Ligia Deca: Ne uităm doar la cât economisim, nu la cât pierdem că nu investim în școli și copii / Fosta ministră spune că finanțarea suplimentară a școlilor vulnerabile prevăzută de legea învățământului nu a fost aplicată niciodată

Fosta ministră a Educației, Ligia Deca, afirmă că una dintre prevederile importante introduse prin noua Lege a învățământului preuniversitar pentru reducerea inechităților din educație nu a fost pusă niciodată în aplicare. Invitată la Prima News, Deca a declarat că legea permite finanțarea suplimentară a școlilor din „zone prioritare de investiții în educație”, însă această măsură a fost amânată în fiecare an din motive bugetare.

Fosta ministră a avertizat că România plătește un cost uriaș pentru faptul că nu investește suficient în reducerea abandonului școlar și a inechităților educaționale și a susținut că o strategie de competitivitate economică nu poate avea succes fără investiții în educație.

„Cred că avem nevoie din ce în ce mai multe măsuri țintite, de finanțări direcționate pentru zonele cu probleme. Avem instrumentele legale. De exemplu, legea educației permite finanțarea suplimentară a școlilor din așa-numitele zone prioritare de investiții în educație, adică exact școlile din medii socio-economice dezavantajate. N-am aplicat această prevedere niciodată. A fost prorogată continuu din cauza problemelor financiare ale României. Însă eu cred că ne costă foarte mult pe noi, românii, această amânare a adresării problemelor de echitate educațională și socială”, a declarat Ligia Deca.

Ea a explicat că efectele abandonului școlar nu se văd doar în educație, ci se răsfrâng asupra întregii societăți.

„Cei care abandonează școala acum sau nu se pregătesc suficient ca să fie competitivi pe piața muncii vor intra într-o zonă de asistență socială, cel mai probabil, și sigur că vor crește costurile și pe zonă medicală, și pe zonă de ordine și am putea spune că vom avea și un cost democratic, dacă e să ne gândim așa, în ansamblu, ca societate”, a spus fostul ministru.

Ligia Deca a susținut că România nu poate deveni competitivă economic fără reducerea abandonului școlar și a analfabetismului funcțional și a vorbit despre ceea ce a numit două mituri care împiedică reformarea sistemului.

„Este probabil cel mai mare risc de competitivitate al României, ca să fiu foarte clară. Eu nu cred într-o strategie de competitivitate a României, una de succes, cel puțin, care să ignore procentul de abandon școlar sau de înalt analfabetism funcțional. Nu poți avea o țară competitivă cu oameni care nu ajung la nivelul lor maxim de pregătire, potențial.”

Ea a continuat: „Ne luptăm cu foarte multe mituri. Din păcate, este mitul excelenței, faptul că dacă investim altfel în educație o să scadă nivelul de calitate dacă crește nivelul de echitate. E o greșeală. Majoritatea sistemelor de succes țin sus și partea de excelență și reușesc să nu lase pe nimeni în urmă. Un al doilea mit este succesul măsurilor standard pentru toate contextele educaționale din România.”

Fosta ministră a făcut referire și la indicatorii sociali publicați pentru anul 2024, spunând că reducerea numărului copiilor aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială ar putea avea legătură și cu politicile educaționale implementate în perioada mandatului său.

„Am văzut într-adevăr o extindere a programului Masă sănătoasă pe noul cadru legislativ. Am avut și cel mai mare program de reducere a abandonului școlar, PNRAS-ul finanțat prin fonduri PNRR. Mi s-a părut că această concentrare financiară, nu numai declarativă, pe zona de echitate, care a inclus, să știți, și bursele școlare, care au vizat mai mult componenta de echitate, inclusiv prin mult discutatele burse de reziliență, poate că au contribuit la această reducere a sărăciei la copii.”

Ligia Deca a pledat și pentru o reorganizare a rețelei școlare, argumentând că actuala organizare administrativă întreține diferențele dintre comunități.

„Este clar nevoie de o reorganizare a modului în care școlile reușesc să deservească comunitățile. Avem localități care nu își pot permite să plătească utilitățile în clădirea primăriei. Ce să mai contribuie cu fonduri complementare pentru dezvoltarea școlilor? Astfel de situații nu fac altceva decât să contribuie la inegalitatea educațională.”

Ea a dezvăluit că Ministerul Educației propusese, în timpul elaborării legilor educației, ca școlile pe care autoritățile locale nu le pot susține financiar să poată fi administrate de consiliile județene, însă soluția nu a fost acceptată.

„Noi, la un moment dat, în dezbaterile legilor educației, propusesem din partea ministerului un sistem în care, dacă școala nu putea fi susținută de către consiliul local, să poată fi preluată ca administrare de nivelul administrativ superior, de consiliul județean. Această soluție nu a fost considerată a fi una eficientă.”

În opinia fostei ministre, următorul pas în combaterea abandonului școlar ar trebui să fie identificarea timpurie a copiilor aflați în risc.

„Următoarea prioritate ar trebui să fie ca fiecare copil să aibă un fel de profil de risc. Acolo unde vedem că sunt factori de risc care se suprapun – familii din medii socio-economice dificile, probleme de sănătate, dezinteres, absenteism – acolo automat trebuie să se declanșeze o procedură care practic să facă radiografia situației. Pentru asta avem nevoie de asistent social.”

Ligia Deca a criticat și modul în care sunt alocate resursele pentru educație, afirmând că statul privește doar economiile pe termen scurt.

„Avem nevoie de resurse. Și asta înseamnă că de câte ori Ministerul Educației vine și spune avem nevoie de atâția bani pentru asistența copiilor aflați în risc de abandon, pentru programele de consiliere, pentru reducerea violenței școlare, să nu se mai primească aceeași anvelopă financiară din partea Ministerului Finanțelor. Înțelegem că sunt timpuri complicate, numai că noi ne uităm doar la cât economisim, nu ne uităm la cât pierdem pe termen mediu și lung, neinvestind niște fonduri care acum pot părea importante, dar pe termen lung sunt insignifiante.”

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede posibilitatea acordării unei finanțări suplimentare pentru unitățile de învățământ din zonele prioritare de investiții în educație, măsură gândită pentru reducerea decalajelor dintre școlile din comunitățile vulnerabile și cele din mediile favorizate. Potrivit Ligiei Deca, această prevedere nu a fost aplicată până în prezent, fiind amânată succesiv din motive bugetare.

Redăm integral intervenția Ligiei Deca:

Ligia Deca: „Am urmărit cu are interes discuția de până acum. Într-adevăr, este frapant faptul că din punct de vedere economic România stă mai bine decât alte state din regiune, pe când din punct de vedere al educației este clar că avem încă foarte mult de recuperat. Încă ceva este, cred, foarte relevant faptul că în ultimii ani și cred că Robert a subliniat asta, avem un mic porgres pe anumiți indicator educațional. Mă uitam cu satisfacție faptul că în anul 2024 și cumva a trecut un pic neobservat această știre, am reușit să reducem procentul copiilor aflați în risc de sărăcie extremă sau în risc de excluziune cu cinci puncte procentuale.

Moderator: Poate masa caldă a contribuit foarte mult sau ce ați observat dumneavoastră că a contribuit?

Ligia Deca: Din păcate, nu avem un studiu care să ne spună exact ce a contribuit, dar putem să ne uităm ce s-a întâmplat în anii premergători 2024. Am văzut într-adevăr o extindere a programului masă caldă, masă sănătoasă pe noul cadru legislativ. Am avut și cel mai mare program de reducere a abandonului școlar, PNRAS-ul finanțat prin fonduri PNRR, care practic a însemnat că școlile unde procentul de co care abandona școala era la un anumit prag, primeau o sumă de bani pentru a-și alege ele intervențiile necesare pentru a reduce acest procent de abandon școlar. Mi s-a părut că această concentrare financiară, nu numai declarativă, pe zona de echitate, care a inclus, să știți și bursele școlare, care au vizat mai mult componenta de echitate, inclusiv prin mult discutate le burse de reziliență, poate că au contribuit la această reducere a sărăciei la copii. 

Cred că Robert a făcut foarte clar acest lucru. Avem o discrepanță, diviziune socială care se reflectă în rezultatele educaționale. Este probabil cel mai mare risc de competitivitate al României, ca să fiu foarte clară. Eu nu cred într-o strategie de competitivitate a României, una de succes, cel puțin care să ignore procentul de abandon școlar sau de înalt analfabetism funcțional. Nu poți avea o țară competitivă cu oameni care nu ajung la nivelul lor maxim de pregătire, potențial. Și aici cred că ne luptăm cu foarte multe mituri. Din păcate este mitul excelenței, faptul că dacă investim altfel în educație o să scadă nivelul de calitate dacă crește nivelul de echitate. E o greșeală. Majoritate a sistemelor de succes țin sus și partea de excelență și reușesc să nu lase prin urmă. Un al doilea mit este succesul măsurilor standard pentru toate contextele educaționale din România. 

Cred că avem nevoie din ce în ce mai multe măsuri țintite de finanțări direcționate pentru zonele cu probleme. Avem instrumentele legale. De exemplu, legea educației permite finanțare a suplimentară a școlilor din așa-numitele zone prioritare de investiții în educație, adică exact școlile din medii socio-economice dezavantajate. N-am aplicat această prevedere niciodată. A fost prorogată continuu din cauza problemelor financiare ale României. Însă eu cred că ne costă foarte mult pe noi românii această amânare a adresării problemelor de citate educațională și socială. Pentru că, așa cum spuneam și Robert, cei care abandonează școala acum sau nu se pregătesc suficient ca să fie competitiv în piața muncii vor intra într-o zonă de asistență socială. Cel mai probabil și sigur că vor crește costurile și pe zonă medicală, și pe zonă de ordine, și am putea spune că vom avea și un cost democratic, dacă e să ne gândim așa, în ansamblu, ca societate. 

Moderator: E clar că toate aceste aspecte și aș vrea să le luăm pe rând. Cele două mituri ne preocupă, dincolo de notarea clasică pe care o știm de la Evaluarea Națională și de la BAC. Dar înainte de a vă invita să dezvoltați ce se află în spatele acestor mituri și să demontăm puțin aceste obiecții cumva care vin în spațiu public, vă invit să ne împărtășiți cum vedeți dumneavoastră această zonă de organizare a corelării acestor date. Dacă așteptăm de la nivel central, iată, suntem în punctul în care nu avem aceste date corelate sau mai degrabă să mergem la nivel de UAT-uri, pentru că, așa cum vorbeam și cu Robert, din perspectiva mea, cel puțin după ce au trecut aici prin platoul Viitor pentru România, de cele mai multe ori și am analizat foarte multe aspecte, de cele mai multe ori, când ne uităm la rezultate, ne uităm exclusiv către școală. De cele mai multe ori și nu ne uităm și la toate autoritățile din jurul școlii și în ce măsură putem să îi aducem parteneri și să-i responsabilizăm până la urmă pe fiecare dintre ei. 

Ligia Deca: Este o problemă reală și am tot discutat asta. Este clar nevoie de o reorganizare a modului în care școlile reușesc să deservească comunitățile. Estonia, un caz de succes educațional, dacă ne uităm la rezultatele de la testele PISA, au reformat întreaga rețea școlară imediat după ce au făcut reforma administrativă. Avem localități care nu își pot permite să plătească utilitățile în clădirea primăriei. Ce să mai contribuie cu fonduri complementare pentru dezvoltarea școlilor? Astfel de situații nu fac altceva decât să contribuie la inegalitatea educațională. Noi, la un moment dat, în dezbaterile legilor educației, propusesem din partea ministerului un sistem în care, dacă școala nu putea fi susținută de către consiliul local, să poată fi preluată ca administrare de nivelul administrativ superior de consiliul județean, din motive pe care nu le aștepta ea. Aici această soluție nu a fost considerată a fi una eficientă. 

Eu cred că nouă ne trebuie școli care să aibă și resursă umană, și resursă materială, și calitate educațională. Asta nu înseamnă că închidem școlile din zonele îndepărtate, sau școlile primare sau grădinițele. Nu asta înseamnă că avem nevoie, că acolo unde ai și școală în comună și câte o școală mică în fiecare sa arondat comunei respective. Poate ne gândim cum facem să avem o școală bine dotată în comună, transport asigurat și profesor care să fie titular, să nu facă naveta și să existe această variația cadrelor didactice de la un an la altul. Asta se poate cu reforma administrativă. S-au mai încercat reorganizări ale rețelei școlare fără reformă administrativă. Însă câtă vreme fiecare unitatea administrativ-teritorială are dreptul la cel puțin o unitate de învățământ cu personalitate juridică, o să avem tot o rețea școlară fragmentară. M-ați întrebat despre autoritățile publice locale și responsabilitatea lor e cumva la pachet cu discuția de capacitate de susținere a școlilor. 

Pentru că dacă nu ai o direcție pentru educație pentru școli, care să aibă persoane profesioniste la nivelul primăriei și o conducere a primăriei interesată de educație, nu ai multe obligații legale verificabile pe care să te poți baza. Atunci când ceri primăriilor, de exemplu, să verifice dacă copiii sunt la școală, nu. Înainte să făcea această verificare, vorbeam cu primari care îmi spuneau doamnă, trimitem de la primărie să vedem ce s-a întâmplat cu copilul care are un anumit număr de absențe. Nu se mai întâmplă asta și mai ales dacă copilul pleacă la o școală în afara localității, acest lucru chiar nu se mai întâmplă. Deci, dacă nu ai școală gimnazială sau liceu în localitatea ta, practic nu mai verifică nimeni de ce nu ai ajuns la școală. În sistemele pe care Robert le invoca, de exemplu, Bulgaria, la un anumit număr de absențe se declanșează ancheta socială. 

Ancheta socială, teoretic, se poate declanșa și în România, atunci când școala semnalează o situație de tip absenteism prelungit. Problema este că nu sunt suficienți asistenți sociali care să acopere toată această problematică. E un lucru pe care noi l-am reclamat în repetate rânduri, inclusiv în ceea ce privește violența în școli. Degeaba avem procedură care vizează cu comisii, anchetă socială, colaborare între instituții, câtă vreme nu sunt suficienți asistent social care să poată să facă toată activitatea necesară în astfel de cazuri limită. Deci, bref, dacă vrem să rezolvăm probleme care țin de reducerea abandonului, avem nevoie de primării interesate care să aibă resursele să investească și doi avem nevoie de o viziune mult mai generoasă asupra serviciilor sociale. Adică nu putem să avem un stat competitiv în care o mare parte a copiilor trăiește la limita? Da, sărăciei sau excluziunii sociale. Totuși, chiar cu această reducere de cinci puncte procentuale în 2024, suntem aproape de 34% copii care se află în risc de sărăcie extremă. Asta înseamnă unul din trei. Este enorm din punct de vedere al pierderii capitalului uman. 

Moderator: Este enorm, este trist și în același timp, așa cum spunea și în intervenția pe care a avut-o Robert, avem de intervenit acum sau acum, în ce ordine, în viziunea dumneavoastră, se poate realiza o intervenție? Iată, făcând cumva și poate și abstracție de aceste mituri, chiar dacă sunt că dacă ne ocupăm de mediile acestea vulnerabile, că neglijăm, eu știu, poate zona de competiție, deși una nu o exclude pe alta, pentru că atunci când vorbim, inclusiv inclusiv înseamnă tocmai de a acorda șanse egale și de a-și atinge potențialul fiecare copil, acolo unde se află el. Cum cum să ajungem într-o zonă de echitate și cu ce să începem? 

Ligia Deca: Păi, eu vă spun cu ce am început după ce noul cadru legal a fost promulgat. Da, în 2023 am avut o legislație nouă, legea învățământului preuniversitar, legea învățământul lui superior. Printre primele lucruri pe care am reușit să le facem în echipa guvernamentală de atunci a fost să creștem numărul de consilieri școlari și de mediatori, pentru că ei sunt cei care sesizează la nivelul școlii care sunt cazurile problemă. Și au coordonare metodologică de la centrele județene de asistență și evaluare educațională pe cum să-i depisteze pe cei aflați la risc de abandon, sau în situație socioeconomică dificilă. Următoarea prioritate ar trebui să fie ca fiecare copil să aibă un fel de de profil de risc. Acolo unde vedem că sunt factori de risc care se suprapun: familii medii socio-economice dificile, probleme de sănătate, dezinteres, absenteism, acolo automat trebuie să se declanșeze o procedură care practic să facă radiografia situației. Pentru asta avem nevoie de asistent social. Deci, dacă mă întrebați pe mine care e următorul pas, următorul pas ar fi să avem mai mulți asistenți sociali disponibili pentru a adresa împreună cu școlile problemele copiilor. 

 Moderator: Și care să lucreze în echipă – consilierul școlar care aici pare că s-au mai îmbunătățit lucrurile, pentru că a fost la noi în studio doamna Cristina Marin, care ne spunea și despre programul de orientare, despre programul de care are acum s-a mai îmbunătățit, dar avem nevoie de o echipă integrată și multidisciplinară pe alocuri. 

Ligia Deca: Da. Și dacă ne aducem aminte, investițiile în PNRR au vizat inclusiv acele centre multi-disciplinare, da, adică educație, asistență socială și zonă medicală care să se afle în zonele dezavantajate și de asta avem nevoie. Dacă un copil, de exemplu, are o depresie clinică atât de întâlnită, din păcate, la tineri și la adolescenți trebuie să existe o zonă medicală proximă unde să poată fi îndrumat și unde să poată fi, să poată primi terapiile de care are nevoie. Dacă avem copii cu cerințe educaționale speciale, la fel i trebuie să aibă acces la resurse. Și aici am făcut un pas înainte, în sensul în care am adunat toți profesioniștii la CJRAE și acum există atunci când se pune diagnosticul sau mă când se încadrează copilul într-un nivel de sprijin necesar pentru CES, el ar trebui să primească clar ce tipuri de terapii și de sprijin primește din partea statului. 

Din nou, aici e nevoie de resurse, că avem metodologii, le avem legislația, ca profesioniștii să fie prezenți în școli unde e nevoie de ei. Avem nevoie de resurse. Și asta înseamnă că de câte ori Ministerul Educației vine și spune avem nevoie de atâția bani pentru asistența copiilor care sunt află în risc de abandon, pentru programele de consiliere, pentru reducerea violenței școlare, să nu se mai primească aceeași anvelopă financiară din partea Ministerului Finanțelor. Înțelegem că sunt timpuri complicate, numai că noi ne uităm doar la cât economisim, nu ne uităm la cât pierdem pe termen mediu și lung, neinvestind niște fonduri care acum pot părea importante, dar pe termen lung sunt insignifiante. În ceea ce privește competitivitatea României, Robert vorbea de limitele modelului de dezvoltare economică. Este clar că fără educație, și asta nu înseamnă că toată lumea face facultate, deși acesta este al 3-lea mit al educației în România că avem prea mulți studenți – suntem pe ultimul loc din punct de vedere al procentului de studenți în eșalonul de vârstă, la nivelul Uniunii Europene. Avem nevoie de mai mulți studenți, dar asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să fac o facultate, dar fiecare copil ar trebui sprijinit să atingă nivelul maxim de dezvoltare educațională și profesională pe care îl poate atinge. Am văzut în ultima vreme foarte mult import de forță de muncă din afara României. Stau și mă întreb dacă am investi în reducerea acestor probleme de echitate și de abandon. Oare nu cumva am găsi resursa umană mai degrabă în interiorul țării. 

Cu singură aducerea lor presupune alte tipuri de costuri de integrare, că știm că toate țările care importă forță de muncă masiv din alte zone, culturale, sigur, au o serie de alte costuri care țin de integrare, că e limbă străină, de asistență socială, mă rog, reîntregire a familiei. Noi avem copii în zonele defavorizate care așteaptă o șansă. 

Moderator: Aș vrea să ne îndreptăm către câteva concluzii pentru telespectatorii noștri. Din perspectiva dumneavoastră, cu toată experiența, expertiza pe care o aveți și din toate rolurile în care v-ați aflat și vă aflați ce ar putea să facă fiecare dintre noi acolo unde se află, dincolo de ceea ce ați menționat, de finanțare, e clar de politici publice foarte clare, bine asumate, de măsurătorile pe de care avem nevoie și de corelarea datelor. Ce mai putem să facem fiecare dintre noi la nivel de teritoriu, dacă vorbim despre un director de unitate școlară acasă, dacă vorbim despre o familie în sala de clasă, după ce s-a închis ușa și ai, a intrat acolo în față și a în față elevii și studenții tăi?

Ligia Deca: O să încep printr-un slogan, care e foarte adevărat: Educația are nevoie de toți oamenii ei. Ce vreau să spun prin asta? Cred că una dintre principalele probleme pe care tinerii de astăzi le au este lipsa de orizont. Vedem foarte mulți copii cu rezultate bune, care nu au încredere în ei. Nu se văd la liceu, nu se văd la o facultate, nu știu ce șanse ar avea, nu știu, mai ales ce sisteme de suport există. Foarte puțini absolvenți de liceu știu că la universitate ai și bursă și destul de mare, ai și loc în cămin, dacă reușești să intri la buget, poți primi alte tipuri de sprijin, de tipul transport, laptopuri la unele universități și așa mai departe. Cred că fiecare dintre noi putem să dăm speranță tinerilor din jurul nostru. Adică unu, să le spunem că pot, doi să le explicăm care sunt riscurile tentației de a ieși din școală și a merge imediat să câștigi bani în piața muncii. Și trei, cred că putem fiecare dintre noi să îndrumăm către zonele care considerăm că li se potrivesc. Sunt foarte mulți tineri care merg după anturaj în anumite zone de studii, deși probabil ar fi putut merge în învățământ superior, pentru că anturajul merge într-o zonă de alt tip. Se duc să muncească în afara țării, preferă să meargă cu anturajul. Cred că trebuie să facem un efort conștient în familie, în școală și în societate, cu tinerii cu care interacționăm, să le explicăm care e avantajul pregătirii educaționale și profesionale superioare, mai ales că suntem în societatea AI, care va pune preț pe un nivel înalt de competențe, cât mai înalte. Altfel, ați văzut, job-urile pot dispărea de pe o zi pe alta”.