Ligia Deca este încă în izolare, bolnavă de Covid-19, este motivul invocat de Guvern pentru care proiectele de legi ale educației nu vor fi aprobate în ședința de vineri

2.675 de vizualizări
Foto: © Photographerlondon | Dreamstime.com
Proiectele de legi ale Educației nu figurează pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, deoarece ministrul Educației, Ligia Deca, este încă în izolare, fiind bolnavă de COVID, după cum a transmis Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, pe grupul jurnaliștilor acreditați.

„Legile educației nu figurează pe agenda de astăzi, deoarece doamna ministru Ligia Deca are încă o situație a stării de sănătate care necesită urmarea recomandărilor medicale de izolare”, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului.

Miercuri, 23 martie, preşedintele Consiliului Economic şi Social, Bogdan Simion, a spus că vineri este ședință de Guvern pe tema celor două proiecte: „Guvernul a acceptat să facă o ședință special pentru aprobarea celor două legi mâine (24 martie -n.red)”.

Ieri, proiecte de legi ale Educației au fost avizate favorabil cu observații și propuneri de către Consiliul Economic și Social. Până acum, nu a a fost publicat avizul Consiliului Legislativ, esențial în parcursul de avizare.

Săptămâna aceasta, Edupedu.ro a scris, pe surse, că vineri, 24 martie, va fi o ședință de Guvern pentru aprobarea proiectelor legilor educației. În cadrul ședinței de Guvern din data de 9 martie, premierul Ciucă spunea că proiectele ar trebui aprobate în Guvern până pe 23 martie.

„Sper ca procesul să fie parcurs în următoarele două săptămâni, astfel încât nu mai târziu de ședința din 23 martie să aprobăm la nivelul Guvernului pachetul de legi și să le înaintăm Parlamentului, spre dezbatere și aprobare”, a declarat Ciucă în data de 9 martie.

Miercuri, 22 martie, proiectele nu au fost incluse pe agenda Guvernului, iar la ședință nu a participat ministra Ligia Deca, pentru că este bolnavă de Covid-19, după ce a revenit din vizita alături de președintele Klaus Iohannis făcută în Abu Dhabi

Foto: © Photographerlondon | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Covidata de Luxembourg ne-a dat o pauza. Parca mai conteaza la anii pierduti sau la cei care se vor pierde in viitor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modificările legate de bursele studențești, prin raportarea lor la salariul minim net, în locul celui brut, sunt „temporare”, spune ministrul David / El afirmă că va încerca să găsească soluții „pentru a compensa această scădere” în următorii 3 ani

Modificările introduse în privința burselor studențești prin legea Bolojan, pentru care guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, sunt „temporare”, a afirmat, marți, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. El a…
Vezi articolul

Achizițiile pentru dotarea școlilor, printr-un program PNRR de aproape un miliard de euro, nu sunt condiționate de Manualul Beneficiarului, afirmă acum autoritatea responsabilă, după ce programul a fost blocat de două luni tocmai din cauză că lipsea acest document

Achizițiile făcute prin programul de dotare a școlilor, estimat la aproape un miliard de euro, nu sunt condiționate de publicarea Manualului Beneficiarului, potrivit unei noi informări către beneficiarii de proiect,…
Vezi articolul