Jocuri de drum lung pentru copiii care călătoresc cu părinţii în tren sau maşină. Numărătoarea inversă şi matematică simplă

1.579 de vizualizări
www.parentclub.scot
Drumurile lungi, cu maşina sau cu trenul, pot fi plictisitoare pentru copii. Specialiştii guvernului irlandez care au pus la punct portalul Parent Club dau câteva idei despre ce fel de jocuri ai putea juca, legate de numărătoare – înainte şi înapoi.

#1 Cântatul cântecelor de numărat. Fie că vorbim despre celebrul „Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen”, fie despre „numărătoarea”, „1,2 numără cu noi” sau chiar cântelece care numără invers, cum ar fi „10 degete la mână”.

#2 La fel, copilul poate fi atras într-un joc în care să numere maşinile roşii pe care le vede, de exemplu, sau pe cele galbene.

#3 Apoi cu rândul încercaţi să spuneţi cu voce tare numere la care adăugaţi 30 (de exeemplu: unul spune 12, următorul 42 şi tot aşa), în timp ce aruncaţi cu o minge de la unul la altul pe canapeaua din spate, ca şi cum aţi da leapşa. Apoi puteţi face provocarea şi mai interesantă spunând în sens invers, descrescător, în doar 2 secunde. Dacă nu aveţi minge sau nu vreţi să zboare obiecte periculoase prin maşină, puteţi bate din palme în timp ce număraţi.

#4 Puteţi inventa jocuri cu numere oriunde şi oricând. Gândiţi-vă la un număr între 0 şi 30 şi întrebaţi copilul la ce număr crede că vă gândiţi. Apoi îl puteţi ajuta spunând „mai mare” sau „mai mic”, sau „scade 5”, ori „adună 12”, dacă a ajuns la nivelul acela.

Voi ce jocuri interesante jucaţi pe drum? 


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sesiuni educaționale, evenimente interactive și expoziții de tehnologie pentru elevi, studenți și profesori la Poli International Fest, dedicat studiilor inginerești în limbi străine, în perioada 5-6 martie

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB) va organiza, în zilele de 5 și 6 martie, în campusul instituției de învățământ superior, prima ediție a evenimentului International Fest…
Vezi articolul

Greșeală elementară sau mână de ajutor? Pentru că a depus recursul în afara termenului legal, Ministerul Educației a pierdut definitiv procesul în care premierul Ciucă obținuse suspendarea analizei tezei sale de doctorat, suspectă de plagiat

Greșeală de proporții a Ministerului Educației într-unul dintre cele mai răsunătoare procese în care a fost implicată această instituție, în ultimii ani. Pe data de 19 ianuarie 2023, Înalta Curte…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David comentează afirmațiile vicepreședintelui american JD Vance privind „dovezile firave” în anularea alegerilor din România: într-o democrație încă tânără, „ceea ce este puțin (firav) pentru o democrație puternică ca SUA poate deveni mult (periculos) pentru noi!”

DIn perspectiva SUA, ca democrație puternică, „lucrurile stau așa cum a declarat vicepreședintele american” JD Vance, când acesta a invocat „dovezi firave” care ar fi stat la baza anulării alegerilor…
Vezi articolul

Medicul pediatru Irina Costache atrage atenția părinților cu privire la spray-urile din plante contra insectelor, a căror aplicare direct pe pielea expusă la soare poate duce la fitofotodermatită

Fitofotodermatita “este o reacție toxică a pielii care apare la contactul cu anumite plante”, după ce zona respectivă este expusă soarelui. Explicația vine de la medicul specialist pediatru Irina Costache,…
Vezi articolul

LISTA Disciplinelor legate de mediu din învățământul preuniversitar – proiect Strategia națională privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030

Strategia națională privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030 conține lista disciplinelor cu implicații pentru educația pentru mediu din învățământul preuniversitar, dar și cunoștințele, abilitățile și comportamentele…
Vezi articolul