Liceele care nu au avut niciun absolvent de bacalaureat în prima sesiune pot din nou să înființeze clase de a IX-a, dacă au avut măcar un absolvent de Bac în toamnă

4.722 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Liceele sau colegiile care nu au avut niciun absolvent de bacalaureat în prima sesiune a examenului național, cea din iunie-iulie 2020, pot din nou să înființeze clase de a IX-a dacă au avut măcar un absolvent de Bac în toamnă. Asta prevede metodologia pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar viitor, publicată în Monitorul Oficial.

Ordinul de ministru nr. 5.599, publicat în Monitorul Oficial de marți, 29 septembrie, schimbă condițiile în care liceele pot organiza clase de început de ciclu. Anul trecut fusese introdusă în premieră condiția prin care, la fundamentarea cifrei de școlarizare, dacă un liceu sau colegiu nu avea niciun absolvent de bacalaureat în sesiunea din vară nu mai putea înființa clasa a IX-a în anul școlar următor. Astfel, în acest an școlar au fost 43 de licee care nu au putut să facă admitere în clasa a IX-a.

Regula se schimbă, de anul școlar următor liceele fără absolvenți de Bac în sesiunea de vară pot înființa clase dacă au măcar un absolvent de Bac în sesiunea de toamnă.

Prevederea veche: „Propunerile privind cifra de şcolarizare pentru clasa a IX-a cu frecvenţă zi învăţământ liceal, pe nivelul/filiera/profilul/specializarea/calificarea profesională/programul de studii, pentru care s-a obţinut prin ordin de ministru autorizarea de funcţionare provizorie/acreditarea, se vor face numai de către unităţile de învăţământ în care, în sesiunea iunie – iulie 2019 a examenului de bacalaureat, nu s-a înregistrat procent de promovabilitate de 0% sau în care acest examen a fost promovat de cel puţin un absolvent.

Prevederea nouă: „Propunerile privind cifra de școlarizare pentru clasa a IX-a, cu frecvență, zi, învățământ liceal, pe nivelul/filiera/profilul/specializarea/calificarea profesională/ programul de studii, pentru care s-a obținut prin ordin al ministrului autorizarea de funcționare provizorie/acreditarea, se vor face numai de către unitățile de învățământ în care, în sesiunile cumulate din anul 2020 ale examenului de bacalaureat, nu s-a înregistrat procent de promovabilitate de 0% sau în care acest examen a fost promovat de cel puțin un absolvent„.

În anul școlar anterior au avut loc două sesiuni „normale” de bacalaureat și una „specială”, pentru candidații care în prima sesiune au avut febră sau nu au putut participa pentru că erau izolați/carantinați la domiciliu.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. 


2 comments
  1. Transformati aceste „Licee” in Scoli profesionale (de meserii). E nevoie de instalatori, zidari, electricieni… Nu de absolventi cu 5 la BAC, eventual capabili doar sa culeaga sparanghelul prin Germania si sa fie apoi trimisi acasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educația gratuită, evaluarea obiectivă și corectă, cu posibilitatea de a contesta nota de la teste – prevederi din noua Lege a învățământului preuniversitar / Elevii au obligația de a avea o ținută vestimentară decentă

Educația gratuită, libertatea de expresie, tratamentul nediscriminatoriu, evaluarea obiectivă și corectă, cu posibilitatea contestării rezultatelor evaluării lucrărilor scrise, și informarea cu privire la notele acordate, înaintea consemnării acestora, sunt câteva…
Vezi articolul

Copiii noștri nu sunt medii de admitere, sunt oameni în formare – Corina Stoicescu, membru fondator Liceul Teoretic Școala Mea, într-o expunere despre Evaluarea Națională, elitism și ce înseamnă cu adevărat o educație bună (P)

Într-o societate care își măsoară educația în medii de admitere și scoruri între 9,50 și 10, puțini lideri școlari aleg să vorbească despre ce pierdem cu adevărat: copilul. Gândirea critică.…
Vezi articolul

Societatea de Științe Matematice și cea de Informatică cer Ministerului Educației să le acorde mai multă autonomie în organizarea olimpiadelor școlare și propun ca elevii să participe la probele de baraj în funcție de vârstă, nu de clasă

Societatea de Științe Matematice din România (SSMR) și Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI) au transmis Ministerului Educației și Cercetării (MEC) un set amplu de propuneri de modificare…
Vezi articolul