Ligia Deca: Toleranța în ce privește plagiatul în universitățile românești trebuie să fie zero / Nu numai lucrările de doctorat, masterat sau licență trebuie să fie verificate. Orice examen sau evaluare trebuie să asigure condiții de integritate. Abaterea, sancționată în primul rând în universitate și după, în context național

470 de vizualizări
Ligia Deca / Foto: Universitatea de Vest Timișoara / Facebook
„Problema plagiatului este parte a unei probleme mai ample vizavi de integritatea în mediul de învățământ superior. Consider că toleranța în ce privește plagiatul în universitățile românești trebuie să fie zero”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la Timișoara, potrivit expressdebanat.ro.

Orice examen sau evaluare are loc în învățământul superior ar trebui să se supună unor condiții de integritate, considera Ligia Deca.

„Problema plagiatului este parte a unei probleme mai ample vizavi de integritatea în mediul de învățământ superior. Consider că toleranța în ce privește plagiatul în universitățile românești trebuie să fie zero. În acest sens, cred că avem nevoie în primul rând de o cultură de integritate în universități, asta înseamnă prevenție, că nu numai lucrările de finalizare de ciclu, că vorbim de doctorat, masterat sau licență, trebuie să fie verificate. Consider că orice examen sau evaluare trebuie să asigure condiții de integritate și cred că abaterea de la regulile de integritate trebuie sancționată în primul rând în universitate și după în context național, atunci când situația o impune.”, a declarat Ligia Deca, citata de expressdebanat.ro.

Legea învățământului superior prevede sancțiuni foarte clare nu numai pentru cei care au plagiat efectiv, ci și pentru cei care au permis acest lucru, spune Ligia Deca

„Legea învățământului superior recent intrată în vigoare prevede o serie întreagă de sancțiuni foarte clare nu numai pentru cei care au plagiat efectiv, ci și pentru cei care au permis acest lucru, fie că vorbim despre îndrumător, comisia din universitate sau cei care nu s-au asigurat că sistemul instituțional care ar trebui să sancționeze plagiatul funcționează, aici sunt sancțiuni pentru școlile doctorale în sine sau pentru instituții. 

De asemenea, considerăm că o mai mare transparență ajută la prevenirea actelor care încalcă normele de integritate academică și atunci orice lucrare de doctorat, înainte de a putea fi susținută, trebuie să stea 90 de zile în transparență în așa fel încât ea să poată să fie consultată și dacă există probleme de integritate să poată fi sesizate comisiei înainte ca ea să fie susținută de candidat. Asta având în vedere și decizia Curții Constituționale, care, din păcate, limitează perioada până la care se poate interveni cu anularea titlului de doctor pentru că, spune Curtea, la un an după intrarea în circuitul civil, nu se mai poate lua o măsură juridică și aici cred că trebuie să punem cu atât mai mult accentul pe prevenție pentru că sancționarea, nu morală, ci juridică a celor care au plagiat este limitată în timp.”, a explicat Deca.

La Timișoara, ministra Educației participă, la UVT, la masa rotundă „Rolul alianţelor de universităţi europene în transformarea învăţământului superior din România: provocări şi oportunităţi, colaborare şi finanţare”, apoi semnează, la Biblioteca Universității Politehnica, contractul pentru campusul dual-tehnologic.

La Consiliul Județean Timiș va semna contractul pentru achiziția unor microbuze verzi destinate transportului elevilor și va inaugura, înainte de prânz, noul amfiteatru al Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor de la UVT. Ligia Deca se va deplasa ulterior spre Arad, conform sursei citate.

Citește și:
Un nou sprijin pentru hoții academici: Ministerul Educației a anulat atribuirea a 22 de milioane de euro, fonduri PNRR, destinate unor softuri de identificare a plagiatelor în universități
Cel mai întârziat proiect de digitalizare din fonduri PNRR al Ministerului Educației este cel dedicat managementului eticii universitare. Mediul academic se confruntă cu o avalanșă de plagiate

5 comments
  1. Deca, cat costa un doctorat in anul de gratie 2023 in care toleranta ar trebui sa fie zero? 15? 20? 30 de mii de Euro? Unii platesc si in rate lunare :). Saracii si fraierii plagiaza.

    Au facut praf CNATDCU si acum vine doamna doctor sa ne abureasca cu toleranta zero, hahaha.

  2. Bla, bla de la Deca.

    ,, trebuie sa fie zero”

    In loc de: ,,este zero si este drastic pedepsită cu demiterea imediată”

    Restul sunt povești!

    1. Excelent spus ! Va felicit ! Trebuie pus capat jocului de picioare ineficient in jurul problemei plagiatului si trebuie obligat ministerul si universitatile sa afirme, clar si categoric, o atitudine intransigenta fata de hotia prin plagiat. Din pacate, incepand de la nivelul ministrului, oficialii din Ministerul Educatiei incearca in continuare sa ne abureasca cu simple declaratii de bune intentii, dar fara a trece la fapte, adica la sanctiuni severe si definitive… cea ce inseamna ca ei inca mai viseaza la trecerea cu vederea in cazurile de plagiat. Nu mai e timp de asteptat; am ramas prea mult in urma tarilor avansate ca sa ne mai permitem asemenea subterfugii, fara sa mai mentionez calcarea in picioare a oricaror principii etice atunci cand ministerul se multumeste cu “abureli de buna intentie” ca in cazul afirmatiei de fata a doamnei ministru.

  3. Legea este gresita referitor la plagiat! Cum sa judece
    plagiatele tot universitatea in care s-a plagiat? Adica
    comisia de etica a universitatii… Nicio sansa sa se ia
    masuri adecvate, care ar trebui sa fie exmatricularea
    pentru studenti (inclusiv doctoranzi) si desfacerea
    contractului de munca pentru profesori!

    1. Aveti dreptate si, in plus, trebuie adoptata toleranta zero si fata de cadrele didactice si conducatorii de doctorat intrati in “sistem” ca urmare a unor pseudo-merite obtinute cu teze si lucrari stiintifice plagiate. Acestia trebuie dati afara imediat si irevocabil, ca fiind vectori ai unui comportament social deosebit de toxic pt invatamantul romanesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai reacționează după ce România a rămas nereprezentată în reputatul clasament global al universităților Shanghai – ARWU, în 2023: “Erori și indecizii majore în politicile academice naționale”, pe care UBB nu le-a mai putut “compensa singură”

Universitatea Babeș-Bolyai acuză “erori și indecizii majore în politicile academice naționale”, în urma cărora “România nu mai are nicio universitate în Top 1000 în clasamentul internațional Shanghai (ARWU) din 2023”,…
Vezi articolul
Cursurile Universității Politehnica

Peste 4.400 de profesori nu aveau laptopuri sau tablete pe care să lucreze cu elevii, ori acces la internet, arătau datele Ministerului Educației actualizate acum 4 luni. Județul Iași e pe primul loc, Bucureștiul pe 2 / Încă sunt 248 de mii de elevi fără dispozitive

În continuare 1.145 de cadre didactice sunt fără acces la internet și 3.300 sunt fără dispozitive, potrivit setului de date publicat de Ministerul Educației pe portalul de date deschise data.gov.ro.…
Vezi articolul

DOCUMENT Până pe 30 noiembrie, educatorii și învățătorii completează datele personale ale copiilor de grădiniță și elevilor în portofoliul educațional, obligatoriu din anul școlar 2024-2025 pentru grupa mijlocie și clasa pregătitoare

În primele 90 de zile de la începutul anului școlar, educatorii și învățătorii completează datele personale ale preșcolarului/elevului în portofoliul educațional în format fizic sau digital, obligatoriu din anul școlar…
Vezi articolul