Liceele teologice funcționează după regulile aplicabile și celorlalte licee, dar cu un cuvânt substanțial de spus, pe toate palierele, pentru cultele religioase – Noul Regulament pentru învățământul liceal vocațional teologic

471 de vizualizări
Foto: © Pathathai Chungyam | Dreamstime.com
Prevederile Legii învățământului preuniversitar din 2023 și ale Regulamentului privind organizarea și funcționarea școlilor ROFUIP sunt stabilite ca referință și pentru noul Regulament de organizare și funcționare a învățământului liceal vocațional teologic, adoptat de Ministerul Educației pe 28 ianuarie și publicat pe 3 februarie Monitorul Oficial. Dar, pe lângă aceste reguli, ce aliniază aceste unități de învățământ unui cadru unitar de organizare și funcționare, liceelor teologice li se aplică o serie de reguli suplimentare, în care cultele religioase au un cuvânt substanțial de spus.

Potrivit noului regulament, instituit pentru a ține cont de prevederile Legii învățământului preuniversitar 198/2023, liceele de profil teologic respectă prevederile Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a școlilor – ROFUIP, adoptat anul trecut. Ar, pe lângă acestea, sunt introduse o serie de prevederi suplimentare, ce depind în general de cultele religioase.

  • Unitățile vocaționale teologice – seminare/colegii/licee vocaționale – se stabilesc de către inspectorate, dar la propunerea cultelor recunoscute de stat (Art. 3). 
  • În aceste unități se predau disciplinele stabilite prin planurile-cadru elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării, dar în colaborare cu cultele religioase recunoscute de stat (Art. 5) – vezi proiectul planurilor-cadru pentru profil teologic – liceu.
  • Cifra de școlarizare pentru clasa a IX-a se aprobă de inspectoratele-școlare, dar este propusă de către centrele eparhiale (Art. 6). 
  • Încadrarea personalului didactic de predare se realizează conform reglementărilor legale, dar „cu avizul cultului”, care se comunică în scris solicitantului și trebuie motivat.
  • Structura examenului de certificare a competențelor absolventului se stabilește prin ordin al ministrului educației, „după consultarea cultelor religioase”.
  • Consiliile de administrație trebuie să includă 2 membri desemnați de cultul respectiv
  • Numirea directorului / directorului-adjunct se face cu avizul cultului religios.
  • Reprezentanții cultelor pot participa la inspecțiile școlare

Regulamentul prevede că unitățile de învățământ liceal teologic pot organiza și școlariza și elevi în afara profilului teologic, cu respectarea filierei asumate, conform prevederilor Legii 198/2023.

Iar noile norme prevăd că admiterea se realizează în urma unei selecții prin:

  1. „probe de aptitudini, pentru admitere la liceu, conform metodologiei privind admiterea în învățământul liceal vocațional teologic;
  2. examene de diferență, în cazul transferului elevilor ce provin din alte unități de învățământ și de la alte filiere și profiluri, conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar elaborat de Ministerul Educației și Cercetării. Disciplinele/Modulele la care se susțin examene de diferență se stabilesc prin compararea celor două planuri-cadru. Modalitățile de susținere a acestor diferențe se stabilesc de către consiliul de administrație al unității de învățământ, la propunerea membrilor comisiei pentru curriculum.”

Conform legii, regulamentul prevede că elevii de la liceele teologice care nu obțin media de minim 8 la purtare nu mai pot continua studiile la acest profil și sunt transferați la alte filiere: 

  • „Art. 19. — Elevii din învățământul liceal vocațional teologic care nu obțin la sfârșitul anului școlar media de minimum 8,00 (opt) la purtare nu mai pot continua studiile la acest profil și sunt transferați în anul școlar următor la alte filiere/profiluri/ specializări din cadrul aceleiași unități de învățământ sau din cadrul altor unități de învățământ, cu respectarea legislației în vigoare, conform prevederilor Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.”
Regulamentul de organizare și funcționare a învățământului liceal vocațional teologic:
Citește și:
PROIECT Planurile-cadru liceu pentru vocațional, teologic 2025

Foto: © Pathathai Chungyam | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Situația de la Școala Gimnazială nr. 51 din București, unde zeci de părinți au stat la coadă joi noaptea pentru a-și înscrie copilul la programul Școală după școală: Sunt 168 de locuri aprobate de ISMB. “Vineri la ora 12, erau pe listă peste 180 de copii în așteptare”, spune un părinte / Înscrierile se fac și luni

Peste o sută de părinți ai elevilor înscriși la școala Gimnazială numărul 51 din Capitală, din sectorul 2, au stat de coadă în fața unității de învățământ, de joi noapte,…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion le-a spus profesorilor de sport că la liceu sunt luate în calcul mai multe ore de educație fizică: Sunteți cel puțin la fel de importanți ca orice altă disciplină / Campioana olimpică la spadă, Ana Maria Brânză: Voi ține minte acest lucru

Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion dă de înțeles că în noile planuri-cadru pentru liceu ar putea fi mai multe ore de sport, decât în prezent, adică o…
Vezi articolul

Vom solicita Ministerului Mediului introducerea obligativității măsurării radonului în școli, în ghidul de finanțare pus în dezbatere, anunță Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare. Radonul este cancerigen, fiind a doua cauză de cancer pulmonar după fumat

“Vom transmite Ministerului Mediului observații privind introducerea obligativității măsurării radonului” în școli, în ghidul de finanțare pus în dezbatere, susține Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, CNCAN, într-un răspuns la…
Vezi articolul