Klaus Iohannis începe astăzi consultările cu premierul Cîțu și liderii coaliției de guvernare PNL-USR-UDMR, pentru implementarea proiectului său educațional „România Educată”

297 de vizualizări
Foto: gov.ro
Președintele Klaus Iohannis începe astăzi consultările politice pe marginea proiectului său România Educată, la 3 ani de când a lansat raportul oficial cu același nume și la 7 ani de când a început să lucreze la el. Astăzi, 5 iulie 2021, de la ora 17:00, liderul de la Cotroceni va avea o întrevedere cu liderii coaliției de guvernare, „în contextul finalizării dezbaterii publice” a proiectului, anunță administrația prezidențială.

Scopul consultărilor de săptămâna aceasta? Obținerea „unui consens social și politic” asupra principalelor „zone de reformă și linii de acțiune ale Proiectului ‘România Educată'”, care „să garanteze implementarea sa și asumarea transpartinică”.

Discuțiile lansate de președinte vin în contextul în care ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat în repetate rânduri că până în toamnă va veni cu o nouă Lege a Educației, realizată pe baza proiectului România Educată, pe care o va promova chiar anul acesta.

Consultările vor continua marți, de la ora 16:00, cu conducerea Parlamentului și cu membri ai Comisiilor de Învățământ din cele două camere, iar miercuri președintele va discuta „cu partenerii de dialog social din zona educației și cu reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale implicate în Proiectul „România Educată””.

Comunicatul integral al Administrației Prezidențiale:

“Președintele României, Klaus Iohannis, va avea, în perioada 5-7 iulie 2021, o serie de consultări cu mediul politic și cu partenerii sociali pe tema Proiectului „România Educată”, în contextul finalizării dezbaterii publice, potrivit Administrației Prezidențiale.

Calendarul consultărilor este următorul:

  • Luni, 5 iulie 2021, de la ora 17:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu liderii coaliției de guvernare;
  • Marți, 6 iulie 2021, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu conducerea Parlamentului și cu membri ai Comisiilor de Învățământ din cele două camere;
  • Miercuri, 7 iulie 2021, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu partenerii de dialog social din zona educației și cu reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale implicate în Proiectul „România Educată”.

În cadrul discuțiilor, vor fi prezentate principalele zone de reformă și linii de acțiune ale Proiectului „România Educată”, în vederea realizării unui consens social și politic, care să garanteze implementarea sa și asumarea transpartinică.”

Informații de background

Raportul oficial “România Educată” publicat de administrația prezidențială în decembrie 2018 este format din 3 documente, pe care le puteți descărca de mai jos:

Foto: gov.ro

Citește și:
2018: DOCUMENT Raportul România Educată a fost lansat public de președintele Klaus Iohannis: teze unice, BAC aplicat, salarizare diferențiată printre propuneri
2018: Klaus Iohannis: Proiectul România educată nu este programul meu electoral, nu este un proiect de lege


1 comment
  1. ”Romania Educata” este un slogan la fel cu ”Invatamantul prioritate nationala” din campaniile electorale.
    Un profesor nu isi poate pune viata pe tava in fata elevilor primind de la stat 3000 de lei (net)! Are familie, are si el rate. Banii acestia ajung pentru supravietuire, nu pentru munca dedicata! Comparati cu veniturile nete ale unei asistente din spital si veti vedea ca sunt la jumatate!
    In perioda interbelica profesorii erau printre cei mai bine platiti angajati ai statului. Acest lucru alaturi de dedicarea lor ii facea sa fie capi ai comunitatilor unde traiau. In prezent, situatia este deandoaselea. Nimeni nu mai respecta aceasta meserie, tinerii buni nici nu vor sa o ia in calcul drept varianta de profesie!
    Toamna anului trecut maririle salariale prinse in legislatie au fost amanate un an. Anul acesta, o noua amanare! Vreti o Romanie Educata creata de oameni pe care nu ii respectati? Imposibil!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Plângere penală împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, depusă de Liga Studenților Iași “pentru presiunile exercitate asupra universităților pentru revenirea intempestivă la activitatea didactică în format fizic“

Liga Studenților (LS IAȘI) anunță că depus o plângere penală la DNA – structura centrală împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, pentru presiunile…
Vezi articolul

Evaluare Națională 2025. Profesorul de Matematică Ovidiu Șontea: Elevii nu trebuie să intre în panică. Dacă cumva sunt două exerciții la rând care nu le-au ieșit, nu e o problemă. Mergem mai departe

Ovidiu Șontea, profesor de Matematică la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București, a oferit, pentru TVR Info, câteva sfaturi pentru elevii care vor susține proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naționale de…
Vezi articolul

După mai multe controale SRI la Ministerul Educației, instituția decide desecretizarea documentelor clasificate din 1972 până în 2002 / Ce categorii de informații conțin documentele secrete

Ministerul Educației propune, printr-un proiect de hotărâre de Guvern publicat în transparență decizională, declasificarea documentelor emise înainte de 2002. Aceste documente au fost emise fie de către Ministerul Educației, fie…
Vezi articolul

VIDEO Maia Sandu, președinta Republicii Moldova: Profesorul se impune prin cunoștințe, printr-un comportament profesionist, printr-o atitudine echilibrată și deschisă față de copii, îi încurajează să învețe și să nu le fie frică de încercări și experimente

Președinta Republicii Moldova le-a vorbit profesorilor din țara sa despre schimbările pe care urmează să le aibă în sistemul de învățământ, despre cum ei vor fi cei care le vor…
Vezi articolul