Klaus Iohannis începe astăzi consultările cu premierul Cîțu și liderii coaliției de guvernare PNL-USR-UDMR, pentru implementarea proiectului său educațional “România Educată”

292 de vizualizări
Foto: gov.ro
Președintele Klaus Iohannis începe astăzi consultările politice pe marginea proiectului său România Educată, la 3 ani de când a lansat raportul oficial cu același nume și la 7 ani de când a început să lucreze la el. Astăzi, 5 iulie 2021, de la ora 17:00, liderul de la Cotroceni va avea o întrevedere cu liderii coaliției de guvernare, “în contextul finalizării dezbaterii publice” a proiectului, anunță administrația prezidențială.

Scopul consultărilor de săptămâna aceasta? Obținerea “unui consens social și politic” asupra principalelor “zone de reformă și linii de acțiune ale Proiectului ‘România Educată'”, care “să garanteze implementarea sa și asumarea transpartinică”.

Discuțiile lansate de președinte vin în contextul în care ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat în repetate rânduri că până în toamnă va veni cu o nouă Lege a Educației, realizată pe baza proiectului România Educată, pe care o va promova chiar anul acesta.

Consultările vor continua marți, de la ora 16:00, cu conducerea Parlamentului și cu membri ai Comisiilor de Învățământ din cele două camere, iar miercuri președintele va discuta “cu partenerii de dialog social din zona educației și cu reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale implicate în Proiectul „România Educată””.

Comunicatul integral al Administrației Prezidențiale:

“Președintele României, Klaus Iohannis, va avea, în perioada 5-7 iulie 2021, o serie de consultări cu mediul politic și cu partenerii sociali pe tema Proiectului „România Educată”, în contextul finalizării dezbaterii publice, potrivit Administrației Prezidențiale.

Calendarul consultărilor este următorul:

  • Luni, 5 iulie 2021, de la ora 17:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu liderii coaliției de guvernare;
  • Marți, 6 iulie 2021, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu conducerea Parlamentului și cu membri ai Comisiilor de Învățământ din cele două camere;
  • Miercuri, 7 iulie 2021, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu partenerii de dialog social din zona educației și cu reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale implicate în Proiectul „România Educată”.

În cadrul discuțiilor, vor fi prezentate principalele zone de reformă și linii de acțiune ale Proiectului „România Educată”, în vederea realizării unui consens social și politic, care să garanteze implementarea sa și asumarea transpartinică.”

Informații de background

Raportul oficial “România Educată” publicat de administrația prezidențială în decembrie 2018 este format din 3 documente, pe care le puteți descărca de mai jos:

Foto: gov.ro

Citește și:
2018: DOCUMENT Raportul România Educată a fost lansat public de președintele Klaus Iohannis: teze unice, BAC aplicat, salarizare diferențiată printre propuneri
2018: Klaus Iohannis: Proiectul România educată nu este programul meu electoral, nu este un proiect de lege


1 comment
  1. ”Romania Educata” este un slogan la fel cu ”Invatamantul prioritate nationala” din campaniile electorale.
    Un profesor nu isi poate pune viata pe tava in fata elevilor primind de la stat 3000 de lei (net)! Are familie, are si el rate. Banii acestia ajung pentru supravietuire, nu pentru munca dedicata! Comparati cu veniturile nete ale unei asistente din spital si veti vedea ca sunt la jumatate!
    In perioda interbelica profesorii erau printre cei mai bine platiti angajati ai statului. Acest lucru alaturi de dedicarea lor ii facea sa fie capi ai comunitatilor unde traiau. In prezent, situatia este deandoaselea. Nimeni nu mai respecta aceasta meserie, tinerii buni nici nu vor sa o ia in calcul drept varianta de profesie!
    Toamna anului trecut maririle salariale prinse in legislatie au fost amanate un an. Anul acesta, o noua amanare! Vreti o Romanie Educata creata de oameni pe care nu ii respectati? Imposibil!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Ciucă pasează la consiliile județene și Ministerul Educației problema transportului elevilor care nu poate fi decontat: Vor găsi o soluție până la sfârșitul lunii septembrie

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) și Ministerul Educației “vor găsi o soluție până la sfârșitul lunii septembrie”, spune premierul Nicolae Ciucă în privința transportului elevilor care, în…
Vezi articolul

Liceenii care nu participă la orele de Religie vor studia disciplina „Perspective globale“, din clasa a IX-a până într-a XII-a, la toate profilurile și specializările, cu excepția liceelor teologice, conform proiectului de planuri-cadru – surse

O nouă disciplină apare în planurile-cadru pentru liceu, document draft obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre materia „Perspective globale“, pe care toți elevii, indiferent de profil și specializare, cu excepția…
Vezi articolul