Liderul sindical Marius Nistor: “În momentul de față vorbim de amânarea examenelor” / “Rugăm copiii și părinții să ne înțeleagă și să fie alături de noi”

27.472 de vizualizări
Foto: © Chonlawut Brahmasakha | Dreamstime.com
“În momentul de față vorbim de amânarea examenelor” în contextul grevei prelungite din educație și “rugăm copiii și părinții să ne înțeleagă și să fie alături de noi”, a spus luni, la Digi 24, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație.

Acesta a apreciat, totodată, că reprezentanții guvernului “nu și-au imaginat că se poate ajunge aici, nu s-au gândit că poate să existe atâta unitate și solidaritate” și a apreciat că aceștia nu înțeleg că profesorii nu pot “accepta niște firimituri sub formă de vouchere sau carduri”.

Marius Nistor la Digi 24, despre posibilitatea amânării examenelor în contextul protestelor profesorilor: 

  • “A fost o pandemie și, spre deosebire de alte state care au anulat toate examenele, în România au fost susținute. În momentul de față vorbim de amânarea examenelor, pentru că suntem în această acțiune de protest fără precedent și rugăm copiii și părinții să ne înțeleagă și să fie alături de noi”.

Marius Nistor, întrebat cum au decurs până acum discuțiile cu reprezentanții statului:

“Și-au dat seama cam care este amploarea nemulțumirilor la nivel național în sistemul de învățământ preuniversitar. Cred că nu și-au imaginat că se poate ajunge aici, nu s-au gândit că poate să existe atâta unitate și solidaritate, că putem fi susținut de părinți, elevi și nu numai, dar parcă au vrut să testeze, să vadă dacă tot ceea ce se întâmplă în momentul de față e este posibil. Cel puțin așa au început primele discuții cu ei. 

Din păcate, nu înțeleg nici sensibilitățile care există în sistem, nici faptul că această categorie socio-profesională are orgoliul ei, demnitatea ei și nu poate accepta niște firimituri sub formă de vouchere sau carduri, atâta vreme cât constată că statul român n-a avut niciun fel de reținere atunci când a fost vorba de creșteri salariale în cu totul și cu totul alte domenii. 

Nu avem nimic cu nimeni, dar, pe de altă parte, oamenii văd și pot să filtreze toate informațiile care apar și categoric să ia niște decizii în cunoștință de cauză. Și vă dau un singur exemplu, faimoasa anexă 8, în care ni se spune cu că Guvernul, în mărinimia lui, a rezolvat problema personalului nedidactic, în sensul în care ni s-a acordat ultima tranșă de creștere salarială pe legea 153. Ceea ce nu spune Guvernul este că pe lângă salariații personal nedidactic ai unităților în învățământ, care primesc o creștere de 9% echivalentul la aproximativ 110-120 lei, sunt multe alte categorii de funcționari publici, personal contractual, oameni care lucrează în ministere, pe lângă autoritățile locale, care au salarii nu de 1900 sau 2.000 lei, ci salarii de zeci de milioane și care vor fi și ei beneficiarii aceleiași creșteri salariale puse în aplicare prin pe legea 153. 

Deci este o mică diferență între cei care lucrează în sistemul de învățământ și ceilalți care vor beneficia de pe urmă acestei acțiuni declanșate de noi și atunci este clar că va exista o doză foarte mare de nemulțumire.”

Foto: © Chonlawut Brahmasakha | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev sădescarce imagini de calitate cu 50% discount.


74 comments
  1. Mai multe puncte:
    1. Nu exista an scolar fara clase terminale, deci oricand ar fi facuta greva exista 2 generatii ( cls 8 si a 12 a) mai afectate decat restul elevilor – s-a intamplat sa fie generatiile de anul acesta.
    2. Un elev are la clasa intre 10-14 profesori diferiti;
    – daca sunt note mici/ probleme la 1-2 materii atunci problema este fie la profesorii respectivi fie copilul nu are nicio inclinatie naturala spre domeniul respectiv ( mai ales daca sunt din aceleasi arii curriculare- si ar trebui sa fie un indiciu pt parinte spre ce domenii sa-si ghideze copilul mai departe)
    – daca elevul are probleme/ note mici la majoritatea materiilor atunci problema este la “materialul clientului” – capacitate de invatare / concentrare, atentia/ interesul parintilor in viata copilului – deci schimbarea profesorilor de la clasa, meditatii nu ar schimba nimic – trebuiesc cautate alte solutii.
    3. “Uscături” sunt peste tot, in toate domeniile, in toate țările, deci o generalizare de tipul ” profesorii/medicii/politiştii nu isi fac treaba” nu face altceva decat sa va sublinieze extremismul si sa va submineze argumentele. ( exceptie fac poate politicienii- dovezi empirice indica faptul ca nu lucreaza pentru binele poporului).

  2. va rugam sa nu mai spuneți ca noi părinții și copii suntem pentru greva . Este greva voastră și atât.. Aveți drepturi ca orice om…Dar noi suntem cei care ne chinuim cu copii de 3-7 ani pe la munca ,prin medicale ,prin concedii fără plata ca să puteți voi sa va cereți drepturile .Va dorim succes dar nu mai aduceți discuția pespre noi va rugam

  3. Pentru Anca Ilie:v-am spus ce s-a întâmplat când un părinte s-a plâns, vad ca nu vreți sa vedeți acest aspect sau îl ignorați,”razbunarea”cqdrului didactic pe copil…….am în plan,pentru a nu suferi și alții, de a face sesizare la Inspectoratul școlar, dar după ce termina copilul meu pentru ca nu vreau sa îl pierd pentru toanele unui asa zis “profesor”.Nu am nimic cu dvs ,dar nu ii mai luați în brate pe toți ca nu e cazul……am respect și stima pentru absolut toți profesorii care își fac treaba dar,iertati-mi indeazneala ca afirm ,în majoritatea cazurilor dacă nu s-ar face meditații, cu ce se preda la clasa ar ajunge analfabeți……în primul rand din clasa trebuie lecția învățată….cine știe sa fie pedagog….cine nu,sta pe șantaj….eu ma opresc aici pentru ca e un război inutil de replici….din câte citesc majoritatea sunt împotriva grevei la acest moment…..încă o data,sănătate ……!

  4. Pentru Anca Ilie…..nu stiu unde ați citit ca eu îmi învăț copilul sa dea mita și sa fie las……ați citit exact ce ochii dvs erau pregătiți sa vadă….vorba aceea “mulți vad,putini pricep”…..”.a lăsa în jos capul,a pleca” nu înseamnă a da mită și a fi las……dar chiar și asa,sub nici o forma nu îl învăț ce ii învățați dvs pe copii:șantaj și manipulare…….respectul se câștigă,nu se impune!Sănătate va doresc !

    1. D-le, d-nă. Ați spus că trimiteți copilul la meditații pentru că directoarea școlii nu-și face orele. V-am întrebat dacă ați luat vreo măsură – ați mers (singur sau împreună cu părinții celorlalți elevi afectați) la școală, la inspectorat, la minister, ORIUNDE, ca să vă faceți dreptate. Până la urmă, dacă e adevărat, cineva nu face ore și vă obligă să cheltuiți niște bani aiurea.

      Îmi spuneți că nu vreți să vă puneți rău cu directoarea, că e copilul stresat dacă vă plângeți, că mai bine plătiți (NEfiscalizat) meditații cu cineva care se pricepe (în același timp în care vă plângeți că profesorii fac meditații nefiscalizate). V-am arătat că dați un RĂU EXEMPLU propriului copil, învățându-l că e bine să ții capul jos și să nu faci valuri, ca să-i fie bine și de asemenea, că e foarte în regulă să susții practici corupte, din nou, DOAR ca să-i fie bine.

      Vă doare că v-am lăsat să alegeți între curajul de a face ce trebuie și lașitatea de a face compromisuri imorale exact în domeniul de care vă plângeți în atâtea comentarii. Se vede că vi se pare că v-am numit laș – v-ați ales singur adjectivul corect.

      Nu meritați respect pentru modul în care acționați. Repetați clișee, dar nu le puteți recunoaște conținutul, sunt doar niște ”ziceri” pt dvs. Dar cereți perfecțiune de la toți ceilalți. Sper să vă dați seama unde greșiți, la un moment dat. Speranța moare ultima, nu-i așa?

  5. Nu ați înțeles nimic….păcat de meseria aleasa…..cred ca sunteți o persoana care calcă pe cadavre pentru a-si atinge scopul…..prefer sa îmi învăț copilul sa “plece capul pt a nu fi taiat” decât sa îl învăț ca dvs cum sa manipuleze,sa șantajeze și sa obțină profit pe spinarea altora………

    1. Nu mă cunoști, nu te cunosc. Ține-ți judecățile de valoare pentru tine, când te uiți în oglindă. Dacă-ți înveți copilul să fie laș și să dea mită, nu te mai plânge că alții nu reușesc să-l dezvețe de apucăturile astea de țară bananieră. Vrei învățământ de calitate? Fii partener educațional, nu corupător pentru cauzele care-ți pică ție bine.

      Dacă vrei învățământ de calitate doar la nivel declarativ, să-ți fie de bine. De oameni ca tine suntem sătui.

  6. Aveți perfecta dreptate……ce fac ei se numește șantaj și manipulare….mai sunt și alți bugetari cu salarii mici dar nu boicotează cum fac domnii profesori…..ne acuza ca nu ne educam copiii dar ei asta le arata:cum sa manipuleze și sa câștige pe spinarea altora!

  7. Domnule Marian Nistor, am și eu o întrebare: dacă spuneți că a fost și o pandemie și s-a făcut școală online (adică mai deloc) DE CE ATI ADĂUGAT SUBIECTE NOI PE ULTIMA SUTĂ DE METRI ? Acești copii au prins pandemia în clasele 6-7 și 10-11,cele mai importante .Chiar vreți să îi terminați de tot?

    1. Ai impresia că NISTOR introduce și scoate conținuturi din programa de examen?!

      Oameni buni, voi mai deschideți câte o carte din când în când, mai citiți ceva în afară de FB?

      Ministerul Educației are un grup de experți care stabilesc conținuturile, subiectele, procedurile de examen. Ministerul Educației e condus de un politician – acum e Deca, au fost alți 30+ miniștri. Niciunul dintre ei nu a fost Nistor.

      1. Da, e adevărat, dar ar putea protestatarii să facă grevă și pentru astfel de chestiuni, nu numai pentru bani.

        1. Cu tot respectul pentru nemultumirile profesorilor doresc sa imi fac cunoscuta nemultumirea fata de modul in care s-a organizat greva, adica folosind copiii ca moneda de schimb! Aveti idee cat de mult rau faceti copiilor care s-au pregatit atat sa sustina examenele? Aveti idee despre faptul ca oricum erau la capatul puterilor si ca acum, in lipsa de predictibilitate ii aruncati intr-o deznadejde cumplita? Aveti idee sau nici macar nu va pasa?

  8. Cât timp va sunt în joc emotiile copiilor care au de susținut examene, viitorul celor care o data cu amânarea examenelor poate nu se vor mai putea înscrie în facultățile din alte tari și nu în ultimul rand vacanta lor, implicit concediul nostru, la care poate trebuie sa renunțăm deși am plătit, nu susțin deloc greva profesorilor. Nu trebuie sa câștigi ceva pe spatele altora.

  9. Stimata doamnă, dacă “lasitate” înseamnă a-ti menaja copilul sa nu ajungă sa facă terapie pt ca este apostrofat,pt ca profesorul atât știe….sa se răzbune pe copil pentru neputința lui de a-si face meseria ,atunci da,prefer sa fiu lasă și nu parsiva cum sunt cei care fac greva azi prin șantaj pe spinarea copiilor….sunt și alți bugetari cu salarii mici dar nu au “material didactic” cu care sa șantajeze…….după cum spuneați dvs anterior …”alegeți dvs!”

    1. Ce o învățați pe fiica dvs prin exemplul personal?? Și ne cereți nouă să facem imposibilul…

      Aveți un dublu standard fenomenal. Dar din toate comentariile pe care le-ați lăsat pe aici se vede de departe asta, nu mă uimește răspunsul dvs. ”Capul ce se pleacă sabia nu-l taie”, știm și noi înțelepciunea ”omului nou”, care aplică altora ce ar VREA EL, dar pentru sine are alte valori, care se rezumă simplu la ”mie să-mi fie bine, ceilalți pot să crape”.

      Încheiem aici discuția, vedeți-vă de interesele proprii, ne vom vedea și noi de ale noastre.

      1. Dacă aș avea copil în an terminal, v-aș da în judecată! Chiar ar fi de dorit să se întâmple acest lucru! Vă faceți mendrele pe spatele copiilor și pe banii părinților, printr-un șantaj ordinar! Tare ați decăzut!

        1. Hai mai lasă-mă cu astea. Dreptul la grevă e garantat. Nu-ți convine, din păcate, n-ai ce face. Încearcă să dai în judecată pe cine vrei tu. Chiar te rog. Să vedem ce se întâmplă.

          Mendre?! Omule/femeie. Ai idee cum se declanșează un conflict de muncă? Ai idee cât de greu ajungi la așa ceva, în special după 18 ANI în care ni s-au promis soarele și luna de pe cer și am primit praful de pe tobă? Tu-ți vezi de interesele proprii, la fel și noi, că pe tine SIGUR nu te interesează și nu te-au interesat vreodată problemele din învățământ.

          1. Omule?! Femeie?! Asta îți arată gradul de dispreț pentru cei din jur. Și, din fericire, știu și cum se declanșează un conflict de muncă, știu și cum e cu acțiunea în instanță. Cât despre interesul meu vis-a-vis de breasla din care faci parte, este egal cu al vostru față de copii!

  10. E sindicatul. Ăștia nu fac nimic.. Ei vor sa le mărească pt ca asa își cresc și ei încasările de la fraierii care cică i “reprezinta”..

  11. Sa va creasca salariile cat doriti domnule Nistor si nu am nimic impotriva acestui lucru dar nu cred ca este moral ca actiunile d-voastra sunt facute pe spatele elevilor si a parintilor. Cereti sprijin si intelegere din partea lor dar nu cred ca va doare prea tare capul de emotiile acestor copii si parinti si de nelinistea lor privind examenele, voi doar transmiteti ca este vina guvernului si atat. Iar ca final va transmit domnule Nistor ca si eu sunt bugetar si nu am ajuns ca d-voastra la maximul grilei, sunt la vreo 75% dar daca nu vor astia sa mareasca nu am material de santaj ca sindicatele din invatamant, adica elevii si examenele si daca nu am ce face accept situatia asa cum este si sper ca actiunile d-voastra sa va aduca macar ceea ce vreti si sa nu ramana doar o actiune care afecteaza direct elevii

  12. Poate nu ați citit când am scris ca de atunci sunt repercursiuni adipoase acelui copil….ca unii profesori asa stiu,sa se razbune ….și încă o data,ma repet:v-ati ales o meserie,asumati-va….tot respectul pentru cei dedicați profesiei….dar restul….sa ma ierte Dumnezeu….cat despre dna de la meditație sa știți ca cine face cu dumneaei la clasă nu are nevoie de meditație…..dar câți sunt ca dumneaei???

  13. Acceptati sau nu…. domnul Nistor isi joaca cartea “pe spatele” vostru, al celor care stati in spatele catedrei.
    Despre profesorii care iau sub 5 la examene…. nimeni nimic. Despre posturile ocupate cu ajutorul “pilelelor” sau a spagii…. nimeni nimic. Despre mizeria din scoli…. nimeni nimic. Despre profesorii care refuza sa “iasa” la pensie si implicit sa lase generatia tanara sa ocupe un post, aici, in tara….. nimeni, nimic.
    Probabil o sa primiti mai multi bani, dar “curatenia” in randul profesorilor cand se va face?

    1. Hotărâți-vă ce vreți. Să plece la pensie cei cu experiență (nu pleacă pentru că au salariile jalnice pentru anii lor de muncă iar pensia va fi și mai mică, iar din învățământ nu pleacă nimeni sănătos tun, ca din politică). Sau să vină la catedră profesorii slab pregătiți (pe 2700 lei ca salariu de început SIGUR nu participă la concurs șeful de promoție). Eventual, prin sate la capăt de lume să vină inclusiv cei cu note sub 5, numai să aibă cine preda disciplina respectivă (dacă aveți impresia că subiectele de la CNU au cea mai mică legătură cu ce se predă la școală, vă înșelați amarnic.)

      Aveți dovezi despre posturi pe sistem PCR? DNA de-abia așteaptă. Demonstrați spirit civic și turnați-i pe nenorociți. Noi vă vom mulțumi.

    2. Cei cu note sub 5 nu au posturi. Aceia sunt angajați rareori, acolo unde nu ocupă nimeni orele respective! Profesorii participă mereu la igienizarea școlilor și se roagă de părinții elevilor, care ii ajută de fiecare dată. Există destui părinți care înțeleg și nu ne lasă la nevoie. Cei cu vârsta de pensionare au drept de prelungire prin lege. Nu ies din cauza pensiei foarte mici! Colegii aflați în pragul pensionării ne susțin! Generația tânără vrea din start post la școli cu renume, să meargă la țară pentru că pe acolo mai găsesc posturi. Cunosc destui tineri, foști elevi care au facultate și modulul pedagogic, nici nu vor să audă despre a lucra în învățământ! Despre pile și corupție, nu e vina noastră, e vina politicului! In toate domeniile este corupție. Și nu vb despre o floare, o ciocolată sau o cafea.

    3. Cu note sub cinci la examenul de titularizare nu poți intra in sistemul de învățământ. Prima data informati-va, apoi comentați.

    1. Sunt mama unui copil de clasa a XII-a si sunt alaturi de profesori.Nu ne afecteza deloc prelungirea datelor de sustinere a examenelor .Noi ne pregatim (studiem) singuri dupa manual si dupa lectiile predate la clasa.Nu suntem olimpici .Baiatul meu a frecventat orele de la scoala fara nici un absent, astfel si-a respectat profesorii .

  14. Unii sint prea tari la cap daca nu pricep ca pt invatamint cel mai propice moment pt greva este tocmai in perioada ex. doar atunci poti forta sa obtii ceva de la politicienii pe care tot voi care postati aici nefiind din invatamint ia-ti votat .Unora dintre voi le place sa-si duca copii la sc sa scape de ei.Ce faceti cu ei in vacante?Mai bine ne-ati sustine pentru drepturile pe care le meritam si a-ti forta politicul sa rezolve mai repefe conflictul.Toata lumea ar avea de cistigat

    1. Domnule “profesor”, se scrie invatamant,cu â,propice nu are grad de comparație,i-ati,copiii cu trei de “i”,ați intr-un cuvânt pt ca e conditional optativ,câștigat,nu cistigat. Și,va rog,nu dați vina pe autocorect! Mai are sens sa mai adăugăm vreun comentariu???

  15. Să îi fie rușine acestui domn Nistor dar cu siguranță nu îi este pentru că este lider de sindicat de foarte mult timp și la suma de bani pe care o încasează nu a făcut nimic în tot acest timp iar educatori, învățătorii și profesorii alături de cei din domeniul universitar dacă iubeau cu adevărat copii făceau această grevă la începutul anului școlar nu la sfârșitul anului. Aici au dat dovadă cât de bine este pregătit sistemul nostru de educație, primul ministru al țării analfabet funcțional plus mulți dintre parlamentarii țării că să nu zic toți sunt în aceași situație acesta este rezultatul educației dumneavoastră tuturor celor din sistem nu vă mirați că aveți aceste salarii.Iar acest sistem dumneavoastră la-ți creat,așa că eu împreună cu familia mea vă urez succes.

    1. Cozma Adrian,exact asa gândesc și eu…..puteau sa nu înceapă anul școlar în toamnă, aveau timp de replici între ei dar nu acum când de suferit nu au decât copiii…..am fata în clasa a opta, îmi spune “nu vreau decât sa se termine,sa dau evaluarea”……de meditațiile părinților nu vorbește nimeni……cerințe sunt dar carte nu se mai face…..observ o degradare a sistemului de învățământ, un dezinteres total fata de “România educata” despre care se tot vorbește…..fata mea face româna cu o dna director care,de când a început anul școlar NU vine la ore,ca își permite…..are pile la inspectorat și noi muncim cum putem sa plătim meditațiile copiilor pentru un viitor mai bun…..PACAT!

      1. Așa am făcut în 2005, grevă generală (SINGURA grevă generală după Revoluție, până la aceasta în care ne aflăm) a început în noiembrie. Părinții NU s-au sinchisit nici cât negru sub unghie că fraierii din învățământ stau trei săptămâni fără salarii.

        Așa că am învățat lecția, greva se face doar când deranjează pe cineva!

        Dacă salariile de intrare în sistem rămân cele actuale, NIMIC nu se va schimba în bine, dimpotrivă. Aveți impresia că învățământul se degradează? Pai cum îi atrageți pe cei buni să intre în învățământ? Înjurându-i, dându-le salarii mai mici ca la Mega, având așteptări dincolo de real, obligându-i să lucreze cu 35 de elevi în clasă, unii cu CES, alții cu conturi TikTok și Instagram de care sunt mult mai preocupați decât de școală, repetându-le ad nauseam elevilor, în familie, că școala nu e bună la nimic, să facă ”școala veți” și să lucreze ”la buzunarul lu tati” și le va fi bine…

        CE așteptări aveți, după ce ați ales să lăsați educația (începând de la primii 7 ani de acasă și terminând cu facultatea) practic pe ultimul loc, întotdeauna?

        Noi protestăm în stradă, dvs vă vedeți doar problema personală – până acum nu v-a deranjat că fiica dvs nu face orele? Ați cerut vreodată bon la meditator? Nu? Atunci cine vreți să facă asta? Aveți și obligații de cetățean, nu doar drepturi!

        1. M-a deranjat doamna , ca nu a facut ore la clasa, de aceea am recurs la meditatie, ….cine a avut ” curajul ” de a o infrunta pe dna profesor chiulangioaica a avut de suferit….copilul dnei care a prezentat problema a fost ” luat la ochi”, apostrofat…de atunci asa o tine, se tine scai de copil….s-a tinut o sedinta si uitandu-se in ochii nostri dna profesor ne-a mintit….e buna de politician….asa ca nu mai aruncati cu vorbe pt ca stiu despre ce vorbesc….bon de la meditator nu am cum sa cer eu…. e treaba fiscului sa urmareasca….dar era SINGURA varianta ca sa poata recupera materia nepredata la clasa……unde mai punem ca dna a fost si este platita in continuare din banii contribuabililor…..

          1. Ați făcut vreo sesizare că orele nu se desfășoară? Sau, în stil pur românesc, ați preferat să ”vă descurcați”, că doar nu era să vă puneți cu ditamai directorul.

            Vă anunț pe această cale că nimeni nu-i bătut în cuie în funcție, cine are susținători are și detractori. Dacă încercați să găsiți o dreptate, o găseați. Dar mai simplu cu meditațiile – nu e fiscalizat? Sesizare la fisc!! Cine să o facă, eu? Dvs știți pe cine, cum, când ați plătit! N-are cine să facă asta decât dvs. Asumați-vă un risc din când în când. Dacă situația e reală, e imposibil să fi fost singurul părinte nemulțumit al unui elev din clasa respectivă! Găsiți-vă mai mulți și încercați să faceți EFECTIV ceva, nu doar să vă plângeți în mod anonim.

            Dar sigur, e ușor să ”facă altul”. Poate vă dați seama atunci cât de greu ne este nouă, cu aceste salarii cu care trăim de la o lună la alta, să ne asumăm o grevă pe perioadă nedeterminată, nefiind plătiți, doar poate se îndreaptă ceva în sistem! Noi riscăm – dvs?

        2. Mă gândeam cum ar fi dacă toți cei care muncesc ca noi să fim sănătoși,
          să circulăm , să mâncăm , să mergem la serviciu sau la plimbare , ar pune așa de o grevă când ți-e lumea mai dragă !

          1. Sunteti. Ti-a pus expresia intre ghilimele, tocmai ca sa vezi ca nu sunt vorbele proprii, ci ale unui parinte care nu da doi bani pe esucatie si care, la randul sau, nu este educat. Vroiai sa-ti deseneze?

          2. Așa scriu copiii dvs, d-nă, observați ghilimelele. Aceste ”perle” sunt scrise de ei pe FB, TT, IG unde dvs nici nu vă uitați să vedeți ce prostii pot să apară. Exprimările astea nu sunt învățate la școală, ci în grupul social pe care nu-l verificați deloc, și după aceea vă surprinde să aflați că aveți un copil care fumează, bea, înjură ca birjarii etc – cum a învățat în cartier.

            Faceți din când în când câte-un exercițiu de a vă cunoaște copiii.

        3. Eu mă gândesc că înainte de a pretinde drepturi, e necesar să demonstrezi că le meriți. Ori, în momentul în care din școală ies persoane în proporție de 80% analfabete(de două tipuri), atunci nu știu ce să zic despre munca profesorilor. Și eu, ca fost elev și actual student, nu pot să afirm că am obținut ajutor suplimentar de la profesori atunci când l-am cerut.
          Eu, în locul profesorilor, aș face o grevă pentru schimbarea totală a învățământului românesc, apoi aș pretinde salarii mai mari.
          Dar totul e putred la noi în țară.
          Doresc să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic, vorba unui personaj…

      2. Vreți milă, empatie?Dar voi aveți asa ceva?Solidaritate,înțelegere,sacrificiu?Dar voi oferiți asa ceva?Respect?Cât respect oferiți sa știm ce trebuie sa dam înapoi?
        Când nu s-a respectat grila de salarizare nu a zis niciun parinte empatic și solidar sa ni se acorde și noua drepturile noastre,nu?
        Ați fost cu noi sa fim și noi cu voi?Ați protestat cum protestati acum sa se încheie anul, ca nu ni s-au respectat drepturile?Nu.Si atunci?Ce obraz ai sa vii sa îmi spui cu ton de bolșevic ca să fac grevă la pu…. vară?

        1. Să facem sesizări, să cerem bon la meditații , probabil că ne-am lămurit de mult cum e cu ” sesizările ” etc .Cred că glumiți.

    2. …dacă iubeau copiii ..dvs l- ați creat..Așa că să vezi la ce sunt buni profesorii. Un mic exemplu!

  16. Spuneți sa va creadă părinții,dar voi ii credeti pe ei .Știți ca nu au cu cine lasă copiii ,trebuie sa se invoiasca,iar dacă nu vrea patronul și are nevoie urgenta de el îl da afara.Stiti ca sunt părinți care muncesc cu salariul minim pe economie și stau cu chirie sau plătesc rate la apartament,iar vouă nu va pasa ca nu au ce pune pe masa la copiii sau cu ce să îi îmbrace sa nu râdă ceilalți de ei iar voi cereți bani pt.meditatii sau pt. tot felul de prostii organizate de voi fără sa va pese de părintele care ajunge la limita financiara și psihica.Ar trebui sa va fie rușine .Puteați face greva oricând,dacă aveați coloana vertebrala,nu sa ne șantajați pe noi și pe copiii noștri acum .Voi plecați în străinătate sa petreceți concediile și vacantele în timp ce noi ne uitam pe Facebook unde va duceți voi cu banii după meditații.Rusine…

    1. Greva in August sambata noaptea, asa-i? Cui i-ar fi pasat?! Voi si copiii, va doare in cot de profesori de 33 de ani… Copiii care sunt lenesi, nu le place cartea sau nu au capacitate sa invete, nu ii mai fortati cu pregatiri! Exista meserii! Nu toti se nasc pentru studiu, chiar daca sunt umflati cu pompa la pregatiri, ei tot vor ceda pe parcurs… Deci nu va obliga nimeni sa le umpleti buzunarele la unii profesori. Voi ii dati la pregatire si pentru bac… Pe vremea mea, invatam seara pana tarziu, nu stateam pe internet si in baruri si nu acuzam profesorii… Unii profesori nici macar nu fac pregatiri. Dar oricum , Voi ii contactati… Profesorul normal, are nevoie de salariul lui , conform anilor de facultate in care erau admisi doar cativa pe vremuri si experientei… Nu are legatura cu meditatiile . Adica , daca un electrician lucreaza dupa serviciu, trebuie sa il tina la serviciu pe salariu minim pe economie?! Si care alte exemple se pot da….

      1. DoamnăAnna,cu tot respectul,stiu despre ce vorbesc……copiii mei au fost olimpici când se organizau olimpiade…..meditație la limba română în ziua de azi din păcate,în general,se face pt ca la clasă profesorii nu își fac datoria……sunt și excepții,e adevărat,nu putem generaliza dar marea majoritate nici nota bună la titularizare nu iau…….cat despre salariu ca e mult,ca e puțin,e meseria pe care si-au ales-o…..am toată stima pt profesorii care sunt dedicați materiei și sunt pedagogi, cunosc și eu câțiva dar din păcate sunt doar “cativa”….

      2. Anna, cum poti sa spui ca: Voi si copiii, va doare in cot de profesori de 33 de ani…

        Noi toți am votat ca 14 ani din cei 33 de ani sa avem în funcția de președinte un profesor, Constantinescu și Iohanis. Cum poți sa afirmi așa ceva, ce vrei mai mult de la noi?

      3. Da și pe vremea mea invățam seara târziu, dar aveam profesori care își făceau datoria , iar uneori invățam lecția din clasă în timp ce explica profesorul .Respectul se câștigă, nu se impune .

    2. Sunt foarte putine materii la care se fac meditatii, 2-3, si nu toate cadrele didactice care predau materia respectiva fac meditatii! Deci vorbim de un numar extrem de redus din corpul profesoral! Si cei care fac – treaba lor, munca lor, nu le plateste statul! Ce vacante tot pomeniti acolo?! In ultima vacanta, vara trecuta, am fost cu banii de vouchere, 3 zile, statiune fara pretentii! Asta a fost tot! Dintr-un salariu de aproximativ 30 milioane si ceva nu imi permit vacante si sunt multi ca mine! Abia imi permit necesitatile cotidiene si acoperim cheltuielile pentru ca, din fericire, nu suntem 2 profesori in familie! Ce tot marsati pe meditatii, ce argument e acesta? Credeti ca noi facem in masa meditatii??? Lucrez la scoala cu elevii, imi dau toata silinta, incerc sa ii determin sa indrageasca materia, sa ramana cu niste abilitati, competente si informatii relevante! In pandemie, comunicam de dimineata pana seara cu elevii, zi de lucru sau weekend, nu conta, le-am oferit feedback continuu, pe timpul meu, pe langa predarea sincron a materiei; m-am implicat intotdeauna sa ii consiliez, sa ii sustin, sa ii ajut! Si vin oameni ca dumneavoastra si multi altii, fara nici o intelegere pentru aceasta profesie, strigand “meditatii” si “vacante”! Nu vorbeste nimeni despre salariul umilitor, despre umilinta si aroganta care vine dinspre parinti, despre stresul continuu la care suntem supusi cei din sistem, cu nenumarate obligatii, auxiliare celei de la catedra – cursuri de formare (scumpe si pe banii nostri!), inspectii peste inspectii, controale, grade didactice pentru care se lucreaza si se invata enorm, sacrificand weekenduri si vacante), proiecte, munca voluntara neplatita si multe alte griji in plus! Veniti sa faceti o ora, sa vedeti cum se lucreaza! Si cat material didactic se pregateste: proiecte de lectii, resurse fizice si online, materiale confectionate pentru elevi, de munca de documentare nu mai vorbesc! Multe pe banii nostri! Ne luam munca si acasa! Rabdam abuzuri constant – de la guvernanti, societate, parinti si elevi nu mai vorbesc! Daca indraznim sa ne cerem drepturile, suntem umiliti si batjocoriti in continuare! “Mars la catedra” ni s-a comunicat la televiziune, de parca am fi niste caini de pripas!

    3. Eu din comentariulînțeleg că mulți părinți își trimit copiii la școală pentru că nu are cine sa ii supravegheze și nu pentru educație.

  17. Cei din învățământ nu înțeleg că nu se face grevă la sfârșitul anului școlar. Intenția lor a fost clară de la bun început. Ar fi avut susținere dacă nu amenințau anul școlar. Este un joc psihologic pe care intenționat l-au provocat. Când multe categorii sociale de sunt la limita subzistenței. Când tot ei au făcut din sistemul public de învățământ din gratuit un sistem care devine plătit. Efortul oamenilor din trecut care s-au luptat ca toți să aibă acces la cunoaștere e nimic pentru ei și ei nu au cerut bani și salarii ! Să primească ce vor doar când vor fi în stare să ofere cunoaștere fără costuri suplimentare. Atunci vor fi mult mai apreciați și respectați.

    1. Sunt sigur că, dacă se făceam la început de an școlar, erau foarte impresionați cei din conducere și voi, părinții, la fel. Că vă doare la bascheți de cei care vă educă plozii!

      1. Am înțeles de ce sânt educați ” plozii ” , i-ați educat dvs , se vede .E jale , jale mare !

    2. Să iasă în stradă și celelalte categorii sociale, că și ei sunt sfidați de către guvern și angajatori, la fel cum sunt sfidați profesorii. De ce sunt oamenii la limita subzistenței, datorită eforturilor clasei politice?! Pentru ce mai stau acolo, in scaune?!
      Cunoaștem și noi cum trăiește majoritatea populației, vedem destui copii necăjiți pe care ii ajută asociațiile.

    3. De acord cu dvs , dna Irofte Simona .Pe deasupra,
      sânt atâtea meserii plătite prost și care au și responsabilități și stres și risc și ore suplimentare și nu se mai vaită. Care este responsabilitatea profesorilor ? Probabil să învețe copiii și o fac ? Câți sânt ? Părinții sânt determinați să trimită copiii la meditații, în speranța profesorilor de azi ar rămâne toți analfabeți .Credeți că noi , părinții, bunicii , sântem străini de ceea ce se întâmplă cu adevărat în scoli,
      cu mici excepții ? Rezultatul muncii dvs se vede în gradul de pregătire al elevilor , dar nu al celor care fac meditații ! Adevărul e pe la mijloc , ca de obicei .

  18. Foarte multi profesori sunt ei insisi parinti cu copii in ani terminali. Si, totusi, au ales sa fie in strada, sa isi apere demnitatea pentru ca este cam tot ce pot oferi copiilor, bani nu.

  19. Ii sustin pe profesori si sunt perfect e acord ca au salarii extrem de mici si nemotivante cu care nu poti trai decent in ziua de astazi in Romania. DAR, asa cum nu s-au sustinut competentele in pandemie se poate gasi o solutie si in acest an, in ideea in care, pana incep probele scrise, vor ajunge la un puct comun.
    Nu inteleg vehementa domnului Nistor si plansetele lui pe la televizor, in conditiile in care este de 10 ani presedintele sindicatului, inainte a fost 10 ani presedinte executiv tot in sindicat, a avut tot timpul din lume sa negocieze cu toate guvernele care s-au perindat o grila de salarizare mai buna pentru profesori. Cred ca sufera foarte mult cand primeste de ani de zile cele 3 indemnizatii din cele 3 sindicate unde activeaza (si nu sunt mici).

    1. Nistor, Hadar si altii zici ca s-au nascut sefi de sindicate, ii vad in presa de 15-20 de ani. Inseamna ca ii reprezinta foarte bine pe profesori, isi fac treaba bine si nu se ajunge la proteste si greva generala… oh wait.

      1. Tot anul nu va interesat de salariile lor ,acum ca va afectează și pe voi gata nu e bune?Ba sa va fie!

    2. Am așteptat 33 de ani. De fiecare dată, indiferent de momentul ales pentru a ne manifesta nemulțumirile din sistemul educației reacția unora a fost aceeași. Doamnelor și domnilor, astăzi ne criticați. O.K. Doresc să vă adresez o întrebare: Mâine ce veți spune dacă nu vor mai fi profesori?

      1. As dori sa il intreb pe Dnul TELU, cind s-a intilnit ultima data la Cotroceni cu fostul lui coleg pentru a discuta problemele invățămîntului? Cind i-a adresat întrebarea de mai sus: Mâine ce veți spune dacă nu vor mai fi profesori?, ce a spus fostul tău coleg, Iohanis?
        Ce dorești mai mult de la noi, decit sa votam în cea mai mare funcție în stat pe fostul tău coleg care sa iti rezolve problemele fără un șantaj la niște copii nevinovați.

        1. Eu aș propune să plece toți profesorii ( dacă tot încurcă examenele ) , oricum au contractul suspendat. Apoi să fie angajați pe bază de examene serioase, nu pe aranjamente și pile .Doar cei care doresc și consideră că fac față necesităților postului , să meargă la examen.Ceilalți să meargă unde e muncă puțină și bani mulți .Nouă ne spuneau conducătorii ” nu- ți convine , pleacă , sânt alții care așteaptă să fie angajați ” .Demonstrați întâi cât sânteți de valoroși , apoi cereți și salarii pe măsură .

          1. Când elevii privesc cu dispreț dascalii, plecând cu mentalitatea aceasta de acasă….ce credeți ca se întâmpla, ce ecou credeți dumneavoastră ca au lecțiile, ori sfaturile acestora de a învața?Va plângeți apoi ca nu au elevii rezultate. În lipsa respectului pentru școală, pentru educatie, nimic nu rodește. Parintii, mulți parinti, reclama deseori ca profesorii au îndrăznit sa pună o nota mica copilului lor ( 8, 9 se consideră deseori note mici, apriori elevul e de 10 – și da, oricine poate ajunge sa ia note mari dar pe merit și prin munca) dar nici prin cap nu le trece sa verifice dacă acel copil a învațat cu adevărat sau doar se plânge ca e o nota luata pe nedrept – fiindca o nota mica în ziua de azi e privita ca o vina a profesorului, i se imputa, ati verificat dacă are caiete măcar în ghiozdan, ori temele facute?Se pleacă axiomatic de la ideea ca profesorul nu își face treaba….Nu poate singur! Nu face minuni! Parintii trebuie sa tina permanent legatura cu dirigintele, sa vina la ședințe, e același drum!Parintii și profesorii nu sunt pe poziții antagonice! Divide et impera! Cine are de câștigat din aceasta falie produsa între aceste doua categorii, parinti si profesori,? Elevii, parintii și profesorii, cu siguranță, nu au nimic de câștigat fiindca pentru călăuzirea corecta în viata și instruirea tinerelor generații e nevoie de sprijin și respect reciproc, de respectarea demnității fiecăruia dintre noi toti, fie parinte, fie elev, fie profesor. Alt exemplu, telefoanele scumpe nu lipsesc niciodată și s-au transformat în apendicele elevului. Ati încercat vreodata acasa sa le spuneți ca educația e primordiala și nu Facebook-ul? Sa fie cuminți la ore, sa invete, sa citească mai bine o carte decât sa stea pe messenger? Sau v-ati gândit ca e necesar sa sustineti, pentru rezultate foarte bune la invatatura, un parteneriat real între parinti si profesori bazat pe respect reciproc? Sprijiniți profesorii, nu ii huliți fiindca, repet, interesul este comun: a educa tinerele generații. Ascultați ce au și profesorii de spus! Disperarea a scos profesorii în strada. Din salariile mici s-au cumpărat cărți, materiale didactice, școlile sunt subfinantate și suplinirea nevoilor se face din salariul propriu ….în lipsa manualelor se trag la xerox din banii proprii zeci de foi de documentare, fișe de lucru, etc. .. ori alte materiale pentru laboratoare tehnologice. Dar costul vieții a crescut, e timpul ca și guvernanții sa își întoarcă fața către invatamant.

      2. Cred ca sunteti profesor, de aceea va întreb ce pretenții aveți de la acest analfabet funcțional: “Ministrul Muncii, Marius Budăi, luat prin surprindere de propunerea sindicatelor din Educație, anunțată de 4 zile” , cu ce sunt de vina elevii ca avem acolo un analfabet funcțional? Întrebare: de ce colegii dumneavoastră nu l-au lăsat repetent pe Budai cind era în clasa 0?

  20. Buna ziua,
    Care sunt asteptarile liderilor sindicali și ale profesorilor de la elevii afectati, în principal clasele 8 și 12? Sa facă meetinguri de protest la minister, la președinte?
    As dori sa le amintesc profesorilor ca în cei 30 de ani cat au trecut de la revoluție, președinte timp de 14 ani a fost un fost profesor (4 ani Constantinescu, 10 ani Iohanis). Sunt elevii de vina ca aceștia nu au făcut nimic pentru învățămint? Ce doriți mai mult?
    As dori sa le sugerez următoarele, știu ca este greu. În 2024 sunt alegeri, haideți sa alegem, inclusiv cei care sunt în strada, pentru ca cei afectați și anume elevii de clasa 8 și 12 nu pot ajuta cu nimic, politicieni care trec dincolo de gargara și chiar pot rezolva problemele Învățămîntului.
    Ce așteptari sa avem de la Budai, Ciolacu, Iohanis? Nu i-am văzut 10 ani? Știu ca este greu, dar decit sa aruncam copii în fata pentru a ne rezolva problemele, nu mai bine avem și noi grija de viitorul nostru? Ca noi votam, nu cei din clasa 8 și 12.
    As dori se na spuna clar Domnul Nistor, cei din clasa 12 sa mai învețe, sau sa pregătească CV-uri de salahori, casieri sau altceva ce se poate face fără BAC. Sa nu se mai chinuie degeaba.
    Dar, sa arunci niște copii nevinovați în aceasta lupta care este dreapta, nimic de comentat, fără sa iti reproșezi vreun moment ce ai votat, faptul ca 14 ani am avut profesori la Cotroceni, mi se pare cinism.
    Macar incetati greva pentru clasele 8 și 12, nu folosiți niște nevinovați pentru ceea ce voi nu ani fost în stare sa rezolvați prin VOT.
    Sau chiar foștii voștri colegi, 14 ani președinți, NU AU FOST IN STARE SA REZOLVE!!!
    VOI PROFESORII CHIAR NU VA REPROSATI NIMIC?
    Multumesc,

    1. Foarte corect. Am intrebat si eu ce vina au elevii si am primit indemnuri (uneori analfabete! de la cadre didactice!) sa ma intorc la vaci, la sudura sau la buget, etc.

      Ar mai fi ceva, clasa politica, frumuseii care acum le rad in nas, de cine a fost educata? Nu tot dascalii, in strada azi, le-au fost profesori si ciolacilor, ciucilor si carbunarilor?

  21. sa se tina cu negrevistii. nu abandonam greva cu sau fara examene. ne am trada principiile si zilele deja facute de greva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Discurs antisemit în revista de cultură „Vatra”, reclamat de istoricul Andrei Oișteanu / Redactorul-șef Iulian Boldea, prorector al Universității ”Petru Maior”, își cere scuze pentru „accident” / Revista este finanțată de Consiliul Județean Mureș

Redactorul-șef al revistei de cultură Vatra din Târgu-Mure, Iulian Boldea, prorector la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș, își cere scuze după ce a publicat un text cu discurs antisemit în…
Vezi articolul

DOCUMENT “Instrucțiuni” suplimentare pentru aplicarea noilor reguli în scenariul roșu, transmise școlilor: Pot veni fizic la școală doar 15 elevi dintr-o clasă de-a VIII-a și 17 de-a XII-a, profesională/postliceală an terminal. Ceilalți elevi din aceste clase sunt obligați să participe la cursurile online

Pot veni fizic la școală doar 15 elevi dintr-o clasă de-a VIII-a și 17 de-a XII-a, profesională/postliceală an terminal, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro, cu “instrucțiuni” suplimentare pentru aplicarea…
Vezi articolul

Poziția Federației Comunităților Evreiești din România cu privire la amânarea cu doi ani a introducerii disciplinei „Istoria evreilor și a Holocaustului”: Decizia Ministrului Educației, Ligia Deca, este fundamental greșită / O nouă șansă ratată. De data aceasta, cu intenție

„Decizia Ministrului Educației, Ligia Deca, de a permite amânarea cu doi ani a momentului când va începe, teoretic, predarea disciplinei “Istoria Evreilor. Holocaustul” este fundamental greșită. Modul în care s-a…
Vezi articolul