Introducerea Geografiei la BAC, ca disciplină la alegere, pentru elevii de la real și tehnologic, în noua lege a Educației, cerută de Societatea de Geografie din România

7.181 de vizualizări
Foto: © Akalashnikov00 | Dreamstime.com
Introducerea Geografiei la examenul de bacalaureat, ca disciplină la alegere, pentru elevii de la real și de la filiera tehnologică, în proiectul legii Educației, este solicitată parlamentarilor de către Societatea de Geografie din România (SGR). În forma adoptată ieri de Camera Deputaților, proiectul legii învățământului preuniversitar nu include geografia, ca disciplină la alegere, la bacalaureat, pentru liceenii de la real și tehnologic, ci doar pentru cei de la uman.

În expunerea argumentelor se arată de ce elevii de la specializarea științe ale naturii ar trebui să aibă Geografia, ca disciplină alternativă la bac: „Elevii de la liceele teoretice, specializarea stiintele-naturii, ar trebui să aibă disciplina Geografie ca alternativă la disciplinele fizică, chimie și biologie. Argumentele sunt că peste 90% din participanții la olimpiada “Stiintele Pământului” provin de la această specializare, unde Geografia deține 25% din punctajul final, ca și fizica, chimia și biologia. Elevii sunt interesați si multi din ei vor dori să aleagă această disciplină.”

Concret, Societatea de Geografie din România cere introducerea Geografiei, ca disciplină la alegere, după cum urmează: 

Art. 99 – „(5) Proba E – probe scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării sunt desfășurate după cum urmează:

a) pentru profilul real, specializarea matematică-informatică, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la Matematică și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul real la alegere între: Informatică, Fizică, Chimie, Biologie, Geografie.

b) pentru profilul real, specializarea stiintele-naturii, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la Fizică/Chimie/Biologie/Geografie și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul real la alegere între: Fizică, Chimie, Biologie, Geografie, Matematică sau Informatică, alta decât cea la care a sustinut proba obligatorie; 

e) pentru filiera tehnologică, o probă scrisă specifică domeniului de pregătire și o probă, la alegere, dintre disciplinele relevante pentru profilul real (Fizică/Chimie/Biologie/Geografie);

f) pentru filiera vocațională, două probe, dintre care, una obligatorie dintre disciplinele de specialitate și alta, la alegere, dintre disciplinele relevante pentru profilul predominant al specializării, Psihologie, Filosofie, Logică și argumentare, Geografie, Economie.”

Cum arată examenul de Bacalaureat în forma adoptată de Camera Deputaților

Art. 102 – „(5) Proba E – probe scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării sunt desfășurate după cum urmează:

a) pentru profilul real, specializarea matematică-informatică, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie, la Matematică și o probă, la o disciplină relevantă pentru profilul real la alegere între: Informatică, Fizică, Chimie, Biologie;

b) pentru profilul real, specializarea științele-naturii, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la Fizică/Chimie/Biologie și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul real la alegere între: Fizică, Chimie, Biologie, Matematică sau Informatică, alta decât cea la care a susținut proba obligatorie;

e) pentru filiera tehnologică, o probă scrisă specifică domeniului de pregătire și o probă, la alegere, dintre disciplinele relevante pentru profilul real;

f) pentru filiera vocațională, două probe, dintre care, una obligatorie dintre disciplinele de specialitate și alta, la alegere, dintre disciplinele relevante pentru profilul predominant al specializării.”

În proiectul legii Educației, Bacalaureatul are o nouă structură, cu Matematică susținută și de elevii de la uman, o probă nouă de competențe „complementare” și alte două examene scrise la limbi străine, toate de-a lungul clasei a XII-a.

Foto: © Akalashnikov00 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
ULTIMA ORĂ Societatea de Geografie din România solicită ministrului Educației, Ligia Deca, să publice componența grupurilor de lucru pentru planurile-cadru pentru liceu: Sunt grupuri de lucru secrete?


3 comments
  1. și fără Geografie la vocațional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cât timp vor sta oamenii acasă? Secretar de stat în Ministerul Sănătății: Afirmația profesorului Streinu-Cercel este foarte binevenită – măcar 6 săptămâni, ar fi mai bine 8 și ideal – 10

Întrebat cât vor sta oamenii acasă, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a făcut trimitere la afirmația profesorului Adrian Streinu-Cercel despre care a spus că „este foarte binevenită”,…
Vezi articolul

Consiliul Tineretului din România: Propunerea sectorului de tineret nu se regăsește în forma adoptată a PNRR / “Un pas în spate” pentru mecanismele de reziliență ale României

Consiliul Tineretului din România își exprimă, printr-un comunicat emis vineri, “profunda dezamăgire” față de faptul că propunerile sectorului de tineret pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, intitulate CRESC Tineret,…
Vezi articolul

Ministrul Finanțelor, despre articolul din HG care lasă deschise școlile private: A ieșit limpede din Guvern, numai că a existat o greșeală / A fost o discuție cu ministrul de Externe, pentru că sunt câteva școli străine din București și să nu apară nemulțumiri

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a declarat în această seară despre Hotărârea de Guvern care menține deschise școlile private, în timp ce toate școlile de stat se închid din cauza pandemiei,…
Vezi articolul

ANOSR, alianța studenților condusă în trecut de actualul ministru Deca, a ieșit la mitingul de amploare din București și anunță că se solidarizează cu profesorii

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, ANOSR, anunță că este astăzi alături de cadrele didactice din învățământul preuniversitar și superior și susține demersurile sindicatelor acestora privind nevoia unei finanțări…
Vezi articolul