Copiii din România folosesc internetul, rețelele sociale și inteligența artificială aproape zilnic, însă această familiaritate cu tehnologia este confundată adesea cu competența digitală, avertizează sociologul Anca Velicu, cercetătoarea principală pentru România în studiul european EU Kids Online 2026, lansat pe 10 septembrie. Într-un interviu acordat Edupedu.ro, aceasta spune că expresia „nativi digitali” ascunde tocmai nevoia copiilor de a fi învățați să înțeleagă cum funcționează algoritmii și mediul online și atrage atenția că școala are „o imensă responsabilitate” în formarea acestor competențe.
Expresia „nativi digitali”, folosită de aproape două decenii pentru generațiile care au crescut cu internetul și smartphone-ul, este unul dintre cele mai persistente mituri despre copiii de astăzi, spune Anca Velicu. Sociologul atrage atenția că simplul fapt că un copil folosește tehnologia de la vârste foarte mici nu înseamnă că înțelege cum funcționează aceasta sau că știe să o folosească în mod critic și responsabil.
„Faptul că acum copiii se nasc într-o societate puternic digitalizată și operează dispozitive digitale de la cele mai mici vârste prin touchscreen nu îi face automat competenți în această lume digitală. Foarte puține, în general cele operaționale de bază, sunt acele competențe pe care le deprinzi «nativ», doar pentru că ești expus de la naștere acestui mediu. Din contră, există competențe care fac cu adevărat diferența în beneficiile pe care tehnologia digitală ți le poate oferi și care cer îndrumare, învățare și reflecție”, afirmă cercetătoarea, într-un interviu acordat Edupedu.ro.
Aceasta spune că multe dintre respectivele competențe se formează la școală sau în familie, atunci când copiii au adulți care îi pot ghida. Pentru ceilalți, însă, lipsa unei învățări explicite înseamnă că oportunitățile oferite de tehnologie riscă să rămână nevalorificate.
„Folosind sintagma de «nativi digitali» noi facem invizibilă drama acestor copii, ignorând că ei au nevoie de ajutor pentru a transforma oportunitățile online-ului în beneficii reale”, spune Anca Velicu.
Reamintim că studiul european EU Kids Online 2026, a fost realizat pe un eșantion de 28.465 de copii de 10-16 ani din 19 țări, inclusiv România. Cercetarea arată că elevii români folosesc intens tehnologia și inteligența artificială generativă, însă rezultatele privind competențele digitale sunt invers proporționale cu timpul de folosire. Potrivit Ancăi Velicu, copiii din România se numără printre cei care își supraevaluează cel mai mult propriile competențe digitale și sunt pe ultimul loc atunci când vine vorba despre înțelegerea modului în care funcționează algoritmii.
„În România doar mai puțin de un sfert dintre elevi au identificat corect ce reprezintă primul rezultat obținut la o căutare, în timp ce în Austria aproape jumătate dintre copii identifică răspunsul corect”, explică sociologul.
Pentru Anca Velicu, aceasta este una dintre cele mai importante concluzii ale cercetării pentru școală și pentru profesori. Familiaritatea cu telefonul, rețelele sociale sau inteligența artificială nu trebuie confundată cu alfabetizarea digitală.
„Prin faptul că folosesc tehnologia digitală, copiii nu devin automat competenți și școala are o imensă responsabilitate pentru a crea aceste competențe critice care sunt esențiale în ziua de azi. Altfel, copiii de azi și adulții de mâine se vor lăsa pradă algoritmilor și vor credita de fiecare dată informațiile oferite de aceștia, neînțelegând că logica după care funcționează algoritmii este una economică și se suprapune doar parțial și întâmplător cu adevărul sau logica veridicității”, avertizează cercetătoarea.
Potrivit studiului EU Kids Online, România se află printre țările în care utilizarea tehnologiei este foarte ridicată: 82% dintre copiii de 10-16 ani spun că au folosit inteligență artificială generativă în ultima lună, iar aproape jumătate declară că o utilizează pentru eseuri sau alte texte școlare. Pentru Anca Velicu, tocmai aceste rezultate arată că școala nu mai poate porni de la presupunerea că elevii vor dobândi singuri competențele digitale doar pentru că folosesc frecvent tehnologia.
„Competențele care fac diferența nu sunt deprinse natural. Ele trebuie învățate. Iar dacă nu le învățăm la școală sau în familie, riscăm să avem copii foarte familiarizați cu tehnologia, dar vulnerabili în fața modului în care aceasta funcționează”, spune cercetătoarea.
- Anca Velicu este cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea echipei din România a rețelei internaționale EU Kids Online din 2014. A obținut titlul de doctor la Universitatea din București, cu o teză despre relația copiilor cu televiziunea și noile tehnologii de comunicare. Cercetările sale se concentrează asupra modului în care copiii și adolescenții folosesc tehnologia digitală, asupra competențelor digitale, medierii parentale și oportunităților pe care noile tehnologii le oferă educației. A participat la proiecte europene precum Kids’ Digital Lives during Covid Times, coordonat de Joint Research Centre al Comisiei Europene, Makerspaces in the Early Years (Horizon 2020) și COST Action DigiLitEY. Este, de asemenea, membră a Comitetului Național Consultativ al programului Ora de Net, derulat de Salvați Copiii România, și membră fondatoare a Asociației Digital Lives – Research, Education, Innovation.
Interviul integral acordat Edupedu.ro de Anca Velicu:
Edupedu.ro: Studiul demontează din nou ideea „nativului digital”. Ce ar trebui să înțeleagă profesorii și părinții când văd că elevii folosesc foarte mult tehnologia, dar asta nu se traduce automat în competențe digitale? Ce diferență ați observat între ceea ce cred copiii că știu și ceea ce arată testarea cunoștințelor lor?
Anca Velicu: „Permiteți-mi o precizare pe care nu mă voi opri să o fac de fiecare dată când aud această sintagmă a „nativului digital”. Tocmai discrepanța dintre ceea ce cred copiii că știu să facă online și ceea ce știu, în fapt, este dezmințirea a ceea ce eu (alături de mulți alții) numesc mitul „nativului digital”.
Faptul că acum copiii, de un deceniu și ceva încoace, se nasc într-o societate puternic digitalizată și operează dispozitive digitale de la cele mai mici vârste prin touchscreen nu îi face automat competenți în această lume digitală. Foarte puține (în general cele operaționale de bază) sunt acele competențe pe care, să spunem, le deprinzi în mod „nativ”, doar pentru că ești expus de la naștere acestui mediu.
Din contră, există o serie de competențe care fac cu adevărat diferența în beneficiile pe care tehnologia digitală ți le poate oferi, ca individ sau ca societate, și care cer îndrumare, învățare, reflecție. Uneori aceste competențe se învață la școală, din păcate nu întotdeauna, alteori se învață în familie, atunci când copiii sunt norocoși să aibă părinți deja competenți ei înșiși.
Pentru marea majoritate a celorlalți, însă, aceste competențe, care trebuie învățate activ și nu sunt „deprinse” natural, le vor rămâne străine, la fel ca și posibilele beneficii ale digitalului.
Folosind sintagma de „nativi digitali”, noi facem invizibilă drama acestor copii, ignorând că ei au nevoie de ajutor pentru a transforma oportunitățile online-ului în beneficii reale.
Revenind acum la întrebarea dumneavoastră, da, studiul nostru a arătat că elevii din România sunt printre cei care își supraevaluează mult competențele digitale, în fapt fiind pe ultimul loc în ceea ce privește cunoașterea exactă a modului în care funcționează algoritmii, de exemplu.
În România, doar mai puțin de un sfert dintre elevi au identificat corect ce anume reprezintă primul rezultat obținut la o căutare, în timp ce, în Austria, de exemplu, aproape jumătate dintre copii identifică răspunsul corect.
Ce anume ar trebui să înțeleagă părinții, dar mai ales școala, din acest lucru? Exact ce spuneam mai sus: că, prin faptul că folosesc tehnologia digitală, copiii nu devin automat competenți, iar școala are o imensă responsabilitate pentru a crea aceste competențe critice, care sunt esențiale în ziua de azi.
Altfel, copiii de azi și adulții de mâine se vor lăsa pradă algoritmilor și vor credita de fiecare dată informațiile oferite de aceștia, neînțelegând că logica după care funcționează algoritmii este una economică și se suprapune doar parțial și întâmplător cu adevărul sau cu logica veridicității.
Edupedu.ro: România are una dintre cele mai ridicate utilizări ale AI din studiu: 82% dintre copiii de 10-16 ani spun că au folosit-o în ultima lună. Cum explicați sociologic o adopție atât de rapidă? Ce ne spune despre felul în care tehnologia intră în viața copiilor înainte ca familia sau școala să stabilească norme în jurul ei?
Anca Velicu: Aș începe din nou cu o precizare: noi am studiat în mod specific folosirea inteligenței artificiale de tip generativ (Generative AI sau GenAI). Pentru cititori, este vorba de agenții conversaționali, gen ChatGPT sau Claude, dar și de aplicațiile care generează imagini și videoclipuri pe baza unor prompturi, inclusiv de aplicații care generează imagini sau videoclipuri false pornind de la unele adevărate (așa-numitul deepfake).
Rata rapidă și masivă de adoptare a GenAI printre copiii din România nu m-a mirat, deoarece avusesem deja un „preview” al apetenței copiilor pentru această tehnologie acum doi ani, când am început un studiu exploratoriu printre elevi și profesori pe această temă (din păcate, nu am apucat să public rezultatele). Câteva dintre ideile pe care le-am înțeles atunci mă vor ajuta să răspund la întrebarea dumneavoastră, dar țineți cont că aceste idei nu sunt derivate din studiul EU Kids Online, ci doar explică anumite rezultate ale acestuia.
GenAI este o tehnologie care ajută să găsești, să procesezi și să prezinți informația mai repede și cu infinit mai puțin efort decât ar face-o oricare dintre noi. Nu vorbesc aici despre acuratețea cu care o face, deși și la acest capitol GenAI a evoluat semnificativ.
Astfel, avem un context în care (și schițez doar câteva dintre trăsăturile responsabile):
- Școala românească este încă în paradigma reproducerii de informații.
- Majoritatea profesorilor nu au competențe digitale și, uneori, nici măcar înțelegerea a ceea ce ar trebui să fie acestea (vezi discuția de mai sus despre paradigma „nativilor digitali”, care automat deresponsabilizează școala de nevoia să îi învețe pe copii ce înseamnă digitalul și cum să îl folosească, corect și eficient), cu implicație directă asupra faptului că majoritatea lor nu înțeleg cum funcționează GenAI și, deci, nici cum ar putea să îl integreze în activitatea de predare (aici am putea vorbi despre faptul că pedagogia digitală este un fel de Cenușăreasă a procesului de digitalizare a sistemului educațional).
- La capitolul etică academică, din nou, nu stăm bine; copiatul și plagiatul sunt foarte comune și, mai ales, sunt lăsate nepedepsite, ba uneori recompensate, de la primii ani de școală până la anii de doctorat.
- În ciuda unui sistem educațional, în general, puternic reglementat de la centru, reglementările legate de folosirea GenAI au fost relativ puține și întârziate, existând un entuziasm necritic, în anumite cercuri, legat de preluarea și folosirea AI-ului în educație.
- Demotivarea profesorilor.
În acest context, GenAI se potrivește mănușă cu genul de sarcini pe care le au de îndeplinit elevii români ca teme pentru acasă; folosirea lui este nereglementată; utilizarea neetică este acceptată tacit atunci când este observată.
Este, deci, foarte natural ca elevii (și nu doar ei; vedem asta în universități și o vedem, să fim onești, și la profesori) să dorească și să încerce să își ușureze sarcinile sau temele primite pentru acasă.
Până la urmă, legea minimului efort este înscrisă în natura ființelor umane.
Dar, așa cum atrăgea atenția ministra Educației din Estonia într-un interviu pentru HotNews, cu ocazia lansării rezultatelor PISA, trebuie să înțelegem și să promovăm ideea că învățatul presupune efort.
Dacă, în mod natural, copiii vor să minimizeze efortul depus prin folosirea unor tehnologii care să îi „ajute” (cel puțin pe termen scurt), școala ar trebui să nu permită acest lucru și să îl reglementeze.
Aceasta nu înseamnă că GenAI nu poate fi folosită în educație; poate fi folosită, chiar este utilă, dar nu în modul în care cred că este folosită majoritar acum de către elevii din România.
Edupedu.ro: 45% dintre copiii români spun că folosesc AI pentru eseuri sau alte texte școlare, iar la 15-16 ani procentul ajunge la 66%. Ce știm și, foarte important, ce NU știm din aceste date despre felul în care folosesc AI pentru școală? Putem distinge, sau există corelații care să indice asta, între ajutor pentru învățare, rezolvarea unei sarcini și delegarea sarcinii către AI?
Anca Velicu: Am răspuns parțial mai sus la această întrebare. Când vom lansa raportul pentru România, probabil cam într-o lună, vom avea o discuție un pic mai amănunțită despre câteva dintre motivele care îi determină să folosească GenAI, dar o înțelegere aprofundată o vom obține din studiul despre care vă vorbeam și care este în curs.
Edupedu.ro: Profesorii văd probabil rezultatul final, „produsul final” al utilizării AI, adică o temă, un eseu, un proiect. Cercetarea pe care ați făcut-o pe România, prin EU Kids Online, ce ne spune despre ceea ce nu vede profesorul: cum și de ce ajunge copilul să folosească aceste instrumente?
Anca Velicu: Cum spuneam, pentru că este mai ușor, pentru că este nereglementat și pentru că s-a pierdut, în mare parte, înțelesul sensului școlii și al învățării.
Nu se știe de ce învățăm, cum trebuie să învățăm și nici ce trebuie să învățăm. În societate, în media, în familie și, uneori, la școală există o continuă contestare a învățării (în sine sau a unor discipline anume ori a unor subiecte).
În lipsa unui fundament, a unei motivații pentru învățătură, elevii vor adopta tehnologiile care presupun minima rezistență și care le fac viața mai ușoară pe termen scurt, producând, nu importă cum, tema pe care o cere școala de la ei.
Vreau însă să punctez că GenAI a dus la extrem o practică care exista deja. Să nu ne amăgim că această tehnologie este vinovată pentru deficiențele sistemului. Eseurile care copiau pagini de pe Wikipedia sau tezele de licență ori de doctorat care copiau alte teze sau cărți sunt simptome ale acelorași probleme.
Edupedu.ro: Există riscul ca adulții să confunde familiaritatea copiilor cu aplicațiile și telefoanele cu competența digitală? Ce consecințe poate avea această presupunere pentru așteptările pe care școala le are de la elevi?
Anca Velicu: Cred că am răspuns la această întrebare în răspunsul oferit la prima întrebare.
Edupedu.ro: Un sfert dintre copiii români folosesc rar un computer, iar în mediul rural proporția ajunge la aproximativ o treime, în timp ce smartphone-ul este aproape universal. Cum arată astăzi, sociologic, un copil dezavantajat digital?
Anca Velicu: Aici este o problemă reală despre care vorbim în Raportul de țară pe care îl vom lansa în curând.
Într-adevăr, faptul că majoritatea copiilor din România au acces la internet nu trebuie să ascundă inegalitățile digitale care continuă să persiste.
Mai sus vorbeam despre inegalitățile care iau forma competențelor digitale inegale, care se traduc în beneficii inegale obținute de pe urma folosirii digitalului. Dar, așa cum ați menționat, continuăm să avem inegalități de bază, sub forma accesului relativ la tehnologie.
Unele dispozitive sunt mai ofertante în ceea ce pot face utilizatorii decât altele, iar computerul este un astfel de dispozitiv. Faptul că acesta este răspândit la un nivel scăzut printre copiii din România și, mai ales, în medii deja dezavantajate (cum este mediul rural) este o problemă.
Mai mult, și aici este un rezultat din Raportul pentru România, fetele folosesc semnificativ mai puțin computerul decât băieții (în schimb, folosesc smartphone-ul mai mult).
Pe de o parte, este ușor de înțeles, computerul fiind asociat cu practici de utilizare (de exemplu, jocurile pe calculator) care sunt mai frecvente în rândul băieților. Pe de altă parte, cel puțin teoretic, calculatorul deschide și alte oportunități care, în lipsa accesului de bază la acest dispozitiv, rămân străine unor grupuri întregi.
Ca să rezum, există inegalități digitale motivate economic (cum sunt cele dintre rural și urban), dar există și inegalități digitale motivate cultural (stereotipurile de gen).
Ambele ar trebui să fie înțelese, discutate și abordate, în măsura în care ambele vulnerabilizează grupuri de copii.
Edupedu.ro: Ce diferențe socioeconomice din studiul pentru România vi se par cele mai importante pentru școală? Există riscul ca introducerea AI să reducă unele inegalități, dar să le amplifice pe altele?
Anca Velicu: Există riscul acesta, dar, în acest moment și pe baza acestui studiu, să răspund la întrebare ar însemna să speculez, așa că mă voi abține.
Edupedu.ro: 61% dintre copiii români spun că școala lor are o regulă care nu le permite să aducă telefonul, dar 32% dintre toți copiii sunt de acord cu regula și 29% nu sunt de acord. Ce ne spune această împărțire aproape egală despre legitimitatea regulilor în ochii copiilor? Contează pentru respectarea unei reguli dacă elevii îi înțeleg sau îi acceptă justificarea?
Anca Velicu: Aici sunt mai multe aspecte care merită să fie discutate.
În primul rând, interzicerea telefoanelor în școală este un subiect care inflamează foarte mult spiritele și, după mine, telefonul este făcut un fel de țap ispășitor pentru ceea ce nu funcționează în școală (și nu este, de data aceasta, ceva specific românesc; este o tendință mai generală).
Așa cum sunt convinsă că știți, noi avem multe reglementări despre (ne)folosirea telefonului în școală sau la clasă (de exemplu, Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, Legea nr. 213/2026, Statutul elevului (2024) sau Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar – ROFUIP), unele dintre ele foarte recente.
Deci problema nu este că nu există reglementări, ci cunoașterea și aplicarea lor.
Așa cum observați, doar 6 din 10 copii spun că există o astfel de regulă (deși ea ar trebui să existe conform reglementărilor generale), ceea ce înseamnă lipsă de cunoaștere și/sau de aplicare la nivelul școlii.
Mai mult, părerile sunt împărțite și în ceea ce privește atitudinea copiilor față de respectivele reglementări.
Ați întrebat dacă neacceptarea, ca atitudine, ar trebui să conteze în respectarea regulii. Categoric, nu.
Dar, conform Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, copiii ar trebui să aibă un cuvânt de spus în reglementările care îi privesc și, în acest context, am vrut să consultăm copiii, a posteriori, referitor la această problemă.
Deci miza acestei întrebări nu era cea a respectării regulii, ci aceea de a înțelege opiniile copiilor cu privire la regulă, în acord cu dreptul lor de a fi consultați și ascultați.”
Precizarea autoarei studiului: Datele EU Kids Online pentru România au fost colectate prin proiectul „Copiii din România și Moldova în mediul online: Explorarea Mediilor Digitale ale Copiilor din Perspectiva Părinților și Copiilor (Acronim: RO-MD-KidsOnline)” finanțat de UEFISCDI prin programul PN-IV-PCB-RO-MD (cod proiect 0424/2024). Proiectul este implementat de Institutul de Sociologie al Academiei Române și se desfășoară în parteneriat cu Asociația La Strada din Republica Moldova, fiind este coordonat de Dr. Anca Velicu de la Institutul de Sociologie, contact național EU Kids Online pentru România. Datele pentru România au fost colectate de IRES, în ianuarie-martie 2026, prin școli, folosind instrumentele EU Kids Online adaptate pentru proiectul RO-MD-Kids Online.