Institutul de Lingvistică al Academiei Române susține programul de licență de 4 ani pentru viitorii profesori de limba română, propus de decanele Oana Fotache și Laura Sitaru ministrei Ligia Deca

2.520 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro / DOOM 3
Institutul de Lingvistică al Academiei Române susține programul de licență de 4 ani pentru viitorii profesori de limba română, în loc de 3 ani cum este în prezent, scrie instituția într-o postare pe Facebook.

„Prin vocea decanului de la Facultatea de Litere – Universitatea din București, Universitatea din București a luat inițiativa restabilirii duratei ciclului de licență la 4 ani pentru învățământul filologic cu dublă specializare”, scriu reprezentanții institutului pe rețeaua socială.

„Salutăm și susținem această inițiativă, care revitalizează învățământul filologic românesc!”, continuă în postarea Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”.

Poziția instituției vine după ce viitorii profesori de limba și literatura română, actuali studenți formați de facultățile de litere și de limbi străine, ar putea să facă 4 ani de licență, așa cum era tradiția filologică înainte de introducerea sistemului Bologna.

Extinderea duratei studiilor față de cei 3 ani urmați de studenți în prezent este propunerea oficială pe care Oana Fotache Dubălaru și Laura Sitaru, decanele Facultății de Litere și a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din Universitatea din București (UB) au înaintat-o ministrului Educației, Ligia Deca.

Decana Facultății de Litere spune într-un interviu exclusiv pentru Edupedu.ro că propunerea vine în contextul în care este nevoie de o reformă reală a formării inițiale a profesorilor. Trei ani de pregătire sunt insuficienți, consideră Fotache Dubălaru, care susține că „un student la filologie este pus în situația unui personaj de basm, doar că fără glorie și fără garanția unui final fericit. În trei ani trebuie să învețe cât alții în șase, pentru că se pregătește, de fapt, pentru două specializări” – limba română și o limbă modernă.

Citește și:
Viitorii profesori trebuie să facă 4 ani de licență în loc de 3 – propunere susținută și de Facultatea de Litere a Universității de Vest din Timișoara / Interviu cu Dana Percec, decan: Ar crește în mod cert calitatea absolvenților. Programele filologice au suferit întotdeauna de subfinanțare
Patru ani de studenție pentru viitorii profesori de Limba română, care să fie pregătiți să folosească și resursele digitale la clasă – ceruți Ministerului Educației de Facultatea de Litere de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași. Decana Claudia Tărnăuceanu: Studenții trebuie pregătiți cu o înțelegere solidă a domeniului, cu abilități pedagogice și învățați să folosească tehnologia modernă cu elevii – INTERVIU
EXCLUSIV Viitorii profesori de Limba română să facă 4 ani de facultate la ciclul licență, în loc de 3 – i-au propus oficial ministrei educației decanele Facultăților de Litere și de Limbi Străine. Oana Fotache Dubălaru, decan: Propunerea are adeziunea studenților. Impactul bugetar ar fi maximum 6 milioane de euro
INTERVIU Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere UB: Numărul posturilor scoase la concursul de titularizare e ridicol de mic. Lipsa de perspectivă îi descurajează pe profesorii debutanți în câțiva ani. E un cerc vicios al demotivării


2 comments
  1. Si cum vor face cu creditele ECTS?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modificare surpriză în Contractul Colectiv de Muncă din Învățământ 2025 la felul în care se stabilesc drepturile salariale ale profesorilor / Sindicatele au trimis în școli motivele pentru care au semnat CCM, deși anunță proteste

Un paragraf despre faptul că salariile angajaților din învățământ se stabilesc prin lege și nu fac obiectul negocierilor pe baza contractului colectiv de muncă (CCM) a fost introdus în noul…
Vezi articolul

Franța: Au început probele scrise de la Bacalaureat. Elevii din ultimul an de liceu susțin examene la ”specialități”, două materii alese de ei, care contează o treime din nota finală

Zile de foc pentru elevii din ultimul an de liceu din Franța. Prima generație pentru care se aplică, respectând calendarul oficial, reforma Bacalaureatului inițiată de fostul ministru al Educației, Jean-Michel…
Vezi articolul