s-a dat în august, a diminuat foarte mult numărul orelor care erau la plata cu ora. Reducerea s-a făcut de acolo, pentru că, în acest moment, noi avem foarte puține cadre didactice care mai au plata cu ora, în special în învățământul sportiv și la Liceul de Arte, pentru că acolo nu avem cadre specializate pentru a ocupa acele catedre. Dar în rest, foarte puțini colegi profesori au optat pentru a primi aceste ore la plata cu ora, pentru că nu mai sunt atractive.

Informații de context

Recent, una dintre măsurile anunțate public de Daniel David a fost majorarea cu 50% a plății cu ora, în condițiile tăierii acestui instrument cu peste 50% prin Legea Bolojan. În proiectul de OUG „trenuleț” nu apare nicio referire la plata cu ora, nu este prevăzută nicio majorare și nu există nici măcar o prorogare explicită a acestei măsuri.

Ministerul Educației și Cercetării a transmis că o reducere a numărului de ore în regim de plata cu ora nu poate genera „creşterea epuizării profesionale sau suprasolicitării cadrelor didactice”. Informația a fost dată de Ministerul Educației în Parlament, în urma unei interpelări a unei deputate.

Daniel David a declarat că „pot să fiu de acord că, dacă vrei să încurajezi plata cu ora, valoarea trebuie crescută. Nu cum a fost, dar trebuie crescută”. Acesta a afirmat că „orele pe care le avem la plata cu ora, până la urmă, au fost asumate de profesori. Școala merge, dar asta nu înseamnă că n-aș vrea să-i ajut”. Declarațiile au fost făcute la podcastul Salvați Copiii.

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că numărul normelor ocupate în regim de plata cu ora a scăzut la jumătate (de la 30.128 la circa 14.500), în anul școlar 2025-2026, potrivit unui comunicat de presă. „Suplinitorii nu au dispărut (suplinitorii calificați au rămas relativ stabili), iar normele la plata cu ora și-au găsit cadre didactice care să le susțină”, conform sursei citate.

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „pot să fiu de acord că, dacă vrei să încurajezi plata cu ora, valoarea trebuie crescută. Nu cum a fost, dar trebuie crescută”. Acesta a afirmat că „orele pe care le avem la plata cu ora, până la urmă, au fost asumate de profesori. Școala merge, dar asta nu înseamnă că n-aș vrea să-i ajut”. Declarațiile au fost făcute la podcastul Salvați Copiii.

Profesoara Luciana Antoci, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului Ilie Bolojan și fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, a declarat că Ministerul Educației ia în calcul modificarea deciziei privind plata cu ora pentru profesori, după ce reducerea drastică a cuantumului a provocat dificultăți majore în acoperirea orelor din școli și a accentuat deficitul de profesori de matematică, fizică, informatică.

Ministrul Daniel David a anunțat modificarea valorii la plata cu ora drept „prioritate pe termen foarte scurt”, pe 7 octombrie: Ar trebui să reflecte și timpul de pregătire pentru ora respectivă. Răzgândirea a venit după 3 luni în care ministrul a susținut în permanență că formula Bolojan este cea „corectă”.

Normele metodologice care reglementează salarizarea prin plata cu ora, în anul școlar 2025-2026, pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și pentru cadrele didactice metodiste, au fost publicate în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 6.394 din 22 septembrie 2025.

Pe 11 septembrie, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării la acea vreme, a declarat că, în acest moment, „valoarea medie a plății cu ora, în zona preuniversitară, se află în jurul valorii medii pentru o oră de gardă în zona de sănătate”. Acesta a afirmat joi dimineața, la Radio Guerrilla, că a vorbit cu ministrul Sănătății: „M-am interesat, mie în pasă de cum filtrezi educațional aceste modificări”.

Liliana Murguleț, director al Școlii Gimnaziale nr. 79 din București, a declarat că „nici nu se pune problema în ziua de astăzi să mai cauți pe cineva să vină la plata cu ora, decât dacă găsești un om cu vocație, care să iubească profesia”. Aceasta a povestit că „a venit o tânără colegă care a primit la repartiție 5 ore”, dar, din reorganizarea catedrelor erau 6 ore în școală. „Evident că am invitat-o pe domnișoara să primească și a șasea oră în plata cu ora și am fost refuzată”, a spus directoarea la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.

Plata cu ora, potrivit Legii 141/2025

Din 1 septembrie 2025, de când începe anul școlar 2025-2026, profesorii din învățământul preuniversitar care predau suplimentar în regim de plată cu ora (PCO) vor fi plătiți mai puțin decât până acum, în urma unei modificări introduse de Legea 141/2025. Noua formulă de calcul, prevăzută la articolul 183 alineatul (51) din Legea 198/2023, stabilește că plata cu ora se face prin raportarea salariului brut lunar la numărul mediu de ore lucrătoare pe lună, stabilit anual de Guvern și nu la numărul de ore de predare dintr-o lună, cum era până acum.

La articolul 183, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

„(51Începând cu data de 1 septembrie 2025, în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, la stabilirea tarifului la plata cu ora se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere gradația de vechime în muncă, treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător, la care se adaugă, după caz, următoarele majorări/sporuri: majorarea pentru predare simultană, indemnizația pentru învățământ special sau spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, indemnizație pentru zone izolate, spor de handicap și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, raportat la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, stabilit anual prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.”

Conform HG 1506/2024, numărul mediu lunar de ore lucrătoare este de 165,334, iar salariul minim brut pe economie în 2025 este de 4.050 lei. Rezultă că remunerația minimă brută legală orară pentru orice muncă este 24,496 lei brut/oră.

Citește și:
Directoarea Liliana Murguleț: Am în şcoală o colegă, la nivelul primar, care primeşte sub 2.000 de lei pe lună – este doar pe contract de plată cu ora. Este mai mult decât ruşinos / Mi-aș dori să avem autonomie în recrutare de resursă umană la nivelul școlii
Educația lipsește din OUG trenuleț – promisiunile fostului ministru Daniel David legate de creșterea sumelor la plata cu ora sau a bugetului de burse pentru studenți nu apar în proiect
În octombrie, când am primit banii pe septembrie, a fost un șoc, spune profesoara Tița Angheluță: Cred că în învățământ ne este jenă și nu spunem franc că nu avem bani. Nu poți trăi cu 22 de lei pe oră
Profesor pentru învățământul primar: Faptul că eşti pensionar şi te-ai întors un timp să lucrezi nu înseamnă că munceşti mai puţin decât înainte. Când m-a anunţat doamna secretară că, pentru luna septembrie, eu voi lua 2.300 de lei, mi-au dat lacrimile
Creșterea cu 50% a plății cu ora, pentru a o face „mai atractivă”, anunțată de ministrul Daniel David: O parte de la începutul anului, o parte poate de la începutul anului școlar. N-am văzut o reticență din partea premierului când am pomenit acest lucru


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doru Căstăian, despre învățarea de profunzime și cea de suprafață: Dragi părinți, nu vă amăgiți că manipularea unei tablete înseamnă precocitate. Faceți-vă timp să discutați cu copiii, să le răspundeți serios la întrebări

Învățarea superficială este învățarea care „se adresează procesării de nivel inferior (de pildă, memorarea și reamintirea unor factori, acceptarea pasivă a unor informații, ignorarea tiparelor sau cauzalităților profunde) care nu…
Vezi articolul

Programul „Masă caldă” 2023: Tot 450 de școli au fost incluse în program, ca și anul trecut, iar valoarea mesei zilnice rămâne 15 lei / Guvernul vrea ca autoritățile locale să încheie contractele de achiziții cu furnizorii până la 1 septembrie 2023 – proiect

Programul Masă Caldă, care rămâne și în 2023 la stadiul de proiect, include același număr de școli și grădinițe: 450, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat în dezbatere…
Vezi articolul

ROSE Cel mai amplu și mai scump proiect din Educație bate pasul pe loc în evaluarea Băncii Mondiale. S-au cumpărat o mașină, laptopuri, echipamente. Efectele promise asupra celor 1,6 milioane de elevi și studenți – ZERO

Doar 6,76 de milioane de dolari (2,8%) au fost ”trase” de Proiectul ROSE, din octombrie 2015 până în luna iulie 2018, din cele 243,1 milioane de dolari cât este valoarea…
Vezi articolul

Ministrul Educației din Marea Britanie le cere profesorilor retrași din activitate să se întoarcă în clase pentru a-i suplini pe colegii absenți din cauza creșterii cazurilor de infectare cu varianta Omicron a Covid-19

În Marea Britanie, profesorii retrași din activitate (out-of-work) sunt chemați în școli pentru a-și putea înlocui colegii dacă va fi lipsă de personal didactic, pe fondul răspândirii variantei Omicron în…
Vezi articolul