Ligia Deca, despre propunerea sindicatelor ca evaluarea națională să fie susținută la 5 materii: „În acest moment, proiectele legislative includ propunerea pe care noi deja am prezentat-o săptămâna trecută, cea cu admitere la liceu după evaluarea națională”

3.470 de vizualizări
Ligia Deca / Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
„În acest moment, proiectele legislative includ propunerea pe care noi deja am prezentat-o săptămâna trecută, cea cu admitere la liceu după evaluarea națională, pentru profilurile unde există concurență”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la finalul ședinței de Guvern, despre propunerea sindicatelor ca evaluarea națională să fie susținută la 5 discipline.

Reporter: Ați avut discuții cu sindicatele legate de propunerea lor de ieri, aceea ca examenul de admitere la liceu să fie compus din cinci examene cu noțiuni de la mai multe materii?

Ligia Deca: „Așa este, propunerea a venit în cursul zilei de ieri, în scris. Propunerea nu a fost ridicată în cadrul discuțiilor din comisia de dialog social, organizată luni, deci nu a putut fi discutată cu toți actorii în acel context. Și am primit astăzi o reacție din partea Consiliului Național al elevilor și a Federației părinților, care spun că nu ar susține o astfel de variantă. În acest moment, proiectele legislative includ propunerea pe care noi deja am prezentat-o săptămâna trecută, cea cu admitere la liceu după evaluarea națională, pentru profilurile unde există concurență. (…)

Este un moment destul de avansat al elaborării legii și vedem că nu există consens între actorii din sistem, de aceea am păstrat propunerea pe care am prezentat-o deja public.”

Amintim că sindicatele profesorilor solicită ca elevii să susțină 5 probe la Evaluarea Națională, iar liceele să stabilească, cu un an înainte, pentru fiecare filieră, coeficienții pentru fiecare probă, în locul admiterii separate la liceu.

Sindicatele din educație propun ca evaluarea națională să aibă următoarele probe, pentru elevii care intră în clasa a V-a în anul școlar 2024-2025:

  • a) matematică+informatică (algoritmică)
  • b) română
  • c) ştiințe (fizică, chimie, biologie)
  • d) umanistice (istorie, geografie) inclusiv limbi străine;
  • e) maternă;

Potrivit sindicatelor, fiecare liceu ar trebui să stabilească, cu un an înainte, coeficienții pentru fiecare probă de examen: „Cu un an înainte, fiecare liceu stabileşte, pentru fiecare filieră, coeficienți pentru fiecare din cele 4/5 examene de mai sus şi le anunță public. Suma celor 4/5 coeficienți trebuie să fie 10, niciun coeficient nu poate fi 0”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că este nevoie de o evaluarea națională „acoperitoare”: „A limita admiterea la liceu sau Evaluarea Națională doar la două examene, la matematică și limba și literatura română, nu este normal. (…) Considerăm, în momentul de față, că noi avem nevoie de o Evaluare Națională care să fie mult mai amplă și mult mai acoperitoare”.

Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților au anunțat că ”se opun cu fermitate” propunerii sindicatelor, deoarece “primul lucru care ne vine în minte când abordăm acest subiect sunt meditațiile”.

Articol în curs de actualizare


7 comments
  1. Si in Italia se da evaluare nationala sau admitere la liceu si profesionala din limba tarii, apoi matematica apoi stiinte

    In felul asta se intra mai ok fiecare unde are nevoie, care vrea la mate-info care vrea la uman care vrea la stiinte

  2. Atunci profesorii care se prezintă la titularizare pe un anumit post sa susțină examen din toate materiile care se învață in clasele 5-8….pentru a vedea de ce sunt in stare și ce cultura generală au….sincer principalii vinovați de ce se întâmpla in sistem sunt profesorii care au transformat educația in SRL .

    1. Ai fost cumva corigentă? Că nu te dă inteligența afară din casă…

  3. Cum au putut sindicatele sa vina cu aceasta mizerie de propunere? Adică BAC se da la 3 discipline, dar la 14 ani trebuie să dea examen la 5 discipline? Ei au gândit ceva? Sau au fost mânați doar de dorința de a fi și alți profesori căutați pentru pregătiri, nu doar cei de română și matematică?

    1. Bac se da la 3 discipline?Hai să ne mai gândim…Că au apărut vreo zece discipline de bac dacă stăm strâmb și judecam drept…Că sunt doar trei probe,asta e altceva…

  4. Sindicatele nu au lucruri mai bune de facut?
    Nu este de mirare ca profesorii sunt cei mai prost platiti dintre bugetari, sindicatele vor sa-i apare pe cei care fac meditatii si sa-i tina in saracie pe ceilalti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Măsurile din programul de guvernare anunțate de premierul desemnat Ilie Bolojan: Reducerea cheltuielilor inutile, eliminarea privilegiilor, descentralizare, debirocratizare, digitalizare, prioritizarea investițiilor

Programul de guvernare al noii coaliții PSD-PNL-USR-UDMR-minorități, așa cum a fost conturat de Ilie Bolojan în urma ședinței Biroului Politic Național al PNL de duminică 22 iunie, include o serie…
Vezi articolul

Suspendarea Rusiei în cadrul Olimpiadei Internaționale de Matematică – propusă de forul ce organizează competiția / Elevii ruși ar urma să participe în nume personal, la distanță, fără drapel sau alte însemne naționale

Boardul Olimpiadei Internaționale de Matematică, reunit la începutul acestei săptămâni, a reacționat față de agresiunea Moscovei împotriva Ucrainei printr-o serie de propuneri de sancționare a Rusiei, inclusiv suspendarea acesteia ca…
Vezi articolul

Grevă cu peste 70.000 de participanți – posibilă acțiune sindicală pentru salarii și pensii în învățământul superior din Marea Britanie, unde întregul sector s-ar putea “opri complet” înaintea Crăciunului

Întregul sector al învățământului superior din Marea Britanie s-ar putea “opri complet” înaintea Crăciunului, în urma unei acțiuni sindicale ce ar putea determina intrarea în grevă a peste 70.000 de…
Vezi articolul

Până pe 4 aprilie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației centralizarea proiectelor și chestionarelor aplicate în Școala altfel, în acord cu strategia privind combaterea antisemitismului și discriminării/ Sugestii de activități

Până pe 4 aprilie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației și Cercetării centralizarea proiectelor și chestionarelor aplicate în „Școala altfel”, în anul școlar 2024-2025, care s-au desfășurat în consens cu…
Vezi articolul

OFICIAL Bursele de merit vor fi primite din 1 septembrie 2025 doar de primii 4-5 elevi din clasă, dacă au avut media între 9 și 10 în anul școlar trecut, bursele sociale și tehnologice rămân cum erau / Exemple de calcul

Bursele pentru elevi au fost reconfigurate potrivit legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (așa-numita Lege Bolojan). Actul normativ modifică în mai multe puncte Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, iar articolul…
Vezi articolul