Italia introduce schimbările climatice și dezvoltarea durabilă în curriculumul școlar obligatoriu. Ministrul italian al Educației: “Vreau să fac din sistemul de învățământ italian primul care pune mediul și societatea în centrul a ceea ce învățăm”

1.654 de vizualizări
Italia devine prima țară din lume care introduce în programa școlară obligatorie tema schimbărilor climatice și a dezvoltării durabile, a anunțat marți ministrul italian al Educației, citat de Agerpres.

Schimbările climatice vor fi studiate o oră pe săptămână, începând cu anul școlar 2020-2021 care debutează în septembrie anul viitor, a afirmat ministrul Lorenzo Fioramonti (foto).

Întregul minister se schimbă, pentru a face sustenabilitatea și climatul centrul modelului educațional. Vreau să fac din sistemul de învățământ italian primul care pune mediul și societatea în centrul a ceea ce învățăm“, a declatat ministrul italian, Lorenzo Fioramonti, într-un interviu acordat Reuters.

Ministrul italian a anunțat și că discipline precum geografia, matematica și fizica vor fi studiate și din perspectiva dezvoltării durabile.

Lorenzo Fioramonti (42 de ani) a fost profesor de economie la Universitatea din Pretoria, Africa de Sud, notează Reuters.

Supranumit “cel mai verde” ministru al Guvernului, Lorenzo Fioramonti – membru al Mișcării 5 Stele (M5S), partid antisistem aflat la guvernare – a fost criticat de opoziție pentru că a încurajat elevii să demonstreze pentru climă, scrie Reuters.

Fioramonti a stârnit o adevărată dezbatere în societatea italiană, atunci când a propus scoaterea crucifixurilor din sălile de clasă, pentru a crea un mediu incluziv pentru non-creștini. O altă propunere dezbătută în prezent este introducerea de taxe pe zboruri și pe alimentele cu zahăr, pentru a strânge fonduri suplimentare pentru educație.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a grupurilor de lobby pentru mediu, Italia este una dintre ţările europene care prezintă cea mai mare probabilitate de a fi afectată de schimbările climatice, cu consecinţe nefaste pentru sectorul său agricol, gheţarii din nordul ţării, care se vor topi şi vor provoca inundaţii şi alunecări de teren, dar şi pentru oraşe precum Veneţia, care vor fi avea de suferit de pe urma inundaţiilor mai severe şi mai frecvente, notează Agerpres.

La cele mai recente teste PISA, Italia ocupă locul 34 din 72 de țări și economii OCDE. În același clasament, România este pe locul 48 (sursa și detalii aici).

Foto: Facebook Lorenzo Fioramonti

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nu trebuie să facem educație și informare cu degetul ridicat: “Nu vă mai drogați”, pentru că nu are efect. Tinerii au nevoie de alternative de a petrece timpul în grup. Când vorbesc despre expunerea la vicii, părinții trebuie să îmbrace haina adolescentului – Cătălin Țone, expert antidrog

Cătălin Țone, expert antidrog, fost șef al Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) București, spune că informarea și educarea tinerilor privind drogurile și efectele acestora nu trebuie făcută cu…
Vezi articolul

FOTO Documente declasificate, la 36 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, privind modul în care au acționat autoritățile române imediat după explozia reactorului 4 / Discuțiile dintre Nicolae și Elena Ceaușescu și oficialii din guvern

Dacă inițial elementele radioactive din atmosferă au fost purtate de vânt mai mult în Ucraina, Belarus și Rusia, și mai puțin în Norvegia, Suedia, Finlanda, Polonia, Cehoslovacia și Germania, ulterior,…
Vezi articolul

Finanțare pentru tot anul școlar, nu doar până în decembrie, pentru Masa caldă în școli, propusă de mai mulți parlamentari USRPLUS: Sunt situații în care doar 1 leu din cei 10 alocați zilnic au mers efectiv către alimentele în sine

Finanțare pentru tot anul școlar, nu doar până în decembrie, în programul-pilot „Masa caldă în școli”, prevede unul dintre amendamentele depuse de mai mulți parlamentari USRPLUS la ordonanța de urgență…
Vezi articolul