La Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cinci facultăți din 15 vor avea activități doar față în față, unele vor face online până la limitele maxime admise, la studiile de licență

18.886 de vizualizări
UAIC Iași / Foto: Facebook.com – Tudorel Toader
Cinci dintre cele 15 facultăți ale Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu profile deopotrivă teoretice și aplicate, au optat să facă exclusiv față în față activitățile de curs, de seminar și de laborator în noul an universitar, pe când altele au optat să facă online activitățile de curs sau seminar până la limitele maxim admise, potrivit datelor furnizate Edupedu.ro de către universitate.

Astfel, Facultățile de Biologie, Chimie, Drept, Economie și Administrarea Afacerilor, respectiv Educație Fizică și Sport vor avea 0% activități online, la ciclul de licență.

La polul opus este Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, unde ponderea maximă a activităților online este de 50% pentru cursuri și 25% pentru seminar și laborator/lucrări practice. 50% dintre cursuri se pot desfășura online și la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, dar acolo toate activitățile practice și aproape toate seminariile vor fi față în față.

O situație notabilă este cea a Facultății de Teologie Ortodoxă. La aceasta, potrivit datelor furnizate de UAIC, toate activitățile de curs și seminar vor fi față în față, dar cele de laborator/lucrări practice vor fi 10% online.

Ponderea maximă a orelor de activități didactice online sincrone din total ore la UAIC – studii de licență, pentru anul universitar 2022/2023:

Facultatea de Biologie

  • Curs: 0%
  • Seminar: 0%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Chimie

  • Curs: 0%
  • Seminar: 0%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Drept

  • Curs: 0%
  • Seminar: 0%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

  • Curs: 0%
  • Seminar: 0%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Educație Fizică și Sport (Iași)

  • Curs: 0%
  • Seminar: 0%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Educație Fizică și Sport (Extensiunea din Chișinău)

  • Curs: 25%
  • Seminar: 15%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

  • Curs: 50%
  • Seminar: 25%
  • Laborator/lucrări practice: 25%

Facultatea de Fizică

  • Curs: 30%
  • Seminar: 15%
  • Laborator/lucrări practice: 10%

Facultatea de Geografie și Geologie

  • Curs: 15%
  • Seminar: 15%
  • Laborator/lucrări practice: 15%

Facultatea de Informatică

  • Curs: 40%
  • Seminar: 25%
  • Laborator/lucrări practice: 25%

Facultatea de Istorie

  • Curs: 15%
  • Seminar: 15%
  • Laborator/lucrări practice: 15%

Facultatea de Litere

  • Curs: 35%
  • Seminar: 25%
  • Laborator/lucrări practice: 25%

Facultatea de Matematică

  • Curs: 0%
  • Seminar: 0%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

  • Curs: 50%
  • Seminar: 16,66%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Teologie Ortodoxă

  • Curs: 0%
  • Seminar: 0%
  • Laborator/lucrări practice: 10%

Facultatea de Teologie Romano-Catolică

  • Curs: 40%
  • Seminar: 20%
  • Laborator/lucrări practice: 20%

În august, agenția care asigură standardele în învățământul superior, ARACIS, a aprobat standardele pentru predarea online în universități. În acest sens, instituția a stabilit că, la ciclul de licență, până la 50% din cursuri și 25% din activitățile practice pot fi online; la master și studii doctorale – maxim 60% online pentru activități de învățare-predare, maxim 35% pentru activități practice și cercetare.

Mai multe universități au anunțat, la rândul lor, fie la nivel general, fie detaliat, cum vor desfășura activitățile în noul an. Între altele, Universitatea din București a decis, săptămâna aceasta, că activitățile online, la nivel de licență, nu trebuie să depășească 25% din totalul activităților. La Iași, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” a anunțat că activitățile vor fi integral față în față, la nivel de licență.

Citește și:
Standardele pentru predarea online în universități au fost publicate: camere video deschise pe toată durata activităților online, interactivitate în predare, ponderi maxime de 50-65% pentru online
Universitatea din București: Activitățile online nu trebuie să depășească 25% din totalul unui program de studiu, la nivel de licență, în anul universitar 2022-2023
Noul an universitar la ASE, doar în campus: “Mesajul nostru este că învățarea se face doar în amfiteatru și în sala de seminarii”
Activități integral față în față la licență, parțial online la masterat și doctorat în noul an universitar, a decis Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași

2 comments
  1. Impunerea de catre ARACIS (desi exista constitutionala autonomie universitara!) a cerintei ca la masterat si doctorat in universitati sa fie acceptate ONLINE max.65% cursuri si max.35% aplicatii (restul trebuind sa fie musai OFFLINE / FATA IN FATA !) nu are nicio baza logica, tehnica si chiar educationala, anuland din condei toate avantajele (inca ignorate/ neconstientizate dar deja diabolizate la noi din multiple motive atehnice).
    Aici puteti gasi multe argumente in favoarea invatamantului ONLINE prin care se pot contracara declaratiile aberante ale ministrului educatiei SC conform carora acest invatamant ar fi fost “in toata lumea catastrofal”…..
    https://edsource.org/2022/stop-resisting-professors-and-embrace-online-teaching/668258.
    Pana si obligatia ca studentii sa deschida videocamerele permanent nu poate fi aplicata atat timp cat participarea acestora la cursuri este facultativa si nici profesorii, nici alte persoane din universitati nu-i pot obliga pe studenti sa participe la cursuri si sa mai si deschida videocamerele!!!
    Iar obligatia ca profesorii sa predea online din spatiile universitare (si nu de acasa!) este de rasu-plansu, atunci cand si acolo unde computerele si conexiunile la retelele de comunicare electronica nu exista si nu pot exista in fiecare sala de curs sau aplicatii, sunt prost intretinute si nu functioneaza continuu/ corect si/sau sala este goala caci studentii cunosc mai bine decat decidentii ARACIS avantajele invatamantului online, ramanand acasa (sau la angajatori – caci marea majoritate a masteranzilor si doctoranzilor sunt si angajati)….
    Asa se intampla atunci cand standardele ARACIS sunt (de 17 ani!) stabilite din birouri/ burta si nu tin cont de cerintele LEGITIME ale beneficiarilor directi si indirecti ai educatiei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PROIECT Ministerul Educației modifică metodologia pentru mobilitatea profesorilor, cu o lună înainte de proba scrisă a concursului de Titularizare 2023: Repartizarea candidaților pe posturi se face în ordinea descrescătoare a notelor de la proba scrisă / Cine susține probele practice cu „admis” sau „respins”

Metodologia-cadru de mobilitate a cadrelor didactice este modificată de Ministerul Educației, cu o lună până la proba scrisă a concursului de Titularizare 2023, potrivit unui proiect de proiect de ordin,…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu reacționează la avertismentul lansat de Mircea Miclea, pe tema securității datelor din portofoliul educațional al elevilor: Ministerul Educației coordonează și în prezent funcționarea optimă a Sistemului Integrat de Management al Școlarității / SIMS este de fapt programul catalogul electronic, de 42 de milioane de euro, semnat în 2019 și blocat până acum, a cărui resuscitare ar trebui făcută de STS și ADR

Ministrul Educației reacționează la avertismentul lui Mircea Miclea care a spus, într-o analiză pentru Edupedu.ro asupra noilor proiecte de legi ale învățământului că „este neclar cine gestionează portofoliul personal educațional…
Vezi articolul